Otoscleroza – afecțiunea silențioasă care duce la pierderea auzului

Otoscleroza afectiunea silentioasa care duce la pierderea auzului cover

Auzul este unul dintre cele mai valoroase simțuri, esențial pentru comunicare, orientare și siguranță. Ne permite să interacționăm cu cei din jur, să percepem pericolele și să ne bucurăm de frumusețea muzicii. Deși urechea nu necesită o întreținere complicată, există afecțiuni care o pot pune în pericol. Pe lângă infecțiile tratabile cu ajutor medical, unele boli se dezvoltă fără simptome evidente și pot duce la pierderea auzului. Un exemplu notabil este otoscleroza.

Ce este otoscleroza? Cunoscută și drept ostospongioză, este o afecțiune a urechii interne care implică deformarea sau remodelarea oaselor minuscule din urechea medie. Această modificare structurală afectează transmiterea sunetelor, ceea ce poate duce treptat la pierderea auzului. Problema principală este că boala se dezvoltă lent, făcând-o dificil de detectat în stadiile incipiente și potențial periculoasă dacă sănătatea urechilor nu primește atenția necesară.

Articolul de mai jos evidențiază cele mai importante lucruri pe care trebuie să le știm despre otoscleroză. Din el vom afla cum și de ce se deformează oasele, dar mai ales ce putem face pentru a preveni pierderea auzului și care este principala măsură de prevenire disponibilă.

Otoscleroza – ce este și care sunt cauzele sale?

Definiția otosclerozei are la bază termenii ,,oto’’ care se referă la ureche și auz, și ,,scleroza’’, adică întărirea anormală a țesuturilor. Această afecțiune implică un proces de remodelare anormală a oaselor mici din urechea medie. În mod normal, remodelarea osoasă este un proces continuu, esențial pentru înlocuirea țesutului osos vechi cu unul nou.

Totuși, în cazul otospongiozei, acest proces nu se desfășoară corect, ceea ce poate duce la pierderea treptată a auzului. Cum se întâmplă acest lucru? În timpul demineralizării oaselor, transmiterea sunetelor de la urechea medie către urechea internă este afectată, perturbând procesul auditiv. Astfel, auzul se degradează progresiv.

Poate fi prevenită otoscleroza? Nu există căi directe de a face acest lucru, însă cercetările au arătat că în țările în care s-a efectuat vaccinul antirujeolic, incidența bolii a scăzut. Ce putem face în acest scop? Pe lângă controalele regulate, putem folosi diverse suplimente care să ne asigure sănătatea osoasă.

Unul dintre aceste suplimente este Vitamina D3 Lipozomală la 4000 UI. După cum bine știm, vitamina D este esențială pentru sănătatea oaselor noastre. Deși o putem lua și din alimente și de la soare, aceasta se fixează mai greu în organism din cele două sursele naturale. Sub forma lipozomală, însă, este absorbită în celule și în sânge rapid în proporție de 99%.

Printre beneficiile vitaminei D3 se numără sprijinirea sistemului osos, a celui imunitar și chiar a funcționării corecte a inimii și creierului. Consumul regulat al acesteia este recomandat în special copiilor, femeilor însărcinate și persoanelor în vârstă.

Otoscleroza urechii – cum afectează aceasta procesul complex al percepției sunetului?

Pentru a înțelege cum se dezvoltă otoscleroza la nivelul urechii, este important să cunoaștem procesul prin care sunetul este perceput. Undele sonore captate din mediul înconjurător sunt transformate în semnale electrochimice, care sunt apoi preluate de nervul auditiv și transmise către creier. Parcursul acestor unde sonore implică mai multe etape:

  • mai întâi ajung în urechea externă;
  • de acolo, traversează canalul auditiv până la timpan;
  • odată ajunse la timpan vor determina vibrații la nivelul acestuia;
  • vibrațiile respective ajung la cele 3 oase din urechea medie: ciocanul, scărița și nicovala;
  • oasele amplifică vibrațiile, trimițându-le în urechea internă la cohleea în care se află lichid;
  • mai departe, acel lichid se mișcă, formând și trimițând mai departe o undă sonoră de-a lungul membranei bazilare pe care se află structurile auditive ale cohleei;
  • membrana este acoperită de niște perișori care se mișcă la captarea undelor sonore;
  • mișcările respective duc la deschiderea unor canale asemănătoare unor pori, care secretă substanțe chimice și care generează un impuls electric;
  • nervul auditiv preia acest impuls, îl dă mai departe către creier, ajutându-ne să recunoaștem sunetul.

Otoscleroza apare la nivelul urechii medii, mai precis la cele 3 oase care se reînnoiesc pe toată durata vieții noastre. Când remodelarea este defectuoasă, transmiterea sunetului către urechea internă este afectată, ceea ce duce la o scădere a calității auzului.

Care sunt cauzele care duc la apariția otosclerozei? Principalul factor declanșator nu a fost stabilit pana acum, însă în cele mai multe cazuri, afecțiunea este genetică.

Otoscleroza și cauzele sale

Cel mai adesea, otoscleroza este determinată de factorii genetici. Studiile au arătat că în aproape 50% din cazuri, ereditatea a fost principala cauză a bolii. Mutațiile genelor OTSC1, OTSC2 și OTSC3 sunt considerate principalele vinovate de instalarea afecțiunii. Cu toate acestea, mai poate apărea și în urma unor modificări hormonale la femei, în special în perioada sarcinii.

O altă cauză a otosclerozei poate fi și un răspuns anormal al sistemului imunitar în timpul regenerării osoase. Acesta poate duce la inflamația țesutului și formarea sa în mod anormal. Cu toate acestea, studiile nu au relevat modalitatea exactă prin care acesta este un factor declanșator al afecțiunii.

Una dintre ultimele cauze care pot duce la instalarea otosclerozei este infecția cu virusul rujeolei. Chiar dacă acest factor nu a fost stabilit în mod definitiv, mai multe studii au demonstrat că în țările în care vaccinul împotriva bolii a fost administrat la o mare parte a populației, incidența sa a scăzut.

Pe cine afectează otoscleroza?

Conform datelor colectate din mai multe țări, otoscleroza este întâlnită adesea la persoane tinere, cu vârste cuprinse între 20 și 40 de ani. Totodată, femeile sunt afectate într-o măsură mai mare, sugerând o posibilă legătură cu factorii hormonali. Alte studii au arătat că această afecțiune este mai prevalentă în rândul populațiilor caucaziene.

Plecând de la cauzele declanșatoare, trebuie să știm că, de cele mai multe ori, otoscleroza este bilaterală. Cea unilaterală este foarte rar întâlnită.

Otoscleroza bilaterală – ce înseamnă?

Otoscleroza este frecvent bilaterală, ceea ce înseamnă că afectează de obicei ambele urechi simultan. Din cauza evoluției lente a bolii, este posibil să ne păcălim crezând că doar ocazional întâmpinăm dificultăți de auz. Pierderea auzului progresează treptat, debutând cu o scădere a capacității de a percepe sunetele de frecvență joasă.

O trăsătură distinctivă a otosclerozei este că, deși afectează ambele urechi, boala poate debuta inițial doar la una singură. Această particularitate poate crea impresia că problema este una temporară, precum un simplu dop de ceară.

Otoscleroza – simptome și evolutie

Cum recunoaștem simptomele otosclerozei și semnele unei posibile probleme auditive?

Otoscleroza este o afecțiune tăcută, care progresează lent, necesitând o atenție deosebită pentru a detecta la timp orice modificare a auzului. Este important să cunoaștem semnele care pot indica hipoacuzia cauzată de otospongioză, astfel încât să consultăm prompt un medic ORL-ist.

Persoanele care suferă de otoscleroză raportează frecvent o senzație de auz înfundat sau sunete distorsionate. Când aceste simptome apar la ambele urechi, mai ales la o vârstă înaintată, este recomandat să consultăm un medic pentru o evaluare a auzului.

Iată care sunt cele mai importante aspecte cărora trebuie să le acordăm atenție dacă suspectăm că am putea avea otoscleroză bilaterală:

  • deși primele simptome ale otosclerozei apar adesea după vârsta de 30 de ani, există cazuri în care boala a avut debutul în copilărie;
  • otoscleroza este caracterizată de 3 semne instalate concomitent, mai exact pierderea auzului, tinitusul sau țiuitul urechilor și vertijul;
  • hipoacuzia se instalează încet, otoscleroza bilaterală afectând ambele urechi în proporție de 70%.

Aceste simptome apar fie pe fondul degenerării terminațiilor nervoase, fie prin modificarea compoziției chimice a perilimfei.

Este important de menționat că persoanele care suferă de otoscleroză pot prezenta toate aceste simptome, însă intensitatea și frecvența lor variază în funcție de stadiul bolii. Această variabilitate reprezintă un aspect esențial de avut în vedere atunci când discutăm despre această afecțiune.

Evoluția otosclerozei și etapele sale

Având în vedere că otoscleroza apare în urma înlocuirii țesutului osos normal cu cel sclerotic sau spongios, trebuie să știm că ea se instalează pe etape. Acestea sunt:

  • Faza precoce: În această etapă are loc resorbția osoasă și formarea țesutului sclerotic, însă simptomele sunt absente.
  • Faza de progresie a leziunilor: Țesutul conjunctiv înlocuiește osul, iar pierderea auzului începe să devină evidentă, mai ales pentru sunetele joase.
  • Faza tardivă: Se finalizează procesul de formare a osului sclerotic în zonele afectate de resorbție.

În multe cazuri, leziunile cauzate de otoscleroză apar exclusiv la nivelul ferestrei ovale, ceea ce poate duce la:

  • calcifierea ligamentului inelar;
  • blocarea platinei scăriței.

Ambele afecțiuni provoacă hipoacuzie de transmisie, resimțită ca o percepție distorsionată a sunetelor.

În situații mai severe, otoscleroza poate afecta cohleea sau întregul lanț osicular, rezultând în hipoacuzie neurosenzorială.

Când ar trebui să consulți un medic?

Este important să mergi la specialist la primele semne de pierdere a auzului sau dacă experimentezi simultan cele trei simptome caracteristice: auz slab, tinitus și vertij.

Otoscleroza – diagnosticare și tratament

Diagnosticul de otoscleroză este pus de specialistul ORL care va efectua o serie de teste pentru a-l stabili. În prima fază, acesta va sta de vorbă cu pacientul sau pacienta pentru a face anamneza. Istoricul medical este foarte important, deoarece va putea indica momentul aproximativ al începerii pierderii auzului. Tot în timpul consultului inițial, se vor stabili și simptomele prezentate de persoana respectivă. De asemenea, nu este exclus nici examenul vizual al urechii.

Ulterior, se pot efectua următoarele investigații:

  • audiometria;
  • impedanțometria.

Cu ajutorul audiometriei se măsoară capacitatea de a auzi sunetele la volumuri și tonuri diferite. Impedanțometria, pe de altă parte, verifică funcția timpanului și a oaselor mici din urechea medie. Cele două ajută la diagnosticarea otosclerozei urechilor, precum și a severității hipoacuziei.

Atunci când există îndoieli asupra diagnosticului, se pot efectua și examene imagistice, cum sunt tomografia computerizată sau rezonanța magnetică pentru confirmarea otospongiozei.

Tratamentul otosclerozei

În stabilirea protocolului de tratare a otosclerozei urechii se va ține cont de gradul de hipoacuzie și de starea generală de sănătate a persoanei în cauză. Acest lucru se întâmplă deoarece există mai multe metode de tratament, și anume:

  • administrarea de medicamente;
  • terapia cu fluor;
  • utilizarea unor dispozitive auditive;
  • stapedectomia, care este o intervenție chirurgicală.

Printre tratamentele utilizate în gestionarea otosclerozei se numără administrarea vasodilatatoarelor și a complexului de vitamine B. Acestea, alături de terapia cu fluor, au ca obiectiv principal încetinirea progresiei bolii. În cazurile în care pierderea auzului este semnificativă, se recomandă utilizarea dispozitivelor auditive.

Pe de altă parte, stapedectomia reprezintă o opțiune chirurgicală care implică înlocuirea unui os mic din urechea internă. Aceasta este singura metodă care oferă o rată de succes considerabilă în ameliorarea simptomelor, însă vine cu riscuri, cum ar fi posibilitatea apariției hipoacuziei.

Alegerea tratamentului adecvat se face prin colaborarea dintre pacient și medic, stabilindu-se un protocol care să asigure o calitate optimă a vieții și o funcție auditivă cât mai bună. Totuși, fiind o afecțiune progresivă, otoscleroza necesită diagnosticare precoce pentru a putea fi gestionată prin metode mai puțin invazive.

În concluzie, otoscleroza este o afecțiune a urechii medii care afectează cele trei oase mici din interiorul acesteia. Deși oasele se regenerează pe parcursul vieții, există riscul ca în locul țesutului normal să se formeze țesut sclerotic, ceea ce duce la apariția otospongiozei. Această afecțiune progresează lent și adesea asimptomatic, putând debuta încă din tinerețe. Principalul simptom este pierderea treptată a auzului la ambele urechi, însoțită frecvent de tinitus și vertij.

Referințe:

www.nidcd.nih.gov/health/otosclerosis

www.my.clevelandclinic.org/health/diseases/22033-otosclerosis

https://www.webmd.com/cold-and-flu/ear-infection/otosclerosis-facts

https://www.nhs.uk/conditions/otosclerosis/

Sursa foto: Shutterstock.com

 

Blog

Ultimele articole

Blog

Piperina, alcaloidul bioactiv din piperul negru: efecte fiziologice, modalități de administrare și contraindicații clinice

Piperina este principalul alcaloid din piperul negru, fiind responsabilă pentru gustul său iute. Studiile clinice au arătat că piperina poate crește semnificativ eficacitatea anumitor substanțe, precum curcumina sau complexul de B-uri. Aceasta ...
Blog

Chlamydia trachomatis: o analiză detaliată a uneia dintre cele mai frecvente infecții cu transmitere sexuală

Chlamydia trachomatis este o bacterie responsabilă pentru una dintre cele mai frecvente infecții cu transmitere sexuală (ITS) la nivel mondial. Deși afectează milioane de persoane anual, această infecție rămâne deseori nediagnosticată din c...
Blog

Palmatina: rolul acestui alcaloid în managementul afecțiunilor hepatice și cardiovasculare

Palmatina este un alcaloid natural identificat în specii vegetale precum Corydalis și Phellodendron amurense, plante utilizate de secole în medicina tradițională pentru gestionarea durerilor cronice, inflamațiilor și disfuncțiunilor digest...
Blog

Gastrita atrofică: ce este și cum îți poate afecta digestia? 

Gastrita atrofică este una dintre principalele cauze ale anemiei în rândul adulților. Caracterizată prin inflamația cronică și subțierea mucoasei stomacului, această afecțiune poate avea consecințe grave asupra sănătății. Digestia ...
Vitamina D3 Lipozomală  la 4000 UI – 60 capsule cu capacitatea de absorbție de peste 99% în organism

Vitamina D3 Lipozomală la 4000 UI – 60 capsule cu capacitatea de absorbție de peste 99% în organism

124 lei105,40 lei
Adaugă în coș