Valorile normale ale glicemiei și diabetul de tip 2: analize, cauze, simptome și cum gestionăm această afecțiune

Valorile normale ale glicemiei si diabetul de tip 2 analize, cauze, simptome si cum gestionam aceasta afectiune

Valorile normale ale glicemiei și diabetul de tip 2: analize, cauze, simptome și cum gestionăm această afecțiune

Diabetul zaharat este o afecțiune cronică, ce afectează modul în care organismul folosește glucoza din sânge. Apare atunci când corpul nu produce suficientă insulină sau nu o poate folosi eficient, astfel că se ajunge la niveluri foarte mari de zahăr în sânge. Deși poate fi gestionat prin medicație, modificări ale stilului de viață și monitorizare regulată a glicemiei, diagnosticarea diabetului este esențială. În acest articol, îți vom oferi informații despre simptomele diabetului, cauzele și factorii de risc. De asemenea, vom vorbi despre analize și reguli de dietă, pentru a ști cum să ai grijă de organismul tău și cum să eviți complicațiile.

Valorile normale ale glicemiei și diabetul tip 2 – simptome, cauze și posibile complicații

Diabetul de tip 2 este o formă a diabetului zaharat, caracterizată prin niveluri crescute de glucoză (zahăr) în sânge. Insulina este un hormon esențial, care permite celulelor să utilizeze glucoza pentru energie. Dacă organismul nu produce suficientă insulină, atunci zahărul nu poate fi metabolizat.

Diabetul zaharat mai are o variantă de manifestare, respectiv diabetul tip 1, în care organismul nu produce deloc insulină. În această formă de diabet, sistemul imunitar atacă și distruge celulele din pancreas responsabile cu secreția de insulină. Acest lucru cauzează nivelurile foarte înalte de zahăr în sânge.

În cazul diabetului de tip 2, organismul produce insulină, însă fie nu este suficientă, fie celulele au dezvoltat o rezistență la aceasta:

  • Dacă celulele devin mai puțin receptive la insulină, atunci eficiența acesteia va fi semnificativ diminuată.
  • Este posibil ca pancreasul să nu producă destulă insulină sau să producă o cantitate normală, însă aceasta să fie insuficientă din cauza rezistenței pe care celulele au dezvoltat-o.

Valorile normale ale glicemiei 

Valorile normale ale glicemiei variază în funcție de câțiva factori, respectiv:

  • dacă este măsurată pe stomacul gol sau după masă;
  • vârsta;
  • existența sau nu a unei sarcini.

Conform Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), valorile considerate normale pentru glicemia măsurată la adulți sunt:

  1. Glicemie à jeun (dimineața, înainte de masă): 70-100 mg/dl (miligrame per decilitru);
  2. Glicemie postprandială (1-2 ore după masă): mai puțin de 140 mg/dl.

În diabetul zaharat de tip 2, valorile glicemiei ar trebui să fie sub 130 mg/dL, dacă glicemia se măsoară pe stomacul gol. Dacă vorbim despre glicemia postprandială, valorile ar trebui să fie sub 160 mg/dL.

Sigur, acestea sunt doar niște repere standard. Medicul le poate ajusta, în funcție de alte aspecte legate de sănătatea ta sau de preexistența unor factori genetici specifici. De asemenea, intervalele pot varia ușor, în funcție de laboratorul care efectuează testul.

Simptomele diabetului tip 2: cum putem recunoaște această afecțiune?

Diabetul de tip 2 este forma mai ușoară a diabetului zaharat. Din acest considerent, și simptomele sunt mai ușoare, motiv pentru care ele pot trece ușor neobservate și necesită mai multă vigilență:

  • setea excesivă;
  • urinarea frecventă;
  • oboseala sau sentimentul de epuizare;
  • vederea încețoșată;
  • vindecarea lentă a rănilor;
  • infecțiile fungice recurente;
  • amorțeala mâinilor sau picioarelor.

La fel de important este să acorzi atenție simptomelor unei afecțiuni a pielii ce poartă denumirea de Acanthosis nigricans. Se manifestă prin zone de piele îngroșată, cu decolorări într-o nuanță brun-negricioasă. Apare cel mai frecvent pe zonele corpului cu pliuri, precum gâtul, axilele, zona inghinală sau palme. Dacă observi aceste iritații închise la culoare, recomandarea noastră este să faci cât mai curând o vizită la medic. Acanthosis nigricans poate fi un indiciu că organismul devine rezistent la insulină.

Complicații în diabetul zaharat de tip 2 pe care ne dorim să le evităm

Diabetul zaharat de tip 2 poate duce la o serie de complicații grave, dacă nu este gestionat corespunzător:

  • Deteriorarea funcției renale. Diabetul este principala cauză a nefropatiei diabetice, o afecțiune gravă, care poate duce la insuficiență renală.
  • Piciorul diabetic. Diabetul crește riscul de infecții, ulcere și cangrene la nivelul piciorului, care pot necesita inclusiv amputări.
  • Complicațiile cardiovasculare. Diabetul crește semnificativ riscul de boli cardiovasculare, inclusiv infarct miocardic, accident vascular cerebral și boli arteriale periferice.
  • Afectarea ochilor. Retinopatia diabetică, o complicație oculară cauzată de diabet, poate duce la pierderea vederii, dacă nu este tratată la timp.
  • Neuropatia diabetică. Afectarea nervilor, cauzată de diabet, poate duce la dureri, furnicături, amorțeală și slăbiciune musculară, mai ales la nivelul membrelor inferioare.

Sucul de Aronia 100% Natural, Ecologic, obținut prin presare la rece, are beneficii în peste 100 de afecțiuni, printre care se numără și diabetul. Aronia este un fruct curativ, ce contribuie la controlul glicemiei, fiind un bun antiinflamator și antioxidant. Antocianinele prezente contribuie la diminuarea absorbției de zaharuri și grăsimi în urma digestiei. Ele reglează modul în care organismul descompune și utilizează carbohidrații, gestionând totodată nivelul glicemiei.

Sucul de Aronia este pur, este certificat ecologic de Bio Garanție și contribuie activ la menținerea sănătății organismului.

Diabetul de tip 2 este o afecțiune cronică, dar cu o gestionare corectă, complicațiile pot fi evitate sau amânate. În acest sens, o discuție cu medicul specialist despre cele mai bune strategii pentru menținerea sănătății și prevenirea diabetului este întotdeauna binevenită.

Cauzele diabetului de tip 2 și factorii de risc asociați acestei afecțiuni

Dintre persoanele care suferă de diabet zaharat, aproximativ 90% suferă de diabet de tip 2, adică pancreasul secretă insulină, dar celulele nu sunt receptive la ea. Spre deosebire de diabetul tip 1, unde cauzele nu au putut fi identificate încă, la cel de tip 2 lucrurile sunt ceva mai simple.

Până în prezent, potențialele cauze identificate ale acestuia sunt:

  • sindromul metabolic, adică o combinație de glicemie crescută, hipertensiune arterială și colesterol ridicat;
  • predispoziția genetică: se pare că există o legătură între anumite bucăți de ADN și secreția de insulină;
  • supraponderabilitatea sau obezitatea: excesul de greutate crește rezistența la insulină, deci și riscul de a dezvolta boala;
  • o dietă necorespunzătoare: grăsimile saturate, colesterolul, zahărul și carbohidrații rafinați pot crește riscul de diabet de tip 2.

Suplimentar, există și un set de factori de risc care reprezintă un pericol suplimentar și trebuie avuți în vedere:

  • un stil de viață sedentar;
  • vârsta: riscul de diabet de tip 2 crește odată cu vârsta;
  • fumatul;
  • sindromul ovarelor polichistice;
  • consumul excesiv de alcool;
  • stresul cronic;
  • lipsa somnului.

De cele mai multe ori, este vorba nu despre o singură cauză, ci despre o combinație de factori ce determină afecțiunea. Modificările stilului de viață pot reduce semnificativ riscul de a dezvolta diabet de tip 2 sau pot întârzia apariția acestuia. Printre schimbări putem menționa adoptarea unei diete sănătoase, practicarea regulată a exercițiilor fizice și menținerea unei greutăți corporale normale.

Fructe pentru diabetici de tip 2 – regimul în diabetul tip 2

Fructele sunt o parte importantă a unei diete sănătoase și pot fi incluse și de către diabeticii de tip 2. De fapt, fructele oferă fibre, vitamine, minerale și antioxidanți, toate acestea fiind esențiale pentru o stare de sănătate generală bună.

Cu toate acestea, întrucât conțin și zahăr natural, adică fructoză, ele trebuie alese cu grijă și consumate cu moderație.

Recomandate sunt:

  • Fructele de pădure: afinele, zmeura, căpșunile și murele sunt bogate în fibre și au un indice glicemic scăzut (IG), ceea ce înseamnă că nu cresc semnificativ glicemia.
  • Merele sunt o sursă bună de fibre și pectină – un tip de fibră solubilă care poate încetini absorbția zahărului în sânge.
  • Portocalele, grepfrutul și mandarinele sunt bogate în vitamina C și fibre și au un IG scăzut.
  • Bogate în fibre și potasiu și cu un IG scăzut sunt și perele, respectiv kiwi.

Foarte importantă este dimensiunea porției, iar o porție de fructe în diabetul tip 2 echivalează cu aproximativ o cană sau 150 de grame. În toate cazurile, fructele trebuie consumate cu moderație și doar ca parte a unei diete echilibrate, care include și alte alimente sănătoase.

În afară de fructe, alimentele permise în diabetul de tip 2 sunt numeroase și alcătuiesc o dietă echilibrată, de care orice persoană are nevoie:

  • legume frunzoase (spanac, salată verde, kale), crucifere (broccoli, conopidă), morcovi, castraveți, dovlecei, roșii, ardei gras;
  • cereale integrale: orez brun sau sălbatic, fulgi și tărâțe de ovăz, quinoa, mei, amarant, hrișcă;
  • proteine slabe: pește (somon, cod), carne (de pui sau curcan, fără piele), ouă fierte, iaurt grecesc, brânză cottage;
  • grăsimi sănătoase: ulei de măsline, nuci și semințe (migdale, in), avocado.

De asemenea, hidratarea corespunzătoare este esențială. Este important de reținut că frecvența de consum a alimentelor și cantitatea recomandată pot varia în funcție de nevoile individuale și de planul de tratament recomandat de către medic. În plus, se recomandă consultul unui nutriționist pentru elaborarea unui plan alimentar personalizat, adaptat nevoilor specifice ale fiecărei persoane.

Diabetul zaharat tip 2: metode de gestionare

Deși nu poate fi vindecat, diabetul de tip 2 poate fi gestionat eficient prin modificări ale stilului de viață și, uneori, prin medicamente. Există ceea ce se numește „remisie în diabetul zaharat de tip 2”, stare în care nivelurile glicemiei revin la normal și pot fi menținute astfel fără medicație. Este important să precizăm că remisia diabetului de tip 2 nu este considerată ca fiind o vindecare. Dacă o persoană cu diabet în remisie revine la obiceiurile nesănătoase, glicemia poate crește din nou, iar diabetul poate reveni.

În consecință, gestionarea corectă a diabetului zaharat de tip 1 este esențială pentru menținerea sănătății pe termen lung și se face mai ales prin:

  • Modificări în stilul de viață:
  • Adoptarea unei alimentații sănătoase și echilibrate, bogate în legume, fructe, cereale integrale și proteine slabe, este esențială pentru controlul glicemiei.
  • Practicarea regulată a exercițiilor fizice, cel puțin 30 de minute pe zi, ajută la îmbunătățirea sensibilității la insulină și la reducerea glicemiei. Se recomandă alegerea unor activități fizice plăcute și ușor de integrat în rutina zilnică.
  • Pierderea chiar și a 5-10% din greutatea corporală, acolo unde este cazul, poate avea un impact semnificativ asupra controlului glicemiei la persoanele cu diabet de tip 2.
  • Renunțarea la fumat este, de asemenea, printre cele mai importante lucruri pe care le pot face persoanele cu diabet pentru a-și îmbunătăți sănătatea.
  • Monitorizare regulată

Este importantă monitorizarea regulată a glicemiei acasă, conform recomandărilor medicului. De asemenea, este necesară efectuarea periodică a testelor de laborator pentru a evalua nivelul glicemic și pentru a detecta eventualele complicații ale diabetului.

În plus, poate fi utilă participarea la programe de educație diabetică. Acestea pot oferi informații valoroase despre diabet și despre cum să îl gestionezi eficient. Și grupurile de suport pot ajuta, prin oferirea de sprijin și încurajare din partea altor persoane care se confruntă cu diabetul.

Superalimentele în dieta noastră

Datorită beneficiilor semnificative pentru controlul glicemic și starea generală de sănătate, superalimentele sunt un plus pentru dieta recomandată în diabetul zaharat de tip 2.

  • Atât aronia, cât și cătina, sunt considerate superalimente datorită conținutului ridicat de nutrienți și antioxidanți cu beneficii semnificative pentru sănătate. Studiile au demonstrat că aronia poate reduce glicemia postprandială și poate îmbunătăți sensibilitatea la insulină, contribuind la un control mai bun al diabetului de tip 2. Sucul de Aronia este un produs excelent pentru a te bucura de beneficiile acestor superfructe și nu conține zahăr, arome, aditivi sau conservanți. Cătina este bogată în flavonoide și alți compuși cu proprietăți antiinflamatoare, care pot reduce inflamația cronică. Aceasta este un factor de risc major pentru diabetul de tip 2 și complicațiile sale.
  • Afinele în diabetul tip 2 sunt, de asemenea, recomandate și pot îmbunătăți controlul glicemic, pentru că sunt bogate în antocianine și antioxidanți cu proprietăți antiinflamatoare.
  • Migdalele, nucile, semințele de chia și semințele de in sunt surse excelente de fibre, grăsimi sănătoase, proteine, vitamine și minerale. Consumul acestora poate contribui la reducerea colesterolului, la îmbunătățirea sensibilității la insulină și la sațietate.
  • Turmericul conține curcumină: un compus cu proprietăți antiinflamatoare și antioxidante, care poate îmbunătăți sensibilitatea la insulină și poate reduce riscul de complicații diabetice.
  • Un alt superaliment crucifer, broccoli, este bogat în fibre, vitamina C, crom și sulforafan, un compus cu proprietăți antidiabetice.
  • Zerul este o sursă bogată de proteine de înaltă calitate și lactoză scăzută, care poate ajuta la controlul glicemiei și la reducerea poftei de mâncare.
  • Usturoiul are proprietăți antibacteriene și antiinflamatoare, care pot contribui la reducerea glicemiei și la îmbunătățirea colesterolului.

Este important de reținut că, deși aceste alimente pot fi benefice pentru persoanele cu diabet de tip 2, ele nu trebuie consumate în exces. În plus, este recomandată consultarea medicului sau nutriționistului, pentru a stabili un plan alimentar personalizat și echilibrat, adaptat nevoilor individuale.

Alimente interzise în diabetul zaharat tip 2

Deși nu există o listă strictă de alimente interzise pentru diabeticii de tip 2, unele pot crește semnificativ glicemia și pot afecta controlul glicemic, fiind mai degrabă nerecomandate. Regimul în diabetul de tip 2 poate fi stabilit doar de către un medic, pe baza analizelor efectuate.

O listă generală de alimente de limitat sau de evitat în diabetul zaharat de tip 2 poate include:

  1. Cerealele rafinate: pâinea albă, orezul alb, pastele făinoase albe, cerealele pentru micul dejun cu zahăr adăugat;
  2. Alimentele procesate: mezeluri, produse fast-food, mâncăruri instant, semipreparate;
  3. Alte alimente cu zahăr adăugat: băuturile răcoritoare, bomboanele, deserturile, gemurile și conservele, înghețata;
  4. Grăsimile saturate și trans: carnea roșie grasă, produsele lactate integrale, untura, uleiul de cocos, prăjelile.

Desigur, este posibil să existe și alternative fără zahăr, special concepute pentru diabetici, pentru produsele menționate mai sus. În acest caz, ele pot fi consumate în siguranță și nu trebuie excluse, nefiind în contradicție cu regimul alimentar pentru diabetul de tip 2.

Consumul de alcool este de asemenea contraindicat, deoarece poate crește glicemia și poate interfera cu acțiunea medicamentelor pentru diabet.

 

Diabetul zaharat de tip 2 rămâne o afecțiune cronică, însă una care poate fi gestionată cu mai multă ușurință decât altele. Modificările stilului de viață, cum ar fi o dietă echilibrată, exercițiile fizice regulate și scăderea în greutate, sunt esențiale pentru controlul glicemiei. Suportul emoțional și educația diabetică sunt, la rândul lor, utile pentru a face față diabetului. Astfel, ținând cont și de recomandările medicului, impactul poate fi minimizat și orice persoană care suferă de diabet se poate bucura de o viață lungă și sănătoasă.

 

Referințe medicale:

https://www.nhs.uk/conditions/diabetes/

https://www.webmd.com/diabetes/type-2-diabetes

https://www.healthline.com/health/diabetes-tests

https://www.healthline.com/health/type-2-diabetes-diet

https://www.healthline.com/health/type-two-diabetes-things-you-should-know

 

Sursă foto cover: Shutterstock.com

Blog

Ultimele articole

Blog

Picioare umflate, de la cauze la tratament: când ar trebui să ne îngrijorăm?

Picioarele umflate reprezintă o problemă frecventă și inconfortabilă care poate afecta persoane de toate vârstele. Acest art...
Blog

Deficit de vitamina B12 – simptome comune și modalități eficiente de a-ți proteja sănătatea

Într-o lume în care alimentația echilibrată și stilul de viață sănătos devin din ce în ce mai importante, deficitul de v...
Blog

Rujeola – definiţie, simptome, cauze, importanţa măsurilor de prevenţie şi imunizare

Rujeola, cunoscută și sub numele de pojar, este o boală virală extrem de contagioasă, care afectează în principal copiii. D...
Blog

Miocardita: o provocare pentru sănătatea cardiovasculară. Simptome, cauze și tratament

Miocardita este una dintre afecțiunile cardiace frecvent întâlnite la tineri și la sportivii de performanță, însă poate ap...
Suc Aronia 3L ECO (RO-ECO-029)

Suc Aronia 3L ECO (RO-ECO-029)

99 lei89,10 lei
Adaugă în coș