Hipertrofia amigdaliană – de ce se măresc amigdalele și când este necesar tratamentul

Amigdalele mărite sunt un motiv frecvent pentru vizita la medicul ORL, atât la copii, cât și la adulți. Aceste structuri de țesut limfatic, localizate în gât, ajută la protejarea organismului împotriva bacteriilor și virusurilor, iar creșterea lor în volum nu indică mereu o boală activă.

La copii, e normal ca amigdalele să fie mai mari pe măsură ce sistemul imunitar se dezvoltă, fără să existe neapărat o infecție. De multe ori, amigdalele pot rămâne mari și sănătoase, sau pot apărea infecții și pe amigdale de dimensiuni normale.

Problemele apar când dimensiunea amigdalelor afectează respirația, somnul și nivelul de energie zilnic. Amigdalele mărite îngreunează trecerea aerului, mai ales noaptea, ceea ce poate duce la sforăit, respirație pe gură sau opriri ale respirației în somn, simptome care nu trebuie ignorate.

În acest articol vei afla de ce apar amigdalele mărite, când trebuie să mergi la medic și ce opțiuni de tratament există.

Rezumat:

1. Hipertrofia amigdaliană înseamnă creșterea persistentă în volum a amigdalelor, fără ca acest lucru să indice neapărat o infecție.
2. La copii, amigdalele pot fi în mod normal mai mari, mai ales între 4 și 7 ani, iar dimensiunea lor se poate reduce odată cu maturizarea sistemului imunitar.
3. Problemele apar atunci când amigdalele afectează respirația, somnul, înghițirea sau alimentația.
4. Printre simptomele frecvente se numără sforăitul, respirația pe gură, somnul agitat, vocea înfundată, dificultățile la înghițire și halena persistentă.
5. Amigdalele mărite pot favoriza apneea obstructivă în somn, mai ales la copii, prin blocarea parțială a căilor respiratorii.
6. Diagnosticul se stabilește prin consult ORL, examinarea amigdalelor și, la nevoie, nazofaringoscopie sau polisomnografie.

Ce este hipertrofia amigdaliană și cum se manifestă

Hipertrofia amigdaliană înseamnă creșterea persistentă în volum a amigdalelor palatine, structurile de țesut limfoid situate de o parte și de alta a gâtului, în spatele cavității bucale. Ele fac parte din inelul limfatic Waldeyer, alături de vegetațiile adenoide și amigdala linguală, având rol de barieră imunologică împotriva agenților care intră prin gură și nas. Când acest țesut crește peste dimensiunile obișnuite, poate reduce spațiul prin care circulă aerul și alimentele.

Hipertrofie versus amigdalită cronică

Este esențial ca hipertrofia amigdaliană să nu fie confundată cu amigdalita cronică. Hipertrofia se referă strict la dimensiunea amigdalei, care poate rămâne mărită luni sau ani fără nicio infecție activă. Amigdalita cronică hipertrofică, în schimb, presupune și un proces inflamator repetat, cu depozite în criptele amigdaliene și episoade recurente de disconfort. O amigdală de dimensiuni mari poate exista fără infecție, la fel cum o infecție poate apărea pe amigdale de dimensiune normală.

Cum se clasifică gradele de mărire

Medicii ORL folosesc un sistem de clasificare pentru a descrie cât de mult reduc amigdalele spațiul din gât, notat de obicei de la gradul 0 la gradul 4. Gradul 0 corespunde amigdalelor absente sau retrase complet în lojă, iar gradul 4 descrie amigdale foarte mari, care se ating pe linia mediană a gâtului. Amigdalele de gradul 3 ocupă între 50% și 75% din spațiul dintre stâlpii amigdalieni, fără a se atinge între ele.

Această clasificare este utilă, însă dimensiunea în sine nu oferă întreaga imagine clinică. Un copil cu amigdale de gradul 3 poate respira și dormi normal, în timp ce altul cu amigdale ceva mai mici poate prezenta sforăit intens și pauze respiratorii. Ca atare, medicul corelează întotdeauna gradul de mărire cu simptomele reale, nu doar cu aspectul vizual din cabinet.

De ce se măresc amigdalele – cauze și factori favorizanți

Printre cauzele amigdalelor mărite, cea mai frecventă este reacția firească a sistemului imunitar la agenții din mediu, mai ales în primii ani de viață, când țesutul limfatic este foarte activ. La majoritatea copiilor, dimensiunea amigdalelor crește natural spre vârsta de 4-7 ani și se reduce apoi treptat pe măsură ce sistemul imunitar se maturizează. La unii copii, această retragere naturală nu are loc, iar amigdalele rămân mărite.

Infecții și inflamație repetată

Infecțiile virale și bacteriene frecvente ale gâtului sunt printre cele mai comune cauze ale amigdalelor mărite. Fiecare episod stimulează proliferarea țesutului limfoid, iar la infecții repetate, amigdala nu mai are timp să se micșoreze complet între episoade. În timp, se poate instala o inflamație cronică, asociată uneori cu fibroză locală, care întreține hipertrofia.

Alergii, iritanți și reflux

Rinita alergică, expunerea la fumul de țigară, poluarea aerului sau alți iritanți din mediu pot întreține inflamația țesutului amigdalian pe termen lung. Refluxul gastroesofagian cronic reprezintă, de asemenea, un factor favorizant recunoscut, întrucât acidul care ajunge în gât irită mucoasa și amigdalele. La aceștia se adaugă predispoziția genetică – unele persoane au, pur și simplu, amigdale mai voluminoase din naștere.

Respirația pe gură – cauză sau efect?

La copii, respirația pe gură este confundată cu o cauză, însă în realitate este mai frecvent un efect al obstrucției deja existente. Amigdalele mărite, uneori asociate cu vegetații adenoide voluminoase, reduc fluxul de aer prin nas, iar copilul compensează respirând pe gură. Acest tipar, dacă persistă mult timp, poate influența la rândul lui dezvoltarea feței și a palatului, într-un cerc care merită investigat din timp.

Simptomele hipertrofiei amigdaliene

Dintre toate simptomele hipertrofiei amigdaliene, cel mai evident este chiar aspectul vizibil al amigdalelor. Par mai voluminoase decât normal, uneori roșii și iritate, mai ales atunci când coexistă cu o durere de gât sau febră. Dincolo de aspect, ceea ce contează cu adevărat este măsura în care afectează respirația, alimentația și somnul.

Semne frecvente pe care le poți observa

• Respirație pe gură: apare atunci când spațiul din gât sau din nas este redus semnificativ de amigdale.
• Halenă persistentă: poate fi legată de depozitele acumulate în criptele amigdaliene.
• Dureri la înghițire: mai frecvente atunci când hipertrofia este asociată cu inflamație activă.
• Dificultăți la alimentație: unii copii mănâncă mai puțin sau evită alimentele solide, cu impact asupra creșterii în greutate.
• Somn agitat și sforăit zgomotos: semnalează o obstrucție parțială a căilor respiratorii superioare.

Vocea poate deveni și ea „înfundată” sau nazonată, iar unele persoane descriu o senzație permanentă de nod în gât. Când hipertrofia se asociază cu infecții amigdaliene recurente, la aceste simptome se adaugă episoade repetate de febră, durere intensă și ganglioni sensibili la nivelul gâtului. Frecvența acestor episoade merită urmărită atent, întrucât influențează direct decizia medicului privind tratamentul.

Susținerea organismului cu ulei de chimen negru

În perioadele în care disconfortul de la nivelul gâtului apare frecvent, Ulei de Chimen Negru (Negrilica) Premium Vegan poate completa alimentația prin aportul de compuși naturali cu proprietăți antioxidante și antiinflamatoare. Formula conține ulei din semințe de Nigella sativa, sursă de timochinonă, timol, carvacrol și acizi grași Omega 3, 6 și 9, care susțin răspunsul natural al organismului și protecția celulelor împotriva stresului oxidativ.

Sursa foto: Aronia-charlottenburg.ro

Recomandare de la Aronia Charlottenburg: O porție de trei capsule furnizează 1.350 mg de ulei din semințe de chimen negru. Capsulele se administrează în timpul mesei sau după masă și pot fi integrate într-o rutină destinată susținerii imunității și stării generale de bine. În cazul copiilor, administrarea se face după consultarea medicului, iar persoanele alergice la ingrediente trebuie să evite produsul. Pentru cei mici, gama Aronino este formulată pentru a susține cerințele nutriționale specifice perioadei de creștere și dezvoltare.

Amigdalele mărite și apneea în somn

Apneea în somn cu amigdale mărite este una dintre asocierile clinice cele mai frecvente, mai ales la copii. Potrivit Cleveland Clinic, aproximativ opt din zece copii diagnosticați cu apnee obstructivă de somn au și amigdale mărite.Mecanismul este simplu: în timpul somnului, mușchii gâtului se relaxează, iar amigdalele voluminoase pot bloca parțial sau, în cazuri severe, aproape complet trecerea aerului.

Iată semnele nocturne de urmărit:

• Sforăit puternic și constant: nu doar ocazional, ci în majoritatea nopților.
• Pauze de respirație observabile: urmate de un sunet de „recuperare” a aerului.
• Somn agitat, cu transpirații nocturne: corpul depune efort suplimentar pentru a respira.
• Poziții neobișnuite de dormit: gâtul întins pe spate, pentru a elibera căile respiratorii.

În timpul zilei, lipsa unui somn odihnitor se traduce prin oboseală, iritabilitate, dificultăți de concentrare și, la copii, scăderea randamentului școlar. Pe termen lung, somnul de proastă calitate poate crește riscul unor probleme de sănătate mai serioase, inclusiv la nivel cardiovascular. 

Cazeumul amigdalian – de ce apare și când trebuie consultat medicul

Cazeumul este un material albicios sau gălbui vizibil uneori în criptele amigdalelor, acele mici depresiuni naturale de pe suprafața lor. Se formează din celule descuamate, resturi alimentare, mucus și bacterii saprofite, care se acumulează treptat în aceste cripte. Nu reprezintă, prin el însuși, un semn de boală gravă, dar poate produce un miros neplăcut al respirației și o senzație de disconfort local.

Când cazeumul se întărește și se calcifică, formează așa-numiții tonsiloliți, mici depuneri dure vizibile pe amigdale. Legătura cu hipertrofia amigdaliană este indirectă – amigdalele mari, cu cripte mai profunde, oferă mai mult spațiu pentru acumularea acestor depozite, dar cazeumul poate apărea și pe amigdale de dimensiune normală. Este important ca acesta să nu fie confundat cu depozitele de puroi dintr-o infecție activă, care sunt de obicei asociate cu durere și febră, sau cu un chist amigdalian, o formațiune diferită, ce necesită evaluare medicală separată.

Atenție! Îndepărtarea agresivă a cazeumului acasă, cu obiecte ascuțite sau presiune puternică, nu este recomandată, deoarece poate răni țesutul amigdalian și crea o poartă de intrare pentru infecții. Atunci când depozitele sunt frecvente, abundente sau însoțite de durere persistentă, cel mai sigur pas este un consult ORL.

Cum se stabilește diagnosticul de hipertrofie amigdaliană

Diagnosticul de hipertrofie amigdaliană se pune de către medicul otorinolaringolog. Se face în urma unei examinări clinice atente a gâtului, nasului și căilor respiratorii superioare. Primul pas este întotdeauna discuția despre simptome: cum doarme pacientul, cât de des sforăie, dacă a avut episoade de amigdalită și cât de frecvent au apărut acestea.

Ce urmează la consultul ORL

• Medicul inspectează vizual amigdalele, evaluând dimensiunea lor pe o scală standardizată, de la gradul 0 la gradul 4, și verifică aspectul suprafeței, prezența criptelor sau a depozitelor. 
• Palparea gâtului ajută la identificarea eventualilor ganglioni limfatici măriți. 
• În funcție de context, poate fi necesară și o nazofaringoscopie. Aceasta este o examinare cu un endoscop flexibil introdus prin nas. Oferă o imagine clară a spațiului din spatele nasului și a gradului de obstrucție.

Când simptomele indică o tulburare de somn, precum sforăitul intens sau pauzele respiratorii observate de părinți, medicul poate recomanda polisomnografia. Acest test, considerat standardul de aur pentru evaluarea somnului, monitorizează fluxul de aer, efortul respirator, saturația de oxigen și activitatea cerebrală pe durata unei nopți. Rezultatele ajută la stabilirea severității obstrucției. Influențează direct decizia dacă este suficient un tratament conservator sau este nevoie de intervenție chirurgicală.

Cum se tratează amigdalele mărite la copii și adulți

Tratamentul pentru amigdalele mărite la copii și adulți nu se aplică în toate situațiile. Dacă hipertrofia nu cauzează dificultăți de respirație sau probleme de somn semnificative, medicul poate sugera doar supravegherea, mai ales la copiii mici, deoarece amigdalele pot reveni la dimensiuni normale pe măsură ce cresc.

Când este nevoie de intervenție medicală

În caz de infecții amigdaliene, tratamentul se adaptează în funcție de cauză. Pentru situațiile determinate de alergii, medicul poate recomanda spray-uri nazale cu corticosteroizi sau antihistaminice pentru reducerea inflamației, ceea ce poate îmbunătăți respirația. Dacă există și obstrucție nazală, indiferent dacă este produsă de alergii sau de vegetațiile adenoide mărite, aceasta se tratează concomitent, având în vedere că cele două afecțiuni pot interacționa.

Ce poți face acasă pentru confort

Există câteva măsuri care pot ajuta la reducerea disconfortului zilnic. Acestea sunt hidratarea corespunzătoare, evitarea expunerii la fumul de țigară și la aerul foarte uscat, gargara cu apă sărată și ridicarea capului în timpul somnului. Este util de reținut că aceste metode nu reduc dimensiunea amigdalelor. Remediile naturale nu ar trebui promovate ca soluții pentru diminuarea hipertrofiei amigdaliene.

Practic, un stil de viață echilibrat contribuie la susținerea imunității și poate ajuta organismul să gestioneze mai ușor episoadele de răceli frecvente.

Când este recomandată operația de amigdale

Amigdalectomia, adică operația de îndepărtare a amigdalelor, nu reprezintă prima opțiune de tratament. Este una rezervată situațiilor în care celelalte măsuri nu sunt suficiente. Medicul ORL o recomandă atunci când amigdalele mărite produc apnee obstructivă de somn documentată, dificultăți semnificative de respirație sau de înghițire, ori infecții amigdaliene recurente, bine documentate în timp.

Amigdalectomie sau adenotonsilectomie?

Amigdalectomia constă în îndepărtarea completă a amigdalelor palatine. Atunci când, pe lângă amigdale, sunt mărite și vegetațiile adenoide, medicul poate recomanda o adenotonsilectomie. Aceasta este procedura combinată de îndepărtare a amigdalelor și a adenoidelor în aceeași intervenție. Această combinație este frecventă la copii, deoarece cele două țesuturi contribuie împreună la obstrucția căilor respiratorii și la infecțiile recurente ale urechii medii.

Operația se realizează sub anestezie generală. Recuperarea inițială durează aproximativ una până la două săptămâni, cu disconfort la înghițire și, uneori, dureri iradiate spre urechi. Vindecarea completă a țesutului poate necesita puțin mai mult timp. Beneficiile pot fi importante: respirație mai bună, somn mai odihnitor, mai puține infecții. Ca orice intervenție chirurgicală, prezintă și riscuri, precum sângerarea postoperatorie, pe care medicul ORL trebuie să le discute deschis cu pacientul înainte de a lua o decizie.

Semnele de alarmă ale hipertrofiei amigdaliene

Anumite semne impun o evaluare medicală rapidă, indiferent de vârstă. Dificultatea de a respira, imposibilitatea de a înghiți lichide sau semnele de deshidratare – gură uscată, urinare redusă, oboseală neobișnuită – nu trebuie amânate, mai ales dacă apar brusc.

Uite ce aspecte merită investigate suplimentar:

• Amigdală asimetrică: o amigdală vizibil mai mare decât cealaltă, fără explicație clară.
• Creșterea rapidă a unei singure amigdale: mai ales dacă evoluează într-un interval scurt de timp.
• Ganglionii persistenți la nivelul gâtului: care nu se reduc după rezolvarea unei infecții obișnuite.
• Scăderea inexplicabilă în greutate, asociată cu transpirații nocturne sau stare generală alterată.

Reține! Aceste elemente nu indică automat o problemă gravă, dar justifică un consult ORL prompt, pentru investigații suplimentare și, la nevoie, o biopsie de clarificare.

Concluzie

Prin urmare, amigdalele mărite fac parte din dezvoltarea firească a unui copil și nu reprezintă neapărat un motiv de îngrijorare. Ceea ce contează cel mai mult este corelarea dimensiunii lor cu simptomele reale – respirația, somnul, alimentația și frecvența infecțiilor. 

Un consult ORL poate oferi rapid claritate și poate stabili dacă este suficientă monitorizarea sau dacă este nevoie de un plan de tratament. Semnalele corpului, ale părintelui sau ale copilului, merită ascultate. Vizita la medic nu ar trebui amânată atunci când apar semne persistente de disconfort respirator.

Disclaimer: Acest articol are un scop informativ și nu înlocuiește consultul medical de specialitate; pentru diagnostic și tratament, este recomandată adresarea către un medic ORL sau către medicul de familie.

Referințe:

• Children’s Hospital of Philadelphia. Obstructive Sleep Apnea. https://www.chop.edu/conditions-diseases/obstructive-sleep-apnea;
• Cleveland Clinic. Enlarged Tonsils: Symptoms, Causes & Treatment. https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/enlarged-tonsils;
• Scientific Reports / Nature. Effect of the German tonsillitis guideline on indication for tonsil surgery in patients with recurrent acute tonsillitis: a population-based study. https://www.nature.com/articles/s41598-023-44661-y.