Condrom – tipuri, simptome și opțiuni de tratament

Condromul este o tumoră benignă care se dezvoltă din țesutul cartilaginos. Reprezintă una dintre cele mai frecvente afecțiuni tumorale ale sistemului musculo-scheletic. Aceste formațiuni nodulare pot apărea în diverse localizări anatomice, de la oasele mici ale mâinilor până la oasele lungi ale membrelor. Deși majoritatea condroamelor sunt benigne și nu prezintă risc vital, înțelegerea tipurilor, simptomelor și opțiunilor terapeutice este esențială pentru un management medical adecvat. Diagnosticul precoce și monitorizarea atentă permit o abordare terapeutică potrivită, reducând riscul de complicații și asigurând o calitate a vieții bună.

Rezumat:

1. Condromul este o tumoră benignă formată din cartilaj, care apare cel mai des ca encondrom (în interiorul osului) sau ca formă periostală (pe suprafața osului).
2. De multe ori este asimptomatic și se descoperă întâmplător, dar poate provoca durere, umflătură, limitarea mișcării sau fracturi dacă slăbește osul.
3. Tratamentul variază de la monitorizare la chirurgie (chiuretaj/excizie), iar semnele de alarmă pentru posibilă transformare malignă includ durere persistentă, creștere rapidă și extensie în țesuturile moi.

Ce este condromul și în câte tipuri se împarte

Condromul este o tumoră benignă care se formează din țesut cartilaginos. Practic, celulele cartilajului se înmulțesc local și produc exces de matrice cartilaginoasă, ceea ce duce la apariția unei formațiuni bine delimitate. Condroamele pot apărea în mai multe zone ale scheletului, de la oasele mici ale mâinilor și picioarelor până la oasele lungi.

Din punct de vedere microscopic, condromul este alcătuit din cartilaj matur, organizat în lobuli separați de septuri fibro-vasculare. Celulele au aspect normal, fără modificări severe (atipii), lucru care ajută la diferențierea față de tumorile cartilaginoase maligne.

Condroamele se clasifică în funcție de localizarea lor și de relația cu osul:

• Encondromul este cea mai frecventă formă. Se dezvoltă în interiorul osului, în canalul medular, mai ales în oasele mici ale mâinilor și picioarelor, dar poate apărea și în oasele lungi (ex. femur). Uneori poate slăbi structura osoasă și crește riscul de fracturi, mai ales dacă este mare.
• Condromul periostal apare pe suprafața osului, sub periost, și este întâlnit mai ales la nivelul oaselor lungi, precum humerusul și femurul. Se prezintă ca o formațiune „în cupă” care se dezvoltă de-a lungul corticalei.
• Condromul de țesut moale este rar și se formează în afara osului, în țesuturile din jurul articulațiilor, tendoanelor sau tecilor tendinoase. Apare mai ales la nivelul mâinilor și picioarelor și se manifestă ca un nodul ferm, bine delimitat.

În plus, merită menționat osteocondromul, care nu este un condrom pur, ci o tumoră mixtă. Acesta apare ca o excrescență osoasă acoperită de un „cap” cartilaginos activ, situată pe suprafața osului.

Cauzele, localizarea și caracteristicile condromului

Condroamele au o cauză exactă încă neclară, însă datele actuale indică un mecanism multifactorial, în care intervin factori genetici, modificări epigenetice și, posibil, influențe de mediu. Cele mai multe informații vin din studiile moleculare, care arată că anumite mutații pot afecta gene implicate în diferențierea și proliferarea condrocitelor, favorizând formarea unei tumori benigne de cartilaj.

Componenta genetică este bine susținută de existența unor forme familiale și de asocierea cu sindroame specifice. Boala Ollier și sindromul Maffucci sunt exemple clasice, caracterizate prin apariția multiplă de encondroame. În aceste afecțiuni s-au identificat frecvent mutații ale genelor IDH1 și IDH2, care modifică metabolismul celular și pot stimula creșterea anormală a țesutului cartilaginos.

Localizarea condroamelor depinde de tipul lor, însă encondroamele apar cel mai des în oase formate prin osificare encondrală, în special în oasele mici ale mâinilor și picioarelor, care reprezintă aproximativ jumătate din cazuri. Pot fi întâlnite și în oasele lungi ale membrelor, precum femurul, humerusul și tibia.

Macroscopic, condroamele au un aspect tipic: sunt lobulate, cu consistență fermă și culoare albicioasă-albăstruie, specifică țesutului cartilaginos. De obicei cresc lent, dar atunci când sunt localizate în os pot produce expansiunea corticalei și, în cazuri mai avansate, pot slăbi rezistența osoasă, crescând riscul de fracturi patologice.

La microscop, condromul prezintă o structură lobulară formată din condrocite mature, incluse într-o matrice cartilaginoasă bogată în colagen de tip II. Celulele au aspect benign, fără atipii nucleare importante și fără activitate mitotică crescută – elemente esențiale pentru diferențierea față de tumorile cartilaginoase maligne.

Simptomele și semnele de alarmă ale condromului

Manifestările clinice ale condroamelor depind de localizare, dimensiune și de cât de mult afectează osul sau structurile din jur. Multe condroame rămân asimptomatice ani la rând și sunt descoperite întâmplător la radiografii, RMN sau CT făcute pentru alte motive.

Când apar simptome, cel mai frecvent este durerea, de obicei surdă, localizată, persistentă. Intensitatea poate varia de la disconfort ușor până la durere care afectează activitatea zilnică. În cazul encondroamelor, durerea poate apărea brusc atunci când tumora slăbește osul și se produce o fractură patologică, uneori după un traumatism minor sau chiar spontan.

Un alt semn posibil este umflătura sau o masă palpabilă, mai ales dacă tumora este superficială sau determină expansiunea corticalei osoase. Poate fi observată ca o proeminență fermă, care crește lent și este de obicei nedureroasă, cu excepția cazurilor în care comprimă nervi sau vase.

Dacă leziunea este aproape de o articulație, poate apărea limitarea mobilității, sub formă de rigiditate, scăderea amplitudinii de mișcare sau senzație de blocaj, mai ales la tumori mari sau în zone anatomice „strânse”.

Semnele care necesită evaluare medicală rapidă sunt:

• creșterea accelerată a formațiunii;
• durere intensă apărută fără explicație;
• modificări ale pielii de deasupra;
• simptome neurologice (amorțeli, furnicături, slăbiciune);
• apariția bruscă a durerii și incapacitatea de sprijin (posibilă fractură).

În cazul durerilor articulare sau al rigidității (mai ales când simptomele sunt legate de articulație și nu de tumora în sine), unele persoane folosesc suplimente precum Joint Formula (glucozamină, condroitină, MSM, colagen, bioflavonoide, ghimbir) pentru susținerea cartilajului și confortului articular. Totuși, este important de precizat că astfel de produse pot ajuta doar simptomatic (mobilitate, inflamație, disconfort articular) și nu tratează condromul și nu îl fac să dispară. Administrarea se face de regulă 1-2 tablete/zi, în timpul mesei, pe perioade mai lungi, conform recomandărilor de pe etichetă.

Sursa foto: Aronia-charlottenburg.ro

Diagnosticul condromului – investigații și proceduri medicale

Diagnosticul condroamelor se bazează pe examinarea clinică și, mai ales, pe investigații imagistice, iar în anumite situații este necesară biopsia pentru confirmare.

Medicul începe cu anamneza și examinarea fizică: palpează zona, verifică dacă există durere locală, deformare, umflătură, limitarea mișcării (dacă leziunea este aproape de o articulație) și evaluează circulația și sensibilitatea, pentru a exclude compresia neurovasculară.

Prima investigație este radiografia, care poate arăta aspecte tipice: în encondrom apar leziuni în interiorul osului, uneori cu calcificări punctiforme sau „în inele”, iar în condromul periostal leziunea este situată pe suprafața osului, cu margini bine delimitate.

Dacă este nevoie de detalii suplimentare, se folosesc:

• CT, util pentru evaluarea corticalei osoase, calcificărilor fine și planificarea intervenției;
• RMN, cea mai importantă investigație pentru aprecierea extinderii, a componentelor tumorii și a relației cu țesuturile moi și structurile neurovasculare.

Biopsia (cu ac sau deschisă) este rezervată cazurilor în care există suspiciune de malignitate sau aspect imagistic neclar. Examenul histopatologic confirmă diagnosticul și diferențiază condromul benign de condrosarcom, prin evaluarea celularității, atipiilor și activității mitotice.

Condrosarcom – transformarea malignă a condromului și riscurile asociate

Condrosarcomul este o tumoră malignă a cartilajului, care poate apărea fie de novo, fie prin transformarea malignă a unui condrom benign. Deși această complicație este rară în majoritatea cazurilor, este importantă deoarece necesită diagnostic rapid și tratament oncologic specializat.

Riscul de transformare malignă diferă în funcție de tipul condromului și de localizare. Encondroamele din oasele lungi (femur, humerus, tibie) au un risc mai mare decât cele din oasele mici ale mâinilor și picioarelor. În plus, în sindroame genetice precum boala Ollier și sindromul Maffucci, riscul de transformare în condrosarcom este semnificativ crescut, fiind raportat în unele studii la 15-30%.

Factorii care cresc riscul includ:

• vârsta mai înaintată;
• dimensiunea mare a tumorii;
• localizarea centrală în oasele lungi;
• prezența unei boli genetice predispozante.
  În aceste contexte, mutațiile IDH1 și IDH2 sunt frecvent implicate, deoarece modifică metabolismul celular și pot favoriza progresia către malignitate.

Semnele clinice care trebuie să ridice suspiciunea sunt:

• creștere rapidă a formațiunii;
• durere apărută sau agravată fără traumă;
• modificarea consistenței (mai dură, fixă);
• simptome de compresie (amorțeli, slăbiciune, tulburări circulatorii).
  Un semn de alarmă important este durerea nocturnă persistentă, care nu cedează la analgezice obișnuite.

Pe imagistică, transformarea malignă este sugerată de:

• creștere accelerată;
• eroziune corticală;
• extensie în țesuturile moi;
• zone de necroză și edem perilesional;
• pierderea aspectului lobular tipic leziunilor benigne (mai evidentă la RMN).

Diagnosticul de certitudine se stabilește prin biopsie și examen histopatologic, care evidențiază creșterea celularității, atipii, mitoze și dezorganizarea arhitecturii normale. Tumora este apoi gradată (I-III), gradul fiind esențial pentru prognostic: formele de grad scăzut evoluează mai lent și metastazează rar, în timp ce cele de grad înalt sunt agresive și au risc crescut de diseminare.

Opțiuni de tratament pentru condrom și encondrom

Tratamentul condroamelor se stabilește în funcție de tipul tumorii, localizare, dimensiune, simptome și suspiciunea de transformare malignă. În practică, opțiunile merg de la monitorizare până la intervenție chirurgicală.

• Monitorizarea activă este recomandată pentru condroamele mici, fără simptome, mai ales cele din oasele mici ale mâinilor și picioarelor. Presupune controale clinice și imagistice periodice (de obicei la 6-12 luni inițial, apoi anual dacă leziunea rămâne stabilă).
• Tratamentul chirurgical este indicat când tumora este simptomatică, mare, slăbește osul sau există suspiciune de malignitate. Pentru encondroame, procedura standard este chiuretajul (îndepărtarea țesutului tumoral din cavitatea osului), urmat frecvent de umplerea defectului cu grefă osoasă sau materiale de substituție, pentru a reduce riscul de fractură și a reface rezistența osului.
• Excizia largă se recomandă în condroamele voluminoase, cele cu aspect imagistic suspect sau localizate în zone anatomice critice. Intervenția presupune îndepărtarea completă a tumorii împreună cu o margine de țesut sănătos și, dacă este necesar, reconstrucția osoasă prin grefă sau materiale protetice.
• Condroamele periostale se tratează de obicei prin excizie completă, împreună cu o porțiune de periost și corticală, deoarece îndepărtarea incompletă crește riscul de recidivă.
• Condroamele de țesut moale sunt tratate, în general, prin excizie marginală, cu atenție la structurile din vecinătate (tendoane, nervi, vase), deoarece au risc mic de recidivă.

După intervenție, recuperarea poate include fizioterapie pentru refacerea mobilității și forței. Suplimentele pentru sănătatea articulațiilor sau antioxidanții (ex. aronia) pot fi folosite doar ca sprijin general în recuperare, dar nu tratează condromul și nu înlocuiesc tratamentul medical sau chirurgical.

Prevenirea condromului

Condroamele nu pot fi prevenite complet, deoarece apar prin mecanisme complexe, în mare parte genetice. Totuși, există măsuri utile care susțin sănătatea cartilajelor și oaselor și pot ajuta la detectarea precoce a unei probleme:

• Mișcarea regulată, adaptată vârstei și condiției fizice, menține articulațiile funcționale și sprijină metabolismul cartilajului. Sunt recomandate activități cu impact moderat, precum mersul, înotul sau ciclismul, care mențin mobilitatea fără suprasolicitare.
• Alimentația echilibrată contribuie la sănătatea sistemului musculo-scheletic. Nutrienți precum vitamina C și D, calciul și magneziul susțin integritatea osoasă și procesele de reparare. Acizii grași omega-3 pot ajuta prin efectul lor antiinflamator, dar nu previn direct apariția condroamelor.
• Evitarea traumatismelor repetate și protejarea articulațiilor în sport sau la locul de muncă sunt importante, mai ales în activități cu risc. Echipamentul de protecție și tehnica corectă reduc leziunile care pot afecta cartilajul pe termen lung.
• Atenția la simptome rămâne cea mai utilă „prevenție”. Durerea persistentă, o umflătură care crește, deformarea sau limitarea mișcării trebuie evaluate medical, deoarece condroamele sunt adesea descoperite târziu tocmai pentru că nu dau simptome în stadiile inițiale.
• Persoanele cu istoric familial sau sindroame genetice (ex. Ollier, Maffucci) ar trebui să facă evaluări periodice, deoarece riscul de leziuni multiple și complicații este mai mare.

Măsuri similare sunt utile și pentru afecțiuni precum condromalacia patelară (care nu este tumoră, dar afectează cartilajul), unde întărirea musculaturii coapsei și evitarea suprasolicitării genunchiului pot reduce simptomele și proteja articulația.

Concluzie

În concluzie, condroamele reprezintă un grup heterogen de tumori benigne ale cartilajului care necesită o abordare medicală atentă și individualizată. Înțelegerea tipurilor, simptomelor și opțiunilor terapeutice disponibile este imperativă pentru managementul adecvat al acestor afecțiuni. Diagnosticul precoce, monitorizarea regulată și tratamentul potrivit permit menținerea calității vieții și prevenirea complicațiilor grave.

Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol au caracter educativ și nu înlocuiesc consultația medicală specializată. Pentru orice simptome sau suspiciuni legate de afecțiunile cartilaginoase, este indicată consultarea unui medic specialist pentru evaluare clinică completă și stabilirea unui plan terapeutic adecvat.

Referințe:

1. Verbeeten, P. M., et al. Enchondromas of the hand: Treatment with curettage and cemented internal fixation. ResearchGate.
2. Ipponi, E., et al. Hand Enchondromas Treated with Curettage: a Single Institution Experience and Literature Review. Acta Chirurgiae Orthopaedicae et Traumatologiae Čechoslovaca.
3. Traistaru, Rodica & Kamal, Diana & Ciurea, Raluca & Postolache, Paraschiva & Alexandru, Dragos & Rogoveanu, Otilia & Kamal, Kamal. Hand enchondroma – complete evaluation and rehabilitation. Romanian journal of morphology and embryology = Revue roumaine de morphologie et embryologie. 59. 1083-1089