Hipertensiunea arterială – ce înseamnă, din ce cauze apare și cum putem contribui la menținerea sănătății inimii?

Hipertensiunea arterială – ce înseamnă, din ce cauze apare și cum putem contribui la menținerea sănătății inimii

Hipertensiunea arterială este o afecțiune medicală frecventă și insidioasă, caracterizată prin creșterea presiunii sângelui în artere peste limitele sigure. De cele mai multe ori, nu dă semne evidente de activitate, însă se poate manifesta oricând, brusc și puternic. Este esențial să fim conștienți de această afecțiune și să luăm măsuri preventive pentru a o gestiona. O putem ține la distanță prin câteva comportamente la îndemâna oricui.

Hipertensiunea arterială: ce este și cum se manifestă?

Hipertensiunea arterială este un factor major de risc pentru bolile cardiovasculare. În timp, poate duce la afectarea mușchiului inimii, la creșterea riscului de formare a cheagurilor de sânge și la deteriorarea vaselor de sânge.

Hipertensiunea – ce înseamnă, de fapt?

Hipertensiunea arterială este cunoscută și sub numele de tensiune arterială crescută. Aceasta este o afecțiune în care presiunea sângelui în artere este constant mai mare decât nivelul considerat normal pentru o sănătate optimă.

Există mai multe tipuri de hipertensiune, după valorile rezultate din măsurarea presiunii sângelui. Concret, tensiunea arterială se măsoară prin intermediul a două valori: tensiunea sistolică și tensiunea diastolică.

Valorile tensiunii arteriale

Tensiunea sistolică (valoarea superioară) reflectă presiunea din momentul în care inima se contractă și împinge sângele către corp. Tensiunea diastolică (valoarea inferioară) reprezintă presiunea din momentul în care inima se relaxează între bătăi, permițând arterelor să se reumple cu sânge. Astfel, formatul sub care tensiunea arterială este prezentată este de tipul x/y mmHg (milimetri de mercur).

Pentru ca tensiunea să fie considerată normală, valorile ei trebuie să se situeze sub 120/80 mmHg. Peste aceste valori, discutăm despre o tensiune arterială crescută. Aceasta poate fi încadrată în mai multe stadii sau grade:

  • Hipertensiunea de gradul 1 – când tensiunea sistolică este de 130-139 mmHg și/sau cea diastolică de 80-89 mmHg;
  • Hipertensiunea arterială de gradul 2 – când tensiunea sistolică este de 140 mmHg sau mai mare și/sau cea diastolică de 90 mmHg sau mai mare.
  • Hipertensiunea de gradul 3, denumită și criză hipertensivă – când tensiunea sistolică ajunge la 180 mmHg sau chiar mai mult, iar cea diastolică la 110 mmHg sau peste această valoare. Acestea sunt cazurile în care asistența medicală este imediat necesară.

Descoperă puterea fructelor: Aronia și cătina – aliații inimii și ai vaselor de sânge

Pentru sănătatea inimii și prevenirea bolilor asociate ei există un întreg complex de nutrienți necesari. Aronia și cătina sunt două fructe care sunt recunoscute pentru conținutul lor bogat de substanțe nutritive și compuși benefici pentru sănătate. Ambele fructe pot fi adăugate în dietă sub formă proaspătă, congelată sau sub formă de sucuri, smoothie-uri, ceaiuri sau suplimente alimentare. Astfel, vom beneficia de proprietățile lor pentru sănătatea inimii și a vaselor de sânge. Sucul de Aronia Natural la 3L, obținut prin presarea fructelor la rece, este bogat în antioxidanți, minerale și vitamine. Fructele de aronia conțin compuși care pot ajuta la îmbunătățirea sănătății vaselor de sânge. Acest suc este un produs vegan, fără aditivi, coloranți, zahăr sau conservanți, care reprezintă o excelentă modalitate de revigorare.

Bolile cardiovasculare sunt o problemă de sănătate gravă, dar pot fi prevenite în mare măsură prin adoptarea unui stil de viață sănătos și prin controale medicale regulate. Este important să avem grijă de sănătatea inimii, pentru că acest organ este unul vital. Orice afectare a inimii se reflectă imediat asupra lucrurilor pe care le putem sau nu le mai putem face, ceea ce ne poate afecta calitatea vieții în ansamblu.

Hipertensiunea: simptome, cauze și factori de risc

Hipertensiunea arterială este o afecțiune serioasă, deoarece poate crește riscul altor complicații. De multe ori, ea este asimptomatică și rămâne nedetectată până când ajunge să provoace deja daune semnificative organismului. De aceea, este important să se efectueze măsurători regulate ale tensiunii arteriale și să se urmeze recomandările medicului.

Hipertensiune arterială: simptome la care putem fi mai atenți

Întrucât simptomele hipertensiunii arteriale nu sunt întotdeauna evidente, această afecțiune a fost supranumită „ucigașul tăcut”. Cu toate acestea, unele chiar se manifestă și le putem observa ca atare:

  • dureri de cap, în special la nivelul regiunii occipitale (partea din spate a capului), care pot fi mai intense dimineața sau în timpul activităților fizice;
  • amorțeală sau furnicături: hipertensiunea arterială afectează circulația sângelui, ceea ce poate duce la senzații de amorțeală sau furnicături, în special la nivelul membrelor;
  • amețeli sau vertij, din cauza afectării fluxului de sânge către creier;
  • dispnee sau dificultăți de respirație, în cazurile mai severe, din cauză că inima trebuie să lucreze mai mult pentru a pompa sângele, dată fiind presiunea ridicată;
  • palpitații sau bătăi neregulate ale inimii, ca rezultat al efortului crescut al acesteia de a pompa sângele.

Este bine să ne verificăm periodic tensiunea arterială, prin testele specifice. Putem face asta acasă, dacă avem un aparat, iar după vârsta de 40 de ani chiar este indicat să o verificăm mai des. De asemenea, măsurarea tensiunii arteriale face parte din controlul medical de rutină, pe care îl putem face independent sau ca parte din medicina muncii, pentru cei angajați. Există și unele farmacii care oferă acest serviciu. Important este că procedura este simplă, rapidă, neinvazivă, nedureroasă, dar care poate salva vieți.

Îmbunătățirea stilului de viață pentru combaterea hipertensiunii arteriale

Unii dintre noi suntem mai expuși la riscul de a dezvolta hipertensiune, din diverse cauze. Printre acestea se numără fumatul sau consumul de alcool, alimentația dezechilibrată, în special absența fructelor și legumelor din meniul zilnic, și vârsta peste 65 de ani.

Pornind de la factorii de risc ne putem construi și comportamentele care să ne ajute în prevenire. Reducerea consumului de alcool și renunțarea la fumat reprezintă măsuri importante pe care le putem lua. De asemenea, trebuie să adoptăm un stil de viață mai activ, cu exerciții fizice regulate, și chiar să reducem consumul de cafea. Prin toate acestea putem avea grijă de sistemul nostru cardiovascular.

Ca în multe alte afecțiuni, un stil de viață sănătos este primul și cel mai simplu instrument de implementat pentru a preveni apariția sau progresia bolii.

Cauzele hipertensiunii arteriale și posibile complicații

Când discutăm despre hipertensiune arterială, cauzele pot varia, în funcție de diverși factori. De cele mai multe ori, însă, este vorba despre:

  • Ereditate. Antecedentele familiale de hipertensiune arterială pot crește riscul de a dezvolta această afecțiune. Există anumite gene ce pot influența sensibilitatea la factorii de mediu care contribuie la hipertensiune.
  • Stilul de viață. Obiceiurile nesănătoase, cum ar fi alimentația bogată în sare, grăsimi saturate și zahăr, consumul excesiv de alcool, fumatul și sedentarismul, pot crește riscul de hipertensiune arterială.
  • Supraponderabilitatea și obezitatea. Excesul de greutate poate crește presiunea sângelui prin creșterea volumului de sânge circulant și a rezistenței la insulină.
  • Nivelul ridicat de stres. Stresul cronic poate determina o creștere a nivelului de hormoni de stres, cum ar fi cortizolul și adrenalina, care pot afecta tensiunea arterială.
  • Anumite afecțiuni medicale, cum ar fi diabetul zaharat, disfuncția tiroidiană, apneea de somn și bolile renale, pot contribui la apariția hipertensiunii arteriale.
  • Vârsta. Riscul de a dezvolta hipertensiune arterială crește odată cu înaintarea în vârstă, deoarece pereții arterelor devin mai rigizi și mai puțin elastici.

Acești factori pot interacționa și pot influența riscul individual de hipertensiune arterială. Cu grijă față de obiceiurile zilnice și controale periodice, hipertensiunea poate fi prevenită sau controlată cu succes.

Posibile complicații ale hipertensiunii arteriale

Discutăm despre tensiunea arterială și remediile unei tensiuni ridicate pentru că există numeroase alte efecte nocive pentru organismul nostru pe care expunerea la ea le poate avea.

În primul rând, apare o presiune la nivelul vaselor de sânge și a inimii, dar și al altor organe, precum creierul sau ochii. În timp, această expunere poate conduce la dezvoltarea altor afecțiuni:

  • poate crește riscul de infarct sau accident vascular cerebral;
  • pot apărea boli de rinichi;
  • poate crește riscul de demență;
  • se poate produce o îngustare a arterelor periferice, adică boala arterială periferică.

Este important de avut în vedere și faptul că există cazuri în care hipertensiunea arterială este rezultatul administrării anumitor medicamente sau al unei comorbidități. Contează să știm asta pentru o abordare corectă a bolii și pentru a nu ne îngrijora suplimentar fără motiv.

Remedii pentru o tensiune mare: totul începe cu stilul de viață

În tensiunea ridicată, remediile naturiste sunt esențiale. Acestea pot contribui la menținerea sănătății generale, aspect crucial în gestionarea hipertensiunii. În zilele noastre, există o mulțime de remedii naturiste pentru o tensiune mare care ne pot oferi multiple beneficii organismului.

Remedii naturiste pentru o tensiune mare

Unul dintre aspectele fundamentale în abordarea tensiunii arteriale ridicate este adoptarea unei alimentații echilibrate. O dietă sănătoasă, bogată în fructe și legume proaspete, alimente bogate în potasiu și magneziu, precum și surse de proteine slabe, poate ajuta la scăderea tensiunii arteriale și la menținerea unei sănătăți optime.

Sportul și activitatea fizică regulată sunt, de asemenea, parte integrantă a unui stil de viață sănătos și au un efect pozitiv semnificativ în controlul tensiunii arteriale. Exercițiile fizice aerobice, cum ar fi mersul pe jos, alergarea, înotul sau ciclismul, pot ajuta la îmbunătățirea circulației sanguine. De asemenea, contribuie la reducerea tensiunii arteriale și la întărirea inimii și a sistemului cardiovascular în general.

Remediile naturiste în hipertensiune pot fi și de altă natură:

  • Meditația și tehnicile de relaxare pot ajuta la reducerea stresului și a tensiunii emoționale;
  • Consumul de suplimente naturale, cum ar fi uleiul de pește, extractul de usturoi sau ceaiurile din plante cu efecte calmante și antioxidante. Aronia, spre exemplu, este un fruct bogat în antocianine: antioxidanți ce pot proteja inima și vasele de sânge împotriva deteriorării provocate de radicalii liberi și de inflamație. Consumul de Suc de Aronia Natural la 3L poate contribui la reducerea riscului de boli de inimă, fiind benefic inclusiv pentru reducerea tensiunii arteriale. Acest produs ecologic este recomandat să se administreze după masă, în cure de minim 3-6 luni. Include-l în dieta ta pentru a te bucura de beneficiile sale pentru sănătate!

Alte opțiuni naturale

  • O altă opțiune excelentă o constituie cătina: aceasta este bogată în vitamina C și alte substanțe nutritive, cum ar fi flavonoidele și acizii grași esențiali, care pot avea beneficii semnificative pentru sănătatea inimii. Aceasta a fost studiată pentru potențialele sale efecte antihipertensive și de protejare a sănătății inimii. Astfel, consumul regulat de cătină poate ajuta la reducerea tensiunii arteriale și la menținerea sănătății sistemului cardiovascular.
  • Anumite uleiuri esențiale, precum uleiul de lavandă, au efecte relaxante și pot ajuta la reducerea stresului și a tensiunii arteriale. Inhalarea sau masajul cu aceste uleiuri poate fi util în gestionarea hipertensiunii.

Acestea sunt doar câteva exemple de remedii naturiste care pot fi utile în gestionarea tensiunii arteriale ridicate. Acolo unde situația este mai gravă, medicul va prescrie un tratament medicamentos, pentru o perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp. Organismele noastre sunt diferite, la fel și cauzele hipertensiunii. Din acest motiv, și tratamentul va fi diferit de la o persoană la alta. Bineînțeles, este important ca acesta să fie urmat întocmai, cu multă responsabilitate. Până la urmă, inima și vasele de sânge au o importanță majoră în funcționarea optimă a organismului nostru.

Alimentele care scad tensiunea arterială

Există anumite alimente care, datorită conținutului lor nutritiv și a altor compuși benefici, pot ajuta la menținerea unei tensiuni arteriale sănătoase sau la scăderea tensiunii arteriale ridicate. O alimentație pentru hipertensiune ar trebui să le aibă în vedere în mod necesar.

În același timp, pe lângă alimentele ce scad tensiunea arterială, există și alimente interzise în hipertensiunea arterială. Este recomandat ca pe acestea din urmă să le evităm sau cel mult să le consumăm în cantități limitate.

Iată câteva recomandări privind dieta pentru hipertensiune:

  • Consumul regulat de legume și fructe proaspete, în special cele bogate în potasiu și magneziu. Bananele, avocado, spanacul, cartofii dulci și portocalele pot ajuta la scăderea tensiunii arteriale.
  • Peștele gras, cum ar fi somonul, macroul și sardinele, este bogat în acizi grași Omega 3, care au efecte benefice asupra sănătății cardiovasculare și care pot contribui la reducerea tensiunii arteriale.
  • Consumul de ovăz integral poate ajuta la reducerea tensiunii arteriale, datorită conținutului său bogat de fibre solubile și nutrienți.
  • Tot din categoria alimentelor ce scad tensiunea arterială fac parte semințele de chia, semințele de in, nucile și migdalele. Acestea sunt surse excelente de magneziu și pot contribui la menținerea unei tensiuni arteriale sănătoase.
  • Uleiul de măsline extravirgin este bogat în acizi grași mononesaturați și antioxidanți, care pot ajuta la menținerea sănătății cardiovasculare.

Alimentele interzise sau limitate în hipertensiunea arterială încep cu zahărul și sarea în exces. Ambele pot contribui la creșterea tensiunii arteriale. Recomandarea este să limităm consumul de zahăr adăugat, grăsimi saturate, cofeină sau alcool. De asemenea, să evităm alimentele foarte procesate sau pe cele fast food și să optăm întotdeauna pentru alternative mai sănătoase.

Așadar, există numeroase cauze ale hipertensiunii arteriale, iar simptomele acestei afecțiuni nu sunt întotdeauna evidente. Este important să menținem un echilibru în dietă și să adoptăm un stil de viață sănătos, bogat în alimente sănătoase pentru reglarea hipertensiunii. Acesta trebuie să includă și alte aspecte, precum exercițiile fizice regulate, gestionarea stresului și menținerea unei greutăți corporale sănătoase. Împreună, toate acestea ne vor ajuta să ne menținem tensiunea arterială în limite normale și să prevenim eventualele complicații asociate hipertensiunii. Doar așa ne vom putea bucura din plin de viața pe care ne-o dorim, alături de cei dragi.

Referințe:

  1. https://www.nhs.uk/conditions/high-blood-pressure-hypertension/
  2. https://www.healthdirect.gov.au/high-blood-pressure-hypertension
  3. https://www.hopkinsmedicine.org/health/conditions-and-diseases/high-blood-pressure-hypertension

Sursă foto cover: imagine de Thirdman pe Pexels.com

Blog

Ultimele articole

Blog

Acneea chistică – din ce cauze apare și ce metode de prevenire sau ameliorare există?

Acneea chistică este atât o afecțiune dermatologică, cât și o problemă estetică. Această formă severă de acnee, în cad...
Blog

Scleroză multiplă – speranța de viață, cauze și simptome

Câte lucruri ai auzit până acum despre scleroza multiplă? Aceasta este o afecțiune destul de complexă, iar multe lucruri ră...
Blog

Lipsa de fier și simptomele care îți pot afecta viața de zi cu zi: ce alimente poți să consumi pentru a preveni efectele nedorite ale carenței de fier?

  Aproximativ două miliarde de persoane din întreaga lume nu consumă suficient fier în dieta lor. În timp ce corpul n...
Blog

Bronșita – cauze, tipuri, simptome și importanța prevenției prin remedii naturiste

Cu siguranță ai auzit până acum de această afecțiune, dar știi ce înseamnă bronșita? Ea reprezintă una dintre cele mai ...
Suc Aronia 3L ECO (RO-ECO-029)

Suc Aronia 3L ECO (RO-ECO-029)

99 lei89,10 lei
Adaugă în coș