Lupus – când și de ce apare această boală autoimună și cum poate fi controlată?

Lupus cand si de ce apare aceasta boala autoimuna si cum poate fi controlata cover

Lupusul este o boală cronică autoimună, ceea ce înseamnă că propriul organism se ,,întoarce’’ împotriva noastră. Mai precis, afecțiunea este cauzată de o disfuncție a sistemului imunitar care consideră țesuturile proprii ca pe unele străine, atacându-le.

Boala lupus este foarte serioasă în contextul în care afectează pielea și articulațiile, dar și organe vitale precum inima și rinichii. Ceea ce o face greu de diagnosticat este aspectul. Semnul său distinctiv este erupția facială care se întinde, de cele mai multe ori, pe ambii obraji. Cu toate acestea, încă rămâne destul de greu de depistat.

Ce facem odată ce primim un diagnostic? Aceasta este una dintre bolile care pot fi ținute sub control, cel mai important aspect fiind acordarea atenției asupra sistemului imunitar. Mai jos, vom descoperi care sunt situațiile în care apare lupusul și ce putem face pentru a-l controla.

Lupus – ce este și câte tipuri există?

Multe persoane care au auzit de boala lupus se întreabă ce este. Aceasta este o afecțiune cronică autoimună. Mai exact, apare atunci când sistemul imunitar al unei persoane atacă propriile țesuturi, deoarece le consideră străine. Ea poate cauza diverse inflamații în corp, afectând mai multe organe:

  • pielea;
  • articulațiile;
  • rinichii;
  • inima;
  • plămânii;
  • creierul;
  • celulele din sânge.

Primele semne ale lupusului apar la nivelul pielii. Din cauza faptului că poate afecta atât de multe organe, diagnosticarea sa este foarte importantă. De asemenea, există mai multe tipuri ale sale.

Tipuri de lupus

Boala autoimună lupus este de patru tipuri:

  1. Lupusul eritematos sistemic (LES), care este cea mai des întâlnită formă a sa;
  2. Lupusul cutanat, care apare adesea pe corp, pe piele și este cauzat frecvent de expunerea la soare;
  3. Lupusul indus de medicamente, care este cauzat de o reacție la anumite medicamente și care are drept caracteristică apariția după încetarea administrării acestora;
  4. Lupusul neonatal, care apare la copii, mai exact la nou-născuți și care este transmis genetic.

Așadar, atât adulții, cât și copiii pot suferi de lupus, printre cauzele sale fiind și cele indicate mai sus. Cu toate acestea, situațiile concrete care duc la apariția sa rămân necunoscute, în special în cazul LES. Conform cercetărilor, motivul apariției sale poate fi un cumul de factori genetici și de mediu.

Ceea ce știm sigur este că lupusul este caracterizat de inflamație. De aceea, tratamentele vizează adesea reducerea răspunsului inflamator al organismului. Un aliat în gestionarea inflamației poate fi Curcuma ECO Forte capsule, cu proprietăți antiinflamatoare și antioxidante. Curcuma este cunoscută pentru beneficiile pe care le are în întregul organism, inclusiv pentru ficat, piele și imunitate. Include în dieta ta acest supliment și bucură-te de proprietățile unei plante legendare!

Lupusul și cauzele apariției ei

Fiind o boală autoimună, sistemul nostru imunitar nu reușește să facă diferența între țesuturile proprii și cele străine, atacându-le pe primele. Aceasta este considerată cauza principală a instalării sindromului lupus. Deși bazat doar pe presupuneri, se crede că determinarea sa este una genetică. În același timp, există și factori externi declanșatori care dau particularitățile fiecărui caz.

Până în acest moment, despre lupus se știe că poate apărea din următoarele cauze:

  • expunerea la soare, dar mai ales la razele ultraviolete tip B;
  • factorii hormonali;
  • fotosensibilitatea, care determină apariția lupusului pe corp, la nivelul pielii;
  • utilizarea anumitor medicamente;
  • anumite infecții virale, deși acestea rămân la nivel teoretic, neexistând studii concludente în acest sens.

Dintre aceste cauze, trebuie să știm că principalele particularități se manifestă în cazul lupusului eritematos sistemic. Mai precis, acesta apare mai des la femei decât la bărbați, fiind asociat cu perioada reproductivă. Astfel, lupusul poate fi influențat de modificările hormonale.

Prevalența bolii

Cercetările efectuate până acum asupra persoanelor care suferă de lupus au arătat că cei mai mari factori de risc sunt la:

  • femei, în comparație cu bărbații;
  • persoane cu vârste cuprinse între 15 și 44 de ani;
  • persoanele care au în istoricul familial rude cu lupus;
  • persoanele expuse la tricloretilenă, întâlnită adesea în apa din fântâni;
  • persoanele fumătoare, prin expunerea la praful de siliciu;
  • persoanele expuse la pesticide pe perioade îndelungate;
  • persoanele stresate și obosite.

Boala lupus la copii

O altă particularitate a lupusului ține de apariția bolii la copii, mai exact la nou-născuți. În asemenea cazuri, bebelușii dobândesc autoanticorpii de la mame care suferă de LES. Sindromul poate afecta pielea, ficatul și celulele sanguine ale celor mici, dar și inima. Doar în primele cazuri, afecțiunea se rezolvă de la sine în aproximativ șase luni de viață. Atunci când este afectată inima, prin instalarea blocului atrioventricular congenital, este posibil să fie nevoie de pacemaker. Acesta este un stimulator cardiac folosit la pacienții cu LES, în funcție de gradul de afectare al inimii.

Având în vedere aceste complicații ale bolii, multe persoane vor să știe despre lupus dacă se transmite și prin atingere și dacă se vindecă. Afecțiunea nu este contagioasă, dar nici nu se vindecă, din păcate. Mai degrabă, are perioade de acalmie și de puseuri. De aceea, este important să fim atenți la simptomele sale pentru o ține sub control.

Lupusul și simptomele sale

Încă nu se știe totul despre boala lupus, de aceea rămâne una dintre cele mai studiate. Cauzele și simptomele sale sunt printre punctele de interes în mediul academic.

Ce se știe despre lupus până acum este că evoluția sa este una cronică, cu perioade de acutizare și de remisie. Semnele sale pot apărea brusc sau lent și pot fi severe sau ușoare. De asemenea, ele pot fi temporare sau permanente.

Adevărul este că fiecare caz este unic. Simptomele sale frecvente includ puseurile de activare și îmbunătățirea stării de sănătate pentru perioade mai lungi de timp. Acest aspect a dus la credința că boala se vindecă. O altă caracteristică importantă este că simptomatologia depinde de organul afectat.

Boala lupus poate avea următoarele manifestări generale:

  • febră;
  • astenie;
  • scădere în greutate;
  • artralgii sau mialgii;
  • artrită;
  • miozită;
  • mâncărimi sau prurit, denumite și rash, la nivelul pielii;
  • diverse manifestări neurologice, precum convulsiile;
  • simptome de ordin gastrointestinal soldate cu vasculită intestinală, ascită sau pancreatită;
  • afecțiuni oculare.

Trebuie să știm însă că aceste manifestări ale lupusului depind în mare măsură de tipul său.

Simptome în cazul LES

Lupusul eritematos sistemic este cea mai des întâlnită formă a bolii. Numele său provine de la faptul că afectează, de obicei, mai multe sisteme de organe ale corpului, printre care:

  • rinichii;
  • pielea;
  • articulațiile;
  • inima;
  • plămânii;
  • sistemul nervos.

Despre lupusul eritematos sistemic până în acest moment se cunoaște că are simptome care variază în timp. Acestea sunt marcate de momentele în care manifestările se agravează, urmate de perioade în care se ameliorează sau dispar.

Manifestările lupusului cutanat

Principalele semne ale lupusului cutanat sunt erupțiile la nivelul pielii. Acestea au următoarele caracteristici:

  • sunt roșiatice;
  • au un aspect solzos;
  • nu provoacă mâncărime.

Lupusul cutanat apare pe obraji și nas și are o formă de fluture. Leziunile sale pot apărea și pe gât sau scalp. Atunci când se manifestă la nivelul capului, printre semnele lupusului sunt pierderea părului, precum și modificări ale pigmentului pielii. Adeseori, puseurile sunt cauzate de expunerea la soare.

Lupusul cutanat poate lua mai multe forme, printre care:

  • lupusul cutanat acut, care are ca principal simptom apariția erupției sub formă de fluture;
  • lupusul subcutanat acut, care se manifestă prin erupții roșii, umflate și cu textură solzoasă, apărând adesea pe membre, precum mâini și picioare;
  • lupus cutanat cronic sau discoid, care are ca semne erupția mov sau roșiatică, urmată de decolorarea pielii și căderea părului sau alopecia, lăsând și cicatrici.

Lupusul cutanat acut este adesea asociat cu LES, iar cel cutanat subacut și cel cronic se manifestă doar la nivelul pielii.

Având în vedere simptomele care se pot agrava în timpul puseurilor, precum și faptul că poate lăsa cicatrici, lupusul trebuie diagnosticat cât mai rapid. Acest lucru se face prin mai multe tipuri de analize.

Boala lupus – diagnosticare și tratament

Pentru că definiția lupusului este cea de boală autoimună, având semne care variază de la o persoană la alta, este greu de diagnosticat. Mai mult, se poate confunda cu alte afecțiuni dermatologice. De aceea, trebuie să ne prezentăm la medic care poate avea nevoie de:

  • un istoric medical al pacientului cât mai clar și mai detaliat;
  • anumite analize de sânge și chiar de urină;
  • analize imagistice sau chiar biopsie.

Printre analizele recomandate sunt hemoleucograma, testarea funcțiilor renale și hepatice și a anticorpilor antinucleari. Din punct de vedere imagistic, se pot realiza ecografii, radiografii, computere tomograf și chiar RMN-uri. La nivel cutanat se pot efectua biopsii pentru un diagnostic corect.

Tratamentul bolii lupus

Boala lupus nu se transmite și nici nu se vindecă, doar se ține sub control. De aceea, tratamentul prescris va avea ca scop gestionarea sa. Ca medicamente se pot prescrie:

  • corticosteroizii, care ajută la reducerea inflamațiilor;
  • antiinflamatoarele nesteroidiene, care ajută în caz de dureri, în special pentru cele articulare;
  • medicația imunosupresoare, însă aceasta este folosită doar în cazuri foarte grave de lupus.

De asemenea, în funcție de organele afectate, se pot prescrie medicamente pentru inimă și osteoporoză. Pentru a-l ține sub control, stilul de viață și cel alimentar sunt la fel de importante, mai ales în perioada puseurilor.

Sindromul lupus și gestionarea sa

Lăsată netratată, această boală poate afecta mai multe organe. Chiar și atunci când pare vindecat, lupusul trebuie gestionat în continuare pentru a limita apariția puseurilor. În acest scop, se pot lua anumite măsuri, printre care menținerea unei diete alimentare echilibrate și modificarea stilului de viață.

Dacă este cazul unei schimbări, aceasta se va face în timp ce se respectă și medicația prescrisă de medic.

Alimente interzise și recomandate în lupus

Anumite cercetări au arătat că dieta poate ajuta la ținerea sub control a lupusului. Astfel, există anumite produse la care ar trebui să renunțăm și altele pe care le putem consuma mai frecvent.

Pe lista alimentelor interzise în lupus intră:

  • grăsimile saturate, care se găsesc de obicei în carnea grasă, în produsele prăjite și lactatele integrale;
  • produsele procesate, precum mâncărurile de tip fast-food și cele de patiserie care au un conținut ridicat de zahăr, despre care se știe că menține inflamația;
  • carbohidrații rafinați, care se găsesc în făina și orezul alb;
  • alcoolul, care nu doar poate agrava simptomele lupusului, ci poate interacționa și cu medicamentele luate pentru această boală;
  • sărurile și conservanții;
  • cafeina, care afectează sistemul nervos, favorizând depresia și anxietatea.

Ce alimente nu sunt interzise în lupus? Printre acestea se numără legumele, fructele, cerealele integrale, precum și proteinele în cantitate limitată. De asemenea, anumite vitamine pot ajuta în gestionarea acestei boli.

Principalele simptome ale lupusului includ oboseală profundă, dureri articulare și erupții cutanate. Impactul acestora asupra calității vieții poate fi semnificativ, afectând capacitatea de muncă și activitățile zilnice. De aceea, și remediile naturale pot fi luate în calcul. Iată câteva exemple în acest sens:

Aronia: consumul de aronia poate reduce inflamația datorită proprietăților sale antioxidante, care ajută la neutralizarea radicalilor liberi în organism.

Cătina: este cunoscută pentru proprietățile sale antiinflamatoare.

Aloe vera: are o mulțime de beneficii pentru piele și imunitate.

Curcuma: capsulele de Curcuma ECO forte sunt benefice pentru întregul organism, inclusiv pentru inimă, ficat sau plămâni.

Lupusul și alte măsuri de ținere sub control

Pe lângă dietă, boala lupus înseamnă și schimbarea stilului de viață. Din acest punct de vedere, sunt recomandate evitarea consumului de alcool, dar și a fumatului. De asemenea, expunerea la soare trebuie limitată pe cât posibil, mai ales în cazul lupusului cutanat.

Tot ca măsură de gestionare a lupusului este recomandată practicarea unui sport sau a mișcării în aer liber dimineața și seara. Activități precum mersul pe jos, înotul, yoga și pilates pot fi integrate cu succes într-un stil de viață sănătos. Exercițiile fizice ajută atât sistemul imunitar să funcționeze corect, cât și sistemul osos să rămână puternic. De asemenea, ele joacă un rol benefic și în sănătatea psihologică, mai ales că această boală poate fi o sursă de stres.

În concluzie, lupusul este o boală autoimună care nu se transmite prin atingere și nici nu se vindecă. Este de mai multe tipuri și poate afecta persoane de toate vârstele, începând cu copiii nou-născuți și până la adulții trecuți de prima tinerețe. De asemenea, se instalează mai des la femei decât la bărbați. Acest sindrom este de patru tipuri și poate afecta organe importante ale corpului, precum pielea, inima și rinichii. De aceea trebuie diagnosticat rapid și corect.

Pentru că nu se vindecă, se ține sub control cu medicamente, dar și cu o dietă echilibrată și exerciții fizice.

Referințe:

  1. https://www.cdc.gov/lupus/basics/symptoms.htm
  2. https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/lupus/diagnosis-treatment/drc-20365790
  3. https://www.lupus.org/resources/risk-factors-for-developing-lupus
  4. https://www.verywellhealth.com/what-causes-lupus-2249817

Sursă foto cover: imagine de Towfiqu barbhuiya pe Unsplash.com

Blog

Ultimele articole

Blog

Răceala: cauze, simptome și tratament. Care sunt cele mai eficiente remedii?

Răceala este o problemă de sănătate des întâlnită, ce poate apărea chiar și de mai multe ori pe sezon la aceeași persoan...
Blog

Psyllium – informaţii esenţiale şi beneficii remarcabile pentru sănătatea organismului

Într-o lume din ce în ce mai preocupată de sănătatea și bunăstarea individuală, plantele medicinale au un rol esenţial. U...
Blog

Păpădie – informaţii esențiale despre beneficii, proprietăţi şi moduri de consum

Păpădia (Taraxacum officinale) este o plantă cu numeroase proprietăți benefice pentru sănătate. Aceasta are o istorie înde...
Blog

Amețelile – cauzele și factorii de risc din spatele acestui simptom + când este amețeala un motiv de îngrijorare?

Amețeala este caracterizată prin senzația de instabilitate fizică și percepția că totul în jur se învârte. Uneori, ameț...
Curcuma ECO Forte 120 Capsule

Curcuma ECO Forte 120 Capsule

89 lei75,65 lei
Adaugă în coș