Apraxia – simptome, cauze și tratament

Apraxia reprezintă o disfuncție neurologică corticală în care apar dificultăți în îndeplinirea unor activități ce presupun secvențe motorii anterior învățate. Se manifestă prin incapacitatea de a folosi corect anumite obiecte sau unelte, fără să existe un deficit motor evident, tremor sau tulburare cognitivă globală. Persoanele afectate pot înțelege perfect ce li se cere și pot recunoaște obiectele, dar nu reușesc să execute acțiunile necesare. Acest articol îți va oferi informații esențiale despre apraxie, de la cauze și simptome, până la opțiuni de diagnostic și tratament.

Rezumat:

1. Apraxia este o disfuncție corticală în care persoana înțelege comanda și recunoaște obiectele, dar nu poate executa corect secvențe motorii învățate, fără slăbiciune musculară sau tremor.
2. Cele mai frecvente cauze sunt leziunile cerebrale, în special după accident vascular cerebral, dar și tumori, infecții/inflamații, traumatisme și boli neurodegenerative; riscul crește odată cu factorii cardiovasculari.
3. Diagnosticul este clinic, stabilit de neurolog prin teste de gesturi și utilizarea obiectelor, iar tratamentul vizează cauza de bază și recuperarea prin terapie ocupațională și kinetoterapie pentru creșterea autonomiei și siguranței.

Ce este apraxia și cum se manifestă

Apraxia este o disfuncție neurologică corticală (a scoarței cerebrale) care se manifestă prin dificultatea de a executa mișcări voluntare coordonate și secvențe motorii învățate (de exemplu, folosirea unor obiecte/unelte), în absența unui deficit motor (slăbiciune/paralizie), a tremorului, a unei tulburări senzoriale sau a unei afectări cognitive globale care să explice problema.

Pe scurt, persoana înțelege comanda și recunoaște obiectul, dar apare o „ruptură” între intenție și execuția corectă a acțiunii. Manifestările pot varia. Unii pacienți au dificultăți în imitarea gesturilor, alții nu reușesc să folosească adecvat obiecte comune (de ex. periuța de dinți sau cheia), deși știu la ce folosesc.

Apraxia este frecvent întâlnită în diverse afecțiuni neurologice acute sau cronice și poate reduce semnificativ autonomia, până la incapacitatea de a funcționa independent.

Tipuri principale de apraxie

Clasificarea apraxiei se face în funcție de tipul dificultăților motorii. Cele mai frecvente forme sunt:

Apraxia kinetică

Chiar și mișcările simple își pierd precizia și fluența; apar dificultăți în gesturile fine (de exemplu, încheiatul nasturilor sau scrisul).

Apraxia ideomotorie

Există un eșec în accesarea modelelor motorii învățate; persoana nu poate executa gesturi la comandă sau prin imitație, deși înțelege cerința și are capacitatea fizică de a le realiza.

Apraxia ideațională

Sunt afectate secvențele motorii complexe, în mai mulți pași; apar probleme în planificarea și ordonarea acțiunilor necesare pentru atingerea unui scop (de exemplu, folosirea mai multor obiecte în ordine corectă).

Pe lângă acestea, există și forme specifice:

Apraxia de îmbrăcare

Pacientul nu reușește să se îmbrace în ordinea logică sau potrivită situației.

Apraxia oculomotorie

Există dificultăți în mișcarea globilor oculari pentru fixarea unei ținte sau în deschiderea ochilor la comandă.

Apraxia constructivă

Reprezintă incapacitatea de a copia sau desena forme simple (de exemplu, figuri geometrice), deși vederea, recunoașterea, utilizarea creionului și înțelegerea sarcinii sunt păstrate.

Cauze și factori de risc pentru apraxie

Apraxia poate avea cauze diverse, cel mai frecvent fiind vorba despre leziuni structurale cerebrale, în special la nivelul lobilor parietali. Mai rar, pot fi implicate și alte arii corticale, precum aria premotorie, corpul calos, lobul temporal posterior sau frontalul inferior. În multe cazuri, leziunile sunt localizate în emisferul stâng, considerat dominant pentru majoritatea persoanelor în controlul funcțiilor motorii complexe.

Cele mai frecvente cauze ale apraxiei includ:

• accidente vasculare cerebrale (ischemice sau hemoragice);
• tumori cerebrale;
• infecții și inflamații ale sistemului nervos (ex. meningoencefalite);
• traumatisme cranio-cerebrale (hematoame, contuzii);
• afecțiuni neurodegenerative, precum demența Alzheimer sau demența fronto-temporală, în care deteriorarea progresivă a creierului afectează treptat abilitățile motorii complexe.

Factorii de risc sunt, în general, cei care cresc probabilitatea bolilor ce pot duce la apraxie, în special cei cardiovasculari: vârsta înaintată, hipertensiunea, dislipidemia, diabetul, obezitatea, fumatul, sedentarismul, apneea de somn și consumul excesiv de alcool.

Susținerea sistemului nervos

În acest context, un stil de viață echilibrat (alimentație, somn, mișcare, controlul factorilor de risc) rămâne baza. Ca suport nutrițional pentru funcționarea normală a sistemului nervos poate fi folosit Premium Aronia Vitamin B-Complex 500 ml. Formula combină complexul de vitamine B (B1, B2, B3, B5, B6, B7, B9, B12) și vitamina C, alături de suc de aronia și suc de mere, plus nutrienți precum colină, inositol și PABA. Vitaminele din grupul B sunt implicate în procesele de producere a energiei și în funcționarea sistemului nervos, iar vitamina C contribuie la protecția antioxidantă. Administrarea recomandată este de 15 ml/zi, în timpul mesei, ceea ce asigură aproximativ 33 de zile de utilizare per flacon.

Sursa foto: Aronia-charlottenburg.ro

Atenție: produsul este destinat adulților; nu este recomandat în sarcină/alăptare; persoanele cu predispoziție la pietre la rinichi ar trebui să ceară sfatul medicului (din cauza aportului de vitamina C); nu se depășește doza zilnică recomandată, iar după deschidere se păstrează la frigider și se consumă în intervalul indicat pe ambalaj.

Diagnosticarea apraxiei

Sursa foto: Freepik.com

Diagnosticul de apraxie se stabilește clinic, de către medicul neurolog, pe baza evaluării pacientului și a istoricului relatat de acesta și de familie. De multe ori, pacientul nu conștientizează complet deficitul, iar dificultățile sunt observate de aparținători (de exemplu, nu mai știe să folosească obiecte uzuale sau încurcă ordinea unor activități).

În cadrul examinării, pacientul este rugat să demonstreze acțiuni precum spălatul pe dinți sau folosirea unui ciocan. Dacă nu reușește la comandă, i se cere să imite medicul. Dacă nici imitația nu este posibilă, i se oferă obiectele necesare pentru a observa modul în care le utilizează.

Teste frecvent folosite includ solicitări precum: să facă „la revedere” cu mâna, să salute, să facă semn de „vino aici”, „oprește”, „mergi”, să deschidă un lacăt cu o cheie, să folosească un tirbușon sau foarfeca, ori să inspire profund și să mențină aerul. Se pot testa și gesturi fără semnificație pentru pacient (de tipul probelor de imitație, precum testul Luria).

Un pas esențial este excluderea altor probleme care pot mima apraxia, cum ar fi:

• afazia (tulburare de limbaj, cu dificultăți de înțelegere sau exprimare);
• pareza (slăbiciune/deficit motor al segmentului testat).

Pentru identificarea cauzei, neurologul poate recomanda investigații suplimentare, inclusiv analize de laborator și imagistică cerebrală (CT sau RMN). Dacă există suspiciunea unei afectări cognitive asociate, pot fi indicate și teste neuropsihologice.

Opțiuni de tratament și terapie pentru apraxie

În măsura în care este posibil, se urmărește tratarea afecțiunii de bază care a determinat apraxia. În paralel, esențial rămâne tratamentul simptomatic, de recuperare. Deși nu există un tratament specific care să „vindece” apraxia, terapia fizică (kinetoterapia) și terapia ocupațională pot îmbunătăți, măcar parțial, funcționarea și siguranța pacientului.

Prognosticul depinde de natura și extinderea leziunii, dar și de vârsta pacientului. În practică, mulți pacienți ajung să fie dependenți într-o anumită măsură, necesitând ajutor în activitățile zilnice sau cel puțin supervizare. În cazul pacienților cu accident vascular cerebral, evoluția poate fi stabilă și uneori se observă o ameliorare a deficitelor. Totuși, prezența apraxiei este asociată frecvent cu un prognostic mai rezervat al recuperării neurologice, deoarece îngreunează efectuarea exercițiilor necesare (atât motorii, cât și verbale).

Prognosticul și evoluția apraxiei

Prognosticul apraxiei este variabil și depinde în principal de natura și extinderea leziunii cerebrale, dar și de vârsta și starea generală a pacientului. În cazul unui accident vascular cerebral, evoluția poate fi stabilă și uneori apar ameliorări ale deficitului inițial, însă asocierea apraxiei se corelează frecvent cu o recuperare neurologică mai dificilă, deoarece îngreunează realizarea exercițiilor necesare atât pe componenta motorie, cât și pe cea verbală.

O anumită recuperare spontană poate apărea în primele luni după AVC, perioadă în care creierul are o plasticitate mai mare și poate compensa parțial leziunile. Pe termen lung, îmbunătățirea simptomelor necesită, de regulă, terapie constantă și implicare activă. Evoluția diferă de la un pacient la altul: unii pot avea progrese importante, în timp ce alții rămân cu dificultăți persistente.

Factorii care influențează evoluția sunt: severitatea leziunii inițiale, tipul de apraxie, vârsta, comorbiditățile, precum și accesul la servicii de reabilitare. În general, pacienții mai tineri și cei cu leziuni mai puțin extinse au un prognostic mai bun. Sprijinul familiei și implicarea în programul de recuperare pot îmbunătăți rezultatele.

În multe cazuri, pacienții au nevoie de ajutor în activitățile zilnice sau cel puțin de supervizare, însă adaptarea mediului și folosirea strategiilor compensatorii pot crește semnificativ autonomia și calitatea vieții.

Prevenirea apraxiei

Prevenția vizează în primul rând prevenirea cauzelor frecvente (bolile cerebrovasculare și sindroamele de demență) și include:

• stimulare cognitivă și viață socială activă;
• reducerea stresului cronic prin tehnici de relaxare (masaj, respirație controlată);
• somn de calitate pe timpul nopții (important inclusiv în prevenția declinului cognitiv);
• managementul factorilor de risc cardiovasculari:
  • renunțarea la fumat și evitarea consumului excesiv de alcool;
  • activitate fizică regulată (efort moderat, minimum 20 de minute, de 3 ori/săptămână);
  • menținerea unei greutăți sănătoase (evitarea supraponderalității/obezității);
  • alimentație echilibrată (de tip mediteraneean, săracă în grăsimi saturate și trans, bogată în cereale integrale, pește, fructe și legume);
  • respectarea tratamentului pentru tensiune arterială, diabet și colesterol crescut;
  • diagnosticarea și tratarea apneei de somn.

Concluzie

În concluzie, apraxia reprezintă o provocare neurologică complexă care afectează capacitatea de a efectua mișcări coordonate și intenționate. Are un impact semnificativ asupra autonomiei și calității vieții. Deși nu există o cură specifică, terapiile de recuperare, inclusiv terapia ocupațională și kinetoterapia, pot ajuta pacienții să-și îmbunătățească abilitățile motorii și să dezvolte strategii de adaptare. Implicarea familiei și accesul la suport medical specializat joacă un rol crucial în procesul de recuperare. Cu tratament adecvat și sprijin continuu, multe persoane cu apraxie pot recâștiga o parte din independența lor și pot participa activ la viața de zi cu zi.

Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol au scop educativ și informativ și nu înlocuiesc consultul medical profesional. Apraxia este o afecțiune neurologică complexă care necesită evaluare și tratament personalizat efectuat de către specialiști în neurologie și medicină de recuperare. Fiecare caz este unic, iar planul de tratament trebuie adaptat nevoilor individuale ale pacientului. Nu utiliza aceste informații pentru autodiagnosticare sau autotratament!

Referințe:

• https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK585110;

• https://www.webmd.com/brain/apraxia-symptoms-causes-tests-treatments;

• https://emedicine.medscape.com/article/1136037-overview;

• https://www.sciencedirect.com/topics/social-sciences/apraxia;

• https://www.healthdirect.gov.au/apraxia-of-speech.