Astenospermia – semne, factori declanșatori și metode de tratament

Astenospermia semne factori declansatori si metode de tratament cover Copy

Starea noastră de sănătate depinde de mulți factori. Atunci când suferim de anumite afecțiuni, acestea ne dau anumite semne care ne trimit direct la medic. Altele, în schimb, sunt silențioase și nu ne ,,lovim’’ de ele decât în anumite momente. Una dintre bolile din ultima categorie este astenospermia sau astenozoospermia.

Ce este astenospermia? Este o boală caracteristică bărbaților. Definiția sa este aceea a unei mobilități reduse a spermatozoizilor. Ea este descoperită abia în momentul în care încercăm să concepem un copil, însă sarcina întârzie să apară. De aceea, acesta este momentul în care un cuplu începe să își pună anumite întrebări și să facă diverse investigații.

Cum infertilitatea este un subiect sensibil pentru multe familii în ziua de azi, în acest articol vom aborda tema astenospermiei. Mai precis, vom vedea care sunt simptomele, cauzele și metodele de tratament disponibile pentru bărbații care suferă de această afecțiune. De asemenea, vom pune accentul și pe modalitățile naturale în care se poate stimula mobilitatea spermatozoizilor.

Astenospermia – definiție și cauze declanșatoare

Multe afecțiuni rămân ascunse până în anumite momente, neavând niciun simptom. Acesta este și cazul bolii denumite astenospermie,care afectează bărbați din ce în ce mai tineri. Aceștia nu își dau seama că au o problemă de sănătate până când nu încearcă să aibă un copil și realizează că sarcina nu apare.

Dar ce înseamnă astenospermia? Definiția sa medicală este o mobilitate redusă a spermatozoizilor. Pentru că nu este dureroasă și nu ne afectează nici calitatea vieții, este o boală cu care putem trăi ani de zile. Dar de ce apare ea? Există mai mulți factori declanșatori. Unul dintre cei mai importanți este stilul de viață din ziua de azi.

Pentru că sănătatea sistemului reproducător masculin este adesea neglijată, probabil că nu știm că există diverse metode de a avea grija de noi. Una dintre cele mai simple este consumul echilibrat al anumitor suplimentelor alimentare. Printre ele se regăsește Premium Prostate Formula, care susține funcționarea corectă a prostatei, tractului urinar și, bineînțeles, a funcției reproducătoare.

Acest supliment conține semințe de dovleac și palmier pitic, ambele cunoscute pentru susținerea sănătății prostatei și pentru reducerea inflamației. De asemenea, contribuie la menținerea funcției urinare, în special la bărbații trecuți de 45 de ani. Un alt element prezent în această formulă este zincul, un mineral important pentru desfășurarea corectă a funcțiilor hormonale și a sistemului reproducător.

Formula poate fi folosită atât de către bărbații trecuți de 40 de ani, cât și de cei tineri, care doresc să se asigure că fac tot ce ține de ei pentru a preveni astenozoospermia, dar și alte probleme specifice sănătății aparatului genital masculin.

Astenospermia – ce înseamnă și pe cine afectează această afecțiune

Lăsând la o parte definiția medicală a termenului astenospermie, trebuie să înțelegem ce înseamnă ea. În acest fel, vom ști și de ce este important să aflăm când să ne prezentăm la medic pentru a o trata. Aceasta este o afecțiune silențioasă care nu are simptome clasice, precum durerea sau disconfortul.

1.1. Astenospermia ce inseamna si pe cine afecteaza aceasta afectiune

Poză de Maximilianovich pe Pixabay

Astenozoospermia nu este o boală debilitantă, astfel că vom funcționa normal până la diagnosticare. Cum nici viața sexuală nu are de suferit din cauza sa, de multe ori când ne confruntăm cu infertilitatea în cuplu, iar femeia este cea care își face cele mai multe investigații. În prezent, însă, mulți bărbați tineri ajung să fie cei care au probleme.

Pe cine afectează astenospermia? Se poate manifesta atât la bărbați tineri, cât și la cei mai în vârstă. Criteriul de stabilire a unui diagnostic este momentul în care în urma investigațiilor, mai puțin de 40% din spermatozoizi au o mobilitate normală. Astfel, afecțiunea poate fi de mai multe tipuri.

Tipuri și grade de astenospermie

În funcție de mobilitatea spermatozoizilor, astenozoospermia este de 4 tipuri, după cum urmează:

  1. astenospermia de tip A, în care spermatozoizii sunt mobili și au o deplasare în linie dreaptă;
  2. astenozoospermia de tip B, în care mobilitatea spermatozoizilor este ușor redusă, dar își păstrează traiectoria rectilinie;
  3. astenospermia de tip C, în care spermatozoizii au o mobilitate scăzută și haotică;
  4. astenospermia de tip D, în care spermatozoizii nu se mai mișcă.

Pe lângă tipul de mobilitate a spermatozoizilor, este foarte important numărul celor care prezintă probleme de motilitate.

Din acest punct de vedere, astenospermia poate fi de 3 feluri sau poate avea 3 grade de severitate:
  • astenospermia ușoară, în care aproximativ 40-50% din spermatozoizi au o mobilitate normală;
  • astenospermia moderată, în care între 30% și 40% din spermatozoizi își păstrează motilitatea;
  • astenospermia severă, în care mai puțin de 30% din spermatozoizi mai sunt mobili.

Pornind de la aceste informații, este foarte important să ne prezentăm la medic la primele probleme de infertilitate pe care le avem în cuplu.

Care sunt cauzele care pot duce la astenospermie? Acestea sunt mai multe și pot fi declanșate de mai mulți factori.

Astenospermia – cauzele bolii

Fiecare persoană are propriul stil de viață, acesta fiind unul dintre principalele cauze ale infertilității atât la femei, cât și la bărbați. Astfel, când ne referim la astenospermie, obiceiuri precum fumatul și consumul de alcool sunt printre cei mai importanți factori declanșatori.

Pe lângă aceștia, mai putem pune pe listă și:

  • factorii de mediu, astfel că expunerea la metale grele, anumite substanțe chimie și chiar la căldură pot dăuna calității spermei;
  • anumite afecțiuni, precum dezechilibrele hormonale, varicocelul și unele infecții cu transmitere sexuală;
  • cancerul testicular și tratamentele asociate acestuia precum radioterapia și chimioterapia;
  • inflamațiile prostatei care pot duce la scăderea calității spermei și la apariția astenospermiei;
  • anticorpii antispermatici și anumite boli autoimune sunt alți factori declanșatori ai bolii;
  • factorii genetici pot declanșa și ei instalarea astenospermiei.

Cum ne dăm seama că suferim de astenospermie? Nu există o modalitate de autodiagnosticare, astfel că cel mai bine este să ne prezentăm la medic. Cu toate acestea, controalele de rutină sunt cele care ne pot ajuta să începem un tratament corect. Astfel, putem preveni sau reduce și problemele de infertilitate.

Astenospermia și tratamentul său

De cele mai multe ori, un diagnostic de infertilitate este cel care ne face să ne adresăm unui medic specializat în această patologie. Astfel, se pot face mai multe investigații până a ajunge la diagnosticul de astenospermie. În majoritatea cazurilor, analizele pentru această afecțiune sunt și ultimele realizate, după ce s-au luat în calcul alte variante.

Un alt scenariu este cel al bărbaților mai în vârstă, în care aceștia au și anumite probleme cu prostata. Ca urmare a analizelor specifice, se poate diagnostica și astenospermia. Pe lângă acesta, persoanele care suferă de cancer testicular se pot confrunta cu boala ca urmare a tratamentelor specifice.

2. Astenospermia si tratamentul sau

Poză de Andrea Picquadio pe Unsplash

Adesea, astenozoospermia singură este vizată ca urmare a infertilității în cuplu. În acest stadiu, se realizează analize specifice pentru a determina dacă este ușoară, moderată sau severă. De asemenea, este important să se stabilească tipul său.

Astenospermia – investigații necesare pentru a o descoperi

Principala analiză care se face pentru a pune diagnosticul de astenospermie este cea a lichidului seminal. Mai precis, se va efectua spermograma bărbatului suspectat. Aceasta permite stabilirea unor parametri precum:

  • viabilitatea sau pH-ul spermatozoizilor;
  • concentrația spermatozoizilor;
  • morfologia spermatozoizilor;
  • mobilitatea spermatozoizilor;
  • volumul spermei.

Motilitatea redusă a spermatozoizilor este cea care arată dacă bărbatul respectiv suferă sau nu de astenospermie. În cazul în care rezultatul este unul pozitiv, se poate trece la stabilirea gradului acesteia.

Dacă analiza nu este concludentă sau se doresc și alte investigații, medicul specialist poate recomanda și alte analize, printre care:

  • dozarea hormonilor sexuali;
  • detectarea anticorpilor antispermatici;
  • analize bacteriologice, în cazul în care sunt suspectate anumite boli;
  • stabilirea gradului de fragmentare al materialului genetic din spermatozoizi.

Odată diagnosticată astenospermia și stabilit dacă aceasta este ușoară, moderată sau severă, se poate întocmi și un plan de tratament. Acesta este personalizat și poate consta atât în medicamente, dar și în schimbări în stilul de viață.

Astenospermia și tratamentele disponibile

Tratamentul astenospermiei depinde foarte mult de factorii declanșatori. Astfel, medicul poate prescrie medicamente, dar poate face și recomandări de schimbare a anumitor obiceiuri.

În ceea ce privește medicamentele, antibioticele pot fi prescrise atunci când astenospermia este cauzată de o infecție. După terminarea tratamentului, se vor efectua analize pentru a vedea evoluția bolii. Aceleași măsuri se vor lua și în cazul varicocelului. Acesta presupune dilatarea venelor testiculare și poate fi tratat pe cale medicamentoasă.

Cauze genetice și opțiuni

Singura situație în care astensopermia nu poate fi ameliorată cu tratament sau printr-o dietă și stil de viață echilibrate este cea în care are cauze genetice. În aceste situații, sunt recomandate fertilizarea in vitro sau inseminarea artificială.

Dacă astenozoospermia nu a fost cauzată de boli, infecții sau factori genetici, medicul va recomanda direct schimbări ale stilului de viață și alimentației.

Rolul unui stil de viață echilibrat în astenospermie

Diagnosticarea astenospermiei poate fi un diagnostic destul de greu de acceptat, în special pentru bărbații care își doresc să devină tați. Cu toate acestea, atunci când este ușoară sau moderată, tratamentul nu este unul dificil. Pentru început, schimbările în obiceiurile de zi cu zi și alimentația sunt primele metode recomandate de medicii specializați în probleme de fertilitate.

Ce presupune un stil de viață echilibrat în cazul unui pacient cu astenospermie?

Schimbări precum:
  • renunțarea la fumat, în cazul bărbaților care au acest obicei;
  • reducerea sau chiar renunțarea la consumul de băuturi alcoolice;
  • practicarea unui sport sau de mișcare în mod regulat;
  • mersul pe jos în detrimentul folosirii mașinii atunci când se poate;
  • înlocuirea hainelor foarte strâmte cu unele lejere.

De asemenea, eliminarea factorilor stresanți contribuie la starea de bine a persoanelor care suferă de astenospermie.

Toate aceste măsuri au rolul de a ajuta bărbații nu doar în tratamentul astenospermiei ușoare și moderate, ci să își îmbunătățească întreaga stare de sănătate. Iar pentru a reuși, este nevoie și de o dieta corectă.

Dieta în astenospermie

După cum putem afla și la începutul articolului, există suplimente care ajută la susținerea sistemului reproducător masculin. Chiar dacă nu începem să le folosim de la vârste tinere, orice schimbare în bine pe care o aducem alimentației noastre va da rezultate. Acesta este și cazul astenospermiei.

Ce alimente pot fi consumate pentru această afecțiune? Cele care ajuta la stimularea fertilității. Mai precis:

  • alimentele cu conținut ridicat de vitamina E, cum sunt oleaginoase, uleiul de măsline, avocado și peștele;
  • cerealele integrale;
  • fructele și legumele, care sunt bogate în antioxidanți, minerale și vitamine.

Toate acestea trebuie introduse într-o dietă adaptată stilului de viață.

Pe lângă acestea, este recomandat să evităm produsele prăjite și pe cele procesate, care nu au niciun aport alimentar.

Diagnosticul de astenospermie poate fi un șoc pentru un bărbat, însă în majoritatea cazurilor aceasta se tratează. Astfel, atunci când dorim să devenim părinți putem face toate investigațiile necesare și urma tratamentul sau măsurile care ne ajută să obținem o sarcină pe cale naturală.

În concluzie, ce este astenospermia? Este o afecțiune a mobilității spermatozoizilor care afectează bărbați de toate vârstele. Pentru că este o boală care nu dă semne, poate fi diagnosticată destul de târziu. De aceea, mulți bărbați o descoperă abia când doresc să aibă copii, iar sarcina întârzie să apară. Tratamentul său poate fi medicamentos sau poate consta în schimbări ale obiceiurilor zilnice, precum și și a celor alimentare. Indiferent de situație, însă, este bine să știm că astenospermia este tratabilă, cei mai mulți dintre bărbații afectați putând să aibă copii pe cale naturală.

 

Referințe:

https://www.spandidos-publications.com/10.3892/etm.2024.12434

www.invitra.com/en/asthenozoospermia/

https://www.sciencedirect.com/topics/medicine-and-dentistry/asthenospermia

https://mjmr.journals.ekb.eg/article_221792.html

Poză de Online Marketing pe Unsplash

Blog

Ultimele articole

Blog

VRS, virusul respirator sincițial: cum afectează sănătatea și care sunt măsurile de prevenire?

Sezonul rece aduce cu sine o serie de provocări pentru sănătate. Sistemul nostru imunitar, primul scut împotriva infecțiilor, poate fi slăbit de temperaturile scăzute și de schimbările bruște de vreme, făcându-ne mai vulnerabili la virusu...
Blog

Rhodiola – cum te poate ajuta să fii mai energic și rezistent la stres

Planta Rhodiola este utilizată în mod tradițional pentru a îmbunătăți vitalitatea și a reduce stresul. Aceasta este apreciată pentru proprietățile sale benefice asupra sănătății mintale, energiei fizice și sistemului imunitar, având ...
Blog

Niacină – rolul esențial în sănătatea organismului și beneficii pentru minte

Niacina, cunoscută și sub denumirea de vitamina B3, este o vitamină hidrosolubilă esențială pentru funcționarea optimă a organismului uman. Această substanță joacă un rol crucial în metabolismul celular, facilitând transformarea aliment...
Blog

Insulinom – detalii despre disfuncția homeostaziei glicemice și semnele clinice caracteristice + abordări terapeutice în managementul acestei patologii rare

Insulinomul este o afecțiune endocrină rară, cu implicații semnificative, caracterizată prin dezvoltarea unei tumori benigne a celulelor beta pancreatice, care determină o secreție necontrolată de insulină. În acest articol, vom explora cau...
Premium Prostate Formula: 60 de capsule care susțin sănătatea prostatei, tractului urinar și a sistemului reproducător masculin

Premium Prostate Formula: 60 de capsule care susțin sănătatea prostatei, tractului urinar și a sistemului reproducător masculin

100 lei85 lei
Adaugă în coș