Cromul: un mineral important din corpul nostru. Ce rol are și cum îl putem integra în dieta noastră?
Printre mineralele metalice prezente în organismul uman se numără și cromul. Studiile privind necesarul de crom în organism sunt încă într-un stadiu incipient. Nu sunt încă cunoscute toate rolurile cromului. De aceea, este necesară o atenție mai mare în administrarea acestui mineral. Află de ce avem nevoie de crom. Descoperă care sunt beneficiile sale. Cum ne asigurăm necesarul zilnic? Prin alimentație sau prin suplimente?
Crom: beneficii și contraindicații în administrarea acestuia
Cromul este un mineral metalic. La fel ca în cazul fierului, cuprului sau zincului, cantitatea de care corpul nostru are nevoie este una mică. În natură, apare sub două forme: crom trivalent, sigur pentru consumul uman și crom hexavalent, care reprezintă o toxină.
Alimentele cu crom în concentrații ridicate sunt mai ales ficatul, broccoli și drojdia de bere. Prezența lor în dieta noastră asigură necesarul de crom pentru o sănătate bună și reduc nevoia administrării de suplimente.
Beneficiile cromului în organismul uman
Deși este un mineral esențial, spre deosebire de macronutrienți, adică proteine, carbohidrați și grăsimi, cromul este necesar doar în cantități mici. Acest lucru nu înseamnă, însă, că are o importanță mai mică, întrucât rolul său în diverse funcții metabolice este foarte valoros.
Crom: utilizări în corpul nostru
Deși rolul cromului în organismul nostru nu este pe deplin lămurit, câteva dintre funcțiile acestuia sunt:
- metabolismul lipidelor, adică a grăsimilor și în special a colesterolului „rău” – LDL;
- formarea oaselor, prin sinteza colagenului – o proteină importantă în structura acestora; din același motiv, deficitul de crom poate crește riscul de osteoporoză;
- creșterea musculară, prin sinteza proteinelor;
- îmbunătățirea funcției cognitive și reducerea riscului de boli neurodegenerative.
Crom pentru diabet?
Există studii care sugerează faptul că deficitul de crom poate scădea toleranța la glucoză, crescând rezistența la insulină. Mai departe, aceasta se traduce în dificultăți semnificative de control al glicemiei în cazul persoanelor cu diabet zaharat de tip 2.
În consecință, se recomandă administrarea de suplimente cu crom persoanelor diabetice, întrucât acestea și-au dovedit eficiența în unele cazuri de acest fel. Studiile sunt însă într-o continuă desfășurare.
Cromul mai este folosit și pentru performanța atletică, tulburările bipolare și alte afecțiuni, însă deocamdată nu există dovezi științifice concludente pentru toate aceste utilizări.
Crom pentru slăbit: contraindicații
Cromul mai este promovat și ca un supliment ce poate ajuta la pierderea în greutate. Cu toate acestea, utilizarea sa pentru slăbit vine cu anumite contraindicații, pe care trebuie să le avem în vedere.
Pe termen scurt, administrarea de crom pare a fi sigură. Până la 1000 de micrograme pe zi, pe o perioadă de cel mult 6 luni sau între 200 și 1000 de micrograme pe o perioadă de până la 2 ani nu au arătat semne de toxicitate. Dincolo de aceste limite, însă, administrarea de crom trebuie să fie supravegheată medical.
Pastile cu crom – contraindicații
Este important de știut că administrarea de suplimente cu crom poate fi însoțită de efecte secundare precum durerile de stomac sau de cap, insomnie și schimbări bruște de dispoziție. Deși cromul poate ajuta la reglarea nivelului de zahăr din sânge, persoanele cu diabet sau hipoglicemie ar trebui să utilizeze suplimentele de crom numai sub supravegherea unui medic. Suplimentarea necontrolată poate duce la fluctuații periculoase ale glicemiei. În plus, cromul poate interacționa cu anumite medicamente, inclusiv cu insulina sau medicamentele pentru tiroidă.
Studiile de specialitate nu au confirmat, până la acest moment, eficacitatea cromului în pierderea în greutate sau creșterea masei musculare. Alegerea de a începe o cură cu astfel de suplimente ar trebui să fie una conștientă, în care să ai în vedere atât potențialele beneficii, cât și riscurile asociate, inclusiv efectele adverse menționate.
Lipsa de crom: simptome și factori de risc
Pentru a preveni lipsa de crom, este esențial să avem o dietă echilibrată și variată, cât mai bogată în alimente care conțin acest mineral esențial. Suplimentarea cu crom poate fi recomandată în anumite cazuri, însă trebuie să fie realizată sub supravegherea atentă a unui specialist, pentru a evita posibilele consecințe nocive.
Deficitul de crom: cum îl putem identifica?
Se întâmplă foarte rar ca o persoană să sufere de deficit de crom.
Dacă totuși acest lucru se întâmplă, manifestările vor fi, cel mai probabil:
- lipsa de energie și oboseala persistentă;
- hipoglicemia (nivelul scăzut de zahăr în sânge);
- creșterea inexplicabilă în greutate sau dificultatea de a scăpa de câteva kilograme în plus;
- durerile musculare și articulare: crampele musculare, slăbiciunea musculară, durerile articulare;
- probleme dermatologice: eczeme, pielea uscată, vindecarea lentă a rănilor;
- pierderea accelerată a părului.
Toate acestea pot indica un deficit de crom, însă recomandarea este de a efectua mai întâi analizele corespunzătoare. Doar așa poți afla dacă într-adevăr carența de crom este problema cu care te confrunți sau nu. Este important să cunoști cu certitudine acest aspect, pentru a nu ajunge la un exces al acestui mineral, care poate reprezenta o problemă serioasă pentru sănătate.
Sucul de Aronia și Aloe Vera, pe lângă vitamine și aminoacizi, conține și minerale precum calciu, potasiu, crom și zinc, beneficiile pentru organism fiind, așadar, multiple. Realizarea prin presare la rece asigură un gust bogat, dar mai ales conservă proprietățile aroniei și aloei vera, pentru o sănătate de nezdruncinat și multă energie în fiecare zi. Poate fi consumat de către oricine, pentru că nu conține zahăr adăugat, aditivi sau conservanți, ci este 100% natural, BIO, ecologic și vegan. Asigurându-i corpului toți nutrienții necesari pe cale naturală, nevoia de suplimente se va reduce semnificativ.
Excesul de crom în organism
În cazul oricărui supliment cu crom, beneficiile pot fi înlocuite ușor cu efecte adverse sau nocive dacă doza zilnică recomandată este depășită. Simptomele excesului includ iritații gastrointestinale, dureri de cap, probleme renale și hepatice, dar și reacții cutanate. Supradozajul cronic poate afecta metabolismul insulinei și poate duce la probleme mai grave, cum ar fi leziunile hepatice sau renale.
Din cauza faptului că necesarul de crom este foarte redus, administrarea de suplimente în afara recomandării medicale va conduce, cel mai probabil, la un exces. De aceea, se recomandă efectuarea unor analize complete înainte de începerea unei cure.
Suplimentarea poate fi benefică, însă nu în absența unei nevoi reale, pentru că dozele mari pot fi toxice. Prin recunoașterea simptomelor specifice unui exces sau unei carențe și monitorizarea corectă a acestora, putem să ne protejăm sănătatea pe termen lung.
Picolinat de crom: beneficii și diferența dintre crom și crom picolinat
Studiile asupra beneficiilor suplimentelor cu crom au avut rezultate contradictorii. Există atât specialiști care recomandă suplimentele cu crom pentru anumite persoane, cât și specialiști care susțin că alimentația ar trebui să fie o sursă suficientă de crom.
Cromul picolinat: beneficii
Cromul picolinat este considerat a fi forma cel mai bine absorbită de organism. Cercetările recente sugerează faptul că suplimentele cu picolinat de crom ar putea avea beneficii pentru persoanele care suferă de diabet sau cu risc ridicat de diabet.
O formă mai ieftină, dar mai puțin absorbită decât picolinatul este clorura de crom. Aceasta poate fi o opțiune bună pentru persoanele care caută o opțiune mai accesibilă de supliment.
Pentru o absorbție mai bună, mai ales în cazul persoanelor care au dificultăți cu absorbția celorlalte forme, se recomandă cromul polienzimatic. Datorită faptului că este o formă legată de proteine naturale, absorbția este îmbunătățită. Un alt avantaj al acesteia este că efectele secundare sunt rare.
Bio-Chrom: contraindicații
Bio-Chrom este o formă de crom picolinat considerată a fi relativ sigură și bine absorbită, însă nu vine fără contraindicații. În primul rând, indiferent de forma suplimentului, administrarea nu ar trebui să fie făcută fără recomandarea unui medic sau nutriționist.
Nu se recomandă suplimentarea cu crom în timpul sarcinii sau alăptării, și nici la copii, din cauza lipsei de dovezi suficiente în ceea ce privește siguranța. Există contraindicații și în ceea ce privește persoanele cu afecțiuni renale severe sau alergice la crom.
De asemenea, dozele recomandate variază în funcție de vârstă, sex și starea de sănătate. Este esențială o discuție cu medicul, pentru a determina doza potrivită și a evita eventualele interacțiuni nefaste cu alte medicamente pe care le-ai putea lua.
Cea mai sigură sursă rămâne, în consecință, dieta noastră. De aceea, este important ca ea să fie echilibrată și cu alimente atent alese, cât mai naturale, pentru a fi cât mai bogate în nutrienți.
Sucul de Aronia și Aloe Vera este un produs plin de antioxidanți, vitamine și minerale, ce contribuie la îmbunătățirea digestiei, detoxifiere, facilitează procesul de slăbire, crește energia și susține sănătatea pielii. De asemenea, ajută la combaterea ulcerului gastric, diabetului, hiperacidității gastrice și sprijină imunitatea și sănătatea inimii. Consumă zilnic 150 ml din acest suc natural, BIO și ecologic, dacă vrei să te bucuri și tu de un aport optim a peste 200 de nutrienți esențiali, dar și de multe alte beneficii pentru corp și minte.
Cromul se ia înainte sau după masă?
Momentul optim pentru administrarea suplimentului cu crom depinde de forma de crom utilizată:
- în cazul picolinatului, se recomandă administrarea cu 30 de minute înainte de masă, pentru că se absoarbe mai bine pe stomacul gol;
- în cazul clorurii, dimpotrivă: administrarea este mai potrivită în timpul meselor, însă poate avea loc și între acestea;
- întrucât enzimele conținute de acesta pot facilita digestia, cromul polienzimatic este mai potrivit de administrat în timpul meselor.
În toate cazurile, trebuie să respecți instrucțiunile ce însoțesc produsul sau care ți-au fost oferite de către medic. Nu depăși doza zilnică recomandată și încearcă să iei suplimentul la aproximativ aceeași oră, în fiecare zi, pentru a păstra nivelurile de crom relativ constante. Dacă experimentezi efecte secundare, cum ar fi greața sau diareea, întrerupe administrarea suplimentului și adresează-te medicului.
Având în vedere toxicitatea pe care o au dozele mari de crom, administrarea acestuia trebuie să fie făcută cu mare atenție.
Alimente bogate în crom, de integrat în dieta noastră
Un corp sănătos este susținut printr-o alimentație adecvată, care conține toți nutrienții esențiali: vitamine, minerale, proteine, grăsimi și așa mai departe. Astfel, și alimentele care conțin crom trebuie să facă parte din dieta noastră, pentru a ne atinge pe cale naturală necesarul zilnic din acest mineral.
Dar ce alimente conțin crom?
Prin cele mai bune surse, se numără:
- broccoli;
- sucul de struguri;
- cerealele integrale: ovăz, orez brun, quinoa;
- drojdia de bere;
- fasolea verde;
- midiile;
- pieptul de curcan;
- vinul roșu.
De asemenea, este important de reținut faptul că solul în care alimentele sunt cultivate influențează, la rândul lui, concentrația acestui mineral, precum și că prin procesul de gătire se poate reduce conținutul de crom al acestora.
Dincolo de alimentele ce conțin crom în cantități ridicate, este bine de știut și care sunt cele cu un aport redus. Intră aici în primul rând lactatele, care nu conțin, de regulă, acest mineral, cerealele rafinate și produsele zaharoase.
Există suficient crom în alimente, pentru a nu mai fi necesare suplimentele, decât în cazurile în care deficitul este evident, iar medicul sau nutriționistul ne recomandă administrarea acestora.
Cromul este un mineral esențial pentru organismul uman, cu multiple beneficii pentru metabolism, oase, mușchi și funcția cognitivă. Un deficit de crom poate duce la o serie de probleme de sănătate, însă consumat în doze mari devine toxic. Ai grijă ca dieta ta să fie echilibrată, cu alimente care să îți asigure toți nutrienții necesari. Dacă te confrunți cu simptome precum cele enumerate mai sus, înainte de a începe administrarea unui supliment, adresează-te unui medic.
Referințe medicale:
https://www.webmd.com/diet/supplement-guide-chromium
https://www.medicalnewstoday.com/articles/288177
https://www.nhs.uk/conditions/vitamins-and-minerals/others/