Limfomul non-Hodgkin – simptome, diagnostic, șanse de vindecare și mortalitate

Limfomul non-Hodgkin este o formă de cancer al sistemului limfatic, caracterizată prin dezvoltarea anormală a limfocitelor. Boala poate afecta ganglionii limfatici și alte organe, având manifestări și evoluție variabilă. Simptomele, metodele de diagnostic, șansele de vindecare și datele legate de mortalitate sunt aspecte esențiale pentru înțelegerea acestei afecțiuni. În rândurile următoare, vei afla care sunt cele mai importante informații despre limfomul non-Hodgkin.

Rezumat:

1. Limfomul non-Hodgkin este un tip de cancer al sistemului limfatic, caracterizat prin multiplicarea anormală a limfocitelor și poate afecta ganglionii, splina, măduva osoasă sau alte organe.
2. Simptomele frecvente includ ganglioni măriți, febră, transpirații nocturne și scădere semnificativă în greutate, alături de oboseală, dureri toracice sau abdominale.
3. Șansele de vindecare și mortalitatea depind de tipul de limfom, stadiul bolii și răspunsul la tratament, terapiile moderne precum imunoterapia și CAR-T îmbunătățind semnificativ prognosticul.

Ce este limfomul non-Hodgkin?

Limfomul non-Hodgkin este un tip de limfom malign, adică un cancer al sistemului limfatic. Boala apare atunci când limfocitele (celulele albe ale sângelui) se multiplică necontrolat și își pierd rolul normal de apărare a organismului. Aceste celule anormale se pot acumula în ganglionii limfatici, splină, măduvă osoasă sau alte organe, afectând funcționarea lor.

Există două categorii principale de limfoame non-Hodgkin, în funcție de tipul de celule implicate:

• limfom cu celule B (ex. limfom difuz cu celulă mare B, limfom folicular),
• limfom cu celule T (ex. limfom cu celula T periferic, limfom cutanat cu celula T).

În plus, aceste limfoame se clasifică în:

• forme indolente, cu evoluție lentă,
• forme agresive, cu progresie rapidă și nevoie de tratament imediat.

Deoarece sistemul imunitar joacă un rol central în apariția și evoluția bolii, menținerea acestuia într-o stare optimă este esențială. Cercetările arată că deficitul de vitamina D poate fi asociat cu un risc crescut de diverse tipuri de cancere, inclusiv de natură limfatică. În acest context, suplimentele de calitate, precum Vitamina D3 Lipozomală 4000 UI, pot sprijini imunitatea și sănătatea generală. Forma lipozomală asigură o absorbție de peste 99%, contribuind la funcționarea normală a sistemului imunitar și la menținerea oaselor și a mușchilor sănătoși.

Sursa foto: aronia-charlottenburg.ro

Cauzele și factorii asociați limfomului non-Hodgkin

În cazul limfomului non-Hodgkin, nu există o cauză unică și precisă care să explice apariția bolii. Vorbim mai degrabă despre un cumul de factori care pot crește riscul de dezvoltare a unui limfom malign.

Printre aceștia se numără:

• Predispoziția genetică – antecedentele familiale de limfoame sau alte tipuri de cancer hematologic pot influența riscul.
• Vârsta și sexul – boala apare mai frecvent la persoane trecute de 60 de ani și are o incidență ușor crescută la bărbați.
• Infecțiile virale și bacteriene – anumite infecții cronice, precum virusul Epstein-Barr, virusul hepatitic C sau infecția cu Helicobacter pylori, au fost asociate cu un risc crescut.
• Imunodepresia – pacienții cu sistem imunitar slăbit (de exemplu, după transplanturi, tratamente imunosupresoare sau infecția cu HIV) sunt mai vulnerabili.
• Expunerea la substanțe chimice toxice – contactul prelungit cu pesticide, solvenți sau alte substanțe industriale poate reprezenta un factor favorizant.

Simptomele limfomului non-Hodgkin

Cele mai frecvente manifestări ale limfomului non-Hodgkin sunt reprezentate de mărirea ganglionilor limfatici(adenopatii). Aceștia pot fi localizați în diverse regiuni: latero-cervical, supraclavicular, axilar sau inghinal, având dimensiuni variabile de la câțiva centimetri până la formațiuni mari, denumite blocuri adenopatice.

Pe lângă ganglionii măriți, pacienții pot prezenta și așa-numitele „simptome B”, caracteristice limfoamelor maligne:

• febră persistentă, peste 38°C, fără o cauză infecțioasă;
• transpirații nocturne abundente;
• scădere semnificativă în greutate (peste 10% din greutatea inițială în ultimele 6 luni, fără dietă).

Alte simptome asociate pot include:

• oboseală accentuată și slăbiciune generală;
• dureri toracice însoțite de tuse cronică sau dificultăți respiratorii, atunci când limfomul comprimă structuri din torace;
• dureri abdominale și disconfort digestiv, întâlnite mai ales în cazul limfomului gastric;
• senzație de plenitudine sau balonare, prin afectarea organelor abdominale (splină, ficat).

Diagnosticarea limfomului non-Hodgkin

Diagnosticul de limfom non-Hodgkin este stabilit de medicul hematolog, însă suspiciunea inițială apare adesea la consulturi de specialitate, în funcție de simptomele pacientului:

• medic ORL – pentru adenopatii la nivel cervical, unde se recomandă biopsia ganglionilor;
• medic dermatolog sau chirurg plastician – pentru leziuni cutanate ce pot sugera un limfom cu celule T;
• medic gastroenterolog – pentru suspiciunea de limfom gastric sau intestinal, identificat prin endoscopie și biopsie;
• chirurg toracic – pentru biopsierea formațiunilor mediastinale.

Examinarea clinică și testele de laborator sunt pași esențiali. Medicul verifică lanțurile ganglionare, ficatul și splina, urmează anamneza detaliată și analizele de sânge, pentru a exclude alte cauze, precum infecțiile.

Investigațiile imagistice (CT, PET-CT, IRM sau scintigrafie) sunt utilizate pentru a evidenția localizarea și extinderea bolii, având un rol major în stadializarea cancerului limfatic.

Diagnosticul cert se obține însă prin biopsie ganglionară urmată de examen histopatologic și teste imunohistochimice. Aceste analize diferențiază între limfom Hodgkin și non-Hodgkin și stabilesc subtipul exact. În completare, se efectuează frecvent biopsia osteo-medulară din creasta iliacă, pentru a evalua afectarea măduvei osoase.

În cazurile cu suspiciune de afectare neurologică, se poate recomanda puncția lombară, pentru analizarea lichidului cefalorahidian. Alte investigații adiționale, precum evaluarea cardiacă, testele citogenetice și imunofenotiparea, pot fi necesare în funcție de situație.

Stadializarea limfomului non-Hodgkin

Pentru a înțelege gravitatea și extinderea unui limfom non-Hodgkin, medicii folosesc sistemul de stadializare Ann Arbor, adaptat pentru limfoame. Acesta se bazează pe numărul și localizarea ariilor ganglionare afectate, precum și pe prezența sau absența simptomelor generale (simptomele „B”: febră, transpirații nocturne, scădere în greutate).

Stadiile limfomului non-Hodgkin sunt:

• Stadiul I – afectarea unei singure regiuni ganglionare sau a unui singur organ limfatic.
• Stadiul II – afectarea a două sau mai multe grupe ganglionare de pe aceeași parte a diafragmei.
• Stadiul III – afectarea grupelor ganglionare de pe ambele părți ale diafragmei, uneori cu implicarea splinei.
• Stadiul IV – extinderea bolii în afara sistemului limfatic, cu infiltrarea măduvei osoase, ficatului, plămânilor sau a altor organe. Acesta este cel mai avansat stadiu de limfom non-Hodgkin și necesită tratament intensiv.

Stadiul 4 nu înseamnă întotdeauna lipsă de tratament sau șanse reduse de supraviețuire. Evoluția depinde de subtipul de limfom, vârsta pacientului și răspunsul la terapiile disponibile (chimioterapie, imunoterapie, transplant de celule stem). Totuși, este considerat cel mai sever stadiu, cu risc crescut de recurență și mortalitate.

Opțiuni de tratament pentru limfomul non-Hodgkin

Tratamentul pentru limfomul non-Hodgkin are în majoritatea cazurilor intenție curativă și se stabilește în funcție de tipul histologic, stadiul bolii, vârsta pacientului și comorbiditățile asociate. Deciziile terapeutice urmează protocoale standardizate, dar se personalizează în funcție de particularitățile fiecărui caz.

Principalele metode de tratament sunt:

• Chimioterapia asociată cu corticosteroizi – reprezintă baza terapiei. Medicamentele citostatice acționează asupra celulelor maligne, iar corticosteroizii cresc eficiența schemei.
• Imunoterapia și anticorpii monoclonali – sunt terapii țintite care recunosc și distrug celulele limfomatoase, reducând impactul asupra țesuturilor sănătoase.
• Radioterapia – este indicată pentru leziuni reziduale, mase tumorale apărute după tratament sau în cazurile în care boala nu răspunde suficient la terapiile sistemice.
• Transplantul de celule stem – poate fi autolog (folosind celulele stem ale pacientului) sau alogen (de la donator compatibil). Se aplică pacienților cu forme agresive sau cu recăderi după tratamentele standard.
• Terapia CAR-T cell – este o metodă inovatoare, disponibilă și în România, prin care celulele T ale pacientului sunt recoltate, modificate genetic în laborator și apoi reintroduse pentru a recunoaște și distruge celulele canceroase.

Alegerea tratamentului se face după o evaluare complexă, ținând cont de tipul de limfom, agresivitatea acestuia și starea generală a pacientului. Obiectivul rămâne obținerea remisiei complete și creșterea șanselor de supraviețuire pe termen lung.

Șansele de vindecare și prognosticul pentru pacienții cu limfom non-Hodgkin

Șansele de vindecare pentru pacienții diagnosticați cu limfom non-Hodgkin variază în funcție de tipul histologic, stadiul bolii și răspunsul la tratament. Prognosticul este diferit pentru formele indolente și cele agresive, iar evaluarea corectă se face doar de medicul hematolog.

Factorii principali care influențează șansele de supraviețuire sunt:

• vârsta pacientului și starea generală de sănătate;
• stadiul bolii la momentul diagnosticării (de la I la IV);
• prezența sau absența simptomelor B (febră, transpirații nocturne, scădere în greutate);
• gradul de afectare a organelor vitale (ficat, plămâni, măduvă osoasă).

Datele statistice arată că:

• formele indolente au o evoluție lentă și un prognostic relativ bun, dar cu risc de recidivă pe termen lung;
• formele agresive necesită tratament imediat, însă pot fi vindecate în proporție semnificativă atunci când răspund la terapiile standard;
• stadiul 4 de limfom non-Hodgkin se asociază cu o rată mai ridicată de mortalitate, însă introducerea imunoterapiei și a terapiei CAR-T a crescut șansele de supraviețuire chiar și pentru pacienții cu forme avansate.

Astfel, șansele de vindecare în limfomul non-Hodgkin nu sunt uniforme, dar progresele medicale au dus la îmbunătățirea semnificativă a prognosticului, în special atunci când boala este diagnosticată precoce și tratamentul este personalizat.

Viața cu limfom non-Hodgkin

Sursa foto: Freepik.com

Viața cu limfom non-Hodgkin poate fi gestionată mai ușor prin respectarea unor măsuri simple și prin accesarea resurselor de suport existente.

Pacienții pot avea o calitate mai bună a vieții prin:

• alimentație sănătoasă și echilibrată;
• evitarea consumului de alcool și a fumatului;
• respectarea tratamentului și a controalelor recomandate de medic;
• mișcare ușoară și adaptată capacității fizice;
• sprijin psihologic individual sau în grupuri de suport;
• contact cu organizații și fundații dedicate pacienților oncologici, care oferă informații și ajutor practic.

Aceste măsuri contribuie la susținerea organismului și la o mai bună adaptare pe termen lung.

În concluzie, limfomul non-Hodgkin este o boală serioasă, dar cu diagnostic corect și tratamente moderne, șansele de control și vindecare sunt tot mai mari. Viața cu această afecțiune presupune atenție la stilul de viață, monitorizare medicală și accesarea resurselor de suport.

Disclaimer!  Informațiile prezentate au scop informativ și nu înlocuiesc consultul medical de specialitate. Pentru diagnostic și tratament corect, adresează-te medicului hematolog sau oncolog.

Referințe:

• Armitage JO, Gascoyne RD, Lunning MA, Cavalli F. Non-Hodgkin lymphoma. Lancet. 2017;390(10091):298-310.
• Sehn LH, Salles G. Diffuse Large B-Cell Lymphoma. N Engl J Med. 2021;384(9):842-858.
• Kahl BS, Yang DT. Follicular lymphoma: evolving therapeutic strategies. Blood. 2016;127(17):2055-2063.
• Dreyling M, Campo E, Hermine O, et al. Newly diagnosed and relapsed mantle cell lymphoma: ESMO Clinical Practice Guidelines. Ann Oncol. 2017;28(suppl_4):iv62-iv71.
• Tilly H, Gomes da Silva M, Vitolo U, et al. Diffuse large B-cell lymphoma (DLBCL): ESMO Clinical Practice Guidelines. Ann Oncol. 2015;26 Suppl 5:v116-25.
• Swerdlow SH, Campo E, Pileri SA, et al. The 2016 revision of the World Health Organization classification of lymphoid neoplasms. Blood. 2016;127(20):2375-2390.
• Locke FL, Ghobadi A, Jacobson CA, et al. Long-term safety and activity of axicabtagene ciloleucel in refractory large B-cell lymphoma (ZUMA-1): a single-arm, multicentre, phase 1-2 trial. Lancet Oncol. 2019;20(1):56-66.
• National Cancer Institute. Non-Hodgkin Lymphoma Treatment (PDQ®)-Patient Version.