Bolile cronice: de unde vin, cum le recunoaștem și ce putem face pentru a le gestiona?

Bolile cronice de unde vin, cum le recunoastem si ce putem face pentru a le gestiona

Bolile cronice se numără printre problemele majore de sănătate publică. Ne confruntăm cu ele nu doar la nivel individual sau familial, ci și la nivel global. Evoluția progresivă uneori accelerată, lipsa unui tratament curativ și costurile semnificative pe care le implică sunt doar câteva dintre dificultățile asociate. Toate acestea fac necesară înțelegerea lor, pentru a le putea aborda într-un mod adecvat, indiferent dacă ne afectează pe noi înșine sau pe cei dragi.

Bolile cronice: introducere în ce înseamnă și cum le recunoaștem

Bolile cronice sunt afecțiuni medicale de lungă durată, care necesită un management continuu și adesea progresează în timp într-un mod accelerat. Spre deosebire de bolile acute, nici nu există un tratament curativ.

Simptomele bolilor cronice pot fi subtile sau severe și pot varia semnificativ de la o persoană la alta.

Printre cele mai comune semne se numără:

  • oboseala persistentă;
  • durerea cronică;
  • dificultățile de respirație;
  • modificări ale greutății corporale;
  • schimbări ale stării de spirit;
  • probleme de somn;
  • vindecarea lentă a rănilor.

Recunoașterea timpurie a bolilor cronice este esențială pentru a iniția un tratament adecvat și a preveni complicațiile. Consultațiile medicale regulate, screeningurile specifice și auto-monitorizarea pot contribui la identificarea precoce a bolilor cronice.

Boala cronică – mai multe categorii în care o putem încadra

Bolile cronice pot fi clasificate în diverse categorii, în funcție de mai multe criterii:

După sistemul afectat, avem:

  • boli cardiovasculare: boli de inimă, accident vascular cerebral;
  • boli respiratorii: astm, BPOC, emfizem;
  • boli metabolice: diabet zaharat, obezitate;
  • boli neurologice: Alzheimer, Parkinson, epilepsie;
  • boli musculo-scheletice: artrită, osteoporoză;
  • boli mintale: depresie, anxietate, tulburări de personalitate;
  • cancer.

După severitate:

  • boli cronice ușoare, care pot fi gestionate cu ușurință prin modificări ale stilului de viață și medicamente ocazionale;
  • boli cronice moderate, care necesită un management mai riguros, cu medicamente regulate și monitorizare medicală frecventă;
  • boli cronice severe, care pot avea un impact semnificativ asupra calității vieții și pot necesita îngrijire specială sau spitalizare.

După modul de transmitere:

  • boli cronice non-transmisibile – acestea nu se transmit de la o persoană la alta, ci se dezvoltă ca urmare a interacțiunii dintre mai mulți factori: genetici, de mediu și comportamentali (din această categorie fac parte bolile cardiovasculare, diabetul zaharat, artrita);
  • boli cronice transmisibile – acestea se pot transmite de la o persoană la alta, prin contact direct sau indirect (HIV/SIDA, hepatită C, tuberculoză).

După vârsta de apariție:

  • boli cronice ale copilăriei: apar la copii și pot avea un impact semnificativ pe termen lung asupra dezvoltării și calității vieții (spre exemplu, astmul);
  • boli cronice ale adulților: apar la adulți și pot fi asociate cu factori de risc specifici vârstei, cum ar fi fumatul, dieta nesănătoasă și sedentarismul (boli cardiovasculare, cancer, osteoporoză).

După gradul de vindecare:

  • boli cronice vindecabile: pentru acestea există un tratament curativ, care poate elimina complet boala (spre exemplu, unele tipuri de cancer sau infecții bacteriene);
  • boli cronice incurabile: nu există un tratament curativ pentru ele, dar pot fi gestionate, pentru a controla simptomele și a preveni complicațiile (diabetul zaharat, artrita, bolile neurodegenerative).

După impactul asupra funcțiilor organismului:

  • boli cronice care afectează o singură funcție, cum ar fi artrita, care afectează articulațiile;
  • boli cronice care afectează mai multe funcții, precum diabetul zaharat, care afectează metabolismul glucozei, sistemul cardiovascular și sistemul nervos.

Sucul de Aronia este un produs 100% natural și ecologic, obținut din fructe proaspete. Ușor amărui, pentru că nu conține zahăr adăugat, însă delicios și bogat în nutrienți, sucul de aronia este revigorant și cu beneficii remarcabile. Pe lângă antioxidanți, pe care fructele de aronia îi conțin în cantități de 15 ori mai mari decât rodiile sau afinele, sucul de aronia conține și vitamine, quercetin, potasiu, calciu, magneziu, zinc și folați. Se poate consuma în stare pură sau diluat, simplu sau în combinație cu alte fructe. Există studii care susțin capacitatea sucului de aronia de a combate virusuri gripale, însă beneficiile sale vizează și îmbunătățirea imunității, a digestiei, sănătatea creierului și multe alte afecțiuni.

După prevalență:

  • boli cronice rare – care afectează un număr mic de persoane (spre exemplu, bolile genetice rare);
  • boli cronice comune – care afectează un număr semnificativ de persoane (boli cardiovasculare, diabet zaharat etc.).

Clasificarea bolilor cronice după diverse criterii oferă o imagine mai detaliată a diversității și complexității acestor afecțiuni. Înțelegerea diferitelor categorii de boli cronice poate facilita identificarea, prevenirea și gestionarea mai eficientă a acestora.

Boli cronice: exemple de boli cronice comune

Deși bolile cronice rare sunt mai complexe și mai dificile pentru cei afectați de ele, bolile cronice comune prezintă mai mult interes, pentru că sunt mai des întâlnite. Astfel, cunoașterea simptomelor lor și ale modului în care pot fi gestionate sunt esențiale.

Diabetul zaharat

Există două tipuri principale, adică diabetul zaharat de tip 1 (lipsa insulinei) și diabetul zaharat de tip 2 (rezistență la insulină). Simptomele pot include sete excesivă, urinare frecventă, foame constantă, slăbiciune și vedere încețoșată.

Lăsat netratat, poate conduce la apariția unor boli cardiovasculare, renale, orbire sau neuropatie.

Gestionarea diabetului include monitorizarea glicemiei, adoptarea unei diete specifice, exercițiile fizice, administrarea de medicamente și, în unele cazuri, administrarea de insulină.

Bolile cardiovasculare

Care constituie un termen general, în care sunt cuprinse bolile inimii și ale vaselor de sânge.

Principalele cauze includ ateroscleroza (depunerea de grăsimi pe pereții arterelor), hipertensiunea arterială și colesterolul ridicat. Simptomele pot include dureri în piept, dificultăți de respirație, oboseală și amețeli.

Printre posibilele complicații se numără infarctul miocardic, accidentele vasculare cerebrale, insuficiența cardiacă și moartea subită.

Managementul lor include modificări ale stilului de viață, medicamente și, în unele cazuri, intervenții chirurgicale.

Boli respiratorii cronice

Un grup de afecțiuni care afectează plămânii și căile respiratorii. Cele mai cunoscute exemple sunt astmul, BPOC (bronșita cronică obstructiva) și emfizemul.

Simptomele specifice sunt: dificultăți de respirație, respirație șuierătoare, tuse persistentă și strângere în piept. În ceea ce privește complicațiile, cele mai crescute riscuri sunt în zona insuficienței respiratorii.

Pentru gestionarea lor se utilizează medicamente, inhalatoare, oxigenoterapie și reabilitare pulmonară.

  1. Depresia: o tulburare de dispoziție caracterizată prin sentimente persistente de tristețe, pierderea interesului pentru activități plăcute și oboseală. Depresia poate afecta semnificativ funcțiile cognitive, capacitatea de concentrare și relațiile sociale. Se manifestă prin tristețe profundă, lipsă de energie, schimbări ale apetitului și ale somnului, dificultăți de concentrare și gânduri suicidare.

Depresia poate fi gestionată cu terapie, medicamente și modificări ale stilului de viață.

  1. Cancerul. Există peste 200 de tipuri diferite de cancer, care pot afecta aproape orice parte a corpului. Cancerul se manifestă printr-o creștere anormală și necontrolată a celulelor.

Simptomele variază semnificativ, în funcție de tipul de cancer și de stadiul bolii. În ceea ce privește gestionarea lui, ea se poate face prin chirurgie, radioterapie, chimioterapie și imunoterapie.

  1. Epilepsia. Această tulburare neurologică, caracterizată prin convulsii recurente, poate provoca modificări ale conștiinței, mișcări necontrolate și comportamente neobișnuite. Cauzele pot fi: leziuni cerebrale, infecții, accidente vasculare cerebrale și predispoziția genetică. Pentru epilepsie se folosesc medicamente, intervenții chirurgicale și modificări ale stilului de viață.
  1. Obezitatea: o afecțiune caracterizată prin acumularea excesivă de grăsime corporală. Obezitatea este periculoasă pentru că poate crește riscul de boli cardiovasculare, diabet zaharat, anumite tipuri de cancer și alte probleme de sănătate.

Factorii de risc includ genetica, dieta nesănătoasă, lipsa de exerciții fizice și anumiți factori psihologici. În contracararea obezității ajută unele modificări ale stilului de viață, cum ar fi o dietă sănătoasă, exercițiile fizice regulate și terapia comportamentală.

Fiecare boală cronică are anumite particularități, care este important să fie cunoscute, pentru că de ele depinde diagnosticarea corectă. Tot acestea influențează ulterior și modul de gestionare al fiecărei afecțiuni.

Afecțiuni cronice – factori de risc și strategii de gestionare

Factorii de risc pentru bolile cronice includ:

  • Factori genetici: predispoziția genetică poate crește riscul de a dezvolta anumite boli cronice.
  • Factori de mediu: expunerea la factori de mediu precum fumatul, poluarea aerului, dieta nesănătoasă și sedentarismul poate crește semnificativ riscul de a dezvolta boli cronice.
  • Factori comportamentali: lipsa de activitate fizică, o dietă nesănătoasă, consumul excesiv de alcool și droguri pot contribui semnificativ la apariția bolilor cronice.
  • Vârsta: riscul de a dezvolta mai multe boli cronice crește odată cu vârsta.
  • Sexul: anumite boli cronice sunt mai frecvente la bărbați, în timp ce altele sunt mai frecvente la femei.

Toate bolile cronice pot fi, într-o oarecare măsură, cel puțin parțial gestionate. Există diferite modalități prin care putem îmbunătăți prognosticul și minimiza complicațiile asociate.

Strategii de gestionare a bolilor cronice

În ceea ce privește strategiile de gestionare a bolilor cronice, care pot ajuta evoluția prognosticului, ne putem orienta spre:

  • Modificări ale stilului de viață

O dietă sănătoasă, cu exerciții fizice regulate, renunțarea la fumat și limitarea consumului de alcool pot contribui semnificativ la reducerea riscului de complicații și la îmbunătățirea calității vieții.

  • Monitorizare regulată

Este important să consultați un medic în mod regulat, care să vă poată ajuta cu monitorizarea stării bolii și eventual prescrierea tratamentului adecvat.

  • Medicamente

Există o varietate de medicamente disponibile pentru a trata bolile cronice și a controla simptomele.

  • Educație și sprijin

Este important ca persoanele cu boli cronice să aibă acces la informații și sprijin. Acestea sunt esențiale în gestionarea stării și îmbunătățirea calității vieții.

Gestionarea bolilor cronice:

Adoptarea unui stil de viață sănătos, respectarea indicațiilor medicale și participarea la programe de reabilitare pot contribui semnificativ la îmbunătățirea calității vieții persoanelor cu boli cronice. De asemenea, este foarte important sprijinul social și emoțional din partea familiei, prietenilor sau a grupurilor de suport.

În definitiv, un stil de viață echilibrat este esențial pentru prevenirea afecțiunilor cronice și este la îndemâna oricui. Atunci când acestea ajung să ne afecteze, însă, devine esențial sprijinul celor din jur, precum și o bună înțelegere a manifestărilor lor și a posibilităților de evoluție.

Boli cronice: lista bolilor cronice cu efecte negative puternice asupra calității vieții

Bolile cronice au efecte negative semnificative asupra calității vieții, însă unele mai mult decât altele:

  1. Boli cardiovasculare:
  • boli de inimă (infarct miocardic, insuficiență cardiacă);
  • accident vascular cerebral;
  • hipertensiune arterială;
  • boli arteriale periferice;
  1. Boli respiratorii cronice:
  • astm bronșic;
  • bronșită cronică obstructivă (BPOC);
  • emfizem;
  • fibroză pulmonară.
  1. Boli metabolice:
  • diabet zaharat;
  • obezitate;
  • gută.
  1. Boli musculo-scheletice:
  • artrită reumatoidă;
  • osteoartrită;
  • osteoporoză.
  1. Boli neurologice:
  • boala Alzheimer;
  • boala Parkinson;
  • scleroza multiplă;
  • epilepsia.
  1. Boli mentale:
  • depresie;
  • anxietate;
  • tulburare bipolară;
  • schizofrenie.
  1. Cancer: pulmonar, de sân, colorectal și de prostată;
  1. Boli renale cronice, precum insuficiența renală acută și cronică;
  1. Afecțiuni ale coloanei vertebrale:
  • dureri de spate cronice;
  • hernie de disc;
  • stenoza canalului rahidian.
  1. Boli autoimune:
  • lupus eritematos sistemic;
  • artrită psoriazică;
  • sclerodermie.

Manifestările negative ale bolilor cronice pot apărea la mai multe niveluri, toate esențiale pentru o bună calitate a vieții:

  • Mobilitate și independență. Unele boli cronice pot limita mobilitatea și pot determina dependența de alții pentru a efectua sarcinile zilnice.
  • Sănătate mentală. Bolile cronice pot crește riscul de depresie, anxietate și alte probleme de sănătate mentală.
  • Relații sociale. Bolile cronice pot izola o persoană de prietenii și familia sa și pot afecta relațiile sociale.
  • Capacitatea de a munci. Bolile cronice pot face dificilă sau imposibilă menținerea unui loc de muncă.
  • Costuri financiare. Nu în ultimul rând, bolile cronice pot fi costisitoare când discutăm despre tratamentul sau gestionarea lor, ceea ce pune o presiune financiară semnificativă asupra individului și a familiei sale.

Mai este important de reținut și faptul că impactul bolilor cronice asupra calității vieții poate varia semnificativ de la o persoană la alta. Acesta depinde de severitatea bolii, de resursele disponibile și de sprijinul emoțional și social.

 

Bolile cronice reprezintă o provocare majoră atât pentru cei direct afectați, cât și pentru familiile lor și ceilalți oameni din jur. Cu toate acestea, prin adoptarea unui stil de viață sănătos, prin respectarea indicațiilor medicale și prin participarea la programe de prevenție și management, cele mai multe persoane pot trăi o viață lungă și plină de satisfacții, chiar și cu o boală cronică.

Referințe medicale:

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC7171994/

https://www.cdc.gov/chronicdisease/about/index.htm

 

Sursă foto cover: Shutterstock

Blog

Ultimele articole

Blog

Hemoragia retiniană: normală sau un pericol pentru vedere?

Hemoragia retiniană este o sângerare a retinei, ce poate apărea în unul sau ambii ochi. Poate apărea pasager sau ca indicator...
Blog

Boli neurodegenerative: o perspectivă integrativă asupra cauzelor, simptomelor și a modului de gestionare

Bolile neurodegenerative, precum Parkinson sau Alzheimer, reprezintă o provocare atât pentru persoana afectată, cât și pentru...
Blog

Sângerări nazale: ce trebuie să știm despre acestea și cum le putem gestiona corect?

Sângerarea nazală este o problemă cu care, cel mai probabil, fiecare dintre noi ne-am confruntat cel puțin o dată în viață...
Blog

Accident vascular cerebral: simptome, cauze și alte informații utile despre AVC

Un accident vascular cerebral este o urgență medicală, iar o vizită neîntârziată la medic este necesară pentru recuperare ...
Suc Aronia 3L ECO (RO-ECO-029)

Suc Aronia 3L ECO (RO-ECO-029)

99 lei84,15 lei
Adaugă în coș