Degenerescența maculară: ce este, cum se manifestă și care sunt opțiunile de tratament?

Degenerescența maculară ce este, cum se manifestă și care sunt opțiunile de tratament (1)

Văzul este un simț esențial pentru o viață normală și ușoară, de care să ne putem bucura din plin. Din păcate, diverse boli și probleme ne pot afecta vederea, iar degenerescența maculară este una dintre ele. Aceasta poate apare odată cu înaintarea în vârstă și, deși nu este dureroasă, poate provoca dificultăți în desfășurarea unor activități simple. 

Află cum se manifestă această afecțiune, ce o cauzează și mai ales cum o putem preveni sau atenua. 

1. Degenerescența maculară legată de vârstă: scurtă prezentare generală

Primul lucru de știut despre degenerescența maculară este că afectează vederea și apare odată cu înaintarea în vârstă. Există diferite intervenții ce pot ajuta la gestionarea simptomelor și la încetinirea progresiei bolii. Până a ajunge la ele, însă, este nevoie să înțelegem cum se manifestă această boală și de ce apare.

Ce este degenerescența maculară?

Macula este o zonă mică, dar importantă, din centrul retinei. Ea este responsabilă pentru vederea centrală clară, necesară în activități precum cititul, recunoașterea fețelor persoanelor cunoscute sau condusul. Degenerescența maculară este „legată de vârstă” și apare în limbajul de specialitate abreviată DMLV – sau, în engleză, AMD (age related macular degeneration). De unde vine această denumire? Conform statisticilor, vârsta de 50 de ani este pragul la care degenerescența maculară începe să apară. Așadar, odată cu înaintarea în vârsta, crește semnificativ și riscul de a dezvolta această afecțiune.

Există două tipuri principale de degenerescență maculară: uscată și umedă. Degenerescența maculară uscată este mai frecventă și progresează lent. Cea umedă este mai gravă și poate duce la o pierdere rapidă a vederii centrale. Chiar dacă nu poate fi tratată, este important ca persoanele care suferă de această afecțiune să își monitorizeze vederea. Îndrumările unui medic oftalmolog pot fi de ajutor pentru a încetini progresia bolii.

Degenerescența maculară la tineri: este posibilă apariția acesteia?

Degenerescența maculară este asociată, prin natura sa, cu vârsta înaintată, însă nu este exclus să apară și la tineri. De altfel, unele forme de degenerescență maculară sunt ereditare. Prin urmare, dacă un tânăr are un istoric familial de DMLV, riscul crește. De asemenea, bolile autoimune, ce afectează persoane de diferite vârste, pot fi o cauză a apariției degenerescenței maculare la tineri.

Deoarece degenerescența maculară este mai puțin probabilă la tineri, scopul principal al acestora ar trebui să fie menținerea sănătății. Acest lucru se poate face prin:

  • sport sau exerciții fizice regulate;
  • renunțarea la fumat, dacă este cazul;
  • odihnă adecvată;
  • atingerea unei greutăți sănătoase;
  • protecție împotriva radiațiilor UV;
  • o alimentație echilibrată.

Suplimentele alimentare pot fi de mare ajutor pentru menținerea sănătății oculare. Afinele, de pildă, aceste fructe de pădure mici, delicioase și bogate în nutrienți, sunt adesea asociate cu sănătatea ochilor. Ele pot contribui la prevenirea degenerescenței maculare datorită prezenței antioxidanților în conținutul lor. Aceste substanțe naturale ajută la protejarea celulelor ochilor de daunele oxidative cauzate de radicalii liberi, care pot fi responsabili și pentru apariția DMLV.
Capsulele Afin ECO Forte, 100% naturale și vegane, sunt realizate din afine proaspete de cultură. Cu o concentrație mare de vitamine, minerale și antioxidanți, acest supliment ne oferă toate proprietățile vindecătoare ale acestor plante. Ia 4 capsule pe zi și bucură-te de toate beneficiile unui produs sănătos!

Afin ECO Forte 120 Capsule
Sursă foto: Aronia-charlottenburg.ro

Degenerescența maculară: cauze și factori de risc

Principalul factor de risc pentru DMLV este vârsta. Astfel, degenerescența maculară este mai frecventă după 50-60 de ani. Ce determină însă, concret, apariția acestei boli, nu a fost încă identificat. Știm, totuși, care este procesul de dezvoltare a celor două forme sub care DMLV poate apărea.

Astfel, degenerescența maculară uscată apare în urma unei acumulări de drusen în spatele ochilor. Drusenul este o depunere gălbuie sau albă, de mici dimensiuni, care se formează între straturile retinei. Drusenii sunt, așadar, depozite de proteine, grăsimi și resturi celulare.

După împlinirea vârstei de 40 de ani, prezența câtorva druseni este considerată normală. Un număr mare, însă, sau prezența unor druseni de mari dimensiuni, poate indica apariția degenerescenței maculare legate de vârstă.

Degenerescența maculară umedă, în schimb, apare în urma dezvoltării anormale a unor vase de sânge în spatele ochilor. Mai concret, apare în spatele retinei, acolo unde se află și macula. Scurgerile de sânge și lichid în maculă pot duce la umflarea acesteia și la deteriorarea celulelor fotosensibile. Astfel, apare DMLV umedă, care evoluează rapid și nu este reversibilă.

Alte cauze sau factori de risc pe care cercetările în domeniu le-au identificat sunt:

  • Hipertensiunea arterială;
  • Diabetul zaharat;
  • Persoanele cu antecedente familiale de degenerescență maculară prezintă un risc crescut de a dezvolta această afecțiune la rândul lor.
  • Fumatul este un factor de risc major pentru DMLV, din cauza deteriorării pe care o cauzează asupra vaselor de sânge și, implicit, asupra structurii ochiului.
  • Obezitatea este un alt factor ce poate crește riscul de DMLV.
  • Colesterolul ridicat;
  • O dietă săracă în fructe sau legume, care înseamnă un aport redus de antioxidanți;
  • Expunerea prelungită la radiațiile ultraviolete (UV);

Poate fi important de menționat și faptul că DMLV afectează atât femeile, cât și bărbații, în mod egal. Totuși, pentru că speranța de viață a femeilor este mai mare, statisticile arată o incidență mai mare a bolii în rândul acestora.

2. Se poate vindeca degenerescența maculară? Principalele simptome și metode de tratament

Cel mai important aspect în legătură cu degenerescența maculară este că tratamentul imediat este esențial. DMLV nu conduce la orbire, însă afectează ușurința cu care facem activități zilnice banale, precum cititul. În absența tratamentului adecvat, această afecțiune se poate agrava semnificativ. Din acest motiv, depistarea timpurie este foarte importantă.

Degenerescența maculară: simptome

2.1. Degenerescenta maculara simptome flacon Afin Eco Forte pe un suport de sticla, vaze cu flori galbene

Sursă foto: Aronia-charlottenburg.ro

Întrucât degenerescența maculară este o afecțiune a vederii centrale, înseamnă că vederea periferică nu va avea de suferit. Ce înseamnă acest lucru? La început, te poți confrunta cu vederea în ceață. Mai concret, dacă privești o imagine sau pur și simplu te uiți în jur, zona de centru a acestor câmpuri vizuale va fi distorsionată. Ulterior, în cazurile avansate, pacienții ajung să nu mai distingă aproape nimic în zona centrală a vederii.

Atunci când apare degenerescența maculară, pot exista și alte simptome:

  • obiecte văzute mai mici decât sunt în realitate;
  • halucinații, adică aparența unor obiecte care nu sunt acolo, de fapt;
  • culorile nu mai sunt la fel de vibrante ca înainte, ci par mai degrabă șterse;
  • liniile drepte apar frânte sau ondulate.

Dacă îți faci probleme cu privire la durere sau aspect, degenerescența maculară nu este dureroasă și nici nu face ca ochii să arate diferit. În schimb, poate afecta calitatea vieții prin faptul că face mai complicate sarcinile ce odată erau simple.

 Cum se tratează degenerescența maculară?

Din nefericire, vindecarea degenerescenței maculare nu este posibilă. Această afecțiune este una cu care pacienții trebuie să învețe să trăiască. Astfel, remediile pentru degenerescența maculară trebuie obligatoriu alese în funcție de tipul acesteia. Nu o vor elimina, dar pot ajuta la încetinirea progresiei bolii.

Nu există tratament pentru degenerescența maculată uscată. Din păcate, aceasta este și cea mai frecventă formă. Vestea bună, însă, este că evoluează lent, de-a lungul mai multor ani.
Pentru degenerescența maculară umedă există mai multe opțiuni de atenuare, în funcție de recomandarea medicului:

  • injecții intraoculare cu anti-VEGF (anti-factor de creștere endotelial vascular), pentru a opri creșterea vaselor de sânge anormale;
  • terapie fotodinamică;
  • alte tipuri de terapii laser.

Diagnosticarea și tratarea precoce a DMLV umede pot ajuta la prevenirea deteriorării severe a vederii. Pentru a crește șansele de a limita cât mai mult evoluția acestei boli, nu neglija controlul oftalmologic de rutină. Înainte să experimentezi orice fel de simptom, medicul oftalmolog poate depista afecțiunea în timpul unui control obișnuit. Cu cât este detectată mai din timp, cu atât evoluția ei poate fi încetinită mai mult.

3. Degenerescența maculară: tratament naturist și alte remedii cu beneficii pentru sănătatea oculară

3. Degenerescenta maculara tratament naturist si alte optiuni de tratament doua flacoane de afin eco forte copy, pastile, unul rasturnat

Sursă foto: Aronia-charlottenburg.ro

Unele suplimente alimentare, cum ar fi luteina, zeaxantina, vitamina C, vitamina E, zincul și acizii grași omega 3, au fost asociate cu sănătatea oculară. Acestea sunt cunoscute pentru potențialul lor de a încetini progresia degenerescenței maculare.
De asemenea, dieta bogată în antioxidanți este benefică pentru vedere. Consumul de afine sau suplimentele cu afine, precum Capsulele Afin ECO Forte, pot ajuta la protejarea celulelor ochiului împotriva deteriorării cauzate de radicalii liberi. Aronia este un alt fruct bogat în nutrienți cu proprietăți antioxidante și antiinflamatoare. Consumul de aronia poate fi benefic pentru sănătatea ochilor din mai multe motive. În primul rând, conține antocianine și pigmenți flavonoizi cu proprietăți antioxidante puternice. Antocianinele pot ajuta la protejarea retinei de daunele oxidative cauzate de radicalii liberi.

Afinele si vitamina A

În al doilea rând, ca și afinele, aronia conține vitamina A, esențială pentru o vedere bună în condiții de lumină scăzută. O circulație sanguină proastă poate duce la oboseală oculară, vedere încețoșată și alte probleme oculare. Aronia conține antioxidanți care pot îmbunătăți circulația sanguină la nivelul ochilor, crucială în DMLV.

Remediile naturiste din degenerescența maculară vor fi mereu completate de modalități prin care îți poți ajuta vederea:

  • un dispozitiv optic de mărire, precum o lupă, ar putea fi un instrument util pentru a amplifica obiecte sau texte pe care le privești;
  • o lumină mai puternică, fără a fi obositoare, este preferabilă;
  • adaptarea mediului de lucru printr-o organizare eficientă a obiectelor, menită să reducă stresul asupra ochilor;
  • exerciții simple pentru ochi, care să mențină flexibilitatea și mobilitatea acestora: rotații ale globilor oculari, mișcări de focalizare și exerciții de relaxare.

Simptomele degenerescenței maculare nu vor fi eliminate complet de aceste forme de tratament, însă ele pot contribui la oprirea evoluției afecțiunii. Prin diagnosticare precoce, monitorizare regulată și tratament adecvat, putem să ne menținem o bună calitate a vieții și o vedere funcțională pentru mai mult timp.

Concluzii

Așadar, chiar dacă nu avem încă un tratament prin care să putem ajunge la vindecare, există modalități de încetinire a progresiei bolii. În plus, cercetările în domeniul DMLV sunt în plină desfășurare, așa încât există posibilitatea să apară în curând noi remedii.

Referințe medicale:

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC7155063/

https://www.macularsociety.org/macular-disease/macular-conditions/age-related-macular-degeneration/

https://www.nhs.uk/conditions/age-related-macular-degeneration-amd/

https://www.healthdirect.gov.au/macular-degeneration

Blog

Ultimele articole

Blog

Atrofia vaginală – o problemă asociată postmenopauzei. De ce apare și cum o putem gestiona?

Schimbările hormonale, în special scăderea nivelului de estrogen, pot influența semnificativ calitatea vieții unei femei, afectându-i confortul zilnic, sănătatea emoțională și sexuală. În menopauză, aceste schimbări sunt naturale și f...
Blog

Sindromul Raynaud: cum recunoaștem și gestionăm această afecțiune circulatorie?

Boala Raynaud, o afecțiune circulatorie ce apare în special la nivelul extremităților, este mai comună decât ai putea crede. Deși începe ca o problemă minoră, episoadele frecvente de decolorare a degetelor și senzația de frig sau durere p...
Blog

Ataxie cerebeloasă: ce înseamnă pierderea coordonării pentru calitatea vieții? Cauze, simptome și tratament

Creierul nostru este un sistem complex de coordonare, procesare și integrare de informații senzoriale și motorii. Cerebelul, ca și componentă a lui, joacă un rol critic în menținerea acestui echilibru fin. Situat în partea posterioară a cre...
Blog

Fotofobie: când lumina devine dușmanul ochiului. Care sunt cauzele și cum poate fi gestionată?

Lumina, esențială pentru viață, poate deveni o provocare neașteptată în anumite situații. Privită adesea ca un element natural și binevenit, aceasta poate influența profund starea de bine și echilibrul organismului. Relația dintre ochi �...
Afin Forte 120 Capsule RAW ECO (RO-ECO-029)

Afin Forte 120 Capsule RAW ECO (RO-ECO-029)

89 lei75,65 lei
Adaugă în coș