Lipsa vitaminei D – semne, cauze și modalități de prevenire sau suplimentare

Lipsa vitaminei D semne, cauze si modalitati de prevenire sau suplimentare

Vitamina D, numită și „vitamina soarelui”, are un rol incontestabil în sănătatea și rezistența organismului nostru. Pe măsură ce studiile avansează, noi și noi roluri ale acesteia în prevenirea diferitelor afecțiuni continuă să apară, subliniind astfel importanța ei pentru organism. Cunoscând cum se manifestă carența de vitamina D și ce o cauzează, vom putea lua măsurile necesare pentru a acoperi acest deficit sau pentru a-l preveni.

Lipsa vitaminei D – primele semne de avertizare ale acestui deficit în organism

Vitamina D este produsă de organismul nostru ca răspuns la expunerea pielii la lumina soarelui. Când există carențe de vitamina D, simptomele nu vor întârzia să apară. La început, semnele vor fi ușoare. Treptat, însă, dacă nu se intervine în niciun fel asupra acestei deficiențe, se poate ajunge la o lipsă severă de vitamina D, simptomele fiind mult mai agresive.

Într-o primă fază așadar, lipsa vitaminei D în corp se poate manifesta prin:

  • Oboseală și slăbiciune musculară. Unul dintre primele semnale de alarmă este funcționarea mult mai lentă a organismului. Funcțiile pe care înainte corpul le îndeplinea cu ușurință, consumă foarte multă energie.
  • Dureri și sensibilitate osoasă, inclusiv dureri de spate și dureri articulare.
  • Unele persoane pot experimenta schimbări ale stării de spirit, cum ar fi anxietatea, depresia sau iritabilitatea.
  • În caz de lipsă a vitaminei D, printre semnele frecvent întâlnite se numără și problemele cu somnul. Uneori, apar diverse tulburări, precum insomniile sau somnolența excesivă.
  • Nu în ultimul rând, persoanele cu niveluri scăzute de vitamina D pot fi mai predispuse la infecții și boli, deoarece aceasta joacă un rol important în funcționarea sistemului imunitar.

Capsulele de Vitamina D3 5500UI te pot ajuta să ai grijă de sănătatea organismului tău. Acestea contribuie la întărirea sistemului imunitar, a mușchilor și oaselor și protejează inima și creierul de diferite afecțiuni. Din întregul complex de vitamina D, cea mai importantă rămâne vitamina D3, esențială pentru un organism sănătos. Aceste capsule vin într-o concentrație superioară, de 5500 UI, o singură capsulă la 2 zile fiind suficientă pentru rezultate optime. Un aspect foarte important este că acest supliment alimentar nu conține gluten sau lactoză, nici conservanți sau coloranți. Este un produs curat și potrivit pentru oricine, indiferent de regimul alimentar sau de afecțiune.

Lipsa de vitamina D: simptome comune cu alte carențe din organism

Lipsa de vitamina D poate avea simptome care sunt comune și cu alte carențe nutriționale. Putem lua ca exemplu lipsa vitaminei A din organism și lipsa vitaminei E. Simptomele vor fi parțial diferite, dar în cea mai mare parte se vor suprapune.

Modificările de la nivelul pielii, cum ar fi uscăciunea excesivă sau iritațiile, pot fi observate și în cazul altor deficiențe nutriționale. Acestea pot apărea și în cazul deficitului de vitamina E sau de acizi grași esențiali, nu doar în deficitul de vitamina D. Slăbiciunea, fie ea musculară sau a sistemului imunitar, este un alt simptom comun carenței tuturor acestor vitamine. Când organismul nu primește cantitățile adecvate de vitamina A, E și D, procesele metabolice pot fi afectate, ceea ce va duce la senzația de oboseală și slăbiciune.

Problemele oculare sunt alte simptome întâlnite în cazul lipsei vitaminei A, prin dificultatea de adaptare la lumină slabă sau sindromul ochiului uscat. Acestea se pot manifesta și în cazul lipsei vitaminelor E sau D, prin deteriorarea țesuturilor oculare. Lipsa vitaminei A se manifestă și prin încetinirea creșterii la copii sau anumite probleme de dezvoltare. Din acest motiv, ea poate fi foarte ușor confundată cu lipsa vitaminei D, care are ca urmări rahitismul sau anumite deformări osoase.

Este important să cunoaștem că simptomele pot varia de la persoană la persoană și pot fi influențate de factori variați. În acest fel, vom putea adopta remediile potrivite.

Lipsa de vitamina D la copii și la adulți

Lipsa de vitamina D are consecințe similare la copii și adulți, indiferent de sex. Însă, pot exista unele diferențe în ceea ce privește modul în care afectează anumite grupuri demografice. Lipsa de vitamina D la adulți poate fi analizată și din perspectiva diferențelor dintre femei și bărbați.

  • Întrucât femeile sunt mai predispuse la osteoporoză decât bărbații, deficitul de vitamina D poate agrava această problemă. Vitamina D ajută la absorbția calciului, un mineral esențial pentru sănătatea oaselor. Lipsa ei poate duce la pierderea densității osoase și la creșterea riscului de fracturi.
  • Deficitul de vitamina D poate fi asociat cu complicații în timpul sarcinii, cum ar fi preeclampsia sau nașterea prematură. De aceea, este important ca femeile însărcinate să își monitorizeze atent nivelurile de vitamina D. Există cercetări care susțin că administrarea acesteia în timpul sarcinii ar trebui să fie o practică generalizată, beneficiile fiind semnificative.
  • Unele studii sugerează, de asemenea, că femeile sunt mai predispuse la tulburări precum depresia și anxietatea. Așadar, vitamina D devine esențială pentru menținerea sănătății lor mintale.

În general, atât la copii, cât și la adulți, deficitul de vitamina D poate avea consecințe semnificative pentru sănătate. Este important să ne asigurăm că avem suficientă expunere la soare în timpul zilei și să adoptăm o dietă echilibrată, pentru a evita deficiențele de vitamina D. Astfel, vom putea susține buna funcționare a organismului nostru și ne vom bucura de o stare permanentă de bine.

Efectele lipsei de vitamina D din organism: simptome îngrijorătoare

Dacă organismul este afectat de o lipsă severă de vitamina D, simptomele vor fi și ele dintre cele mai agresive:

  • Oasele fragile și slăbiciunea musculară, pentru că vitamina D este esențială în absorbția calciului în oase și funcționarea musculară corespunzătoare;
  • Senzația constantă de oboseală, epuizare, un nivel de energie extrem de scăzut, eventual urmat de depresie și anxietate;
  • Risc sever de tulburări mintale, precum declinul cognitiv și demența.

În caz de lipsă a vitaminei D, efectele negative asupra organismului nu întârzie să apară. Unele dintre ele sunt ușoare și pot fi tratate destul de simplu, însă altele sunt persistente și ne pot pune în pericol, așa că acțiunile prompte sunt vitale. Este important să fim atenți la aceste simptome și să consultăm un medic în cazul în care avem suspiciuni cu privire la un deficit de vitamina D, pentru a primi recomandări potrivite și tratament adecvat.

Cauzele deficitului de vitamina D și cum îl putem preveni

Lipsa vitaminei D poate avea diverse cauze. De aceea, trebuie făcută o analiză foarte atentă, pentru a putea determina cauza reală și a o aborda corespunzător. Dietele vegane, intoleranța la lactoză și evitarea luminii solare sunt principalii factori de risc pentru carența de vitamina D.

Această vitamină este produsă în piele atunci când suntem expuși la razele ultraviolete B (UVB) ale soarelui. Evitarea expunerii la soare sau utilizarea excesivă a cremelor cu FPS sau a altor filtre solare poate reduce producția de vitamina D în organism. Pentru a preveni deficitul, este recomandată expunerea moderată la soare, în special în timpul dimineții sau la sfârșitul după-amiezii.

Alimentele precum peștele gras, ouăle, ciupercile și produsele lactate sunt surse excelente de vitamina D. O dietă săracă în aceste alimente poate contribui la apariția deficitului în corp. Recomandarea este ca dieta ta să fie completă și echilibrată, iar suplimentele naturale să vină exclusiv în completare. O alimentație dezechilibrată și administrarea de suplimente nu este o abordare corectă și poate avea efecte nedorite pe termen lung.

Există și afecțiuni medicale, precum malabsorbția sau afecțiunile renale, care pot afecta capacitatea organismului de a absorbi vitamina D. În aceste cazuri, consultarea unui medic pentru diagnostic și tratament adecvat devine singura opțiune. Nu în ultimul rând, trebuie precizat și că persoanele cu pielea mai închisă la culoare pot avea nevoie de o expunere la soare mai îndelungată. O concentrație mai mare de pigment reduce capacitatea pielii de a produce vitamina D ca răspuns la lumina soarelui. În astfel de cazuri, suplimentarea rămâne unica opțiune viabilă.

Sfaturi în cazul apariției simptomelor carenței de vitamina D

Dacă observi primele simptome ale unei posibile carențe de vitamina D, este important să iei măsuri pentru a aborda problema. Medicul poate recomanda un test de sânge pentru a verifica nivelul acestei vitamine în organism. Putem recurge ulterior la suplimente, care sunt blânde cu organismul nostru și accesibile, la îndemâna oricui. Iată câteva sfaturi care pot contribui la îmbunătățirea nivelurilor de vitamina D:

  1. Expune-te la soare pentru aproximativ 15-20 de minute pe zi. Lăsându-ti pielea la lumina solară, vei stimula producția naturală de vitamina D în organism.
  2. Consumă alimente bogate în vitamina D: pește gras (somon, ton, macrou), ouă, ciuperci și produse lactate fortifiate cu această vitamină. De asemenea, consumul de fructe și plante bogate în antioxidanți poate aduce numeroase beneficii în contextul gestionării deficitului de vitamina D. De exemplu, aronia și cătina susțin sănătatea generală și sprijină sistemul imunitar. Antioxidanții și alte substanțe nutritive din fructe și plante pot contribui la menținerea sănătății osoase.
  3. Poți lua suplimente de vitamina D, sub formă de picături sau capsulele de Vitamina D3, sub supravegherea și la recomandarea unui specialist. Un alt supliment bogat în vitamina D, pe care îl poți utiliza, este uleiul de ficat de cod.
  4. Adoptă un stil de viață sănătos. Cu o dietă echilibrată, odihnă suficientă și exerciții fizice regulate îți poți menține nivelul optim de vitamina D în organism.

Odată satisfăcut necesarul de vitamina D, te vei simți mai energic și mai puternic, oboseala va dispărea, la fel și stările de iritabilitate. Toate simptomele lipsei de vitamina D se vor diminua treptat, până la dispariția completă.

Concluzii

În concluzie, cauzele deficitului de vitamina D sunt multiple și pot varia de la lipsa expunerii la soare, până la o dietă precară în alimente bogate în vitamina D. Pentru a preveni deficitul de vitamina D, un stil de viață sănătos este primul lucru de care avem nevoie. Mai departe, suplimentarea cu vitamina D este cea mai bună opțiune pentru a atinge doza zilnică recomandată de specialiști. Prin conștientizare, educație și îngrijire adecvată, putem preveni și gestiona deficitul de vitamina D și ne putem bucura de o sănătate de neclintit, pe termen lung.

Referințe medicale:

https://www.healthline.com/nutrition/vitamin-d-deficiency-symptoms
https://www.webmd.com/diet/vitamin-d-deficiency

Blog

Ultimele articole

Blog

Coenzima Q10, soluția ta naturală pentru combaterea oboselii și îmbătrânirii: beneficii, doza recomandată și contraindicații

Coenzima Q10 este o moleculă esențială pentru sănătatea celulară și pentru producerea de energie în organism. Descoperită în anii '50, această substanță a fost intens studiată. Rolul său este relevant în diverse afecțiuni medicale, d...
Blog

Anevrism aortic – ce îl cauzează, de ce apare și ce opțiuni de tratament există

Anevrismul aortic reprezintă una dintre cele mai serioase afecțiuni vasculare, având un impact semnificativ asupra sănătății cardiovasculare. O astfel de problemă medicală este caracterizată de o dilatare anormală a pereților aortei, care...
Blog

Cortizol – cum se poate monitoriza şi gestiona nivelul de cortizol în mod natural şi echilibrat?

Cortizolul, cunoscut adesea ca "hormonul stresului", este esențial pentru buna funcționare a organismului nostru. Acest hormon influențează răspunsul la stres, metabolismul și funcțiile imunitare. Așadar, el are un impact semnificativ asupra ...
Blog

Acizii grași saturați și nesaturați: ghid util pentru o dietă echilibrată

Deși mulți dintre noi evităm grăsimile din considerente legate de sănătate, este crucial să înțelegem un lucru important. Există și grăsimi care sunt benefice pentru organism. Grăsimile alcătuiesc 60% din creier și din nervii care coor...
Vitamina D3 5500UI 60 Capsule

Vitamina D3 5500UI 60 Capsule

43 lei38,70 lei
Adaugă în coș