Anemie – Simptome și remedii naturale eficiente

anemie scaled

Cu diagnosticul de anemie se confruntă foarte multe persoane, indiferent de vârsta pe care o prezintă, afecțiunea fiind de cele mai multe ori ignorată.

În termeni cât mai simpli, anemia înseamnă diminuarea nivelului de hemoglobină, care are un rol vital în transportarea oxigenului către celule. O concentrație normală ar trebui să fie cuprinsă între 13 și 17 grame/decilitru la bărbați, 12 – 15 grame/decilitru la femei și 15 – 23 grame/decilitru la nou-născuți.

Există numeroase tipuri de anemie, însă cea mai întâlnită la nivel mondial este cea feriprivă, care presupune de fapt o anemie generată de o carență de fier. Fierul este de importanță majoră pentru organism, fiind esențial pentru structura hemoglobinei. Lipsa acestuia cauzează o reducere a hemoglobinei și apariția anemiei.

Descoperă mai multe informații utile despre simptomele anemiei și soluțiile naturale la care putem apela în vederea tratării sau prevenirii ei.

Din ce cauze apare anemia?

Anemia

Sursa: Freepik.com

Una dintre cauzele principale ale acestei afecțiunii o constă deficitul de globule roșii de la nivelul măduvei. În vederea generării lor, globulele roșii necesită în principal fier și vitamina B12. Cu alte cuvinte, lipsa acestor substanțe provoacă o anemie carențială. În contextul în care producția de globule roșii devine tot mai deficitară, se poate ajunge la o anemie hemolitica.

Printre alte cauze ale apariției anemiei menționăm:

  • Pierderi de sânge repetate – Pe lista hemoragiilor care pot cauza anemia se numără: leziuni la nivel gastro-intestinal, menstruație, etc. 
  • Deficit de vitamine – În cazul în care ai un stil de viață haotic și un regim alimentar necorespunzător e foarte posibil să te confrunți cu o asemenea afecțiune.
  • Apariția afecțiunilor renale – Problemele care apar la nivelul rinichilor pot dezechilibra semnificativ procesul de producere a celulelor roșii. De asemenea, orice boală cronică poate avea un impact negativ asupra funcționării optime a măduvei.
  • Obiceiuri nesănătoase – spre exemplu, consumul ridicat de alcool sau tutun.

În funcție de complexitatea factorului care a dus la apariția anemiei, intensitatea efectelor poate varia. De asemenea, tratamentele sunt personalizate în funcție de specificitatea fiecărui caz în parte. 

Care sunt simptomele anemiei?

Printre cele mai întâlnite simptome cu care se confruntă persoanele anemice se numără:

  • Senzația constantă de oboseală, chiar dacă nu derulezi activități epuizante;
  • Probleme respiratorii;
  • Dureri osoase, articulare sau abdominale;
  • Piele palidă;
  • Dureri de cap;
  • Stări de amețeală;
  • Disfuncții ale sistemului cardiovascular;
  • Pierderea bruscă în greutate;
  • Mâini și picioare reci.

Și lista poate continua, tocmai pentru că totul diferă de la o persoană la alta. În cazul bolilor cronice, spre exemplu, simptomele anemiei nu sunt evidente, dar pot fi descoperite în urma investigațiilor medicale. 

Există de asemenea și cazuri care nu prezintă deloc simptome. Tocmai de aceea, vizitele regulate la medic sunt mai mult decât necesare pentru a identifica potențiale afecțiuni.

Anemie – Ce tratament recomandă medicii?

alimentatie anemie

Sursa: Freepik.com

Plecând de la factorul declanșator se stabilește planul de tratament pentru anemie. În cazul anemiei feriprivă, tratamentul implică o alimentație sănătoasă și un aport de fier și vitamine. Pentru alte tipuri de anemii, cauza este cea care oferă direcția tratamentului. Spre exemplu, anemia determinată ca urmare a declanșării unor boli cronice se gestionează cu ajutorul tratamentului stabilit pentru afecțiunile respective.

Importanța alimentației sănătoase în tratarea anemiei

În contextul unui diagnostic de anemie, consumul unor alimente cu un conținut ridicat de fier este esențial. În alimentație trebuie incluse:

  • Legumele (ele conțin nutrienți importanți pentru organism) – fasole, mazăre; broccoli;
  • Carnea roșie;
  • Fructe de mare;
  • Ouă;
  • Spanac;
  • Citrice, fructe de aronia, banane etc.

Sucul de aronia

sucul de aronia

Potrivit pentru prevenirea și tratarea anemiei este acest suc de aronia. Având un conținut bogat de vitamine și minerale, sucul de aronia devine unul dintre remediile naturale eficiente pentru anemie. Conține cantități ridicate de fier și vitamina C, două elemente care nu pot lipsi din alimentația oricărei persoane anemice.

Însă, lista beneficiilor pe care le prezintă nu se oprește aici. Printre ele se numără și:

  • Reglează nivelul de zahăr și grăsimi din sânge;
  • Are proprietăți diuretice. Previne constipația, balonarea sau problemele digestive;
  • Fructele de aronia sunt responsabile pentru producerea de colagen, care facilitează refacerea țesuturilor;
  • Consolidează sistemul imunitar. Răceala și gripa nu vor mai reprezenta probleme greu de gestionat;
  • Îmbunătățește activitatea neuronală. Lipsa de concentrare atât de specifică anemiei va dispărea. Vei putea derula activități complexe, fără a te confrunta cu stări de oboseală.

Sucul de coacaze negre

suc coacăze negre

O altă alternativă pe care merită să o încerci pentru a îndepărta problemele cauzate de anemie este sucul de coacaze negre. Conține un mix complex de vitamine și minerale precum: A, C, B1, B2, B3, B6, fier, acizi grași, sodiu, potasiu, magneziu, fosfor, zinc și lista poate continua. Are un gust ușor acrișor și este recomandat atât copiilor, cât și adulților, tocmai datorită avantajelor numeroase pe care le prezintă:

  • Este ideal pentru anemie, tocmai pentru că integrează cantități însemnate de fier;
  • Menține sănătatea mintală și elimină riscul bolilor neurologice precum Alzheimer sau demența;
  • Reglează nivelul de colesterol;
  • Are proprietăți antiinflamatorii;
  • Elimină senzația de oboseală și previne riscul apariției bolilor oculare;
  • Îmbunătățește funcționarea sistemului osos.

Remediile naturale se numără printre cele mai apreciate variante utilizate pentru a stopa efectele negative ale anemiei. În acest context, sucul de aronia și cel de coacăze negre sunt surse bogate de vitamine și antioxidanți și pot fi integrate cu ușurință în alimentație.

Prin urmare, este important să adopți o conduită sănătoasă care să integreze:

  • Un regim alimentar sănătos – Suplimentează mesele principale cu fructe, legume, dar și alte sucuri naturale. Printre opțiunile pe care trebuie neapărat să le încerci se numără: suc de aronia și catină, suc de aronia și mar sau suc de merișoare.
  • Un stil de viață activ, lipsit de vicii;
  • Un program organizat – Încearcă să delimitezi foarte bine activitățile pe care trebuie să le desfășori zilnic. De asemenea, e important să te bucuri de un somn liniștit.

Concluzii

Anemia reprezintă o afecțiune care poate avea mai multe forme, însă, în cele mai multe cazuri aceasta poate fi tratată sau prevenită. În situația unui diagnostic de anemie, indicat este să consulți un medic specialist care să stabilească cel mai potrivit tratament. 

Pentru prevenirea ei, medicii recomandă un stil de viață sănătos, cu o alimentație echilibrată, bazată pe vitamine și minerale.

Sucul de aronia nu trebuie să lipsească din alimentația celor care se confruntă cu anemie. Specialiștii în nutriție recomandă acest suc datorită efectelor pozitive pe care le aduce organismului.

 

Dacă dorești să te bucuri de toate beneficiile sale, comandă sucul natural de aronia de la Aronia Charlottenburg, acesta fiind 100% natural ecologic, fără aditivi și conservanți.

Descoperă mai multe produse 100% BIO pe www.aronia-charlottenburg.ro! Ai grijă de sănătatea ta!

Blog

Ultimele articole

Blog

Diverticuloza – sfaturi utile pentru identificarea simptomelor și crearea unui plan alimentar adecvat

Diverticuloza este o afecțiune caracterizată prin prezența unor mici proeminențe, care se formează pe pereții colonului. Potrivit studiilor, persoanele de peste 60 de ani au cu 60% șanse mai mari de a suferi de această afecțiune a colonului....
Blog

Anemia hemolitică – cum se manifestă la adulți și copii și cum se tratează? 

Anemia are mai multe forme și, în general, nu provoacă prea multe îngrijorări, deoarece avem tendința să credem că suplimentele alimentare ne pot ajuta să corectăm deficiențele asociate. Totuși, aceste metode nu sunt întotdeauna eficient...
Blog

Sunătoarea – beneficii pentru sănătatea emoțională și fizică

La ce folosește sunătoarea? Cu siguranță te-ai întrebat acest lucru, pentru că multe persoane au acasă această plantă, poate chiar și tu. Evident, trebuie să știm ceea ce consumăm, iar pentru a fi complet informați este important să î...
Blog

Estradiol – hormonul echilibrului sanatatii 

Estradiolul joacă un rol crucial în sănătatea reproductivă și generală, influențând dezvoltarea caracteristicilor sexuale secundare, reglarea ciclului menstrual și sănătatea osoasă, însă nu este întâlnit doar la femei. Descoperă mai...
Suc Coacăze Negre 3L ECO (RO-ECO-029)

Suc Coacăze Negre 3L ECO (RO-ECO-029)

125 lei106,25 lei
Adaugă în coș