Sindromul Bloom, o afecțiune genetică rară
Sindromul Bloom este o afecțiune genetică rară. Aceasta se caracterizează printr-o predispoziție crescută la dezvoltarea unor cancere multiple. De asemenea, sindromul este asociat cu o instabilitate cromozomială. Sindromul Bloom se transmite autosomal recesiv. Este cauzat de mutații la nivelul genei BLM. Aceasta este responsabilă pentru menținerea stabilității structurale a ADN-ului. Pacienții cu Sindromul Bloom se confruntă cu o combinație de simptome. Printre acestea se numără retardul de creștere. Sunt prezente și anomalii ale pielii. De asemenea, pacienții au un risc sporit de infecții. Sunt susceptibili și de a dezvolta diferite tipuri de cancer la vârste tinere. În acest articol, vom explora cauzele genetice ale sindromului. Vom discuta și despre diagnosticare. De asemenea, vom analiza opțiunile de tratament și managementul adecvat al persoanelor afectate. Vom oferi o viziune completă asupra acestei afecțiuni complexe și rar întâlnite.
Ce este sindromul Bloom și de ce este considerat o afecțiune rară?
Sindromul Bloom reprezintă o afecțiune genetică rară. Aceasta are un pattern de transmitere autozomal recesiv. Este caracterizată prin instabilitate cromozomială severă. De asemenea, sindromul presupune o predispoziție crescută pentru dezvoltarea unor neoplasme multiple.
Deficitul funcțional al genei BLM este cauza principală. Gena BLM este responsabilă pentru menținerea integrității ADN-ului. Când aceasta nu funcționează corect, apar frecvente erori în replicarea ADN-ului. Aceste erori duc la dezvoltarea unor mutații cromozomiale anormale. Aceste mutații sunt responsabile pentru caracteristicile clinice ale bolii. Printre acestea se numără retardul de creștere pre- și postnatal. Este prezentă și hipersensibilitatea cutanată la radiațiile UV. De asemenea, pacienții au un risc semnificativ crescut de cancer. Riscul de cancer poate afecta diferite organe și țesuturi. Acestea se dezvoltă la vârste fragede. Sunt predispuse și infecțiile recurente, din cauza unui sistem imunitar deficitar.
Sindromul Bloom – incidență și transmisie
Este important de menționat că sindromul Bloom este considerat o boală rară. Incidența globală este estimată la mai puțin de 300 de cazuri. Prevalența este mai mare în rândul populației evreiești Ashkenazi. Se estimează o frecvență de 1 caz la 48.000 de nașteri în această comunitate. Boala se transmite numai atunci când ambii părinți sunt purtători ai alelei mutante. De aceea, apariția spontană a sindromului este extrem de rară.
În ceea ce privește managementul și tratamentele, nu există un tratament curativ pentru sindromul Bloom. Totuși, intervențiile pot include măsuri preventive. Acestea reduc riscurile asociate bolii. Printre măsuri se numără protecția solară strictă. Aceasta previne arsura solară severă. De asemenea, sunt necesare evaluări oncologice periodice. Acestea depistează timpurie eventualele cancere. Suportul imunitar include tratamente pentru a sprijini sistemul imunitar. Acest lucru previne infecțiile recurente. Sindromul Bloom necesită un management individualizat. Medicul curant trebuie să colaboreze cu specialiști pentru a asigura îngrijirea pacientului.
Aronia – rol în sindromul Bloom
În contextul sindromului Bloom, caracterizat prin instabilitate genetică, sistemul imunitar devine vulnerabil. În acest context, integrarea sucului de aronia în dietă poate oferi un sprijin semnificativ. Aronia poate ajuta la combaterea stresului oxidativ și întărirea imunității. Aronia este recunoscută pentru concentrația sa excepțională de antioxidanți. Aceștia includ antocianine, flavonoide și polifenoli, esențiali în protecția celulară.
Studiile clinice au demonstrat că antioxidanții din aronia au un efect benefic. Ei contribuie la reducerea daunelor cauzate de radicalii liberi. Acești radicali sunt un factor cheie în accelerarea proceselor degenerative și în dezvoltarea tumorilor. Conform unui studiu publicat în Journal of Nutritional Biochemistry, aronia ajută la creșterea activității enzimelor antioxidante din organism. Astfel, aronia protejează ADN-ul celular și susține integritatea sistemului imunitar.
Astfel, includerea sucului de aronia 100% natural în regimul zilnic poate contribui la ameliorarea simptomatologiei și la prevenirea complicațiilor asociate cu sindromul Bloom, oferind o metodă complementară de protecție împotriva factorilor nocivi din mediul intern și extern.
Care sunt cauzele genetice ale sindromului Bloom și cum se transmite această afecțiune?
Sindromul Bloom este o afecțiune genetică rară, determinată de mutații în gena BLM, localizată pe cromozomul 15q26.1. Această genă codifică o proteină esențială, BLM, care face parte din familia helicazelor RecQ. Helicazele sunt enzime fundamentale în procesele biologice de replicare, reparare și recombinare a ADN-ului. În schimb, proteina BLM joacă un rol crucial în menținerea integrității genomice prin facilitarea reparării leziunilor ADN-ului și prevenirea formării de structuri instabile ale cromozomilor.
În cazul sindromului Bloom, mutațiile genei BLM conduc la o producție insuficientă sau absența totală a proteinei funcționale. Astfel, în celulele afectate, are loc o instabilitate cromozomială marcată prin creșterea frecvenței schimburilor între cromatidele surori, ceea ce duce la apariția rupturilor și rearanjărilor cromozomiale. Aceste anomalii genetice cauzează o instabilitate genomică semnificativă, factor principal al riscului crescut de dezvoltare a diverselor tipuri de cancer, caracteristic sindromului Bloom.
Sindromul Bloom – transmitere și prevalență
Transmiterea sindromului Bloom este autozomal recesivă, ceea ce înseamnă că pentru ca o persoană să dezvolte această boală, ambii părinți trebuie să fie purtători ai unei copii mutante a genei BLM. Riscul ca un copil să moștenească boala este de 25% în cazul în care ambii părinți sunt purtători ai mutației. În plus, o particularitate genetică a sindromului Bloom o reprezintă mutația fondatoare BLMAsh, întâlnită predominant în rândul evreilor Ashkenazi. Aproape toate cazurile de sindrom Bloom din această comunitate sunt cauzate de această mutație, iar frecvența purtătorilor este estimată la 1 din 100 de persoane.
Sindromul Bloom este mai frecvent în populațiile cu un grad ridicat de consangvinitate, dar aproximativ 75% dintre cazuri apar în rândul persoanelor care nu sunt evrei. Aceasta sugerează că mutațiile în gena BLM pot apărea în orice grup etnic, făcând sindromul Bloom o afecțiune genetică relevantă pentru toată populația globală.
Înțelegerea cauzelor genetice și a modului de transmitere este esențială pentru diagnosticarea precoce și luarea unor decizii informate referitoare la sănătatea individuală și familială.
Simptome și manifestări clinice ale sindromului Bloom
Sindromul Bloom este o afecțiune genetică complexă ce afectează multiple sisteme ale organismului, având manifestări clinice severe și variate. Printre cele mai evidente simptome ale acestei boli se numără statura mică. Persoanele afectate de sindromul Bloom au o înălțime mult sub media populației generale, atât la naștere, cât și în viața adultă.
Studiile arată că, la vârsta adultă, bărbații ating o înălțime medie de aproximativ 149 cm, iar femeile doar 138 cm. Acest fenomen este legat de dezvoltarea defectuoasă a țesutului osos și a proceselor de creștere.
Sindromul Bloom – simptome cutanate și faciale
Un alt simptom cardinal este sensibilitatea extremă a pielii la razele solare. Expunerea la raze UV poate provoca o erupție cutanată caracteristică, care apare sub forma unui eritem roșiatic în jurul feței, în special la vârsta de 1-2 ani. Această erupție, ce seamănă cu forma unui fluture, este un semn distinctiv al bolii, iar pielea afectată poate prezenta, de asemenea, zone hipopigmentate sau hiperpigmentate. În plus, persoanele cu sindrom Bloom sunt predispuse la leziuni de piele mult mai severe, având un risc crescut de a dezvolta leziuni precanceroase și cancere de piele datorită instabilității ADN-ului.
În ceea ce privește trăsăturile faciale, acestea sunt caracteristice, iar majoritatea celor afectați au o față îngustă și alungită, cu nas și urechi proeminente. De asemenea, microcefalia, adică o dimensiune mică a capului, este frecvent întâlnită. Vocea afectată va fi, de asemenea, caracteristică, fiind adesea înaltă și pițigăiată, ceea ce poate contribui la o recunoaștere ușoară a acestei afecțiuni.
Sindromul Bloom – riscuri oncologice și alte complicații
Unul dintre cele mai grave aspecte ale sindromului Bloom este riscul crescut de cancer. În mod concret, persoanele afectate au un risc de dezvoltare a tumorilor maligne de 150-300 de ori mai mare decât populația generală. Acest risc crescut este asociat cu instabilitatea genomică cauzată de mutațiile în gena BLM, care afectează integritatea cromozomilor. Cancerele pot apărea la vârste tinere și pot afecta multiple organe, cum ar fi pielea, plămânii, tractul digestiv sau sistemul limfatic. Monitorizarea regulată prin screening pentru depistarea precoce a cancerului este esențială pentru creșterea șanselor de supraviețuire și pentru gestionarea riscurilor oncologice.
Alte complicații frecvente includ diabetul zaharat cu debut precoce și problemele de fertilitate, fiind un alt semn distinctiv al sindromului Bloom. Persoanele afectate pot prezenta și deficiențe cognitive ușoare, care afectează învățarea și dezvoltarea intelectuală. Țesutul adipos subcutanat este adesea redus, iar acest lucru poate duce la dificultăți în menținerea unei greutăți corporale sănătoase.
Sindromul Bloom – abordare multidisciplinară
Având în vedere complexitatea și gravitatea simptomelor, persoanele cu sindrom Bloom necesită o abordare multidisciplinară în managementul bolii. Este crucială monitorizarea constantă a sănătății, în special pentru depistarea precoce a cancerelor și gestionarea altor complicații.
De asemenea, pentru a sprijini sistemul imunitar slăbit și pentru a combate efectele nocive ale stresului oxidativ, poate fi recomandat un regim alimentar adecvat, care să includă alimente bogate în antioxidanți și vitamine. De exemplu, sucul de aronia 100% natural, cunoscut pentru concentrația sa mare de antioxidanți, poate fi o alegere benefică pentru întărirea imunității și combaterea radicalilor liberi.
Așadar, sindromul Bloom este o afecțiune complexă, cu multiple manifestări clinice care necesită un management atent și o monitorizare continuă. Deși există riscuri semnificative, cu un tratament corespunzător și o atenție medicală constantă, persoanele afectate pot duce o viață productivă și împlinită.
Diagnosticarea sindromului Bloom
Diagnosticarea sindromului Bloom reprezintă un proces complex ce combină observații clinice și investigații genetice detaliate. Detectarea bolii poate începe încă din perioada prenatală sau în primii ani de viață, în funcție de simptomele evidente la naștere sau la vârsta copilăriei timpurii. Medicii vor observa trăsăturile fizice distinctive, cum ar fi statura mică și trăsăturile faciale caracteristice, care includ un profil îngust și alungit, cu nas și urechi proeminente.
Confirmarea diagnosticului necesită efectuarea unor teste genetice moleculare precise. Astfel, secvențierea genei BLM va permite identificarea mutațiilor specifice care contribuie la instabilitatea genetică caracteristică acestei afecțiuni. Analiza deletelor și duplicațiilor din cadrul genei BLM, împreună cu testarea pentru mutația fondatoare BLMAsh (în cazul evreilor Ashkenazi), sunt esențiale în stabilirea diagnosticului corect. În plus, analiza citogenetică va arăta anomalii precum schimburi frecvente între cromatidele surori, un indicator al instabilității genomice caracteristice sindromului Bloom.
Sindromul Bloom – diagnostic prenatal și preimplantațional
Pentru cazurile cu risc genetic ridicat, diagnosticul prenatal poate fi realizat prin amniocenteză sau biopsie de vilozități coriale. Aceste proceduri permit identificarea anomaliilor genetice la făt. În cazul fertilizării in vitro, este posibilă realizarea unui test genetic preimplantațional. Acesta va detecta eventualele mutații în embrioni înainte de transfer. Este esențial ca diagnosticarea sindromului Bloom să fie realizată într-o manieră multidisciplinară. Diagnosticul implică geneticieni, dermatologi, pediatri și alți specialiști, care vor evalua în mod integral tabloul clinic al pacientului.
După confirmarea diagnosticului, va fi necesar un plan de monitorizare și management pe termen lung. Acesta se va concentra pe screeningul cancerului și gestionarea posibilelor complicații. Planul va include examene de rutină pentru depistarea precoce a tumorilor. De asemenea, va include monitorizarea constantă a altor simptome asociate, cum ar fi diabetul zaharat și deficiențele imunitare. Consilierea genetică va fi esențială atât pentru pacient, cât și pentru familie. Aceasta va oferi informații valoroase despre riscurile de transmitere a bolii și opțiunile reproductive disponibile.
În ciuda provocărilor asociate procesului de diagnosticare, este crucial ca pacienții să rămână pozitivi. Ei trebuie să colaboreze îndeaproape cu echipa medicală. Cu un diagnostic corect și un plan de tratament adecvat, gestionarea eficientă a sindromului Bloom poate contribui semnificativ la îmbunătățirea calității vieții. De asemenea, poate reduce riscurile asociate cu afecțiunea.
Tratamentul și managementul sindromului Bloom
Sursa foto: Shutterstock.com
În prezent, nu există un tratament curativ pentru sindromul Bloom, iar abordarea terapeutică se axează în principal pe managementul simptomatic și prevenirea complicațiilor. Având în vedere natura complexă a afecțiunii, un management corect al simptomelor și o prevenire timpurie a complicațiilor sunt esențiale pentru îmbunătățirea calității vieții. În acest sens, suportul nutrițional joacă un rol crucial.
Ca urmare a riscurilor asociate cu creșterea deficitară, pacienții vor primi recomandări alimentare care vizează creșterea aportului caloric, iar consultațiile cu un gastroenterolog sau nutriționist vor ajuta în optimizarea dietei. În cazul în care aceștia suferă de reflux gastroesofagian, acesta va fi tratat cu medicamente adecvate.
Sindromul Bloom – protecție solară și măsuri preventive
Deoarece pielea persoanelor cu sindrom Bloom este extrem de sensibilă la soare, protecția solară va fi un aspect esențial al regimului zilnic. Acestea sunt sfătuite să evite expunerea excesivă la razele UV, mai ales în copilărie.
Pacienții diagnosticați cu sindrom Bloom sunt sfătuiți să adopte măsuri riguroase de protecție împotriva expunerii la radiațiile UV, având în vedere fotosensibilitatea severă caracteristică acestei afecțiuni. Se recomandă utilizarea constantă a îmbrăcămintei protectoare, pălăriilor cu boruri largi și ochelarilor de soare cu protecție UV, alături de aplicarea zilnică a unei creme cu factor de protecție solară (SPF) de cel puțin 30. În cazul infecțiilor, tratamentele antibiotice vor fi administrate conform necesității clinice, iar în cazurile de imunodeficiență umorală, terapia cu imunoglobuline poate fi indicată pentru a sprijini răspunsul imunitar.
Sindromul Bloom – supraveghere oncologică
Un alt aspect esențial în managementul sindromului Bloom este supravegherea oncologică periodică, având în vedere riscul semnificativ crescut de dezvoltare a tumorilor maligne. Pacienții vor beneficia de un protocol de screening oncologic regulat, ce va include examene clinice și investigații imagistice periodice, inclusiv tomografie computerizată (CT) și ecografii. Începând cu vârsta de 10-12 ani, va fi indicată efectuarea unei colonoscopii anuale pentru depistarea precoce a cancerelor gastrointestinale, iar femeile vor urma un protocol de RMN mamar anual, începând cu vârsta de 18 ani, având în vedere riscul crescut de cancer mamar.
Tratamentul oncologic va fi personalizat, având în vedere sensibilitatea crescută a pacienților la radiațiile ionizante și chimioterapie. Doza de chimioterapie va fi adaptată în funcție de greutatea corporală a pacientului, reducându-se de obicei la 50% din doza standard recomandată pentru greutatea respectivă. De asemenea, în managementul sindromului Bloom se va acorda atenție deosebită altor afecțiuni asociate, cum ar fi diabetul zaharat de tip 2 și hipotiroidismul, iar tratamentele vor fi personalizate pe baza caracteristicilor individuale ale pacientului.
Sindromul Bloom – tratamente suplimentare și echipă multidisciplinară
În caz de tulburări de fertilitate, se vor lua în considerare opțiuni terapeutice specifice, inclusiv consiliere privind tratamentele de fertilizare asistată. Pacienții cu afecțiuni pulmonare cronice pot beneficia de terapii suplimentare, cum ar fi dispozitive de asistență a tusei sau veste de vibrații pentru îmbunătățirea funcției respiratorii.
După cum am menționat anterior, abordarea terapeutică a sindromului Bloom necesită o echipă multidisciplinară de specialiști, inclusiv geneticieni, oncologi, dermatologi, endocrinologi și pneumologi, pentru a asigura o gestionare optimă a afecțiunii. Deși nu există un tratament curativ pentru sindromul Bloom, un management adecvat poate îmbunătăți semnificativ calitatea vieții pacientului și poate contribui la prelungirea speranței de viață. Suplimentar, consumul sucului de aronia natural, recunoscut pentru conținutul său ridicat de antioxidanți și nutrienți esențiali, poate fi benefică în susținerea răspunsului imun și în combaterea stresului oxidativ asociat cu instabilitatea genomică specifică acestei afecțiuni.
Impactul sindromului Bloom asupra calității vieții
Sindromul Bloom are un impact considerabil asupra calității vieții, afectând atât sănătatea fizică, cât și cea psihică. Pacienții se confruntă cu o serie de dificultăți legate de statura mică și creșterea insuficientă, aspecte care pot duce la probleme de integrare socială și scăderea stimei de sine. De asemenea, sensibilitatea crescută la soare impune măsuri de protecție constantă și restricționează activitățile în aer liber, iar riscul crescut de cancer generează anxietate și necesită monitorizare medicală frecventă.
În plus, infecțiile recurente, frecvent întâlnite în această afecțiune, pot provoca disconfort continuu și izolare socială. Problemele de fertilitate pot adăuga un impact emoțional semnificativ, mai ales pe măsură ce pacienții ajung la vârsta adultă. Necesitatea unei supravegheri medicale constante, inclusiv vizite periodice pentru monitorizarea stării de sănătate și screeningul pentru depistarea precoce a cancerului, poate deveni o sursă de stres continuu.
Sindromul Bloom – impactul psihologic
Concomitent, impactul psihologic al sindromului Bloom nu trebuie subestimat. Pacienții pot experimenta anxietate din cauza riscului ridicat de cancer, precum și perioade de depresie, mai ales atunci când simptomele se agravează. Izolarea socială poate fi o consecință a aspectului fizic distinctiv și a necesității de a evita expunerea la soare, iar stresul legat de gestionarea unei afecțiuni cronice complexe poate adânci dificultățile emoționale.
În pofida acestor prognostice, calitatea vieții poate fi îmbunătățită prin implementarea unor strategii de adaptare eficiente. Construirea unui sistem solid de suport social și implicarea activă în managementul medical al afecțiunii sunt esențiale. În plus, participarea la grupuri de suport pentru pacienți cu afecțiuni rare poate ajuta la gestionarea provocărilor zilnice și la reducerea sentimentului de izolare.
Sindromul Bloom – strategii de adaptare
Mai mult, consilierea psihologică poate ajuta pacienții să facă față impactului emoțional al bolii și să se adapteze la limitările fizice impuse de aceasta. Totodată, suportul nutrițional este important pentru optimizarea creșterii și dezvoltării, iar educația continuă despre gestionarea bolii și prevenirea riscurilor va sprijini pacientul în luarea unor decizii informate privind sănătatea sa.
Deși sindromul Bloom reprezintă o provocare majoră, o abordare holistică și personalizată a îngrijirii poate contribui semnificativ la îmbunătățirea calității vieții și bunăstării pacientului, oferindu-i șansa unei vieți mai bune și mai echilibrate.
Cercetări și perspective de viitor în domeniul sindromului Bloom
Cercetările recente în domeniul sindromului Bloom sunt direcționate spre dezvoltarea unor tratamente inovatoare și înțelegerea mai profundă a patologiei genetice asociate. Cu alte cuvinte, studiile genetice avansate se concentrează pe identificarea mutațiilor specifice ale genei BLM, care sunt responsabile pentru defectul funcțional ce provoacă această boală rară.
Un domeniu de mare interes este terapia genică, care investighează potențialul de a corecta mutațiile genei BLM prin tehnici de editare genomică, cum ar fi CRISPR-Cas9. Aceste tehnologii de vârf ar putea permite tratamente direcționate, oferind posibilitatea corectării defectelor genetice la nivelul celulelor individuale.
Oncologia – personalizarea tratamentului
În ceea ce privește oncologia, cercetările se concentrează pe protocoale personalizate de screening și monitorizare pentru detectarea precoce a tumorilor maligne, având în vedere riscul crescut de cancer asociat sindromului Bloom. Studiile recente explorează, de asemenea, metode de adaptare a terapiilor oncologice tradiționale, având în vedere sensibilitatea pacientului la tratamentele standard, inclusiv la radiații și chimioterapie. Totodată, investigațiile genetice se axează pe posibilitatea utilizării imunoterapiei și terapiilor țintite, pentru a ameliora răspunsul imun al pacientului și pentru a reduce riscurile asociate tratamentelor convenționale.
De asemenea, se dezvoltă cercetări dedicate ameliorării simptomelor cutanate, cu un accent deosebit pe reducerea sensibilității la radiațiile UV. Aceste studii vizează identificarea unor tratamente topice și a unor strategii de protecție solară mai eficiente. În paralel, cercetările nutriționale sunt esențiale, având în vedere importanța unui suport nutrițional adecvat pentru optimizarea creșterii și dezvoltării pacientului cu sindrom Bloom.
Imunitatea – reducerea infecțiilor recurente
În plus, studiile privind imunitatea pacientului sunt un alt domeniu de interes major, cu scopul de a reduce frecvența infecțiilor recurente și de a îmbunătăți funcționarea sistemului imun. Așadar, este explorat și potențialul utilizării terapiilor imunologice pentru sprijinirea răspunsului imun.
În ceea ce privește modelele experimentale, cercetătorii utilizează organoide și modele animale modificate genetic pentru a reproduce cât mai fidel simptomele sindromului Bloom. Scopul acestor modele este strâns legat de testarea noilor terapii și evaluarea eficienței acestora într-un context preclinic.
Perspectiva viitorului – cercetări interdisciplinare
Nu în ultimul rând, perspectivele de viitor includ continuarea cercetărilor interdisciplinare. Acestea vor îmbina genetica, biologia celulară, imunologia și oncologia. Scopul este de a dezvolta tratamente personalizate. Aceste tratamente vor viza corectarea defectelor genetice și gestionarea riscurilor asociate bolii.
În concluzie, sindromul Bloom este o boală genetică autosomal recesivă. Aceasta se caracterizează prin instabilitate cromozomială și predispoziție semnificativă la malignități. Boala include manifestări clinice variate, precum statura mică, erupții cutanate fotosensibile și imunodeficiențe. Deși nu există un tratament curativ, gestionarea adecvată a afecțiunii presupune monitorizarea continuă. Scopul este detectarea precoce a cancerului și managementul infecțiilor recurente. În plus, este important un suport nutrițional și dermatologic adecvat. Progresele în domeniul terapiei genetice și al strategiilor personalizate de tratament oncologic oferă perspective de ameliorare a prognosticului. Un regim multidisciplinar integrat este esențial pentru optimizarea îngrijirii pacienților pe termen lung.
Referințe:
- Cunniff C, Djavid AR, Carrubba S, et al., Health supervision for people with Bloom syndrome, Am J Med Genet A. 2018;176(9):1872-1881. doi:10.1002/ajmg.a.40374;
- Arora H, Chacon AH, Choudhary S, et al. Bloom syndrome, Int J Dermatol. 2014;53(7):798-802., doi:10.1111/ijd.12408;
- Bloom D., Congenital telangiectatic erythema resembling lupus erythematosus in dwarfs; probably a syndrome entity, AMA Am J Dis Child, 1954;88(6):754-758. doi:10.1001/archpedi.1954.02050100756008;
- German J., Bloom syndrome: a mendelian prototype of somatic mutational disease, Medicine (Baltimore), 1993;72(6):393-406. doi:10.1097/00005792-199311000-00003;
- Sanz MM, German J, Cunniff C., Bloom’s Syndrome, In: Adam MP, Ardinger HH, Pagon RA, et al., eds. GeneReviews®.,Seattle (WA): University of Washington, Seattle; 1993.
Sursa foto: Shutterstock.com
