Ce trebuie sa știi despre consumul de fructe confiate?

fructe confiate

Oamenii au devenit din ce în ce mai atenți la sănătatea lor și la ceea ce consumă, printre obiceiuri regăsindu-se și consumul de fructe confiate. La această tendință, au contribuit educația alimentară promovată prin intermediul experților în nutriție, dar și al producătorilor axați pe produsele naturale, tot mai frecvenți în România.

La ora actuală, cine dorește să mănânce sănătos are la dispoziție numeroase variante, pentru că sunt foarte multe companii, mai mici sau mai mari, care se ocupă cu producția și distribuirea produselor naturale, fără coloranți artificiali, fără E-uri, fără zahăr și fără aditivi. Totuși, una din dificultățile principale întâlnite în demersul abordării unui stil alimentar sănătos constă în limitarea consumului de dulciuri. 

Dar cine a zis că că dulciurile nu pot fi sănătoase? În prezent, pofta de dulce poate fi potolită și cu produse naturale, cum sunt fructele confiate.

Descoperă, în rândurile următoare, tot ce trebuie să știi despre consumul de fructe confiate.

Ce sunt fructele confiate?

fructe confiate

Sursa: Unsplash.com

Fructele confiate sunt fructe fierte în sirop de zahăr, după care sunt uscate. Specialiștii spun că un produs de calitate superioară trebuie să conțină maximum 80% din substanța uscată. Astfel, pentru a verifica acest lucru, o soluție constă în apăsarea lor, prin pungă. Dacă nu iese lichid din ele, înseamnă că vorbim de un produs superior.

Fructele confiate sunt o alternativă mai sănătoasă la dulciurile din comerț. Înlocuiesc excelent bomboanele sau alte produse foarte aromate și foarte dulci.

Care sunt avantajele consumului de fructe confiate?

avantaje fructe uscate

Sursa: Freepik.com

Fructele sunt o sursă importantă de vitamine și nutrienți, componente atât de necesare pentru menținerea sănătății organismului și pentru o dezvoltare armonioasă. Fructele confiate au avantajul suprem că nu-și pierd aceste proprietăți în urma procesului tehnologic. 

În plus, chiar dacă fructele confiate sunt bogate în zaharuri (naturale), ele conțin și foarte mulți antioxidanți, astfel că îmbunătățesc răspunsul organismului la insulină, prevenind și reducând riscul de diabet. Totodată, aceste fructe confiate previn și inflamațiile, dar și stresul oxidativ. 

Pentru că în componența fructelor confiate rămâne o bună cantitate de vitamine, ele pot fi consumate și pentru a:

  • preveni simptomele anxietății și depresiei;
  • îmbunătăți sistemul imunitar, aparatul digestiv și implicit colonul, pe care îl ajută să funcționeze normal.

Ce importanță are procesul de fabricare și ingredientele ECO în producția de fructe confiate?

proces de fabricatie fructe confiate

O alternativă mai sănătoasă la fructele fierte în sirop de zahăr o reprezintă procedeul de infuzare în suc de măr. În acest fel, se păstrează proprietățile fructelor, iar dulcele provine dintr-o sursă naturală, neprocesată. 

Cele mai populare fructe confiate de pe piață sunt stafidele, smochinele, curmalele, ananasul, prunele, papaya, bananele, iar fructele de aronia BIO se află și ele în topul preferințelor celor care au poftă de dulce, dar preferă alternativele mai sănătoase. 

Să luăm ca exemplu produsul nostru Fructe de aronia BIO Glazurate cu ciocolată, care este fabricat din fructe de aronia 100% naturale și ecologice, ce au fost infuzate în suc de măr și  glazurate în ciocolată neagră premium. Produsul vegan nu conține arome, conservanți sau coloranți, fiind totodată fără gluten și fără lactoză.  

Gustul aromat și bogat este completat de beneficiile pentru sănătate, având în vedere că fructele uscate de aronia sunt bogate în:

 

  • vitamine (C, B, A, P, Q);
  • minerale (potasiu, fier, zinc, magneziu, mangan, calciu, cupru)
  • antioxidanți. 

Aceste fructe-minune, considerate unele dintre cele mai sănătoase din toată lumea, sunt recomandate în regimul alimentar al persoanelor cu diabet sau hipertensiune, dar și în demersul de reglare a digestiei sau a colesterolului.

Fructele de aronia din acest produs provin de pe o plantație ecologică din județul Timiș. Nu sunt utilizate chimicale sau îngrășăminte, astfel că fructele cresc armonios, în ritmul lor, ajutate de natură. Acestea sunt recunoscute pentru contribuția lor în obținerea unei sănătăți de fier, indiferent de vârstă.

Cum diferențiezi fructele confiate naturale de cele mai puțin sănătoase?

 

fructe confiate aronia

Nutriționiștii sunt de părere că fructele uscate sunt benefice pentru sănătate. În privința celor confiate, recomandările sunt ca oamenii să aleagă în special acele produse care au fost realizate doar din ingrediente naturale, fără adaos de zahăr și alți aditivi. 

Fructele confiate păstrează în compoziția lor o cantitate mare de fibre care sunt necesare pentru digestie, dar și multe vitamine și minerale. 

De asemenea, este indicat ca atunci când sunt achiziționate aceste produse, să nu se opteze pentru varianta vrac, la cântar. Se recomandă să alegi acele produse care se află în ambalajul original de fabricare. Astfel, se păstrează și se asigură puritatea produsului, consumatorul fiind ferit și de infectarea cu anumite bacterii sau virusuri, pericol care apare prin manipularea produselor și atingerea lor cu mâinile murdare de către mai mulți oameni.

Diferențierea produselor sănătoase de cele nocive presupune citirea tuturor informațiilor de pe etichetă/ site-ul producătorului. Acest lucru se aplică pentru toate produsele, mai ales în ziua de azi, când internetul stă la dispoziția tuturor și poate fi folosit pentru obținerea oricăror informații de care un consumator are nevoie.

Blog

Ultimele articole

Blog

Atrofia vaginală – o problemă asociată postmenopauzei. De ce apare și cum o putem gestiona?

Schimbările hormonale, în special scăderea nivelului de estrogen, pot influența semnificativ calitatea vieții unei femei, afectându-i confortul zilnic, sănătatea emoțională și sexuală. În menopauză, aceste schimbări sunt naturale și f...
Blog

Sindromul Raynaud: cum recunoaștem și gestionăm această afecțiune circulatorie?

Boala Raynaud, o afecțiune circulatorie ce apare în special la nivelul extremităților, este mai comună decât ai putea crede. Deși începe ca o problemă minoră, episoadele frecvente de decolorare a degetelor și senzația de frig sau durere p...
Blog

Ataxie cerebeloasă: ce înseamnă pierderea coordonării pentru calitatea vieții? Cauze, simptome și tratament

Creierul nostru este un sistem complex de coordonare, procesare și integrare de informații senzoriale și motorii. Cerebelul, ca și componentă a lui, joacă un rol critic în menținerea acestui echilibru fin. Situat în partea posterioară a cre...
Blog

Fotofobie: când lumina devine dușmanul ochiului. Care sunt cauzele și cum poate fi gestionată?

Lumina, esențială pentru viață, poate deveni o provocare neașteptată în anumite situații. Privită adesea ca un element natural și binevenit, aceasta poate influența profund starea de bine și echilibrul organismului. Relația dintre ochi �...
Fructe de Aronia BIO glazurate cu Ciocolată, 200g

Fructe de Aronia BIO glazurate cu Ciocolată, 200g

45 lei38,25 lei