Spasticitate – simptome, tipuri, cauze și tratament
Spasticitatea este o afecțiune neuromusculară care apare atunci când controlul normal al mișcărilor este perturbat, iar mușchii rămân „încordați” excesiv. Se manifestă prin rigiditate, contracții involuntare și limitarea amplitudinii de mișcare, uneori chiar și în repaus, ceea ce poate îngreuna mersul, îngrijirea zilnică și activitățile obișnuite.
În copilărie, spasticitatea este frecvent asociată cu paralizia cerebrală, considerată cea mai comună dizabilitate motorie pediatrică, cu o incidență estimată la 1-4 cazuri la 1000 de nou-născuți la nivel global. O proporție mare dintre copiii cu paralizie cerebrală dezvoltă forme de spasticitate, ceea ce face cu atât mai importantă recunoașterea timpurie și intervenția adecvată.
În acest articol, explicăm pe înțelesul tuturor ce este spasticitatea, care sunt cauzele și simptomele ei și ce opțiuni de tratament și recuperare există pentru a îmbunătăți funcția și calitatea vieții.
Rezumat:
- Spasticitatea apare prin afectarea creierului sau a măduvei spinării și se manifestă prin tonus muscular crescut, spasme involuntare și limitarea mișcărilor, cu risc de durere și contracturi.
- Tipurile se definesc după distribuție: tetrapareză (4 membre), hemipareză (o parte a corpului), dipareză (predominant membrele inferioare), monopareză (un singur membru), cu severitate variabilă.
- Tratamentul este multidisciplinar și combină recuperarea (fizioterapie, terapie ocupațională, dispozitive) cu opțiuni medicale precum toxina botulinică, medicație și, la cazuri selectate, proceduri precum baclofen intratecal, rizotomie dorsală selectivă sau chirurgie ortopedică.
Ce este spasticitatea și cum se manifestă
Spasticitatea este un semn ce se regăsește în diferite contexte și patologii medicale. Mișcările musculare sunt controlate de un sistem complex neuro-muscular, ce permite contractarea unor mușchi concomitent cu relaxarea altor mușchi. Leziunile asupra nervilor din acest complex întrerup modelul normal de contractare-relaxare. Ca rezultat apar contracții ale mai multor mușchi simultan și lipsa relaxării musculare.
Majoritatea pacienților descriu spasticitatea ca fiind o combinație dintre două sau mai multe manifestări distincte. Printre cele mai frecvente se numără:
- Hipertonia: tonus muscular crescut, fiind una dintre caracteristicile principale ale spasticității;
- Spasmele musculare: contracții involuntare, rapide sau susținute, care apar chiar și în repaus;
- Clonus: contracții scurte și repetate, asemănătoare unui tremor;
- Încrucișarea involuntară a picioarelor: devine evidentă în formele moderate spre severe.
De asemenea, spasticitatea este însoțită frecvent de:
- Durere sau disconfort muscular;
- Postură anormală, din ce în ce mai vizibilă pe măsură ce spasticitatea progresează;
- Contractură (contractare permanentă a mușchiului și tendonului), cu risc de deformări musculare, articulare sau osoase;
- Dificultăți în realizarea activităților zilnice;
- Somn neodihnitor, întrerupt de spasme sau disconfort muscular persistent.
Tipurile de spasticitate
Formele de spasticitate se clasifică în funcție de distribuția și severitatea afectării musculare.
Tetrapareză spastică
Tetrapareza spastică este una dintre cele mai severe forme, pentru că afectează toate cele patru membre (brațe și picioare). Impactul asupra funcționării zilnice este major, iar intervenția are de obicei nevoie de continuitate pe termen lung.
Se manifestă prin:
- rigiditate și limitare importantă a mișcărilor la membrele superioare și inferioare;
- autonomie redusă, cu dificultăți mari la mers, transferuri și activități de îngrijire;
- necesită abordare complexă: recuperare, adaptări și sprijin susținut.
Hemipareză spastică
Hemipareza spastică afectează o singură parte a corpului, adică un braț și un picior de aceeași parte. Apare frecvent după leziuni cerebrale unilaterale, inclusiv după AVC.
Se manifestă prin:
- dificultăți de folosire a mâinii și piciorului de pe partea afectată;
- compensare prin partea neafectată, uneori cu suprasolicitare pe termen lung;
- recuperarea urmărește menținerea mobilității și prevenirea complicațiilor.
Dipareză spastică
Dipareza spastică afectează predominant membrele inferioare. Poate limita mersul și postura, în timp ce membrele superioare sunt mai puțin afectate.
Poate fi recunoscută după următoarele simptome:
- rigiditate mai accentuată la picioare, cu mers dificil;
- probleme de echilibru și de coordonare;
- reabilitarea se concentrează pe mobilitate, control postural și independență.
Monopareză spastică
Monopareza spastică este limitată la un singur membru (un braț sau un picior). Deși distribuția e restrânsă, poate influența semnificativ funcția, în funcție de severitate și de membrul implicat.
Implică:
- limitarea mișcărilor și a funcției în segmentul afectat;
- risc de contracturi dacă nu se intervine la timp;
- obiectivul principal: păstrarea mobilității și a utilizării funcționale.
Severitatea, indiferent de tip
În orice formă, severitatea spasticității poate varia:
- ușoară: impact redus asupra activităților zilnice;
- moderată: nevoie de terapie constantă și adaptări;
- severă: nevoie de asistență frecventă și, uneori, dispozitive de mobilitate.
În contextul spasticității, Magneziu Lipozomal la 320mg poate fi luat în calcul ca suport pentru funcția neuromusculară, mai ales când există crampe, tensiune musculară sau oboseală asociată; Produsul conține citrat de magneziu în formă lipozomală (cu fosfolipide din lecitină de floarea-soarelui). Administrarea recomandată este de 4 capsule pe zi (≈320 mg magneziu/porție). Nu conține gluten sau lactoză.
Sursa foto: Aronia-charlottenburg.ro
Totuși, fiind un supliment alimentar, este recomandat să fie utilizat cu acordul medicului în cazul existenței unor tratamente concomitente, sarcină sau probleme renale.
Cauzele și factorii de risc pentru spasticitate
Spasticitatea este rezultatul deteriorării căilor nervoase din creier sau măduva spinării care controlează mișcarea musculară. Un dezechilibru în impulsurile nervoase trimise către mușchi de către sistemul nervos central poate duce la această afecțiune.
Iată care sunt cauzele sale:
- Paralizia cerebrală reprezintă una dintre cele mai frecvente cauze, fiind o dizabilitate motrică care apare în copilărie din cauza leziunilor cerebrale produse înainte, în timpul sau la scurt timp după naștere.
- Scleroza multiplă este o altă cauză importantă a spasticității. Această boală autoimună afectează învelișul protector al nervilor din sistemul nervos central.
- Accidentul vascular cerebral poate provoca spasticitate prin deteriorarea zonelor cerebrale responsabile de controlul motor.
- Leziunile traumatice ale creierului, rezultate din accidente sau căderi, pot duce la dezvoltarea spasticității în funcție de severitatea și localizarea leziunii.
Leziunile măduvei spinării reprezintă o cauză semnificativă, mai ales în cazul traumatismelor severe care întrerup comunicarea dintre creier și mușchi.
Sursa foto: Pixabay.com
Factorii de risc includ:
- prematuritatea la naștere, greutatea mică la naștere, infecțiile materne în timpul sarcinii și complicațiile la naștere care duc la lipsa oxigenului cerebral.
- vârsta înaintată crește riscul de accident vascular cerebral, iar anumite condiții genetice pot predispune la dezvoltarea afecțiunilor neurologice asociate cu spasticitatea.
Opțiuni de tratament pentru spasticitate
Există mai multe opțiuni de tratament care pot ameliora spasticitatea (inclusiv tetrapareza spastică). Deși spasticitatea nu se vindecă complet, intervențiile corecte pot reduce rigiditatea, durerea și pot îmbunătăți funcția și calitatea vieții.
Pentru managementul spasticității, de obicei se lucrează într-o echipă multidisciplinară, care poate include: neurolog, psihiatru, medic de familie/medic generalist, fizioterapeut, terapeut ocupațional, neurochirurg și medic ortoped.
Tratamentul poate include terapii nechirurgicale și, în unele cazuri, intervenții chirurgicale.
Tratamentul nechirurgical
- Fizioterapie: programe personalizate pentru mobilitate, întinderea mușchilor spastici și antrenarea controlului motor.
- Terapie ocupațională: exersarea activităților zilnice în mod repetat, cu tehnici de compensare și adaptări funcționale.
- Terapie pentru vorbire: utilă când sunt afectați mușchii din jurul gurii, cu impact asupra vorbirii.
- Dispozitive de asistare: pentru deplasare mai sigură și pentru activități cotidiene (sprijin, stabilizare, adaptări).
- Tratament medicamentos: de regulă asociat cu recuperarea, mai ales pentru controlul durerii; poate avea efecte adverse, deci nu este prima opțiune.
- Injecții intramusculare cu toxină botulinică: relaxează mușchii spastici; efectul apare în 7-10 zile și poate dura până la 3 luni. Se iau în calcul mai ales când sunt implicate grupe musculare bine delimitate.
Intervenții recomandate în forme severe sau rezistente
- Baclofen intratecal: administrare direct în lichidul medular printr-un cateter conectat la o pompă implantată.
- Rizotomie dorsală selectivă: secționarea anumitor rădăcini nervoase; indicată în cazuri selectate de spasticitate severă, în special când afectează ambele membre inferioare.
- Chirurgie ortopedică: atunci când apar contracturi prelungite, deformări sau afectarea articulațiilor și oaselor.
Terapii naturale și exerciții pentru spasticitate
Terapiile complementare pot susține tratamentul spasticității, dar nu îl înlocuiesc. Scopul lor este să reducă rigiditatea, să mențină mobilitatea și să prevină complicațiile (în special contracturile), alături de recuperarea medicală.
Abordări utile includ:
- Exerciții ghidate și stretching: întinderi regulate și exerciții de forță adaptate, pentru menținerea amplitudinii de mișcare și prevenirea scurtării musculare.
- Hidroterapie: mișcare în apă caldă, care reduce presiunea pe articulații și permite exerciții mai ușor de tolerat.
- Masaj terapeutic: poate relaxa musculatura tensionată și poate reduce disconfortul, ca adjuvant.
- Suplimente nutritive: în anumite situații, magneziul (inclusiv forme precum magneziul lipozomal) poate susține funcția neuromusculară; administrarea se face cu recomandare, mai ales dacă există tratamente concomitente sau afecțiuni renale.
Aceste opțiuni se folosesc în paralel cu planul stabilit de medic și kinetoterapeut, iar alegerea lor trebuie adaptată la cauza spasticității, severitate și obiectivele de recuperare.
În concluzie, spasticitatea este un simptom comun în multiple patologii neurologice, iar severitatea acesteia variază de la disconfort minor la întreruperea semnificativă a activităților zilnice. Opțiunile de tratament sunt multiple și, deși nu vindecă spasticitatea, acestea pot ameliora foarte bine acest simptom și pot reda calitatea vieții pacientului. Colaborarea strânsă cu o echipă medicală multidisciplinară și respectarea planului de tratament personalizat sunt esențiale pentru obținerea celor mai bune rezultate. Nu uita, o abordare proactivă și informată este cheia pentru a trăi o viață mai bună cu spasticitate.
Disclaimer: Acest articol are scop informativ și educațional. Informațiile prezentate nu înlocuiesc consultul medical profesional, diagnosticul sau tratamentul. Consultă întotdeauna un medic sau un specialist calificat pentru orice întrebări legate de o afecțiune medicală.
Referințe:
- https://my.clevelandclinic.org/health/symptoms/14346-spasticity;
- https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK507869;
- https://medlineplus.gov/ency/article/003297.htm;
