Glanda tiroidă – rolurile pe care le joacă în organism și mijloacele prin care o poți menține sănătoasă

Glanda tiroida rolurile pe care le joaca in organism si mijloacele prin care o poti mentine sanatoasa, aronia-charlottenburg.ro

Glanda tiroidă este un organ vital în corpul uman, cu o formă asemănătoare unui fluture, situată în partea frontală a gâtului. Deși are dimensiuni relativ mici, glanda tiroidă joacă mai multe roluri importante în buna funcționare a întregului organism. Ea produce hormoni tiroidieni, care au un rol esențial în reglarea metabolismului, a temperaturii corpului și a altor procese cheie. De la rolurile pe care le realizează tiroida și până la cele mai eficiente remedii pentru o stare de bine, pe toate le găsești mai jos.

Care este structura anatomică a glandei tiroide? 

Glanda tiroidă este situată în partea anterioară a gâtului, imediat sub cartilajul tiroidian. Putem asemăna forma ei cu un fluture, ea având doi lobi (stâng și drept), care sunt conectați printr-un istm. În plus, glanda tiroidă este alcătuită din numeroase unități funcționale mici numite foliculi tiroidieni. Acești foliculi sunt formați din celule tiroidiene care produc și depozitează hormonii tiroidieni.

Despre funcțiile glandei tiroide – informații de bază

Care sunt functiile glandei tiroide, desen cu structura anatomica a glandei tiroide, aronia-charlottenburg.ro

Poză de Vector4stock pe Freepik.com

Glanda tiroidă produce și eliberează doi hormoni tiroidieni principali:

  • Tiroxina (T4): Tiroxina este cel mai abundent hormon tiroidian produs de glanda tiroidă. Este numit astfel din cauza prezenței a patru atomi de iod în structura sa chimică. Tiroxina este produsă în principal de celulele foliculare tiroidiene și joacă rolul important de reglare a metabolismului și a temperaturii corpului. De asemenea, tiroxina influențează în mod direct creșterea și dezvoltarea celulelor și a țesuturilor din întregul corp.
  • Triiodotironina (T3): Triiodotironina este o formă activă a hormonului tiroidian produsă din tiroxină. Are un rol esențial în creșterea metabolismului celular și în producția de energie. De fapt, T3 este mult mai activ și mai puternic decât T4 și are efecte mai rapide asupra funcționării corpului.

Producția și eliberarea de hormoni tiroidieni sunt strâns reglate de hipotalamus și hipofiză, două structuri ale sistemului endocrin. Procesul de reglare implică următorii pași:

  1. Hipotalamusul detectează nivelul scăzut de hormoni tiroidieni în sânge și eliberează hormonul de eliberare a tirotropinei (TRH).
  2. TRH ajunge la hipofiză, care în răspuns eliberează hormonul tiroidian stimulant (TSH).
  3. TSH ajunge la glanda tiroidă și stimulează producția și eliberarea de T4 și T3 în sânge.
  4. Nivelurile crescute de T4 și T3 din sânge inhibă ulterior eliberarea de TRH și TSH, formând un feedback negativ pentru a menține echilibrul hormonal.

Pe lângă producția de hormoni și procesul fiziologic de mai sus, glanda tiroidă influențează o serie de mecanisme esențiale ale organismului. Iată câteva dintre cele mai importante funcții ale glandei tiroide:

  • Reglarea metabolismului. Una dintre cele mai cunoscute funcții ale glandei tiroide este reglarea metabolismului. Hormonii tiroidieni stimulează producția de energie în celulele corpului și controlează modul în care organismul procesează nutrienții. Dacă apar dereglări ale glandei tiroide cu simptome de tipul hipotiroidismului, metabolismul încetinește, lucru ce poate duce la creșterea în greutate, oboseală și dificultăți în menținerea temperaturii corpului. Pe de altă parte, glanda tiroidă hiperactivă (hipertiroidism) poate duce la un metabolism accelerat, scădere în greutate și creștere a temperaturii corpului.
  • Dezvoltarea și creșterea. Hormonii tiroidieni sunt de nelipsit pentru dezvoltarea și creșterea normală a copiilor și adolescenților. Deficitul de hormoni tiroidieni în această perioadă poate duce la întârzieri în dezvoltare și la probleme de creștere. Mai mult decât atât, despre glanda tiroidă la femei se poate spune că joacă un rol important când vine vorba de sarcină, ajutând organismul mamei să se adapteze și să poată duce sarcina la termen.
  • Reglarea temperaturii corpului. Glanda tiroidă ajută la menținerea temperaturii corpului în limitele normale. Persoanele cu hipotiroidism pot manifesta o sensibilitate crescută la frig, în timp ce oamenii diagnosticați cu hipertiroidism pot reacționa negativ la căldură.
  • Buna funcționare a sistemului cardiovascular. Hormonii tiroidieni influențează ritmul cardiac și tensiunea arterială. Dezechilibrele glandei tiroide pot afecta funcționarea sistemului cardiovascular, putând duce la aritmii sau hipertensiune arterială. Aceste probleme sunt în special întâlnite la bărbații care practică sporturi extreme ori care efectuează antrenamente solicitante. În cazul în care nu își monitorizează atent starea de sănătate a glandei tiroide, hormonii secretați de către aceasta ar putea să conducă la apariția altor afecțiuni medicale.
  • Funcționarea sistemului nervos. Nivelurile adecvate de hormoni tiroidieni sunt necesare pentru funcționarea normală a sistemului nervos. Dezechilibrele hormonale pot cauza schimbări de dispoziție, anxietate, iritabilitate și chiar depresie.
  • Realizarea digestiei. Glanda tiroidă influențează și funcționarea sistemului digestiv. Hipotiroidismul poate duce la constipație, în timp ce hipertiroidismul poate cauza diaree. În acest sens, câteva alimente care reglează tiroida și ajută la buna funcționare a tractului digestiv sunt carnea de vită, peștele și fructele de mare, iaurtul, laptele, ouăle, dar și nucile.
  • Sănătatea sistemului reproducător. Hormonii tiroidieni sunt, de asemenea, implicați în funcționarea normală a sistemului reproducător. Dezechilibrele glandei tiroide pot afecta ciclul menstrual la femei și pot conduce la apariția unor probleme de fertilitate.

Care sunt afecțiunile glandei tiroide și simptomele prin care se remarcă acestea? 

Acum că ai aflat mai multe despre glanda tiroidă, ce este și ce roluri are, trebuie să descoperi și principalele afecțiuni ale acestui organ. Dezechilibrele tiroidiene pot fi împărțite în două categorii principale: hipotiroidism și hipertiroidism.

  • Hipotiroidism

Hipotiroidismul este caracterizat prin producția insuficientă de hormoni tiroidieni. Cauzele pot varia de la boli autoimune, cum ar fi tiroidita Hashimoto, la deficiențe de iod sau tratamente medicale precum radioterapia. Simptomele hipotiroidismului pot include oboseală, creștere în greutate, scăderea ratei metabolice, piele uscată, depresie și frig constant. Aceste simptome pot afecta semnificativ calitatea vieții, ducând la o senzație persistentă de oboseală și lipsă de energie.

  • Hipertiroidism

Hipertiroidismul, pe de altă parte, apare atunci când glanda tiroidă produce prea mulți hormoni tiroidieni. Cauzele cele mai comune ale hipertiroidismului sunt boala Graves și nodulii tiroidieni hiperactivi. Glanda tiroidă mărită are simptome precum pierdere în greutate, anxietate, insomnie, palpitații, tremurături și sensibilitate la căldură. Hipertiroidismul poate, de asemenea, afecta calitatea vieții prin producerea unui exces de energie, care poate fi epuizant din punct de vedere mental și fizic.

În afară de dereglările de tiroidă generale, există câteva afecțiuni ce pot influența, de asemenea, calitatea vieții bolnavilor:

  • Tiroidita Hashimoto: Aceasta este o boală autoimună în care sistemul imunitar atacă glanda tiroidă, ducând la hipotiroidism. Pacienții cu tiroidita Hashimoto pot acuza oboseală, creștere în greutate și depresie, afectând semnificativ calitatea vieții. Totuși, există numeroase variante de suplimente naturiste care ajută la controlul acestor simptome. De exemplu, gelul de Aloe Vera ECO la 3 L este cunoscut pentru că are efect benefic în oboseală, susținând rezistența la încărcătura psihică și fizică.
  • Boala Graves: O altă boală autoimună, boala Graves, cauzează hipertiroidism. Persoanele afectate pot avea dificultăți în gestionarea energiei excesive și anxietății.
  • Nodulii tiroidieni: Acești noduli pot fi atât hiperactivi (cauzând hipertiroidism), cât și inactivi (cauzând hipotiroidism). Pot provoca disconfort fizic și emoțional, afectând în mod negativ activitățile de zi cu zi.

Afecțiunile tiroidiene pot avea un impact major asupra calității vieții. Simptomele asociate cu hipotiroidism, cum ar fi oboseala, depresia și creșterea în greutate, pot limita capacitatea unei persoane de a se bucura de activități zilnice și de a duce o viață activă. Pe de altă parte, hipertiroidismul poate cauza anxietate și agitație, ducând la un sentiment constant de neliniște.

De asemenea, afecțiunile tiroidiene pot afecta viața socială și relațiile cu cei din jur. Persoanele cu tulburări tiroidiene pot avea dificultăți în gestionarea stresului și pot deveni izolate din cauza simptomelor lor. Mai mult, fluctuațiile în greutate și aspectul fizic pot afecta încrederea în sine.

Cum se realizează diagnosticul afecțiunilor de glandă tiroidă la femei și bărbați? 

Diagnosticul afecțiunilor de tiroidă implică o serie de pași și investigații care ajută medicul să identifice tipul și gravitatea problemei. Mai jos sunt prezentate câteva dintre cele mai comune metode folosite pentru a stabili un diagnostic:

  • Istoric medical și examinare fizică: Medicul va începe cu o discuție detaliată despre simptomele pe care le experimentezi și va lua în considerare factorii de risc, precum istoricul familiei privind afecțiunile tiroidiene. Apoi, va realiza un examen fizic pentru a verifica glanda tiroidă, care poate fi mărită în dimensiuni sau se poate prezenta sub forma unor noduli inflamați.

Cum se realizeaza diagnosticul afectiunilor de glanda tiroida la femei si barbati, femeie consultata de medic, aronia-charlottenburg.ro

Poză de Freepik pe Freepik.com

  • Teste de sânge pentru hormonii tiroidieni: Unul dintre cei mai importanți pași în diagnosticul afecțiunilor tiroidiene este efectuarea unor teste de sânge pentru a măsura nivelurile de hormoni tiroidieni. Testele obișnuite includ:
  1. TSH (hormonul de stimulare tiroidiană): Nivelurile ridicate de TSH indică hipotiroidism, în timp ce nivelurile scăzute pot sugera hipertiroidism.
  2. T4 (tiroxina) și T3 (triiodotironina): Aceste teste măsoară nivelurile hormonilor tiroidieni. Hipotiroidismul este asociat cu niveluri scăzute de T4 și T3, în timp ce hipertiroidismul este asociat cu niveluri ridicate ale acestor doi hormoni.
  3. Tireoglobulina (Tg) și anticorpii antitiroidieni: Aceste teste pot ajuta la diagnosticarea afecțiunilor de tip autoimun ale tiroidei, așa cum este cazul tiroiditei Hashimoto și a bolii Graves.
  • Ecografie tiroidiană: Pentru a evalua dimensiunea și structura glandei tiroide, medicul poate recomanda o ecografie tiroidiană. Aceasta poate ajuta la detectarea nodulilor sau a altor anomalii.

Cum se realizeaza diagnosticul afectiunilor de glanda tiroida la femei si barbati, femeie la ecografie de tiroida, aronia-charlottenburg.ro

Poză de Stefamerpik pe Freepik.com

  • Biopsie (biopsie aspirativă cu ac fin): Dacă se găsesc noduli tiroidieni sau alte modificări suspecte la ecografie, medicul poate efectua o biopsie cu ac fin pentru a obține o mostră de țesut din glanda tiroidă. Aceasta poate ajuta la identificarea tipului de noduli (benigni sau maligni).
  • Scintigrafie tiroidiană: Această investigație implică administrarea unui material radioactiv și realizarea de imagini ale glandei tiroide pentru a evalua funcția acesteia. Poate fi utilizată pentru a diferenția afecțiunile tiroidiene, inclusiv hipertiroidismul și nodulii tiroidieni.
  • Computer tomograf (CT) sau imagistică prin rezonanță magnetică (RMN): Aceste imagini pot fi efectuate pentru a evalua în detaliu glanda tiroidă și țesuturile din jur, mai ales în cazurile în care există complicații sau suspiciuni de extindere a afecțiunii în alte zone.
  • Teste imunologice: În cazul afecțiunilor autoimune ale tiroidiei, precum tiroidita Hashimoto sau boala Graves, pot fi efectuate teste pentru a măsura anticorpii specifici tiroidieni, cum ar fi anticorpii anti-tiroidperoxidază (TPO) sau anticorpii anti-receptor de TSH (TRab).

Diagnosticul corect al afecțiunilor tiroidiene este esențial pentru a începe tratamentul adecvat și pentru a gestiona eficient simptomele și complicațiile potențiale. Desigur, este important să consulți un medic specialist endocrinolog pentru evaluare și diagnostic, deoarece fiecare caz poate fi diferit și necesită tratamente specifice.

Care este dieta ideală pentru glanda tiroidă și ce alimente/suplimente sunt benefice pentru funcționarea sa corectă?

Care este cea mai potrivita alimentatie pentru glanda tiroida si ce suplimente ajuta la buna functionare a acesteia suplimente, aronia-charlottenburg.ro

Poză de Polina Tankilevitch pe Pexels.com

Nutriția joacă un rol esențial în menținerea sănătății glandei tiroide. Glanda tiroidă are nevoie de anumiți nutrienți pentru a funcționa corect și pentru a produce hormonii tiroidieni în cantități adecvate. De asemenea, există suplimente care pot susține funcționarea glandei tiroide și pot ajuta la prevenirea sau gestionarea unor afecțiuni tiroidiene.

Nutrienții esențiali pentru sănătatea glandei tiroide:

  • Iod: este un element de bază în producerea hormonilor tiroidieni. Deficiența de iod poate duce la hipotiroidism și alte probleme tiroidiene. Surse bune de iod includ sarea iodată, fructele de mare, algele marine și produsele lactate.
  • Seleniu: este un mineral de bază în transformarea hormonilor tiroidieni inactivi (T4) în hormonii activi (T3). Printre cele mai bune surse de seleniu se numără nucile, semințele, carnea, peștele și ouăle.
  • Tirozină: este un aminoacid de bază în producerea hormonilor tiroidieni. Se găsește în alimente precum carne, pește, ouă, nuci și semințe.
  • Vitamina D: joacă un rol important în reglarea funcției tiroidiene. Poate fi obținută prin expunerea la soare, dar și din alimente precum peștele gras, ouăle și lactatele sau prin suplimente bogate în vitamina D3 și calciu.
  • Vitaminele B: în special B2, B3 și B6 sunt necesare pentru funcționarea corectă a glandei tiroide. Aceste vitamine se găsesc în alimente precum carne, ouă, legume cu frunze verzi și cereale integrale, dar și în gelul de aloe vera ECO la 3 L, care poate fi achiziționat fie de pe site, fie din rețeaua de magazine DM!

Este important să consulți întotdeauna un medic sau un specialist în nutriție înainte de a lua orice supliment, deoarece un aport excesiv sau inadecvat de nutrienți poate avea efecte nedorite asupra stării tale de sănătate. În plus, un medic poate evalua starea glandei tiroide și poate oferi sfaturi personalizate privind dieta și suplimentele necesare. Nutriția corectă și gestionarea suplimentelor pot juca un rol semnificativ în menținerea sănătății și prevenirea unor afecțiuni tiroidiene.

Glanda tiroidă joacă un rol esențial în reglarea unor procese esențiale bunei funcționări ale organismului, având un impact important asupra metabolismului, temperaturii corporale, dezvoltării etc. Dezechilibrele glandei tiroidiene pot duce la o varietate de simptome și afecțiuni, dar cu diagnosticul și tratamentul adecvate, majoritatea acestor probleme pot fi gestionate cu succes. Este important să se acorde atenție sporită semnelor și simptomelor care pot indica o disfuncție tiroidiană și să se solicite ajutor ori de câte ori apar modificări.

 

Referințe:

  1. Vanderpump MP. The epidemiology of thyroid disease. Br Med Bull. 2011;99:39-51. doi: 10.1093/bmb/ldr030. PMID: 21893493.
  2. Zhang J, Lazar MA. The mechanism of action of thyroid hormones. Annu Rev Physiol. 2000;62:439-66. doi: 10.1146/annurev.physiol.62.1.439. PMID: 10845098.
  3. P. A. Farling, Thyroid disease, BJA: British Journal of Anaesthesia, Volume 85, Issue 1, 1 July 2000, Pages 15–28, https://doi.org/10.1093/bja/85.1.15
  4. Sharma S, Ashraf MA, Shahid MA. Physiology, Thyroid Hormone. [Updated 2023 Jun 5]. In: StatPearls [Internet]. Treasure Island (FL): StatPearls Publishing; 2024 Jan-. Available from: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK500006/
Blog

Ultimele articole

Blog

Acneea chistică – din ce cauze apare și ce metode de prevenire sau ameliorare există?

Acneea chistică este atât o afecțiune dermatologică, cât și o problemă estetică. Această formă severă de acnee, în cad...
Blog

Scleroză multiplă – speranța de viață, cauze și simptome

Câte lucruri ai auzit până acum despre scleroza multiplă? Aceasta este o afecțiune destul de complexă, iar multe lucruri ră...
Blog

Lipsa de fier și simptomele care îți pot afecta viața de zi cu zi: ce alimente poți să consumi pentru a preveni efectele nedorite ale carenței de fier?

  Aproximativ două miliarde de persoane din întreaga lume nu consumă suficient fier în dieta lor. În timp ce corpul n...
Blog

Bronșita – cauze, tipuri, simptome și importanța prevenției prin remedii naturiste

Cu siguranță ai auzit până acum de această afecțiune, dar știi ce înseamnă bronșita? Ea reprezintă una dintre cele mai ...
Aloe Vera Gel 3L ECO (RO-ECO-029)

Aloe Vera Gel 3L ECO (RO-ECO-029)

149 lei134,10 lei
Adaugă în coș