Leucemie mieloidă cronică (LMC) – cauze, simptome, diagnostic, tratament și speranță de viață

Leucemia mieloidă cronică (LMC) este o afecțiune hematologică malignă caracterizată prin proliferarea necontrolată a celulelor din seria mieloidă la nivelul măduvei osoase și al sângelui periferic. Elementul definitoriu al bolii este prezența cromozomului Philadelphia, rezultat dintr-o translocație t(9;22)(q34;q11), care determină formarea genei de fuziune BCR-ABL, responsabilă de activarea unei tirozin-kinaze anormale și de creșterea necontrolată a celulelor granulocitare.

Odată cu introducerea inhibitorilor de tirozin-kinază, LMC a trecut de la statutul de boală cu prognostic sever la cel de afecțiune cronică, cu evoluție controlabilă pe termen lung, schimbând fundamental abordarea terapeutică și calitatea vieții pacienților.

Mai departe vom analiza mecanismele bolii, strategiile terapeutice actuale și implicațiile clinice pentru monitorizarea pacienților.

Ce este leucemia mieloidă cronică (LMC)?

Leucemia mieloidă cronică (LMC), cunoscută și sub denumirea de leucemie granulocitară cronică, este o formă de cancer al sângelui care apare la nivelul măduvei osoase. Boala determină producerea excesivă de granulocite, atât mature, cât și imature, care se acumulează în sânge și în măduvă, perturbând echilibrul normal al celulelor hematopoietice.

Caracteristica distinctivă a LMC este cromozomul Philadelphia (Ph+), prezent în aproximativ 95% dintre cazuri. Această anomalie genetică rezultă din translocația între cromozomii 9 și 22, ce generează gena de fuziune BCR-ABL. Proteina codificată de această genă acționează ca o tirozin-kinază constitutiv activă, favorizând proliferarea necontrolată și inhibând apoptoza celulelor mieloide.

Evoluția bolii este structurată în trei faze: faza cronică (cea mai frecventă la momentul diagnosticului), faza accelerată și faza blastică. Răspunsul la tratament este mai favorabil în faza cronică, unde șansele de control al bolii sunt considerabil mai mari.

Incidența LMC este de aproximativ 1–2 cazuri la 100.000 de persoane pe an, afectând în special adulții cu vârste între 50 și 60 de ani. Boala este mai des întâlnită la bărbați decât la femei și apare foarte rar la copii, reprezentând doar 2–3% dintre cazurile de leucemie pediatrică.

Cauzele și factorii de risc ai leucemiei mieloide cronice

Leucemia mieloidă cronică are la bază cromozomul Philadelphia, rezultat printr-o translocație între cromozomii 9 și 22. Segmentul cu gena ABL de pe cromozomul 9 se unește cu segmentul ce conține gena BCR de pe cromozomul 22, formând gena de fuziune BCR-ABL. Gena produce o proteină anormală cu activitate de tirozin-kinază, care determină proliferarea necontrolată a granulocitelor și inhibă apoptoza, activând continuu căile de semnalizare celulară.

Modificarea genetică nu este ereditară, ci reprezintă o mutație somatică dobândită pe parcursul vieții. Factorii declanșatori nu sunt pe deplin înțeleși.

Factori de risc pentru LMC sunt:

• Vârsta – incidență mai mare după 50 de ani, cu vârf între 50–60 de ani;
• Sexul masculin – frecvență mai ridicată comparativ cu femeile (raport aproximativ 1,3:1);
• Expunerea la radiații ionizante – factor extern demonstrat, cu risc crescut la doze mari;
• Predispoziția genetică – lipsesc dovezi privind transmiterea ereditară.

Spre deosebire de alte tipuri de leucemie, LMC nu este asociată cu fumatul, dieta, expunerea la substanțe chimice sau infecții virale.

Pentru susținerea imunității în contextul unei boli hematologice și al tratamentelor agresive, suplimentele pot aduce un sprijin adjuvant. Astfel, Vitamina C Lipozomală 1000mg – 60 capsule oferă absorbție optimă în organism și sprijină funcția imunitară, protejând celulele de stresul oxidativ și contribuind la refacerea generală a organismului.

Sursa foto: aronia-charlottenburg.ro

Simptomele leucemiei mieloide cronice

Leucemia mieloidă cronică evoluează adesea fără simptome în fazele incipiente și este descoperită frecvent la analize de rutină. Până la jumătate dintre pacienți sunt diagnosticați asimptomatici.

Când manifestările clinice apar, acestea sunt nespecifice și se datorează proliferării celulelor leucemice și scăderii producției de celule sanguine normale. Cele mai întâlnite semne includ:

• oboseală și slăbiciune persistente, cauzate de anemie și de metabolismul accelerat;
• transpirații nocturne abundente, care pot perturba somnul;
• febră ușoară fără cauză aparentă;
• scădere în greutate și inapetență, apărute prin consum energetic crescut și compresia exercitată de splina mărită;
• splenomegalie (aprox. 90% dintre cazuri), cu senzație de plenitudine abdominală și sațietate rapidă; în situații severe pot apărea dureri abdominale prin infarct splenic;
• sângerări nazale sau gingivale, echimoze și peteșii, determinate de numărul scăzut sau disfuncția trombocitelor;
• dureri osoase (stern, coaste), generate de activitatea hematopoietică intensă.

Diagnosticarea leucemiei mieloide cronice

Diagnosticul leucemiei mieloide cronice se bazează pe corelarea datelor clinice cu rezultatele analizelor de laborator și ale testelor genetice. Procesul începe cu examenul clinic și istoricul medical, urmate de investigații specifice:

• Teste de sânge (hemoleucogramă completă) – evidențiază leucocitoză marcată, frecvent peste 25.000/μL, uneori chiar peste 100.000/μL. Frotiul periferic arată granulocite în toate stadiile de maturare, de la mielocite la forme mature. Aceste modificări ridică suspiciunea de LMC.
• Analiza măduvei osoase – este realizată prin aspirație și biopsie. Probele recoltate din osul șoldului arată măduvă intens celulară, dominată de granulocite, cu raport mieloid/eritroid crescut (10–30:1). Megacariocitele pot fi numeroase și cu aspect anormal. Confirmă hiperplazia mieloidă și oferă informații despre gradul de fibroză.
• Teste genetice și moleculare – confirmă diagnosticul și au rol în monitorizarea bolii:
  • Citogenetica clasică identifică translocația t(9;22), cunoscută sub numele de cromozom Philadelphia, prezentă în majoritatea cazurilor.
  • FISH (hibridizare fluorescentă in situ) are sensibilitate superioară și poate detecta fuziunea BCR-ABL chiar și când cariotipul pare normal.
  • RT-PCR (reacția de polimerizare în lanț cu transcriptază inversă) este metoda cea mai sensibilă, capabilă să depisteze o celulă leucemică între 100.000–1.000.000 de celule normale. Este esențială pentru monitorizarea răspunsului la tratament.

În plus, evaluarea fazei bolii se face prin determinarea procentului de celule blastice din sânge și măduvă: <10% în faza cronică, 10–19% în faza accelerată și ≥20% în faza blastică.

Opțiuni de tratament pentru leucemia mieloidă cronică

Tratamentul leucemiei mieloide cronice are ca obiectiv principal eliminarea celulelor care conțin gena BCR-ABL și obținerea unei remisiuni durabile. Standardul terapeutic este reprezentat de inhibitorii de tirozin-kinază (TKI), care blochează activitatea proteinei produse de gena anormală și împiedică proliferarea celulelor leucemice.

Imatinibul (Gleevec) a fost primul TKI introdus în practică și rămâne un reper pentru terapia LMC. Se administrează uzual în doză de 400 mg/zi în faza cronică, cu posibilitatea creșterii dozei la 600–800 mg/zi în fazele avansate. Medicamentul determină reducerea rapidă a leucocitelor și controlul splenomegaliei.

Pentru pacienții cu rezistență sau intoleranță la imatinib, se utilizează TKI de generație a doua, precum dasatinib (100 mg/zi) sau nilotinib (300 mg de două ori pe zi). Acestea acționează mai puternic și asupra unor mutații asociate rezistenței la tratamentul inițial.

Ponatinibul (Iclusig), inhibitor de tirozin-kinază de generație a treia, este activ inclusiv asupra mutației T315I, una dintre cele mai dificil de tratat. Din cauza riscului de efecte adverse cardiovasculare, este rezervat cazurilor rezistente la terapiile standard.

Așadar, transplantul alogen de celule stem hematopoietice rămâne singura opțiune cu potențial curativ, dar se indică doar pacienților care nu răspund la TKI sau care ajung în faza blastică. Chimioterapia clasică (hidroxiuree, busulfan) și interferonul alfa sunt utilizate rar, în situații speciale.

Monitorizarea răspunsului se face prin analize hematologice, teste genetice și moleculare. Se urmăresc succesiv:

• răspuns hematologic complet (normalizarea leucocitelor, reducerea splinei);
• răspuns citogenetic (absența cromozomului Philadelphia în celulele analizate);
• răspuns molecular (scăderea sau dispariția transcriptului BCR-ABL la testele PCR).

În funcție de aceste rezultate, medicul ajustează terapia și stabilește dacă este necesară schimbarea inhibitorului sau menținerea tratamentului pe termen lung.

Speranța de viață și prognosticul în leucemia mieloidă cronică

Prognosticul leucemiei mieloidă cronice s-a îmbunătățit foarte mult odată cu apariția inhibitorilor de tirozin-kinază. Speranța de viață în leucemia mieloidă cronică a crescut semnificativ. Majoritatea pacienților diagnosticați în faza cronică au acum o speranță de viață aproape normală.

În primul rând, studiile arată că prognosticul LMC în era TKI este foarte bun. Rata de supraviețuire la 10 ani pentru pacienții tratați cu imatinib în faza cronică este de peste 85%. Pentru inhibitorii de a doua generație, poate ajunge la 90-95%. Aceste rezultate sunt mult mai bune decât înainte de TKI, când speranța de viață era de doar 3-5 ani.

Factorii care influențează pozitiv evoluția bolii includ vârsta tânără la diagnostic, faza cronică, splina minim mărită și numărul scăzut de leucocite. Scorul Sokal, creat înainte de TKI, este încă folosit pentru a evalua riscul, ținând cont de vârstă, dimensiunea splinei și analizele de sânge.

Răspunsul rapid la tratamentul LMC cu TKI este cel mai important factor. Pacienții care au un răspuns molecular major (reducerea transcriptului BCR-ABL cu cel puțin 3 log) după 12 luni au un prognostic excelent. Lipsa unui răspuns citogenetic major după 12 luni sau pierderea răspunsului indică un prognostic mai slab și necesită schimbarea tratamentului.

Nu în ultimul rând, pentru unii pacienți care au un răspuns molecular profund și stabil, se poate lua în considerare oprirea tratamentului. Aproximativ 40-60% dintre pacienții care opresc TKI după un răspuns molecular profund rămân în remisie fără tratament. Astfel, pot avea o viață normală, fără medicamente.

Viața cu leucemie mieloidă cronică

A trăi cu leucemie mieloidă cronică înseamnă a combina tratamentul cu un stil de viață adecvat și strategii de adaptare psihologică. Cu un management LMC adecvat, majoritatea pacienților pot duce o viață normală, cu puține limitări:

• Respectarea tratamentului cu inhibitori de tirozin-kinază este esențială pentru managementul LMC pe termen lung. Studiile arată că o aderență de cel puțin 90% este necesară pentru a menține un răspuns bun. Este important să înțelegi importanța administrării regulate a medicamentelor și să găsești modalități de a nu uita dozele.
• Gestionarea efectelor secundare ale TKI necesită o abordare activă și o colaborare strânsă cu medicul. Efectele secundare frecvente sunt oboseala, greața, crampele musculare, umflarea și erupțiile cutanate. Majoritatea acestor efecte sunt ușoare și pot fi gestionate prin ajustarea dozei sau cu tratamente suplimentare.
• Un stil de viață sănătos îmbunătățește calitatea vieții și poate influența pozitiv răspunsul la tratament. Exercițiile fizice regulate, adaptate fiecărei persoane, ajută la combaterea oboselii și la menținerea forței musculare. O dietă echilibrată, cu multe fructe și legume, susține sistemul imunitar și poate reduce riscul de complicații.
• Este important să mergi regulat la control pentru a evalua răspunsul la tratament și a depista eventualele complicații. Programul de monitorizare include analize de sânge lunare în primele luni, apoi controale trimestriale sau semestriale după stabilizarea răspunsului. Evaluarea moleculară prin RT-PCR se face periodic pentru a monitoriza răspunsul profund.
• Nu trebuie să ignori aspectele psihologice și sociale ale vieții cu LMC. Diagnosticul de cancer poate provoca anxietate, depresie și teamă. Consilierea psihologică, grupurile de suport și tehnicile de relaxare pot ajuta la gestionarea stresului. Comunicarea cu familia și prietenii te ajută să te adaptezi și îți oferă sprijin emoțional.

În concluzie, leucemia mieloidă cronică a devenit o boală ce poate fi ținută sub control, datorită progreselor în înțelegerea mecanismelor și dezvoltarea tratamentelor. Inhibitorii de tirozin-kinază au schimbat abordarea terapeutică, oferind pacienților o viață aproape normală și o speranță de viață mult îmbunătățită.

Diagnosticul precoce și începerea rapidă a tratamentului sunt imperative pentru rezultate bune. Colaborarea dintre pacient și medic, respectarea tratamentului și monitorizarea regulată sunt foarte importante în managementul LMC. În viitor, se vor dezvolta noi tratamente și se va extinde posibilitatea de a opri tratamentul, oferind speranța unei vindecări pentru mai mulți pacienți.

Disclaimer! Acest text are rol informativ și nu înlocuiește consultul medical de specialitate. Pentru un diagnostic corect și tratament personalizat, adresează-te unui medic hematolog!

Referințe medicale:

• Hochhaus, A., et al. „European LeukemiaNet 2020 recommendations for treating chronic myeloid leukemia.” Leukemia, vol. 34, no. 4, 2020, pp. 966-984.
• Cortes, J., et al. „Final 5-year study results of DASISION: the dasatinib versus imatinib study in treatment-naïve chronic myeloid leukemia patients trial.” Journal of Clinical Oncology, vol. 34, no. 20, 2016, pp. 2333-2340.
• Hughes, T.P., et al. „Long-term prognostic significance of early molecular response to imatinib in newly diagnosed chronic myeloid leukemia.” Blood, vol. 123, no. 11, 2014, pp. 1637-1644.
• Mahon, F.X., et al. „Treatment-free remission after second-line nilotinib treatment in patients with chronic myeloid leukemia in chronic phase.” Annals of Internal Medicine, vol. 168, no. 7, 2018, pp. 461-470.
• Bower, H., et al. „Life expectancy of patients with chronic myeloid leukemia approaches the life expectancy of the general population.” Journal of Clinical Oncology, vol. 34, no. 24, 2016, pp. 2851-2857.
• National Comprehensive Cancer Network (NCCN). „NCCN Guidelines for Patients: Chronic Myeloid Leukemia, 2023.” https://www.nccn.org/patients/guidelines/content/PDF/cml-patient.pdf
• American Society of Hematology (ASH). „Chronic Myeloid Leukemia (CML).”
• Jabbour, E., & Kantarjian, H. „Chronic myeloid leukemia: 2023 update on diagnosis, risk stratification, and management.” American Journal of Hematology, vol. 98, no. 10, 2023, pp. 1640-1655.