Arsuri la stomac – simptome, cauze, riscuri asociate şi modalităţi eficiente de gestionare

Arsuri la stomac simptome, cauze, riscuri asociate si modalitati eficiente de gestionare cover articol

Arsurile la stomac se manifestă prin senzația de arsură sau disconfort în partea superioară a abdomenului. De asemenea, arsurile gastrice implică şi regurgitarea acidului gastric în esofag. În acest articol, vom prezenta simptomele comune, cauzele arsurilor la stomac şi riscurile asociate. De asemenea, vom preciza anumite modalități de gestionare a acestei probleme de sănătate.

Arsuri la stomac – definiţie şi simptome comune

Arsurile la stomac sunt denumite și pirozis. Acestea se produc în momentul în care acidul gastric aflat în stomac pătrunde în esofag. Acest lucru se întâmplă din cauza unei deficienţe a sfincterului gastroesofagian. În timpul digestiei, sfincterul acţionează precum o valvă care se contractă. Simptomele arsurilor la stomac includ disconfort în piept, regurgitare acidă și balonare. Această afecțiune poate afecta calitatea vieții și necesită adesea modificări ale dietei și tratament medical adecvat.

Arsurile la stomac – simptome

Simptomele caracteristice arsurilor la stomac pot include:

  • Senzația de arsură în partea superioară a abdomenului, aproape de zona pieptului: este cea mai frecventă manifestare a arsurilor la stomac. Această senzație poate fi descrisă ca o senzație de arsură sau disconfort, care poate iradia în partea din spate a gâtului.
  • Regurgitarea acidului gastric în esofag: acidul gastric care se întoarce în esofag poate provoca regurgitare. Mai exact, poate fi experimentată precum o senzație de acid sau gust amar în gură. Acest simptom apare, în special, după masă și poate fi foarte neplăcut.
  • Disconfortul după masă: persoanele cu arsuri la stomac pot simți disconfort sau senzație de presiune în partea superioară a abdomenului. Acest lucru se întâmplă mai ales după consumul unor alimente grele sau nepotrivite.
  • Greața și vărsăturile: anumite persoane pot prezenta greață și chiar vărsături în contextul arsurilor la stomac, în special dacă inflamația esofagiană este severă.
  • Durerea în gât și dificultățile de înghițire: iritarea esofagului cauzată de refluxul acidului gastric poate determina durere în gât și dificultăți la înghițire. Acest lucru se întâmplă mai ales atunci când se consumă alimente solide.
  • Tusea cronică: poate să apară o tuse cronică din cauza iritației constante a esofagului și a refluxului de acid în gât.
  • Simptomele nocturne: arsurile la stomac pot fi mai intense în timpul nopții sau după culcare. Poziția culcat favorizează refluxul acidului gastric în esofag.
  • Durerea toracică: arsurile la stomac pot fi interpretate drept o durere toracică, similară cu durerea resimțită în cazul atacului de cord. Este important să se facă distincția între aceste simptome pentru a evita confuziile.
  • Balonarea și senzație de plenitudine: arsurile la stomac pot fi însoțite de balonare și senzație de plenitudine în abdomenul superior.
  • Salivarea excesivă: este un simptom comun întâlnit în contextul arsurilor la stomac.

Simptomele arsurilor la stomac pot varia în funcție de severitatea afecțiunii și de factorii care o declanșează. De exemplu, anumite alimente, băuturi, stresul și poziția corpului pot influența apariția simptomelor.

Arsuri la stomac – posibile remedii

Alimentaţia sănătoasă şi echilibrată, dar şi schimbarea stilului de viaţă sunt remedii eficiente care contribuie la ameliorarea arsurilor de stomac.

Aloe vera are proprietăți de reducere a iritațiilor și inflamațiilor, fiind potrivită pentru arsurile la stomac şi gestionarea acestora. Astfel, se poate administra un produs precum Aloe Vera Gel la 3L ECO natural şi vegan. Este extras din pulpa frunzei de Aloe Vera, având o compoziţie de 99.7% gel pur. Utilizarea gelului de aloe vera poate calma mucoasa esofagiană și poate contribui la reducerea simptomelor. În plus, are un conţinut bogat de vitamine, minerale, nutrienţi şi antioxidanţi benefici pentru organism. Se pot consuma 100ml pe zi, pentru a simți efectele sale benefice pe termen lung. Îl putem include în dieta zilnică, pentru îmbunătăţirea stării de sănătate şi ameliorarea arsurii la stomac. Adaugă-l în coşul tău de cumpărături atât online, cât şi fizic, în magazinele DM, şi bucură-te de beneficiile sale!

Diagnosticare pentru arsurile stomacale

Este important de menționat că arsurile la stomac pot fi o afecțiune cronică în unele cazuri. Acestea pot necesita tratament și gestionare pe termen lung, pentru a controla simptomele și a preveni complicațiile.

Pentru stabilirea diagnosticului şi tratamentului pentru arsurile la stomac, este esențial să consultăm un medic sau un specialist în gastroenterologie. Un istoric detaliat al simptomelor şi examinarea fizică pot fi necesare pentru a recomanda un plan de tratament adecvat. Uneori, pot fi necesare anumite explorări suplimentare, cum ar fi endoscopia digestivă superioară sau analize de aciditate gastrică.

Arsuri la stomac – cauze și riscuri asociate

Cauzele arsurilor la stomac pot include factori precum refluxul gastroesofagian, dieta bogată în alimente iritante și stresul. Aceste condiții pot contribui la disfuncția sfincterului esofagian inferior, permițând acidului gastric să se întoarcă în esofag și să irite mucoasa.

Arsuri la stomac – cauze

  • Refluxul gastroesofagian: principalul factor care cauzează arsuri la stomac este refluxul gastroesofagian. Sfincterul esofagian inferior nu se închide complet, astfel că permite acidului gastric să revină în esofag. Acest lucru poate duce la inflamația mucoasei esofagiene, cauzând simptome precum arsuri și disconfort.
  • Stresul cronic și anxietatea pot afecta funcționarea normală a stomacului și a esofagului, putând agrava simptomele arsurilor la stomac. Este o cauză a arsurilor la stomac frecvent întâlnită.
  • Factori de stil de viață: obezitatea, mâncatul înainte de culcare sau consumul excesiv de alimente grase sau prăjite – toate acestea pot contribui la relaxarea sfincterului esofagian inferior și la apariția arsurilor la stomac.

Acid la stomac – cauze suplimentare

În afară de refluxul gastroesofagian, dieta bogată în alimente iritante și stres, arsurile la stomac pot avea și alte cauze. De exemplu:

  • Anumite medicamente pot afecta funcția sfincterului esofagian inferior sau pot irita mucoasa stomacului și esofagului, provocând arsuri la stomac. Printre aceste medicamente se numără anumite antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) sau unele antibiotice. Fiecare persoană poate reacţiona în mod diferit atunci când urmează un tratament medicamentos. De aceea, este important să ne adresăm specialistului atunci când simptomele devin persistente şi deranjante.
  • Fumatul poate crește secreția de acid gastric. Astfel, poate creşte riscul de arsuri la stomac.
  • Consumul de băuturi alcoolice poate irita mucoasa stomacului și poate duce la relaxarea sfincterului esofagian inferior. Astfel, favorizează acidul gastric să revină în esofag.
  • Hernia hiatală: apare atunci când o parte a stomacului se deplasează în sus, peste diafragmă. Această condiție poate crește riscul de reflux gastroesofagian și poate contribui la arsuri la stomac.
  • Boala de reflux biliar: este o afecțiune în care lichidul biliar urcă în stomac din intestinul subțire. Acest lichid poate irita mucoasa stomacului și esofagului, cauzând arsuri gastrice.
  • Bolile digestive: pot fi asociate cu arsurile la stomac din cauza inflamației și disfuncției digestive. Printre acestea se numără boala de reflux gastroesofagian cronică, boala de ulcer peptic sau boala de Crohn.

Riscuri asociate cu arsura la stomac

Arsurile stomacale netratate sau cronice pot prezenta riscuri semnificative pentru sănătatea gastroesofagiană. Acestea pot duce la complicații, cum ar fi leziunile esofagiene și ulcerele peptice.

Leziunile esofagiene: refluxul gastric cronic poate provoca deteriorarea mucoasei esofagiene, determinând apariția unor perforaţii sau leziuni. Aceste leziuni pot provoca disconfort sever și pot duce la complicații precum sângerări şi stenoză sau stricturi esofagiene, respectiv îngustarea esofagului.

Ulcerul peptic: este o rană deschisă în mucoasa stomacului sau a duodenului, partea superioară a intestinului subțire. Această afecţiune poate provoca durere abdominală intensă, sângerări și, în unele cazuri, chiar perforație în alte organe.

Tratament pentru arsuri stomacale

Tratamentul adecvat arsurilor stomacale este esențial pentru prevenirea acestor complicații grave. Astfel, se pot recomanda:

  • modificările dietei cu alimente dietetice,
  • evitarea factorilor declanșatori,
  • utilizarea de medicamente antiacide sau inhibitori de pompă de protoni (IPP-uri)
  • gestionarea corectă a altor condiții medicale asociate

Toate acestea pot ajuta la controlul simptomelor și la reducerea riscului de complicații pe termen lung.

Arsurile stomacale – modalități eficiente de gestionare

Gestionarea arsurilor la stomac necesită o abordare personalizată și integrată. Aceasta poate să includă modificări ale stilului de viață, o alimentație adecvată și utilizarea suplimentelor naturale benefice pentru organism. Este necesar să identificăm și să evităm factorii declanșatori specifici. Apoi, putem adopta un plan de gestionare, care să includă atât controlul simptomelor pe termen scurt, cât și prevenirea recidivelor pe termen lung.

Gestionarea arsurilor stomacale

  • Evitarea alimentelor și băuturilor care pot agrava simptomele: se recomandă eliminarea din dietă a alimentelor grase, prăjite sau picante. De asemenea, pentru reducerea acidului gastric se pot exclude şi alte alimente precum ciocolata, cafeaua, roșiile, citricele și băuturile carbogazoase. Poate fi necesară şi reducerea consumului de alcool și renunțarea la fumat.
  • Menținerea unei greutăți corporale echilibrate: obezitatea poate crește presiunea abdominală și poate agrava arsurile la stomac. Greutatea corporală sănătoasă se poate menţine prin alimentație echilibrată și exerciții fizice regulate. Astfel, se pot reduce şi simptomele asociate.
  • Mâncarea și consumul de lichide: se pot consuma mese mici și frecvente, în loc de mese consistente şi grele pentru stomac. Este necesar să evităm să mâncăm înainte de culcare. În plus, putem bea apă sau alte lichide neiritante pentru stomac, pentru a ajuta la neutralizarea acidului gastric.
  • Gestionarea stresului poate reduce simptomele arsurilor la stomac. De exemplu, se pot practica diferite tehnici de relaxare, precum meditația sau respirația profundă.
  • Medicamentele și suplimentele: trebuie să consultăm medicul pentru recomandări privind utilizarea de antiacide sau inhibitori de pompă de protoni (IPP-uri). Utilizarea suplimentelor, precum probioticele, poate ajuta la menținerea echilibrului florei intestinale și la reducerea disconfortului abdominal.

Alimente care provoacă arsuri la stomac:

  • consumul anumitor alimente poate irita mucoasa stomacului și esofagului, cauzând arsurile la stomac. De exemplu, alimentele grase sunt greu de digerat şi rămân mai mult timp în stomac;
  • alimentele prăjite, picante sau condimentate pot să irite mucoasa esofagiană;
  • în plus, ciocolata relaxează sfincterul, ceea ce poate duce la arsurile stomacale;
  • băuturile carbogazoase, alcoolul și cafeaua cresc, de regulă, cantitatea de acid gastric;
  • anumite legume, precum ceapa sau usturoiul, pot provoca arsura la stomac.

Alimente împotriva arsurilor gastrice: 

Aloe Vera Gel la 3L ECO este un produs ce poate contribui la ameliorarea arsurilor stomacale pe cale naturală. Planta de Aloe Vera are proprietăți calmante și antiinflamatoare, acționând ca un „pansament” pentru stomac. Asigură-te că administrezi produsul în mod corespunzător, pentru a beneficia de toate efectele sale benefice.

În plus, printre alimentele care au capacitatea de a calma arsurile la stomac se află şi cele bogate în fibre, precum orezul brun şi ovăzul. De asemenea, legumele precum varza, spanacul, conopida, cartofii şi porumbul sunt potrivite în acest sens.

Prin urmare, arsurile la stomac pot afecta calitatea vieții, dar pot fi gestionate eficient prin modificări ale dietei și stilului de viață. Utilizarea plantelor precum aronia, cătină și aloe vera poate aduce beneficii suplimentare sănătății gastrointestinale.

Referinţe:

  1. https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/heartburn/symptoms-causes/syc-20373223
  2. https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/9617-heartburn-overview
  3. https://www.webmd.com/heartburn-gerd/understanding-heartburn-basics

 

Blog

Ultimele articole

Blog

Atrofia vaginală – o problemă asociată postmenopauzei. De ce apare și cum o putem gestiona?

Schimbările hormonale, în special scăderea nivelului de estrogen, pot influența semnificativ calitatea vieții unei femei, afectându-i confortul zilnic, sănătatea emoțională și sexuală. În menopauză, aceste schimbări sunt naturale și f...
Blog

Sindromul Raynaud: cum recunoaștem și gestionăm această afecțiune circulatorie?

Boala Raynaud, o afecțiune circulatorie ce apare în special la nivelul extremităților, este mai comună decât ai putea crede. Deși începe ca o problemă minoră, episoadele frecvente de decolorare a degetelor și senzația de frig sau durere p...
Blog

Ataxie cerebeloasă: ce înseamnă pierderea coordonării pentru calitatea vieții? Cauze, simptome și tratament

Creierul nostru este un sistem complex de coordonare, procesare și integrare de informații senzoriale și motorii. Cerebelul, ca și componentă a lui, joacă un rol critic în menținerea acestui echilibru fin. Situat în partea posterioară a cre...
Blog

Fotofobie: când lumina devine dușmanul ochiului. Care sunt cauzele și cum poate fi gestionată?

Lumina, esențială pentru viață, poate deveni o provocare neașteptată în anumite situații. Privită adesea ca un element natural și binevenit, aceasta poate influența profund starea de bine și echilibrul organismului. Relația dintre ochi �...
Aloe Vera Gel 3L ECO (RO-ECO-029)

Aloe Vera Gel 3L ECO (RO-ECO-029)

149 lei126,65 lei
Adaugă în coș