Spondilodiscita – cauze, simptome și tratament
Spondilodiscita este o infecție a discului intervertebral și a corpurilor vertebrale adiacente, cauzată cel mai frecvent de bacterii, dar uneori și de fungi sau bacili tuberculoși. Afecțiunea determină inflamație locală, distrucție tisulară progresivă și poate duce la complicații severe, precum instabilitate vertebrală, compresii neurologice sau sepsis. Diagnosticul precoce și tratamentul adecvat sunt esențiale pentru prevenirea dizabilităților permanente. Mai departe vom discuta despre cauzele, simptomele și opțiunile de tratament ale spondilodiscitei.
Rezumat:
- Spondilodiscita este o infecție severă a discului intervertebral și a corpurilor vertebrale adiacente, cel mai frecvent de cauză bacteriană, care poate duce la complicații neurologice și instabilitate vertebrală.
- Durerea de spate persistentă, agravată noaptea și în repaus, asociată uneori cu febră și manifestări neurologice, reprezintă principalul semn clinic al bolii.
- Tratamentul se bazează pe antibioterapie prelungită și, în cazuri complicate, pe intervenție chirurgicală, completate de măsuri de susținere și recuperare funcțională.
Ce este spondilodiscita (osteodiscita)?
Spondilodiscita reprezintă o formă severă de infecție spinală, caracterizată prin afectarea simultană a discului intervertebral și a corpurilor vertebrale adiacente. Este considerată o urgență medicală, deoarece evoluția sa poate duce la distrucție osoasă, instabilitate vertebrală și complicații neurologice sau sistemice. Termenul de osteodiscită este adesea utilizat ca sinonim.
Pentru a înțelege mai bine mecanismul bolii, trebuie reamintit că între cele 33 de vertebre care alcătuiesc coloana se află discurile intervertebrale – structuri cartilaginoase cu rol de amortizare a șocurilor și de asigurare a mobilității. În cadrul spondilodiscitei, agenții patogeni (în special bacterii) pătrund prin fluxul sanguin dintr-un focar septic situat în altă parte a organismului și se localizează inițial la nivel osos. Ulterior, procesul infecțios se extinde la discul intervertebral, cel mai frecvent în regiunea lombară.
Totodată, este imperativ să se facă diferența între discită și spondilodiscită:
- Discita afectează exclusiv discul intervertebral și apare mai frecvent la copii.
- Spondilodiscita implică atât discul, cât și vertebrele învecinate, ceea ce o face mai complexă și cu risc mai mare de complicații.
Diagnosticul diferențial corect este vital, întrucât manifestările clinice pot semăna cu alte patologii degenerative sau inflamatorii ale coloanei vertebrale. Numai evaluarea promptă și instituirea unui tratament specializat pot preveni evoluția către dizabilitate severă sau chiar sepsis.
Pe lângă tratamentul medical de specialitate, menținerea sănătății oaselor și articulațiilor joacă un rol crucial în recuperare și în sprijinirea rezistenței organismului. Produse precum Joint Formula – ce conțin glucozamină, condroitină, MSM, colagen, bioflavonoide citrice și ghimbir – pot fi un aliat valoros. Aceste ingrediente nu tratează infecția în sine, dar pot contribui la reducerea inflamației articulare, susținerea cartilajelor și întărirea structurii osoase, oferind un suport complementar pacienților cu afecțiuni ale coloanei vertebrale.
Sursa foto: aronia-charlottenburg.ro
Cauzele și factorii de risc ai spondilodiscitei
Spondilodiscita are în majoritatea cazurilor o etiologie infecțioasă, determinată de diseminarea hematogenă a agenților patogeni dintr-un focar septic situat la distanță.
Agenți bacterieni frecvenți
- Staphylococcus aureus – este cel mai des implicat, responsabil pentru majoritatea cazurilor; are capacitate crescută de rezistență și provoacă infecții severe, adesea prin bacteriemie.
- Enterobacteriaceae (Escherichia coli, Proteus, Klebsiella) – sunt frecvent asociate infecțiilor urinare sau abdominale.
- Streptococcus spp. – pot ajunge la nivel vertebral prin diseminarea de la infecții orofaringiene sau cutanate.
Agenți mai rari
- Infecțiile fungice (Candida, Aspergillus) – apar aproape exclusiv la pacienții imunodeprimați.
- Mycobacterium tuberculosis – determină spondilodiscita tuberculoasă sau Morbul lui Pott; afectează în special adulții tineri și poate distruge progresiv corpurile vertebrale.
Factori de risc recunoscuți
- Consumul de droguri intravenoase – introduce direct bacteriile în circulație.
- Diabet zaharat – reduce eficiența răspunsului imun și încetinește vindecarea.
- Hemodializă și insuficiență renală – favorizează colonizarea și infecțiile sistemice.
- Imunosupresia – cauzată de terapii corticosteroide, boli oncologice, infecția HIV/SIDA sau consum cronic de alcool.
- Antecedente de endocardită infecțioasă sau intervenții invazive la nivelul coloanei (chirurgie, injecții epidurale).
- Vârsta înaintată – chiar și fără comorbidități, îmbătrânirea crește susceptibilitatea la infecții.
- Infecții de vecinătate – escare, infecții urinare sau infecții ale țesuturilor moi pot disemina către coloana vertebrală prin sânge sau prin extensie directă.
Astfel, spondilodiscita apare printr-o combinație între agresivitatea agentului patogen și fragilitatea gazdei, ceea ce explică severitatea și complexitatea acestei afecțiuni.
Simptome și manifestări clinice ale spondilodiscitei
Spondilodiscita are un tablou clinic variabil, simptomele instalându-se de obicei lent, pe parcursul a câteva săptămâni sau chiar luni. Durerea de spate reprezintă cel mai constant și caracteristic simptom, fiind prezentă la majoritatea pacienților. Este o durere persistentă, cu următoarele trăsături specifice:
- se accentuează noaptea și în repaus, spre deosebire de durerile mecanice care se ameliorează la odihnă;
- nu răspunde la analgezice uzuale;
- se intensifică la mobilizarea coloanei.
Simptomele generale pot include febră, frisoane și transpirații nocturne, însă acestea nu sunt întotdeauna prezente. Atunci când apar, sunt adesea însoțite de stare generală alterată, anorexie și scădere ponderală neintenționată, semne sugestive pentru diseminarea infecției în organism.
Pe măsură ce boala avansează, pot surveni manifestări neurologice, determinate de compresia rădăcinilor nervoase sau a măduvei spinării:
- dureri radiculare intense, cu iradiere pe traiectul nervilor afectați;
- slăbiciune musculară și tulburări de sensibilitate în membre;
- în forme severe, afectarea măduvei spinării duce la parapareză progresivă, tulburări senzitive extinse și disfuncții sfincteriene (retenție urinară, constipație sau incontinență).
O complicație deosebit de gravă este sindromul de coadă de cal, caracterizat prin:
- durere lombară intensă, bilaterală;
- sciatică pe ambele membre inferioare;
- deficit motor important;
- pierderea controlului asupra funcțiilor vezicale și intestinale.
Această situație reprezintă o urgență chirurgicală, deoarece întârzierea tratamentului poate lăsa sechele neurologice ireversibile.
La examinarea clinică, medicul constată de obicei sensibilitate la palparea coloanei în zona afectată, rigiditate și limitarea mobilității segmentului implicat. Spasmele musculaturii paravertebrale apar frecvent ca mecanism reflex de protecție. În cazurile complicate, tabloul poate fi completat de semne de sepsis: febră înaltă, tahicardie, hipotensiune și alterarea stării generale.
Diagnosticarea spondilodiscitei
Stabilirea diagnosticului de spondilodiscită presupune o abordare combinată, bazată pe anamneză, examen clinic, analize de laborator și investigații imagistice.
1. Evaluarea clinică
- Anamneza urmărește debutul și evoluția simptomelor, factorii de risc și posibile infecții preexistente.
- Examenul fizic evidențiază durerea localizată, rigiditatea coloanei și eventuale semne neurologice.
2. Analize de laborator
- Viteza de sedimentare a hematiilor (VSH) și proteina C reactivă (PCR) sunt, de regulă, crescute și indică inflamația.
- Leucocitoza poate fi prezentă, dar absența ei nu exclude diagnosticul.
- Hemoculturile sunt esențiale pentru identificarea agentului patogen; se recomandă recoltarea a cel puțin două probe, înainte de inițierea antibioterapiei.
3. Investigații imagistice
- Radiografiile simple sunt de-obicei normale în stadiile incipiente; ulterior, pot evidenția îngustarea spațiului intervertebral și eroziuni ale corpurilor vertebrale.
- Rezonanța magnetică nucleară (RMN) este metoda de referință, permițând detectarea precoce a inflamației, a edemului osoas și a eventualelor abcese; administrarea substanței de contrast crește acuratețea diagnosticului.
- Tomografia computerizată (CT) este utilă pentru evaluarea distrucției osoase și pentru ghidarea biopsiilor.
4. Biopsia discovertebrală
Se efectuează atunci când hemoculturile sunt negative și permite analiza histologică și microbiologică a țesutului afectat, pentru identificarea precisă a agentului cauzal.
Opțiuni de tratament pentru spondilodiscită
Gestionarea spondilodiscitei necesită o abordare multidisciplinară, care combină terapia antimicrobiană cu măsuri de suport și, la nevoie, cu intervenții chirurgicale. Obiectivele principale sunt eradicarea infecției, ameliorarea durerii, prevenirea complicațiilor neurologice și restabilirea stabilității coloanei vertebrale.
1. Terapia antimicrobiană
- Antibioticele reprezintă pilonul central al tratamentului. Inițial se administrează scheme cu spectru larg (ex. vancomicină sau daptomicină asociate cu o cefalosporină de generația a III-a ori o fluorochinolonă), pentru a acoperi Staphylococcus aureus și germenii Gram-negativi.
- După identificarea agentului etiologic prin hemoculturi sau biopsie, tratamentul se adaptează specific.
- Durata terapiei este prelungită (6–12 săptămâni), având în vedere vascularizația redusă a discului intervertebral.
- În spondilodiscita tuberculoasă se aplică tratament antituberculos standard, pe o perioadă de 9–12 luni.
2. Indicații chirurgicale
Intervenția chirurgicală este rezervată cazurilor complicate, în care:
- apar deficite neurologice progresive,
- coloana devine instabilă,
- există abcese voluminoase sau refractare la antibioterapie,
- tratamentul conservator nu dă rezultate.
Procedurile pot însemna debridarea țesutului infectat, drenajul colecțiilor purulente și stabilizarea coloanei prin grefe osoase sau implanturi.
3. Măsuri adjuvante
- Imobilizarea cu orteze spinale reduce solicitarea segmentului afectat și favorizează vindecarea.
- Controlul durerii se face cu analgezice și antiinflamatoare, adaptate nivelului simptomatic.
- Managementul comorbidităților (ex. diabet zaharat, insuficiență renală) este esențial pentru eficiența terapiei.
- Nutriția adecvată și suplimentarea cu formule care susțin sănătatea oaselor și articulațiilor (ex. Joint Formula, bogată în glucozamină, condroitină, colagen și MSM) pot contribui la recuperarea generală, fără a substitui tratamentul medical.
4. Proceduri minim invazive
În anumite situații, se poate recurge la drenaj percutanat ghidat imagistic al abceselor, metodă mai puțin agresivă decât chirurgia clasică și care poate fi repetată la nevoie.
Recuperarea după spondilodiscită și infecțiile discale ale coloanei
Recuperarea după spondilodiscită impune timp îndelungat și monitorizare atentă. Reabilitarea se bazează pe fizioterapie progresivă, care începe cu exerciții ușoare de mobilizare și continuă cu întărirea musculaturii paravertebrale și corectarea posturii.
Evoluția este urmărită prin controale clinice și markeri biologici (VSH, CRP), care reflectă scăderea inflamației. Alimentația echilibrată, bogată în proteine și vitamine, renunțarea la fumat și menținerea unei greutăți sănătoase contribuie la vindecare.
În unele cazuri, suportul psihologic este necesar pentru a gestiona impactul emoțional al bolii și a sprijini adaptarea pacientului la perioada lungă de recuperare.
Prevenirea spondilodiscitei și a altor boli ale coloanei vertebrale
Prevenția acestei afecțiuni se bazează pe reducerea factorilor de risc și pe menținerea unor condiții optime de sănătate generală:
- Întărirea imunității – un status imun bun reprezintă principala barieră împotriva diseminării hematogene a agenților patogeni. Se recomandă o alimentație echilibrată, activitate fizică regulată și somn adecvat. Renunțarea la fumat și la consumul excesiv de alcool are efecte benefice asupra funcției imunitare și circulatorii.
- Controlul bolilor cronice – pacienții cu diabet zaharat, insuficiență renală sau alte patologii cronice prezintă un risc crescut. Menținerea glicemiei în limite normale și monitorizarea periodică reduc incidența infecțiilor și favorizează vindecarea tisulară.
- Evitarea factorilor iatrogeni și de comportament – utilizarea drogurilor intravenoase constituie un factor de risc major prin inoculare directă bacteriană. Programele de reducere a riscului și consilierea de specialitate sunt recomandate.
- Tratamentul prompt al focarelor infecțioase – infecțiile cutanate, urinare, respiratorii sau dentare trebuie tratate corespunzător pentru a preveni diseminarea bacteriană către discul intervertebral și corpurile vertebrale.
- Profilaxia în proceduri invazive – pacienții cu risc crescut, supuși intervențiilor asupra coloanei vertebrale sau altor proceduri invazive, pot necesita profilaxie antibiotică. Alegerea moleculei și durata administrării se stabilesc individual de către medicul curant.
În concluzie, sondilodiscita reprezintă o afecțiune severă a coloanei vertebrale, cu evoluție potențial invalidantă dacă nu este diagnosticată și tratată precoce. Abordarea terapeutică se bazează pe o echipă multidisciplinară și include antibioterapie prelungită, măsuri de susținere și, în cazuri selecționate, intervenție chirurgicală. Monitorizarea atentă și prevenția prin controlul factorilor de risc sunt imperative pentru reducerea complicațiilor și recidivelor.
Disclaimer! Informațiile prezentate au caracter informativ și nu înlocuiesc evaluarea și recomandările unui medic specialist. Pentru diagnostic și tratament adecvat, adresează-te întotdeauna unui profesionist medical!
Referințe:
- https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC5769318/;
- https://neurochirurgie.insel.ch/en/diseases-specialities/spinal-disorders/spondylodiscitis;
- https://upload.orthobullets.com/journalclub/free_pdf/29218230_rev.pdf.
