Libidoul scăzut – de ce apare lipsa apetitului sexual la femei și bărbați și care sunt remediile disponibile?

Libidoul scazut – de ce apare lipsa apetitului sexual la femei si barbati si care sunt remediile dis Copy

Se consideră că fericirea este un concept subiectiv, fiecare dintre noi găsindu-și bucuria în hobby-uri și activități diferite. Cu toate acestea, există și factori universali care aduc fericire oamenilor, iar iubirea este unul dintre aceștia. Indiferent de vârstă, fie că suntem tineri sau mai în vârstă, prezența unei persoane dragi alături ne oferă un sentiment de bine și siguranță.

În cuplu, fericirea implică și menținerea unei vieți sexuale sănătoase și active, ceea ce presupune un libido crescut. Ce înseamnă acest lucru? Libidoul reprezintă dorința sau apetitul sexual, care variază de la o persoană la alta. Deși nivelul acestuia poate fluctua pe parcursul vieții, o scădere bruscă și persistentă nu este considerată normală. Fluctuațiile în dorința sexuală pot fi cauzate de diverși factori, dar cum putem identifica momentul în care acestea devin problematice? Există mai multe indicii care ne pot ajuta să înțelegem dacă se întâmplă ceva neobișnuit.

Ce înseamnă un libido scăzut? În articolul de mai jos, vom descoperi ce este, cum se manifestă el la femei și bărbați și care sunt cauzele sale. De asemenea, vom vedea și câteva remedii care pot ajuta la restabilirea unei vieți intime normale.

Libidou scăzut – ce înseamnă și care sunt limitele normale ale apetitului sexual

Cuvântul libido vine din latinescul “libido” care înseamnă dorință sau poftă sexuală. Acesta nu ține însă de organele noastre reproducătoare, ci de creier, el fiind principalul ,,responsabil’’ de dorința noastră de a face sex. De aceea, este normal ca de-a lungul vieții:

  • libidoul să fie foarte crescut;
  • să existe momente în care acesta să scadă;
  • interesul nostru pentru sex să nu fie același cu al partenerului sau partenerei tot timpul.

Ce înseamnă o valoare normală a libidoului? Aceasta nu poate fi cuantificată exact, deoarece fiecare persoană este diferită, așadar, la fel va fi și apetitul său sexual. Astfel, apare întrebarea: cum ne dăm seama dacă avem un libido scăzut? Lipsa interesului pentru activitatea sexuală este cel mai evident semn al unui libido redus, însă acesta poate fi revigorat, în funcție de cauza care a dus la scăderea sa.

Apetitul sexual poate fi stimulat atât prin activități alături de partener și odihnă suficientă, însă există și anumite suplimente care ne pot ajuta. Printre acestea se regăsesc fructele, rodia fiind cunoscută drept “fructul dragostei”.

Consumul de Suc de Rodie 3L ECO are o mulțime de beneficii, printre care și stimularea apetitului sexual. Datorită conținutului ridicat de antioxidanți, chiar mai mare decât cel din vinul roșu, recunoscut pentru proprietățile sale afrodisiace, rodia se dovedește a fi o alegere excelentă. Printre proprietățile sale se numără efectele anti-îmbătrânire și creșterea libidoului. În plus, pentru femeile aflate la menopauză, sucul de rodie poate fi un aliat natural pentru menținerea unei vieți intime satisfăcătoare.

Libido scăzut – principalele cauze ale inapetenței sexuale

Adesea, observăm târziu că dorința sexuală a scăzut, ceea ce poate provoca îngrijorare și comparații cu alții. Este esențial să înțelegem că fiecare persoană are o structură emoțională și psihologică unică, iar apetența sexuală variază în funcție de aceste particularități. Astfel, nevoia și dorința sexuală sunt diferite de la o persoană la alta.

Cauze comune ai unui libido scăzut la femei și bărbați

Când vine vorba despre un libido scăzut, ne putem referi la cauze specifice bărbaților și femeilor. Însă există și câteva motive comune pentru ambele sexe. De cele mai multe ori, acestea sunt:

  • Vârsta: Odată cu înaintarea în vârstă, atât femeile, cât și bărbații pot experimenta o scădere a libidoului.
  • Stresul: Nivelurile ridicate de stres, caracteristice societății moderne, pot inhiba dorința sexuală.
  • Oboseala: Aceasta poate influența negativ toate aspectele vieții, inclusiv viața sexuală.
  • Schimbările hormonale: Îi afectează atât pe bărbați, cât și pe femei, dar sunt mai evidente la femei.
  • Problemele sexuale: Disfuncțiile sexuale, cum ar fi disfuncția erectilă la bărbați sau uscăciunea vaginală la femei, pot diminua interesul pentru sex.
  • Factorii psihologici: Anxietatea, depresia și alte probleme psihologice pot contribui la scăderea libidoului.
  • Influențele sociale: Compararea cu persoane mai tinere și atrăgătoare poate diminua sentimentul de dezirabilitate.
  • Existența anumitor boli: Anumite afecțiuni medicale pot contribui la scăderea libidoului.

În plus, scăderea atracției sexuale față de partener poate avea legătură cu dinamica relației. Astfel:

  • Durata relației: În relațiile de lungă durată, obișnuința față de partener poate influența libidoul, atât la femei, cât și la bărbați.
  • Problemele în cuplu: Lipsa comunicării, conflictele frecvente sau infidelitatea pot avea un impact negativ asupra dorinței sexuale.
  • Apariția copiilor: Nașterea și creșterea copiilor sunt factori majori care pot contribui la scăderea libidoului pentru ambii parteneri.

Aceste “simptome” pot apărea atât la femei, cât și la bărbați, însă este important de înțeles că manifestările pot varia semnificativ între cele două categorii și chiar de la o persoană la alta.

Libidoul scăzut la femei și cauzele sale

În general, femeile sunt mai afectate decât bărbații de scăderea libidoului. Cauzele pot fi multiple și pot coincide cu anumite momente ale vieții.

Printre cele mai comune cauze ale unui libido scăzut la femei sunt:

  • Vârsta: după 40 de ani, acestea se pot confrunta cu un libido mai scăzut, în special atunci când se apropie menopauza;
  • Schimbările hormonale pe termen scurt și lung;
  • Diverse afecțiuni fizice, printre care boli precum diabetul, hipertensiunea, artrita, dereglările glandei tiroide și chiar cele neurologice;
  • Intervențiile chirurgicale, în special cele efectuate la nivelul sânilor sau aparatului genital sunt strâns legate de un libido scăzut la femei;
  • Depresia este adesea o cauză importantă a scăderii libidoului la femei;
  • Schimbările fizice, precum obezitatea sau slăbitul excesiv care zdruncină încrederea de sine, făcând femeile să se simtă mai puțin atrăgătoare;
  • Infidelitatea este un alt factor care poate face o femeie să se simtă nedorită și neatractivă;
  • Certurile cu partenerul pot avea un impact emoțional profund asupra unei femei, afectându-i dorința față de acesta;
  • Diverse probleme sexuale, printre care uscăciunea vaginală, dificultatea atingerii orgasmului, vaginismul și durerea în timpul actului sexual.

De asemenea, orice femeie cu un istoric de abuz sexual sau emoțional poate întâmpina probleme cu libidoul toată viața. Fiecare, însă, este o cauză care trebuie tratată separat.

Cum influențează înaintarea în vârstă libidoul unei femei

De foarte multe ori, vârstă influențează scăderea libidoului la femei. Astfel, după 40 de ani, atunci când se apropie menopauza, acestea se pot confrunta cu probleme precum:

  • dezechilibre hormonale;
  • stări de anxietate și chiar depresie;
  • scăderea nivelului de stimă de sine;
  • presiunea și stigmatul social legat de îmbătrânire.

Toate acestea sunt cauze care favorizează scăderea libidoului la femei. Menopauza atrage după sine și diverse probleme sexuale, printre care uscăciunea vaginală. În această perioadă, nivelul de estrogen scade, ceea ce poate duce la un interes mai scăzut față de viața amoroasă. De asemenea, actul sexual poate deveni inconfortabil și chiar dureros.

La polul opus, anumite femei intrate la menopauză pot avea parte de creșterea testosteronului, ceea ce poate duce la o apetență sexuală mai mare.

Anumite boli pot duce la scăderea libidoului femeilor

Numeroase studii au arătat că incidența bolilor a crescut în ultimii ani. Afecțiuni precum cele tiroidiene, bolile de inimă și chiar cancerul pot contribui la scăderea libidoului la femei. Intervențiile chirurgicale invazive necesare în cazul unor boli grave, cum ar fi cancerul de sân sau de col uterin, pot afecta semnificativ stima de sine, ceea ce, la rândul său, poate reduce considerabil dorința sexuală.

Stresul și oboseala, două din cauzele moderne ale libidoului scăzut la femei

Stresul și oboseala sunt factori majori care contribuie la scăderea libidoului la femei. Lipsa de timp pentru ele însele, pentru parteneri și pentru relația de cuplu poate duce la o pierdere a interesului sexual, adesea însoțită de un sentiment de neputință. Aceste stări sunt adesea legate de tulburări emoționale, care pot agrava problema, generând dezechilibre în viața de cuplu.

Factorii sociali și psihologici în contextul scăderii apetitului sexual

În societatea actuală, presiunea socială privind aspectul fizic al femeilor este considerabil mai mare. Multe femei simt nevoia să depună eforturi semnificative pentru a se conforma standardelor de frumusețe promovate pe rețelele de socializare, ceea ce poate genera un sentiment de insecuritate. Această percepție negativă asupra propriei imagini poate contribui la scăderea libidoului, deoarece femeile se pot simți mai puțin atrăgătoare.

Libidoul scăzut în sarcină

Deși sarcina este una dintre cele mai frumoase etape din viața unei femei, aceasta aduce schimbări semnificative în viața sexuală. În primele luni, libidoul poate scădea din diverse motive, printre care:

  • Modificările hormonale;
  • Stările de epuizare și oboseală care apar în primele luni de sarcină;
  • Tulburările de dispoziție pot duce la scăderea libidoului la femei.

Cu toate acestea, în ultimele luni de sarcină, se pot înregistra creșteri ale libidoului.

Libidoul scăzut după naștere

Libidoul scăzut după sarcină este adesea influențat de preocuparea intensă pentru îngrijirea nou-născutului, ceea ce poate face ca atenția femeii să se concentreze aproape exclusiv asupra copilului, rezultând astfel într-o diminuare a dorinței sexuale. De asemenea, după naștere:

  • Femeia va deveni conștientă de modificările fizice pe care le-a suferit corpul său, simțindu-se mai puțin atrăgătoare;
  • Depresia post-partum este și ea o cauză a unui libidou scăzut după naștere;
  • Distanțarea emoțională dintre parteneri, fie din cauza noilor roluri pe care le au, fie din cauza schimbărilor în relație după naștere, poate reduce dorința sexuală pentru ambii parteneri.

Așadar, nu doar femeile se confruntă cu un libido scăzut, ci și bărbații pot experimenta acest lucru. În cazul lor, există diverse cauze posibile, printre care și responsabilitățile parentale.

Libidoul scăzut la bărbați și cauzele sale

Există diferențe semnificative între dorința sexuală a femeilor și cea a bărbaților. Cu toate acestea, cauzele unui libido scăzut sunt asemănătoare pentru ambele categorii de persoane. Din punct de vedere hormonal, testosteronul este cel care poate contribui la creșterea sau diminuarea apetitului bărbaților. Astfel, dacă femeia intră la menopauză, acesta va intra la andropauză.

Alte cauze ale unui libido scăzut la bărbați pot fi următoarele:

  • Diverse probleme sexuale, cum ar fi disfuncția erectilă și ejacularea precoce;
  • Stresul și anxietatea, deoarece și bărbații pot suferi de depresie sau alte forme de tulburări psihologice care duc la scăderea libidoului;
  • Încrederea de sine scăzută, atât în tinerețe, când se pot percepe ca fiind neexperimentați, cât și la înaintarea în vârstă, odată cu apariția andropauzei;
  • Traumele sau experiențele negative pot avea drept consecințe un libido scăzut la bărbați;
  • Certurile și neînțelegerile în cuplu sunt cauze moderne ale unui libido scăzut la bărbați, la fel cum sunt și anumite preocupări, precum jocurile pe calculator sau alte hobby-uri asemănătoare;
  • Presiunea socială îi afectează și pe bărbați, în special pe cei care nu se încadrează în standardele de masculinitate promovate pe rețelele sociale, ceea ce poate duce la scăderea stimei de sine și a dorinței sexuale;
  • Anumite boli, precum cele ale inimii și diabetul, pot diminua libidoul bărbaților;
  • Consumul de alcool este adesea asociat cu scăderea libidoului la bărbați.

Libido scăzut și metode de creștere a dorinței sexuale

Scăderea libidoului nu este o boală în sine, de aceea și metodele prin care ne putem restabili dorința sexuală sunt destul de diverse. Atât femeile, cât și bărbații pot recurge la diverse soluții, printre care:

  • Consilierea psihologică: Aceasta poate ajuta persoanele să înțeleagă motivele scăderii libidoului, reprezentând un prim pas important spre recuperare.
  • Activitatea fizică: Orice tip de exercițiu contribuie la creșterea încrederii în sine și la eliberarea serotoninei, hormonul fericirii, care ajută la reducerea anxietății.
  • Dieta echilibrată: O alimentație sănătoasă joacă un rol esențial în creșterea libidoului, menținând sănătatea generală și un aspect fizic armonios, ceea ce sporește stima de sine.
  • Odihna și somnul adecvat: Un somn de calitate și o odihnă suficientă contribuie la relaxare și la o stare generală de bine.

În unele cazuri, pot fi prescrise medicamente nu pentru a crește direct libidoul, ci pentru a trata anxietatea și depresia, care pot afecta dorința sexuală. Este esențial să discuți cu un psiholog pentru a identifica cea mai potrivită abordare terapeutică.

În concluzie, atât femeile, cât și bărbații pot experimenta scăderea libidoului în diferite etape ale vieții. În anumite situații, cum ar fi în timpul sarcinii sau după naștere, este normal ca dorința sexuală să fie diminuată. Totuși, în alte cazuri, o scădere persistentă a libidoului poate indica o problemă care necesită atenție. Este important să fie identificate cauzele acestei scăderi, care pot fi diverse și adesea similare la ambele sexe. Din acest motiv, soluțiile implică îmbunătățirea stilului de viață, mai degrabă decât recurgerea la medicamente. În plus, consultarea unui psiholog poate oferi perspective valoroase asupra stării de bine generale, care influențează și dorința sexuală.

Referințe:

https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/15216-low-libido-low-sex-drive

https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/low-sex-drive-in-women/symptoms-causes/syc-20374554

https://www.nhsinform.scot/illnesses-and-conditions/sexual-and-reproductive/loss-of-libido/

https://www.nhs.uk/conditions/loss-of-libido/

Fotografie de Kampus Production pe Pexels.com

 

Blog

Ultimele articole

Blog

Siringomielia – ce este, de ce apare și cum se manifestă această boală

Creierul este cel mai complex organ al nostru, fiind responsabil de coordonarea unui număr mare de funcții esențiale pentru organism. De asemenea, este implicat în controlul mișcărilor membrelor prin intermediul conexiunii cu măduva spinării,...
Blog

Anemia pernicioasă și deficitul de B12: cum tratăm eficient această afecțiune autoimună?

Anemia pernicioasă este o formă specifică de anemie cauzată de deficitul de vitamina B12, esențială pentru producția corectă de globule roșii. Persoanele cele mai vulnerabile la această afecțiune sunt în general vârstnicii, vegetarienii ...
Blog

Diverticuloza – sfaturi utile pentru identificarea simptomelor și crearea unui plan alimentar adecvat

Diverticuloza este o afecțiune caracterizată prin prezența unor mici proeminențe, care se formează pe pereții colonului. Potrivit studiilor, persoanele de peste 60 de ani au cu 60% șanse mai mari de a suferi de această afecțiune a colonului....
Blog

Anemia hemolitică – cum se manifestă la adulți și copii și cum se tratează? 

Anemia are mai multe forme și, în general, nu provoacă prea multe îngrijorări, deoarece avem tendința să credem că suplimentele alimentare ne pot ajuta să corectăm deficiențele asociate. Totuși, aceste metode nu sunt întotdeauna eficient...
Suc de Rodie 3L ECO (RO-ECO-029)

Suc de Rodie 3L ECO (RO-ECO-029)

116 lei98,60 lei
Adaugă în coș