Pielonefrita la adulți și la copii – de la diagnostic la recuperare
Pielonefrita este o infecție a tractului urinar superior. Aceasta afectează rinichii și are un impact semnificativ asupra sănătății. Afecțiunea apare atât la adulți, cât și la copii. Pielonefrita poate varia în severitate. Unele forme sunt ușoare și răspund rapid la tratament. În cazurile severe, infecția poate pune viața în pericol dacă nu este gestionată corespunzător.
Diagnosticul precoce și tratamentul adecvat sunt esențiale pentru a preveni complicațiile și a asigura o recuperare completă. În acest articol, vom explora cauzele, simptomele și metodele de diagnostic ale pielonefritei, alături de opțiunile de tratament disponibile și pașii necesari pentru o recuperare eficientă, atât la adulți, cât și la copii. Descoperă ce înseamnă pielonefrita, cum se dezvoltă aceasta și ce mecanisme sunt implicate în transmiterea bacteriilor la rinichi.
Pielonefrita acută – ce este și cum se dezvoltă
Pielonefrita este o infecție bacteriană care afectează rinichii și căile urinare superioare, fiind clasificată în două forme principale: acută și cronică. Aceasta reprezintă o problemă semnificativă de sănătate, deoarece are un potențial mare de a cauza complicații severe dacă nu este diagnosticată și tratată în mod corespunzător.
Ce este pielonefrita acută vs. cronică
Pielonefrita acută este o afecțiune inflamatorie care apare brusc, fiind caracterizată prin febră, dureri în zona lombară și simptome urinare precum disuria (urinare dureroasă). Pielonefrita cronică, pe de altă parte, este o inflamație persistentă a rinichilor, adesea cauzată de infecții recurente sau neglijate și poate duce la deteriorarea progresivă a funcției renale.
Principala cauză a pielonefritei este infecția bacteriană, Escherichia coli (E. coli) fiind cel mai frecvent agent patogen implicat. E. coli este o bacterie gram-negativă care face parte în mod normal din flora intestinală a omului, dar care poate deveni patogenă atunci când ajunge în alte părți ale corpului, cum ar fi tractul urinar.
Bacteriile pot ajunge la rinichi prin mai multe căi, însă cea mai comună este ascensiunea bacteriană din tractul urinar inferior. Infecția începe de obicei în uretră, de unde bacteriile pot urca în vezica urinară, cauzând cistită. Dacă infecția nu este tratată, bacteriile pot continua să urce prin uretere, ajungând la rinichi și determinând pielonefrita.
Acest proces de ascensiune bacteriană este favorizat de mai mulți factori, precum fluxul urinar redus sau obstrucțiile tractului urinar (de exemplu, calculi renali sau stricturi uretrale), care împiedică eliminarea eficientă a bacteriilor prin urinare. De asemenea, infecțiile repetate ale tractului urinar inferior pot slăbi mecanismele de apărare ale organismului, facilitând migrarea bacteriilor către rinichi.
Deși ascensiunea bacteriană este cea mai frecventă cale de acces a bacteriilor către rinichi, există și alte modalități prin care acestea pot ajunge să cauzeze pielonefrită. O astfel de cale este infecția hematogenă, în care bacteriile ajung la rinichi prin intermediul sângelui, în special în cazurile de septicemie sau alte infecții sistemice. Această posibilitate este însă mai rar întâlnită comparativ cu ascensiunea bacteriană.
Pielonefrita se transmite?
Pielonefrita nu este o boală transmisibilă de la o persoană la alta în mod direct. Aceasta nu se răspândește prin contact fizic, aer, fluide corporale sau alte mijloace obișnuite prin care se transmit infecțiile contagioase.
Pielonefrita la bărbați vs. la femei
Pielonefrita este mai frecventă la femei decât la bărbați, în principal din cauza diferențelor anatomice. La femei, uretra este mai scurtă și mai aproape de rect, facilitând ascensiunea bacteriilor din tractul urinar inferior spre rinichi. De aceea, femeile au un risc mai mare de a dezvolta pielonefrită, în special după infecții urinare repetate.
În contrast, pielonefrita la bărbați este mai rară și, de obicei, apare în contextul unor probleme subiacente, cum ar fi obstrucțiile tractului urinar cauzate de hiperplazia benignă de prostată. Deși simptomele pielonefritei sunt similare la ambele sexe, bărbații pot avea simptome suplimentare legate de dificultățile urinare.
Pentru cei care sunt predispuși la infecții urinare și își doresc să prevină apariția acestora, sucul pur de merișor 100% natural și ecologic se dovedește a fi un aliat de nădejde. Acest suc nu conține aditivi, conservanți, arome, zahăr adăugat sau coloranți, fiind o alegere pură și benefică pentru organism.
Studiile au arătat că sucul de merișoare poate preveni și chiar contribui la tratarea infecțiilor urinare, inclusiv a pielonefritei, datorită conținutului său de proantocianidine. Aceste substanțe ajută la împiedicarea bacteriilor din a adera la pereții vezicii urinare, reducând riscul de infecție și sprijinind eliminarea bacteriilor prin urină. Efectele pozitive ale merișoarelor se aplică atât la adulți, cât și la copii.
În plus, fitonutrienții din merișoare, inclusiv materialul nedilializabil (NDM), oferă beneficii importante pentru sistemul cardiovascular, tractul digestiv și alte zone ale corpului. NDM-ul ajută la prevenirea inflamațiilor prin blocarea atașării virusurilor de celulele sănătoase, protejând astfel organismul de posibilele inflamații.
Includerea sucului de merișoare în dieta zilnică poate aduce multiple avantaje, susținând nu doar sănătatea tractului urinar, ci și binele general al organismului.
Pielonefrita – cauze la adulți și copii
Pielonefrita poate fi cauzată de mai mulți factori și condiții care favorizează migrarea și proliferarea bacteriilor. Printre cauzele și factorii de risc principali se numără:
- Anomaliile structurale ale tractului urinar: anomaliile structurale, cum ar fi malformațiile congenitale ale rinichilor sau ureterelor, pot împiedica fluxul normal de urină. Aceste anomalii creează un mediu propice pentru ca bacteriile să se acumuleze și să cauzeze infecții.
- Obstrucțiile urinare: obstrucțiile tractului urinar, cum ar fi calculii renali (pietre la rinichi) sau hiperplazia benignă de prostată la bărbați, pot bloca fluxul de urină. Acest lucru poate duce la stază urinară, care facilitează înmulțirea bacteriilor și crește riscul de infecții urinare. În cazurile severe, bacteriile pot migra în sus spre rinichi, provocând pielonefrită.
- Refluxul vezico-ureteral: este o afecțiune în care urina din vezica urinară se întoarce înapoi în uretere și chiar în rinichi, în loc să fie eliminată complet. Acest reflux favorizează contaminarea tractului urinar superior cu bacterii, crescând astfel riscul de pielonefrită. RVU este adesea congenital și poate fi detectat la copii, dar și la adulți.
- Condițiile care compromit sistemul imunitar: persoanele cu un sistem imunitar slăbit, cum ar fi cele care suferă de diabet zaharat, HIV/SIDA sau care urmează tratamente imunosupresoare sunt mai vulnerabile la infecții, inclusiv la pielonefrită.
Pielonefrita la copii
La copii, pielonefrita este adesea legată de anomalii structurale ale tractului urinar. Alte cauze includ malformații congenitale care afectează drenajul normal al urinei, ceea ce crește riscul de infecții urinare și, implicit, de pielonefrită.
Simptomele de pielonefrită la copii pot fi mai subtile decât la adulți, în special la copiii foarte mici. Acestea pot include febră inexplicabilă, iritabilitate, refuzul mâncării, vărsături și dureri abdominale. Copiii mai mari pot prezenta simptome clasice, cum ar fi dureri în zona lombară, urinare dureroasă și frecventă sau miros neplăcut al urinei.
La cei mici, pielonefrita poate duce la complicații mai grave dacă nu este tratată prompt. Printre acestea se numără cicatrizarea renală, care poate afecta funcția rinichilor pe termen lung și poate duce la hipertensiune arterială sau insuficiență renală cronică mai târziu în viață.
Pielonefrita – simptome și manifestări
Simptomele pielonefritei pot varia în intensitate și pot afecta diferit persoanele, în funcție de vârstă și sex. Printre cele mai frecvente simptome se numără:
- Durerea lombară: pielonefrita acută are simptome precum durerea lombară. Aceasta poate fi localizată pe una dintre părțile corpului și poate fi intensă și ascuțită. Ea rezultă din inflamația și presiunea exercitată asupra rinichilor afectați de infecție.
- Febra și frisoanele: infecția bacteriană determină organismul să reacționeze prin creșterea temperaturii corporale, ceea ce duce la febră. Frisoanele sunt frecvente și pot însoți febra, indicând o reacție inflamatorie puternică a organismului la infecție.
- Greața și vărsăturile: inflamația cauzată de pielonefrită poate afecta sistemul gastrointestinal, ducând la senzații de greață și, în unele cazuri, la vărsături. Aceste simptome pot contribui la disconfortul general și la dificultăți în menținerea unei alimentații normale.
- Simptome urinare: pielonefrita este însoțită adesea de simptome ale tractului urinar inferior, cum ar fi urinarea dureroasă (disurie), urinarea frecventă și senzația de arsură la urinare. De asemenea, poate apărea nevoia urgentă de a urina, chiar și atunci când vezica nu este plină.
- Urină tulbure sau cu sânge: infecția poate determina prezența de pus în urină, ceea ce face ca aceasta să fie tulbure sau chiar prezența sângelui, rezultând în urină de culoare închisă.
- Oboseala și slăbiciunea generală: răspunsul organismului la infecție include o stare de oboseală și slăbiciune generală, deoarece energia este direcționată spre combaterea infecției.
- Senzație de disconfort general: pielonefrita cronică prezintă simptome precum senzație generală de rău și disconfort, care reflectă impactul sistemic al infecției asupra organismului.
Pielonefrita în sarcină – informații utile
În timpul sarcinii, modificările hormonale și fizice afectează tractul urinar, crescând riscul de pielonefrită. Hormonul progesteron relaxează mușchii netezi, inclusiv cei ai ureterelor, ceea ce poate încetini fluxul urinar. Pe măsură ce uterul se mărește, poate comprima ureterele, favorizând staza urinară și oferind un mediu propice pentru proliferarea bacteriilor.
Pielonefrita în sarcină poate duce la complicații severe, inclusiv sepsis, insuficiență renală acută sau chiar naștere prematură. Infecția poate provoca contracții uterine, crescând riscul de travaliu prematur și de rupere prematură a membranelor. De asemenea, există un risc crescut de restricție de creștere intrauterină pentru făt, care poate afecta dezvoltarea acestuia.
Prevenirea bolii implică monitorizarea regulată a infecțiilor urinare, care sunt mai frecvente în această perioadă. Gravidele sunt adesea testate pentru bacteriurie asimptomatică, care, dacă nu este tratată, poate evolua către pielonefrită. Tratamentul precoce al infecțiilor urinare minore poate preveni complicațiile.
Simptomele pielonefritei în sarcină sunt similare celor din afara sarcinii, dar pot fi exacerbate de modificările fiziologice specifice sarcinii. Este important ca femeile însărcinate să fie atente la febră, dureri lombare, greață și simptome urinare și să consulte imediat un medic dacă aceste simptome apar.
Pielonefrita cronică – diagnostic, tratare și prevenire
Pielonefrita cronică se tratează ușor dacă recunoaștem rapid simptomele și apelăm la un consult specializat. Diagnosticarea precoce permite inițierea promptă a tratamentului, reducând riscul de afectare renală și alte complicații pe termen lung.
Pielonefrita – diagnostic
- Analiza de urină este un test inițial esențial care detectează prezența globulelor albe, bacteriilor și nitriților în urină, indicând o posibilă infecție urinară.
- Urocultura este crucială pentru identificarea tipului specific de bacterii și testarea sensibilității acestora la antibiotice, asigurând astfel un tratament adecvat.
- Testele de sânge, cum ar fi hemograma completă și CRP, ajută la evaluarea severității infecției și răspunsului inflamator al organismului.
- Ecografia renală oferă imagini ale rinichilor pentru a detecta obstrucții sau anomalii structurale, fiind utilă și în sarcină datorită lipsei radiațiilor.
- Tomografia computerizată (CT) oferă imagini detaliate ale rinichilor, fiind folosită pentru a identifica abcesul renal sau alte complicații severe care necesită intervenție rapidă.
În cât timp se vindecă pielonefrita?
Durata vindecării pielonefritei depinde de severitatea infecției și de tratamentul efectuat. De obicei, cu un tratament adecvat cu antibiotice, simptomele pielonefritei se îmbunătățesc semnificativ în decurs de 1-2 săptămâni. În cazul infecțiilor mai severe sau complicate, tratamentul poate dura mai mult, adesea până la 4-6 săptămâni. Este esențial să finalizăm întregul ciclu de antibiotice prescris, chiar dacă simptomele se ameliorează înainte de terminarea tratamentului, pentru a asigura eradicarea completă a infecției și prevenirea recidivei.
Profilaxia pielonefritei
- Spălarea regulată a zonei genitale și utilizarea de produse non-iritante poate reduce riscul infecțiilor urinare care pot evolua spre pielonefrită.
- Consumul suficient de apă ajută la menținerea unui flux urinar normal și la eliminarea bacteriilor din tractul urinar. Se recomandă să bem cel puțin 1,5-2 litri de apă pe zi.
- Evitarea retenției urinare și urinarea frecventă ajută la prevenirea acumulării de bacterii în vezica urinară.
- Limitarea utilizării de produse care pot irita tractul urinar, cum ar fi spray-urile feminine și anumite tipuri de săpunuri, poate reduce riscul de infecții.
- Identificarea și tratarea problemelor structurale ale tractului urinar, cum ar fi refluxul vezicoureteral sau obstrucțiile, pot reduce riscul de infecții recurente și pielonefrită.
- Persoanele cu risc crescut, cum ar fi cele cu diabet sau anomalii structurale, ar trebui să fie monitorizate regulat de un specialist pentru a preveni infecțiile urinare.
Așadar, pielonefrita necesită un diagnostic rapid și un tratament adecvat pentru a preveni complicațiile grave. Abordarea acestei infecții este crucială pentru protejarea sănătății rinichilor și a stării noastre generale de bine.
Referințe:
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK519537/
https://www.healthline.com/health/pyelonephritis
Sursă foto: Shutterstock
