Encefalita – simptome, cauze și tratament

Encefalita este o afecțiune gravă care necesită intervenție medicală imediată. Această inflamație a țesutului cerebral, cunoscută popular și ca „aprindere de creier”, poate evolua rapid și are potențial letal, mai ales în cazul copiilor și al vârstnicilor. Deși apare rar, severitatea bolii impune diagnostic și tratament prompt. Simptomele debutează brusc și pot varia de la dureri de cap și febră, până la convulsii, tulburări de comportament sau pierderea cunoștinței.

În multe cazuri, cauza exactă nu este identificată, ceea ce face ca stabilirea diagnosticului să fie provocatoare. Encefalita poate fi provocată de infecții virale (precum virusul herpes simplex), bacteriene, autoimune sau chiar fungice. Uneori, inflamația afectează și meningele – situație numită meningoencefalită.

În acest articol, vei descoperi care sunt cauzele encefalitei, simptomele frecvente, cum se pune diagnosticul, ce opțiuni de tratament există și ce presupune recuperarea completă.

Ce este encefalita („aprinderea de creier”) și cum se manifestă?

Sursa foto: Shutterstock.com

Encefalita este o inflamație acută a creierului, care poate afecta grav funcțiile neurologice. În unele cazuri, inflamația se poate extinde și la meningele creierului, situație cunoscută sub numele de meningoencefalită. Din punct de vedere al cauzelor, encefalita poate fi:

• virală – cea mai frecventă formă, inclusiv encefalita herpetică;
• bacteriană;
• fungică;
• autoimună – când sistemul imunitar atacă țesutul cerebral.

Anumite virusuri se transmit direct de la om la om, altele, precum arbovirusurile, necesită un vector (țânțar sau căpușă). Există și situații în care un virus latent din organism, precum herpes simplex, se reactivează și declanșează inflamația cerebrală.

Simptomele encefalitei variază în funcție de severitate și zona afectată a creierului. În formele ușoare, pot apărea febră, dureri de cap, oboseală și o stare generală alterată. În formele grave, simptomele pot include confuzie, tulburări de vorbire, convulsii, modificări de comportament, comă și chiar deces.

Gravitatea encefalitei constă în riscul ridicat de complicații pe termen lung, cum ar fi tulburări cognitive, de memorie sau coordonare, și chiar dizabilități permanente. Din acest motiv, diagnosticul precoce și tratamentul prompt sunt esențiale pentru a limita daunele neurologice și a îmbunătăți șansele de recuperare.

Simptomele encefalitei la adulți și copii

Simptomele encefalitei

Manifestările encefalitei pot varia semnificativ de la o persoană la alta, în funcție de vârstă, severitatea inflamației și zona creierului afectată. Recunoașterea rapidă a acestor semne este esențială pentru diagnostic și tratament precoce.

Simptome frecvente

Acestea sunt semnele generale care pot apărea în stadiile incipiente ale bolii, adesea confundate cu o infecție virală obișnuită:

• febră;
• cefalee (dureri de cap intense);
• fotofobie (sensibilitate la lumină);
• greață și vărsături;
• slăbiciune generală, oboseală marcată;
• gât înțepenit.

Simptome neurologice moderate

Pe măsură ce inflamația avansează, apar tulburări neurologice care indică afectarea funcțiilor cerebrale:

• confuzie și dezorientare;
• tulburări de memorie și de vorbire;
• modificări de comportament sau iritabilitate;
• somnolență excesivă;
• rigiditate a membrelor și mișcări lente;
• tuse (în unele cazuri).

Simptome grave

Simptomele severe indică o afectare neurologică majoră și necesită intervenție medicală de urgență:

• febră ridicată (peste 39,4°C);
• convulsii;
• pierderi de memorie;
• dificultăți de înțelegere a limbajului;
• tulburări de auz sau vedere;
• agresivitate;
• pierderea conștienței;
• comă.

Sursa foto: Shutterstock.com

Simptomele de encefalită la copii și sugari

La copii mici, recunoașterea encefalitei este mai dificilă, deoarece simptomele sunt mai puțin specifice și comunicarea este limitată:

• fontanelă bombată;
• vărsături repetate;
• refuzul alimentației;
• plâns continuu, inexplicabil;
• somnolență accentuată;
• iritabilitate extremă;
• rigiditate corporală;
• tulburări motorii.

Nu în ultimul rând, pentru susținerea memoriei și a funcțiilor cognitive în perioadele de recuperare, poate fi util suplimentul natural Brain and Memory 200ml – o combinație din 6 plante și superfructe pentru o minte echilibrată și atentă.

Sursa foto: Aronia-charlottenburg.ro

Cauzele, factorii de risc și sechelele encefalitei

Sursa foto: Shutterstock.com

Encefalita poate fi declanșată de o varietate de factori infecțioși și neinfecțioși. În cele mai multe cazuri, cauza principală este una virală, dar pot fi implicate și bacterii sau reacții autoimune.

Virusurile care pot cauza encefalită

• Virusul herpes simplex (HSV-1 și HSV-2) – cea mai frecventă cauză a encefalitei virale primare, cu evoluție severă dacă nu este tratată imediat.
• Alte virusuri herpetice – virusul Epstein-Barr (mononucleoza) și virusul varicelo-zosterian (varicela și zona zoster).
• Enterovirusuri – provoacă simptome asemănătoare gripei (inclusiv dureri abdominale, conjunctivită).
• Arbovirusuri (transmise de insecte):
  • virusul West Nile, St. Louis, encefalita estică și vestică (țânțari);
  • virusul encefalitic transmis de căpușe (boala căpușelor);
  • virusul Powassan (transmis tot de căpușe).
• Virusul rabiei – encefalită rapid progresivă, fatală după debutul simptomelor.
• Virusuri ale copilăriei – rujeolă, oreion și rubeolă (acum prevenite prin vaccinare).

Tipuri de encefalită

• Encefalita primară (infecțioasă) – este cauzată direct de virusuri comune, virusuri ale copilăriei sau arbovirusuri.
• Encefalita secundară (post-infecțioasă sau autoimună) – apare ca reacție imună anormală, care atacă țesutul cerebral sănătos. Se poate declanșa după o infecție sau prezența unei tumori (encefalită paraneoplazică).
• În cazuri rare, encefalita poate apărea și ca reacție secundară la vaccinuri, însă riscul este extrem de scăzut comparativ cu riscul de encefalită post-virală.

Factori de risc

• vârsta extremă: copii mici și vârstnici sunt cei mai vulnerabili;
• sistem imunitar slăbit (HIV/SIDA, boli autoimune, tratamente imunosupresoare);
• expunerea la țânțari sau căpușe infectate;
• călătoriile în regiuni endemice cu virusuri transmise prin vectori;
• sezonul cald, care favorizează înmulțirea insectelor purtătoare de virusuri.

Complicații și prognostic

Evoluția encefalitei depinde de cauza subiacentă, de promptitudinea tratamentului și de vârsta pacientului. Pot apărea:

• sechele neurologice: tulburări de memorie, epilepsie, dificultăți motorii;
• modificări de comportament și tulburări psihiatrice;
• leziuni cerebrale ireversibile în cazurile severe;
• deces, dacă intervenția medicală este întârziată.

Tipuri de encefalită – virală, autoimună, herpetică, limbică, letargică, transmisă de căpușe

Encefalita poate fi clasificată în mai multe forme, în funcție de cauză, evoluție și zona cerebrală afectată. Identificarea tipului corect de encefalită este esențială pentru inițierea tratamentului potrivit și pentru îmbunătățirea prognosticului pacientului. Mai jos sunt prezentate cele mai importante tipuri de encefalită, împreună cu particularitățile fiecăreia:

Encefalita herpetică

Este cea mai frecventă și severă formă de encefalită virală, cauzată de virusul herpes simplex de tip 1. Afectează în special lobii temporali și poate duce la leziuni cerebrale majore dacă nu este tratată prompt cu antivirale. Rata mortalității netratate poate depăși 70%.

Encefalita letargică

Cunoscută și ca „boala somnului”, este o formă rară, istoric asociată cu o epidemie în secolul XX. Se manifestă prin somnolență profundă, tulburări de mișcare și comportament. Poate duce la complicații neurologice tardive, cum ar fi parkinsonismul post-encefalitic.

Encefalita limbică

Afectează sistemul limbic (memorie, emoții, comportament). Se caracterizează prin confuzie, pierderi de memorie, comportament inadecvat și modificări de personalitate. De obicei are origine autoimună, fiind asociată cu prezența unor anticorpi specifici.

Encefalita West Nile

Este cauzată de virusul West Nile, transmis de țânțari. Majoritatea cazurilor sunt asimptomatice, dar formele severe pot include encefalită, meningită sau paralizie flască. Afectează în special persoanele vârstnice sau cu imunitate scăzută.

Encefalita Rasmussen

Formă rară de encefalită autoimună, care apare în copilărie. Afectează o singură emisferă cerebrală și provoacă convulsii rezistente la tratament, deteriorare neurologică progresivă și atrofie cerebrală. În cazuri severe, tratamentul chirurgical (hemisferectomie) poate fi necesar.

Encefalita transmisă de căpușe

Apare în special în Europa Centrală și de Est, Rusia și Asia. Evoluează în două faze: una febrilă și una neurologică (encefalită sau meningoencefalită). Vaccinarea este recomandată persoanelor expuse la mușcături de căpușe în zone endemice.

Cum se diagnostichează encefalita?

Din cauza faptului că simptomele encefalitei pot fi asemănătoare cu cele ale altor afecțiuni (precum meningita, tumorile cerebrale sau accidentele vasculare), este necesară o evaluare medicală complexă, care combină anamneza, examenul clinic și investigațiile de laborator și imagistică.

Anamneza și examenul clinic

Medicul va evalua istoricul medical recent și va efectua un examen fizic detaliat. Acesta poate indica:

• reflexe anormale;
• confuzie mintală sau alterarea stării de conștiență;
• dificultăți de vorbire sau coordonare;
• rigiditate la nivelul gâtului;
• slăbiciune musculară;
• semne de presiune intracraniană crescută;
• manifestări extrapulmonare (ficat, plămâni).

Investigații de laborator

Sunt necesare mai multe analize pentru a evidenția inflamația, infecțiile sau disfuncțiile sistemice:

• hemoleucogramă completă;
• ureea și creatinina serice (pentru evaluarea funcției renale și hepatice);
• electroliți urinari (dacă se suspectează secreția inadecvată de ADH);
• markerii virali și anticorpi specifici (pentru encefalite autoimune sau virale);
• analize serologice și moleculare din sânge sau lichid cefalorahidian.

Puncție lombară și analiza LCR

Este o investigație esențială pentru confirmarea inflamației cerebrale. Procedura presupune prelevarea unei probe de lichid cefalorahidian (LCR), care este analizat pentru a detecta:

• număr crescut de celule albe (pleiocitoză);
• concentrație crescută de proteine;
• scăderea glicemiei (hipoglicorahie);
• prezența agenților infecțioși (prin PCR, cultură sau teste imunologice);
• markeri autoimuni în encefalitele non-infecțioase.

Electroencefalograma (EEG)

EEG-ul evaluează activitatea electrică a creierului. Este util pentru:

• detectarea activității epileptiforme;
• identificarea undelor anormale, mai ales în encefalita herpetică (lobii temporali);
• monitorizarea evoluției encefalitei și a răspunsului la tratament.

Imagistică cerebrală: CT și RMN

Imagistica cerebrală ajută la diferențierea encefalitei de alte afecțiuni neurologice severe. Sunt recomandate:

• Tomografia computerizată (CT) – utilizată inițial, mai ales dacă se suspectează hipertensiune intracraniană;
• Rezonanța magnetică nucleară (RMN) – preferată pentru acuratețea superioară în detectarea modificărilor inflamatorii, edemului sau necrozei;
• RMN-ul poate sugera tipul encefalitei prin localizarea leziunilor (ex: lobii temporali – herpetică; sistemul limbic – autoimună).

Opțiuni de tratament și metode de îngrijire

Tratamentul encefalitei trebuie început cât mai rapid posibil, într-un cadru spitalicesc, deoarece întârzierea poate duce la complicații severe sau chiar deces. În funcție de cauza identificată (virală, autoimună, bacteriană etc.), se administrează terapii specifice, dar tratamentul este în primul rând simptomatic și de susținere. Spitalizarea poate dura de la câteva zile la mai multe săptămâni sau luni.

Tipuri de tratamente administrate

• Medicamente antivirale
  Sunt utilizate în cazurile de encefalită virală. În encefalita herpetică, aciclovirul este tratamentul de primă linie și trebuie administrat intravenos în primele 48-72 de ore de la debutul simptomelor. Alte antivirale, precum ganciclovir sau foscarnet, pot fi folosite pentru virusuri diferite.
• Corticosteroizi
  Sunt recomandați pentru a reduce inflamația cerebrală în formele autoimune sau post-infecțioase ale bolii.
• Imunoterapie
  Se pot administra imunoglobuline intravenoase (IVIG) sau se poate face plasmafereză pentru a elimina anticorpii patologici din sânge. În formele rezistente, se recurge la imunosupresoare de linia a doua (rituximab, ciclofosfamidă).
• Antibiotice sau antifungice
  Sunt folosite dacă encefalita are cauze bacteriene sau fungice.
• Medicamente simptomatice
  • Antipiretice (pentru reducerea febrei);
  • Sedative și antiepileptice (pentru controlul convulsiilor);
  • Soluții hipotonice sau manitol (pentru edem cerebral);
  • Suport respirator (oxigenoterapie sau ventilație mecanică).

Pacienții cu forme severe pot fi internați în terapie intensivă pentru monitorizare continuă. Aici se urmăresc atent funcțiile vitale și apariția complicațiilor. În paralel:

• se menține hidratarea și nutriția;
• se previn infecțiile asociate spitalizării;
• se inițiază fizioterapie pentru recuperarea funcției motorii.

Este encefalita contagioasă?

Encefalita nu este în general contagioasă, dar anumite virusuri care o pot provoca (ca virusul herpes, rujeolic, enterovirusuri) se pot transmite. Totuși, apariția encefalitei în urma acestor infecții este rară. Măsurile de izolare pot fi necesare în unele cazuri, mai ales când agentul cauzal este transmis pe cale respiratorie.

Tratamentul simptomatic se bazează și pe terapie pentru febră (paracetamol), combaterea deshidratării, a dezechilibrelor electrolitice și a stărilor de agitație. După stabilizarea stării pacientului, recuperarea neurologică poate începe prin fiziokinetoterapie, logopedie sau consiliere psihologică, în funcție de sechele.

În lipsa unui tratament adecvat, encefalita poate fi fatală. Chiar și în cazurile de supraviețuire, pacienții pot rămâne cu dizabilități cognitive, motorii sau comportamentale. De aceea, diagnosticul precoce și tratamentul corect sunt esențiale pentru a reduce riscurile și a îmbunătăți calitatea vieții.

Cum decurge procesul de recuperare după encefalită?

Recuperarea în urma unei encefalite este un proces lent și, uneori, dificil. Deși unii pacienți se pot vindeca complet, în multe cazuri, boala lasă în urmă sechele pe termen lung, care pot afecta semnificativ calitatea vieții. Faza acută a encefalitei durează, în general, între 1 și 2 săptămâni, iar simptomele – precum febra, confuzia și convulsiile – dispar treptat sau brusc. Totuși, adevărata recuperare abia atunci începe.

Majoritatea pacienților care supraviețuiesc encefalitei rămân cu una sau mai multe dintre următoarele probleme:

• Deficite de memorie, în special memoria de scurtă durată;
• Convulsii recurente, care pot necesita tratament antiepileptic cronic;
• Modificări de comportament – de la iritabilitate la apatie;
• Modificări de personalitate, inclusiv dezinhibiție sau agresivitate;
• Deficiență de atenție și concentrare;
• Oboseală cronică și rezistență scăzută la efort.

În perioada imediat următoare episodului encefalitic, mai ales în formele grave, pacienții pot avea nevoie de:

• Ventilație asistată, în caz de insuficiență respiratorie;
• Monitorizarea funcțiilor vitale – tensiune arterială, puls, respirație;
• Administrarea de fluide intravenoase, pentru hidratare și echilibru electrolitic;
• Corticosteroizi, pentru a reduce inflamația cerebrală;
• Medicamente antiepileptice, dacă apar convulsii.

Procesul de recuperare poate dura de la câteva luni la câțiva ani și este adesea epuizant din punct de vedere fizic și emoțional. În unele cazuri, recuperarea completă nu este posibilă. Pentru a crește șansele de reabilitare funcțională, pacientul poate avea nevoie de o echipă interdisciplinară de specialiști, precum:

• Neuropsiholog – ajută la identificarea și tratarea disfuncțiilor cognitive;
• Fizioterapeut – lucrează pentru redobândirea mobilității și coordonării;
• Terapeut ocupațional – oferă soluții pentru reintegrarea în viața de zi cu zi;
• Logoped – sprijină pacienții cu tulburări de vorbire și comunicare.

Ce măsuri pot fi luate pentru a preveni encefalita?

Encefalita poate fi prevenită, iar prevenția presupune reducerea expunerii la agenții care pot provoca inflamația creierului. Iată ce poți face pentru a-ți proteja sănătatea:

• Spală-te frecvent pe mâini cu apă și săpun, mai ales înainte de masă sau după contactul cu suprafețe murdare;
• Evită utilizarea în comun a tacâmurilor, paharelor și altor obiecte de igienă personală;
• Întreabă medicul înainte de plecarea în vacanță, mai ales în zone din Asia sau Europa Centrală, dacă este necesară vaccinarea preventivă;
• Protejează-te de țânțari și căpușe, vectori importanți ai encefalitelor transmisibile;
• Poartă îmbrăcăminte protectoare – cămăși cu mâneci lungi, pantaloni lungi, în special la iarbă verde sau în pădure;
• Evită pe cât posibil contactul cu persoane infectate, în special dacă este vorba de forme virale contagioase.

De asemenea, un sistem imunitar puternic joacă un rol esențial în prevenirea infecțiilor care pot duce la encefalită. Pentru a-l susține:

• urmează o dietă echilibrată, bogată în vitamine și antioxidanți;
• fă mișcare regulat;
• dormi suficient – cel puțin 7-8 ore pe noapte;
• evită stresul cronic și fumatul.

Nu în ultimul rând, unele forme de encefalită pot fi prevenite prin vaccinuri specifice. Printre cele mai importante se numără:

• Vaccinul ROR (rujeolă, oreion, rubeolă) – previne infecții care pot cauza encefalită secundară;
• Vaccinul împotriva varicelei – reduce riscul de encefalită variceloasă;
• Vaccinul împotriva encefalitei de căpușe – indicat mai ales pentru persoanele din zone endemice (Europa Centrală, Rusia, Asia);
• Vaccinul împotriva encefalitei japoneze – recomandat călătorilor în regiuni asiatice;
• Vaccinul antirabic – util în cazul mușcăturilor de animale suspecte de rabie.

În concluzie, encefalita rămâne o afecțiune neurologică gravă, care necesită atenție medicală imediată și o abordare terapeutică complexă. Deși nu este foarte frecventă, severitatea sa și potențialul de a provoca sechele permanente sau chiar deces fac din recunoașterea timpurie a simptomelor și începerea rapidă a tratamentului aspecte cruciale pentru prognosticul pacientului. Prin urmare, este vital să fim informați și să acționăm prompt în fața oricăror simptome sugestive.

Disclaimer! Informațiile prezentate în acest articol au scop informativ și educativ. Ele nu înlocuiesc consultul medical de specialitate, diagnosticul sau tratamentul recomandat de un profesionist în domeniul sănătății.

Referințe:

1. Venkatesan A, Tunkel AR, Bloch KC, et al. Case definitions, diagnostic algorithms, and priorities in encephalitis: consensus statement of the international encephalitis consortium. Clin Infect Dis. 2013;57(8):1114-1128;

2. Granerod J, Ambrose HE, Davies NW, et al. Causes of encephalitis and differences in their clinical presentations in England: a multicentre, population-based prospective study. Lancet Infect Dis. 2010;10(12):835-844;

3. Whitley RJ, Gnann JW. Viral encephalitis: familiar infections and emerging pathogens. Lancet. 2002;359(9305):507-513;

4. Bradshaw MJ, Venkatesan A. Herpes simplex virus-1 encephalitis in adults: pathophysiology, diagnosis, and management. Neurotherapeutics. 2016;13(3):493-508;

5. Dalmau J, Graus F. Antibody-mediated encephalitis. N Engl J Med. 2018;378(9):840-851;

6. Singh TD, Fugate JE, Rabinstein AA. The spectrum of acute encephalitis: causes, management, and predictors of outcome. Neurology. 2015;84(4):359-366.