3 rețete aronia pentru deserturi sănătoase și originale de Crăciun

rețete aronia

Ți-am pregătit 3 rețete aronia prin care să surprinzi toți pofticioșii din familie! 3 rețete sănătoase și gustoase, gata să fure privirile musafirilor și să încânte iubitorii de dulce în ziua de Crăciun.

Citește în continuare și vei afla cum să pregătești cozonac, împletitură daneză și Mousse cu super-fructele de aronia.

Începem cu felul tradițional și memorabil, pe care-l îndrăgim încă din copilărie:

Cozonac cu fructe confiate și aronia

rețete aronia

(sursă foto: divainbucatarie.ro)

Pufos, gustos și cu mirosul caracteristic care trezește multe amintiri prețioase, e greu să ne imaginăm un Crăciun fără cozonacul de casă.

De data asta, însă, nu-l facem cu mac sau rahat, ci cu multe fructe confiate și pline de vitamine.

Alături de ele adăugăm fructele de aronia și obținem astfel un cozonac sănătos și delicios. Uite cum se prepară. 🙂

Ingredientele folosite

Pentru aluat și umplutură:

  • 150g de zahăr;
  • 270ml de lapte;
  • 100ml de ulei;
  • 500g de făină;
  • 80g de fructe uscate de aronia;
  • 80g de lămâie confiată;
  • 80g de stafide;
  • 80g de ghimbir confiat;
  • 80g de cirește confiate;
  • 4 gălbenușuri;
  • 1 esență de vanilie;
  • Coaja de la o lămâie/ portocală;
  • Sare.

Pentru maia:

  • 100ml de lapte;
  • 100g de făină;
  • 1 lingură de zahăr;
  • 25g drojdie proaspătă/ 10g drojdie uscată.

Pașii necesari:

  1. Începem cu maiaua, pentru care punem laptele călduț într-un bol și adăugăm drojdia. După, adăugăm zahărul și amestecăm.
  2. Odată ce se dizolvă drojdia adăugăm și făina. Și amestecăm cât să formăm un aluat.
  3. Lăsăm aluatul să crească aproximativ 20 min cât să-și dubleze volumul.
  4. Odată ce crește maiaua, punem făina cernută într-un bol mare și adăugăm maiaua peste făină. Apoi adăugăm zahărul pudră și cele 4 gălbenușuri.
  5. Adăugăm și coaja de lămâie și punem și esență de vanilie, alături de sare – pentru gust.
  6. Amestecăm toată compoziția, adăugând treptat laptele călduț. După, amestecăm foarte bine aluatul.
  7. Adăugăm ulei treptat și începem să frământăm aproximativ 20 de minute.
  8. Mai apoi, scoatem aluatul din bol și-l mai frământăm 10 minute. (Putem face asta și la robot.)
  9. Punem aluatul într-un bol uns cu ulei, îl acoperim cu folie de plastic și îl lăsăm să crească la loc călduț aproximativ 1 oră/ până își dublează volumul.
  10. Acum trecem la fructele confiate, pe care le amestecăm într-un bol.
  11. Când aluatul a crescut, îl răsturnăm pe blatul de lucru uns cu ulei și îl tăiem în jumătate. Luăm o jumătate, o aplatizăm și o întindem.
  12. Punem fructele confiate peste aluat și le presăm foarte bine.
  13. Rulăm aluatul cu grijă.
  14. Repetăm procesul cu cealaltă jumătate de aluat.
  15. Împletim cele 2 jumătăți și le așezăm într-o tavă foarte bine unsă.
  16. Lăsăm cozonacul să crească în tavă timp de 20 de minute.
  17. Mai apoi, ungem cozonacul cu ou bătut. Presărăm peste el zahăr brun. Și îl băgăm în cuptorul preîncălzit la 165 de grade, unde îl lăsăm 40-50 de minute.
  18. Surprindem familia cu un cozonac diferit de Crăciun.

Vrei să te apuci de gătit chiar acum? 🙂 Atunci apasă pe poza de mai jos și comandă ingredientul secret din cozonac — fructele de aronia:

retete aronia

Mousse vegan cu aronia

rețete aronia

(sursă imagine: cinnamonandcoriander.com)

Facem tranziția de la tradițional la nou cu un Mousse cremos și original.

Dacă vrei să încerci ceva diferit de Crăciun, care impresionează și prin gust, și prin aspect — nu vei da greș cu el.

Se prepară relativ ușor, cu ingredientele și pașii de mai jos.

Ingredientele folosite:

  • 140g de caju crud, înmuiat în apă minimum 30 de minute;
  • 140g de fructe uscate de aronia;
  • 1 lingură de suc de lămâie;
  • 1 praf sare;
  • 60ml de lapte de cocos fierbinte (sau alt lapte vegetal);
  • 2 linguri de ulei de cocos topit;
  • 1 strop de esență de vanilie.

Pașii necesari:

  1. Hidratăm fructele de aronia timp de 3 ore sau peste noapte.
  2. Scoatem nucile de caju din apă.
  3. Adăugăm ingredientele într-un blender în această ordine: fructele de aronia, caju, sucul de lămâie, sarea, laptele de cocos fierbinte și vanilia.
  4. Începem să blenduim la viteză mică. După, creștem viteza treptat.
  5. Odată ce amestecul pare uniform, oprim blenderul și turnăm uleiul de cocos topit. Amestecăm din nou timp de 30 de secunde.
  6. Turnăm mousse-ul în 4 forme și îl ornăm după preferință.
  7. Lăsăm la rece timp de 2 ore și după servim întreaga familie. 🙂

(Bine de știut: se poate păstra până la 3 zile la frigider, de preferat într-un recipient închis ermetic.)

Ești gata să prepari un Mousse de nota 10? Atunci apasă pe poza de mai jos și comandă fructele de aronia ca să-l poți prepara ca la carte:

rețete aronia

Împletitură daneză cu aronia

rețete aronia

(sursă imagine: klaraslife.com)

Încheiem cu un desert de nota 10, care va uimi până și cel mai pretențios gurmand.

Este vorba despre împletitura daneză cu aronia — un mix perfect de gust, textură și design.

Se prepară în felul următor.

Ingredientele folosite:

  • 450g de făină;
  • 200g de gem de aronia;
  • 21g de drojdie proaspătă;
  • 3 de linguri de zahăr;
  • 200ml de lapte de ovăz, călduț;
  • 60g de unt vegan la temperatura camerei;
  • 1 linguriță de sare.

Pentru glazură:

  • 80g de zahăr pudră;
  • 3 linguri de smântână vegană;
  • 1/4 linguriță de esență de vanilie.

Pașii necesari în prepararea aluatului:

  1. Încălzim ușor laptele de ovăz.
  2. Punem făină într-un bol și adăugăm drojdia sfărâmată, zahărul și 3-4 linguri de lapte de ovăz.
  3. Acoperim cu puțină făină, după care lăsăm aluatul deoparte timp de 15 minute.
  4. Adăugăm laptele rămas și untul. Frământăm aluatul timp de 5-8 minute.
  5. Acoperim aluatul și îl lăsăm să stea 1 oră într-un loc cald.
  6. Răsturnăm aluatul pe o suprafață pe care am presărat făină.
  7. Întindem aluatul într-un dreptunghi cu sucitorul. După, întindem uniform gemul de aronia deasupra lui.
  8. Rulăm aluatul și tăiem rulada pe jumătate, pe lungime.
  9. Împletim cele 2 jumătăți.
  10. Așezăm împletitura în formă de cerc – într-o tavă rotundă. O acoperim și o lăsăm să crească 40 de minute.
  11. Preîncălzim cuptorul la 180 de grade. Ungem împletitura cu lapte de ovăz și coacem timp de 40-50 de minute.
  12. Lăsăm să se răcească 5 minute în formă.

Pașii necesari în prepararea glazurii:

  1. Facem glazura de vanilie amestecând ingredientele pentru glazură până la omogenizare.
  2. Scoatem împletitura din tavă și o acoperim cu glazura de vanilie.
  3. Tăiem în bucăți și servim un desert aparte și numai bun de sărbători.

Gata să-i surprinzi pe cei dragi cu acest desert original și memorabil? Trebuie doar să comanzi gemul de aronia și îl poți prepara chiar săptămâna asta. 🙂

Apasă pe poza de mai jos și comandă gemul acum:

rețete aronia

Pregătește deserturi sănătoase și gustoase de Crăciun

Te încurajăm să-i surprinzi pe cei dragi cu aceste deserturi sănătoase și gustoase. Prepară aceste rețete aronia și oferă-le un gust de Crăciun pe care nu-l vor uita niciodată!

Cu așa deserturi originale suntem ferm convinși că vor lăsa farfuria goală și te vor felicita pentru că ai mereu ceva bun pentru ei.

Comandă chiar acum gemul de aronia și fructele de aronia și încearcă rețetele chiar săptămâna asta.

rețete aronia

Crăciunul se apropie cu pași repezi și nu vrem să ne ia prin surprindere.

În plus, dacă știi alte rețete aronia pe care am putea să le încercăm de Crăciun, nu ezita să le scrii în secțiune de comentarii de mai jos.

Blog

Ultimele articole

Blog

Siringomielia – ce este, de ce apare și cum se manifestă această boală

Creierul este cel mai complex organ al nostru, fiind responsabil de coordonarea unui număr mare de funcții esențiale pentru organism. De asemenea, este implicat în controlul mișcărilor membrelor prin intermediul conexiunii cu măduva spinării,...
Blog

Anemia pernicioasă și deficitul de B12: cum tratăm eficient această afecțiune autoimună?

Anemia pernicioasă este o formă specifică de anemie cauzată de deficitul de vitamina B12, esențială pentru producția corectă de globule roșii. Persoanele cele mai vulnerabile la această afecțiune sunt în general vârstnicii, vegetarienii ...
Blog

Diverticuloza – sfaturi utile pentru identificarea simptomelor și crearea unui plan alimentar adecvat

Diverticuloza este o afecțiune caracterizată prin prezența unor mici proeminențe, care se formează pe pereții colonului. Potrivit studiilor, persoanele de peste 60 de ani au cu 60% șanse mai mari de a suferi de această afecțiune a colonului....
Blog

Anemia hemolitică – cum se manifestă la adulți și copii și cum se tratează? 

Anemia are mai multe forme și, în general, nu provoacă prea multe îngrijorări, deoarece avem tendința să credem că suplimentele alimentare ne pot ajuta să corectăm deficiențele asociate. Totuși, aceste metode nu sunt întotdeauna eficient...
Fructe Uscate de Aronia ECO 200G (RO-ECO-029)

Fructe Uscate de Aronia ECO 200G (RO-ECO-029)

24 lei20,40 lei