Dispraxia la copii și adulți: Tot ce trebuie să știi despre tulburarea de coordonare motorie

Ai remarcat că micuțul tău își coordonează mai greu mișcările sau că ajunge mai târziu la anumite repere de dezvoltare? Sau poate chiar tu întâmpini dificultăți în a-ți organiza activitățile de zi cu zi ori în a realiza mișcări care par simple pentru ceilalți? Astfel de indicii pot sugera dispraxia, o tulburare neurologică ce influențează capacitatea de a planifica și coordona mișcările.

Dispraxia nu are legătură cu nivelul de inteligență, însă poate afecta considerabil funcționarea zilnică, atât la copii, cât și la adulți. În continuare vei găsi o prezentare clară și completă ale dispraxiei: simptomele cele mai frecvente, posibilele cauze, variantele de intervenție și câteva strategii practice de adaptare, menite să facă rutina de zi cu zi mai ușor de gestionat.

Rezumat:

1. Dispraxia (DCD) este o tulburare neurologică de coordonare, care afectează planificarea și execuția mișcărilor (motorii grosiere, fine, oro-motorii și uneori vorbirea), fără legătură cu nivelul de inteligență.
2. Semnele apar frecvent din copilărie și se schimbă odată cu vârsta, de la întârzieri în reperele motorii (0–3 ani) la dificultăți în îmbrăcare, scris, sport, organizare și urmarea instrucțiunilor în mai mulți pași (preșcolar/școlar), plus posibile sensibilități senzoriale și oboseală rapidă.
3. Diagnosticul și intervenția pot îmbunătăți semnificativ funcționarea zilnică: evaluare multidisciplinară (pediatru/neurolog, terapeut ocupațional, fizioterapeut, psiholog, logoped), urmată de terapii (ocupațională, fizioterapie, logopedie), adaptări educaționale/la muncă și suport psihologic, inclusiv strategii practice de organizare pentru adulți.

Ce este dispraxia și cum afectează coordonarea motorie?

Dispraxia, cunoscută în termeni medicali ca tulburare de coordonare a dezvoltării (DCD), reprezintă o afecțiune neurologică ce influențează modul în care creierul procesează și transmite informațiile necesare pentru efectuarea mișcărilor. Termenul provine din grecescul „praxis”, care înseamnă „acțiune” sau „executare”, iar prefixul „dis” indică o disfuncție în această capacitate.

Această tulburare nu are legătură cu nivelul de inteligență al persoanei afectate. Problema constă în comunicarea dintre creier și mușchi. Când vrei să efectuezi o mișcare, creierul tău trebuie să planifice acțiunea, să coordoneze mușchii implicați și să monitorizeze execuția. La persoanele cu dispraxie, acest proces întâmpină dificultăți, rezultând în mișcări necoordonate sau stângace. Este important să reții că dispraxia nu este o lipsă de inteligență, ci o diferență în modul în care creierul procesează informațiile.

Tulburarea poate afecta diferite tipuri de coordonare:

• Coordonarea motorie grosieră – mișcări ample precum mersul, alergatul, săritul sau urcatul scărilor.
• Coordonarea motorie fină – mișcări precise precum scrisul, desenatul, tăiatul cu foarfeca sau încheierea nasturilor.
• Coordonarea oro-motorie – mișcările gurii și limbii necesare pentru vorbire și masticație.

Copiii și adulții cu această afecțiune pot întâmpina provocări în procesarea informațiilor senzoriale și în utilizarea acestora pentru a planifica și executa mișcări fizice. Activitățile nefamiliare sau cele care presupun mai multe etape devin deosebit de dificile, afectând autonomia și încrederea în sine. Identificarea timpurie și intervenția pot face o diferență semnificativă în dezvoltarea abilităților și în creșterea încrederii în sine.

În contextul dispraxiei, pe lângă intervențiile terapeutice și adaptările practice, nutriția poate juca un rol complementar în susținerea funcțiilor creierului. Un exemplu în acest sens este aportul adecvat de acizi grași esențiali Omega-3, care sunt componente importante pentru sănătatea sistemului nervos.

Un supliment precum Omega 3 – 1000mg, 450 EPA – 230 DHA poate fi util pentru:

• susținerea memoriei și a capacității de învățare, prin rolul DHA în funcția neuronală și comunicarea inter-neuronală;
• sprijin pentru echilibrul emoțional (stare de spirit, stres perceput), în special în contexte în care dificultățile de coordonare pot crește frustrarea și anxietatea;
• susținerea sănătății vizuale, deoarece DHA este relevant și pentru retină (util când vorbim despre coordonare, care se bazează mult pe integrarea vizuală).

Sursa foto: Aronia-charlottenburg.ro

Tipurile de dispraxie și cum se manifestă

În practică, dispraxia nu arată la fel la toți. Manifestările pot fi grupate în mai multe forme, în funcție de zona principal afectată.

Dispraxie motorie (grosieră) – coordonarea mișcărilor mari

Această formă afectează mișcările care implică întreg corpul și controlul posturii. Pot apărea dificultăți în:

• alergare, sărituri, urcat/coborât scări;
• menținerea echilibrului (de exemplu, mers pe bicicletă sau pe trotineta);
• prinderea și aruncarea mingii;
• coordonarea mișcărilor în sporturi sau jocuri de grup.

Copiii pot părea „stângaci”, se pot împiedica des și pot evita activitățile sportive, nu din lipsă de interes, ci din cauza efortului crescut necesar pentru a-și controla mișcările.

Dispraxie fin-motorie – îndemânarea mâinilor și precizia

Aici dificultățile sunt mai vizibile în sarcini care cer mișcări mici, precise, în special cu mâinile și degetele. Sunt frecvente problemele la:

• scris (litere inegale, ritm lent, oboseală rapidă);
• decupat, desenat, colorat în contur;
• încheiat nasturi, legat șireturi, manevrat fermoare;
• folosirea tacâmurilor sau a instrumentelor (riglă, compas).

Uneori, copilul înțelege perfect cerința, dar execuția „nu iese” cum își dorește, ceea ce poate duce la frustrare și evitare.

Dispraxie oro-motorie (orofacială) – mișcări ale gurii și feței

În această variantă, provocările țin de coordonarea musculaturii implicate în activități precum:

• mestecat și înghițit (mai ales la anumite texturi);
• controlul salivei;
• mișcări fine ale limbii și buzelor.

Poate apărea și un limbaj mai puțin clar, însă nu pentru că persoana „nu știe ce vrea să spună”, ci din cauza controlului motor al musculaturii orofaciale.

Dispraxie verbală (apraxia vorbirii în copilărie) – când vorbirea este afectată

Uneori, în discuțiile despre dispraxie apare și componenta de vorbire. În termeni clinici, dificultatea specifică de planificare a mișcărilor vorbirii este adesea încadrată ca apraxie a vorbirii în copilărie, dar în limbajul uzual poate fi menționată ca „dispraxie verbală”.

Semnele tipice pot include:

• pronunție variabilă (același cuvânt spus diferit de la o încercare la alta);
• dificultăți mai mari la cuvinte lungi sau propoziții;
• pauze, căutări, efort vizibil pentru a articula;
• omiterea sau înlocuirea sunetelor.

Intervenția logopedică timpurie și individualizată poate îmbunătăți semnificativ inteligibilitatea și fluența.

Dispraxie la copii – simptome și semne de alarmă

Identificarea timpurie a semnelor de dispraxie la copilul tău poate face diferența în evoluția sa. Cu cât intervii mai devreme, cu atât mai mari sunt șansele de a-l ajuta să-și dezvolte abilitățile necesare pentru o viață independentă și împlinită.

Semne timpurii (0-3 ani)

În primii ani de viață, poți observa întârzieri în atingerea etapelor normale de dezvoltare:

• Întârziere în a se rostogoli, a se târî sau a sta în șezut;
• Dificultăți în a învăța să meargă (după vârsta de 18 luni);
• Probleme de echilibru și tendința de a cădea frecvent;
• Dificultăți în a urca sau coborî scările;
• Evitarea jocurilor care necesită coordonare.

Vârsta preșcolară (3-5 ani)

Pe măsură ce copilul crește, dificultățile devin mai evidente în activitățile zilnice:

• Probleme în a se îmbrăca singur (încheierea nasturilor, fermoarelor);
• Dificultăți în a mânca independent (folosirea lingurii, furculiței);
• Scăparea frecventă a obiectelor din mână;
• Evitarea activităților creative precum desenatul sau modelarea;
• Dificultăți în a învăța să meargă cu tricicleta.

Vârsta școlară (6+ ani)

La școală, provocările devin și mai vizibile, afectând performanța academică și socială:

• Scrisul este dificil, neîngrijit și obositor;
• Probleme în a copia de pe tablă sau din manual;
• Dificultăți în activitățile sportive și evitarea educației fizice;
• Organizarea deficitară a materialelor școlare;
• Probleme de concentrare și finalizare a sarcinilor;
• Dificultăți în a urma instrucțiuni cu mai multe etape.

Alte semne importante

Copiii cu dispraxie pot prezenta și:

• Sensibilitate crescută la zgomote, lumini sau texturi;
• Dificultăți în perceperea spațiului și distanței;
• Tendința de a se lovi de obiecte sau persoane;
• Probleme de memorie pe termen scurt;
• Oboseală rapidă în activități fizice.

Cauzele și factorii de risc ai dispraxiei

Deși nu există, până în prezent, o cauză unică și certă a dispraxiei, specialiștii sunt de acord că tulburarea este asociată cu o dezvoltare atipică a circuitelor neurologice implicate în controlul mișcărilor. Neuronii motori au rolul de a transmite comenzile de la creier către mușchi, astfel încât mișcările să fie inițiate și coordonate corect. În cazul persoanelor cu dispraxie, se consideră că aceste conexiuni nu se formează sau nu funcționează la aceeași eficiență, ceea ce poate duce la semnale mai puțin clare ori la o sincronizare mai slabă între intenție și execuție.

Acest mecanism explică de ce forța musculară poate fi normală, dar coordonarea rămâne dificilă. O înțelegere realistă a procesului te poate ajuta să privești dispraxia cu mai multă empatie și să alegi intervenții și strategii care susțin progresul, pas cu pas.

Factori de risc identificați

Cercetările au evidențiat mai mulți factori care pot crește probabilitatea dezvoltării dispraxiei:

• Nașterea prematură – copiii născuți înainte de săptămâna 37 de sarcină prezintă un risc mai mare.
• Greutate mică la naștere – sub 2,5 kg la naștere.
• Istoric familial – prezența dispraxiei la alți membri ai familiei sugerează o componentă genetică.
• Expunerea prenatală – consumul de alcool sau substanțe toxice în timpul sarcinii.
• Sexul masculin – băieții sunt afectați de aproximativ 3-4 ori mai frecvent decât fetele.

Dispraxia nu este cauzată de neglijență parentală, traumatisme sau leziuni cerebrale dobândite după naștere. Aceasta este o tulburare de dezvoltare neurologică care apare în timpul formării creierului, iar prezența factorilor de risc nu garantează dezvoltarea afecțiunii. Este important să reții că dispraxia nu este vina nimănui și că există resurse disponibile pentru a ajuta persoanele afectate.

Diagnosticul dispraxiei și evaluarea specializată

Stabilirea unui diagnostic corect de dispraxie necesită o evaluare complexă, realizată de o echipă multidisciplinară de specialiști. Procesul poate părea intimidant, dar este esențial pentru a asigura că adultul sau copilul primește sprijinul adecvat.

Etapele evaluării

Procesul de diagnostic include mai multe componente importante:

• Analiza istoricului medical și de dezvoltare – specialistul va colecta informații detaliate despre etapele de dezvoltare atinse, eventualele întârzieri și dificultățile observate în diverse contexte.
• Evaluarea abilităților motorii – teste standardizate pentru coordonarea motorie grosieră și fină, incluzând sarcini precum aruncarea unei mingi, echilibrul pe un picior, scrisul sau copierea unor forme.
• Testarea cognitivă – pentru a exclude deficiențe intelectuale și a confirma că dificultățile motorii nu sunt cauzate de alte afecțiuni.
• Observarea comportamentală – monitorizarea copilului în diferite situații (acasă, la școală, în cabinetul medical) pentru a identifica provocările din viața reală.

Specialiștii implicați

Echipa de evaluare poate include:

• Medic pediatru sau neurolog – coordonează procesul și exclude alte afecțiuni medicale.
• Terapeut ocupațional – evaluează abilitățile funcționale în activitățile zilnice.
• Fizioterapeut – analizează coordonarea motorie, echilibrul și postura.
• Psiholog – evaluează aspectele cognitive, emoționale și comportamentale.
• Logoped – în cazul suspiciunii de apraxie verbală.

Diagnosticul se bazează pe criterii specifice care includ dificultăți semnificative în coordonarea motorie care afectează activitățile zilnice și performanța academică, absența unei afecțiuni neurologice care să explice simptomele și persistența dificultăților în timp. Evaluarea completă poate dura câteva săptămâni, dar rezultatul oferă o imagine clară a nevoilor tale sau ale copilului tău. Investiția în acest proces complex aduce claritate și deschide calea către intervenții eficiente.

Tratamentul și terapiile pentru dispraxie

Deși dispraxia este o afecțiune permanentă, vestea bună este că există numeroase intervenții eficiente care pot îmbunătăți semnificativ calitatea vieții. Cheia succesului constă într-o abordare personalizată, adaptată nevoilor specifice ale fiecărei persoane.

Terapia ocupațională

Aceasta reprezintă piatra de temelie a tratamentului pentru dispraxie. Terapeuții ocupaționali lucrează cu tine sau cu copilul tău pentru a dezvolta abilitățile necesare în activitățile zilnice:

• Îmbunătățirea coordonării motorii fine pentru scris, desen și utilizarea ustensilelor;
• Dezvoltarea strategiilor de organizare și planificare;
• Adaptarea mediului pentru a facilita independența;
• Exerciții specifice pentru întărirea mușchilor mâinilor și degetelor.

Fizioterapia

Fizioterapeuții se concentrează pe îmbunătățirea coordonării motorii grosiere și a echilibrului:

• Exerciții pentru întărirea musculaturii și îmbunătățirea posturii;
• Activități pentru dezvoltarea echilibrului și coordonării;
• Programe de mișcare adaptate vârstei și capacităților;
• Tehnici pentru creșterea încrederii în abilitățile fizice.

Terapia logopedică

Esențială pentru persoanele cu apraxie verbală, această terapie ajută la îmbunătățirea articulării și clarității vorbirii:

• Dezvoltarea coordonării mușchilor implicați în vorbire;
• Strategii de comunicare alternative când este necesar;
• Exerciții pentru întărirea mușchilor oro-faciali.

Intervenții educaționale

La școală, copilul tău poate beneficia de:

• Timp suplimentar pentru finalizarea testelor și temelor;
• Utilizarea calculatorului pentru scris;
• Materiale didactice adaptate;
• Sprijin individualizat din partea unui profesor de sprijin;
• Pauze frecvente în timpul activităților care necesită concentrare.

Suport psihologic

Nu subestima impactul emoțional al dispraxiei. Consilierea poate ajuta la:

• Gestionarea frustrării și anxietății;
• Construirea stimei de sine;
• Dezvoltarea strategiilor de adaptare sănătoase;
• Îmbunătățirea abilităților sociale.

Succesul tratamentului depinde de consistență și colaborare. Lucrează îndeaproape cu echipa de specialiști și practică exercițiile recomandate acasă. Cu răbdare și perseverență, vei observa progrese semnificative.

Dispraxie la adulți – manifestări și adaptări în viața de zi cu zi

Mulți adulți trăiesc cu dispraxie fără să fi primit vreodată un diagnostic oficial. Dacă te-ai confruntat toată viața cu dificultăți de coordonare, organizare sau planificare, este posibil ca dispraxia să fie explicația. Înțelegerea acestei afecțiuni te poate ajuta să dezvolți strategii eficiente de adaptare.

Manifestări comune la adulți

La vârsta adultă, dispraxia se manifestă prin provocări specifice în viața cotidiană:

• Dificultăți de coordonare – stângăcie în mișcări, probleme în a conduce, evitarea sporturilor;
• Provocări organizaționale – dificultăți în gestionarea timpului, pierderea frecventă a obiectelor, probleme în planificarea sarcinilor;
• Aspecte cognitive – memorie de lucru redusă, dificultăți în a urma instrucțiuni complexe;
• Sensibilitate senzorială – supraîncărcare în medii zgomotoase sau aglomerate;
• Comunicare – dificultăți în a te exprima clar sau în a înțelege limbajul nonverbal.

Strategii de adaptare eficiente

Poți implementa numeroase strategii pentru a-ți ușura viața zilnică:

Organizare și planificare

• Folosește aplicații de gestionare a timpului și liste de sarcini;
• Creează rutine zilnice consistente;
• Setează alarme și reminder-uri pentru activități importante;
• Organizează-ți spațiul de lucru și locuința pentru acces facil.

La locul de muncă

• Solicită un birou într-o zonă liniștită, departe de distracții;
• Folosește tehnologie asistivă (software de dictare, organizatoare digitale);
• Cere instrucțiuni scrise pentru sarcini complexe;
• Comunică deschis cu angajatorul despre nevoile tale.

Gestionarea stresului

• Practică tehnici de relaxare;
• Menține un stil de viață sănătos cu somn adecvat și exerciții regulate;
• Identifică și evită factorii declanșatori de stres;
• Caută sprijin profesional când este necesar.

Relații sociale

• Explică prietenilor și familiei provocările tale;
• Alege activități sociale care nu te pun în dificultate;
• Dezvoltă-ți punctele forte și concentrează-te pe ele.

De asemenea, un supliment precum Omega 3 – 1000mg poate susține funcțiile cerebrale implicate în atenție, memorie de lucru și procesarea informațiilor, prin aportul de DHA și EPA – acizi grași esențiali pentru funcționarea normală a creierului. Ca suport general, poate fi util în menținerea clarității mentale și a echilibrului emoțional, mai ales în perioade solicitante. 

Sursa foto: Aronia-charlottenburg.ro

Dispraxia nu trebuie să fie un obstacol în calea succesului. Mulți adulți cu această afecțiune au cariere de succes și relații împlinite. Cheia constă în a-ți înțelege provocările, a dezvolta strategii de compensare și a-ți valorifica punctele forte. Nu ezita să soliciți ajutor profesional – terapia ocupațională și consilierea psihologică pot face o diferență enormă în calitatea vieții tale.

Dispraxia influențează coordonarea și planificarea mișcărilor, însă cu diagnostic precoce și intervenții potrivite, evoluția poate fi semnificativ îmbunătățită. Terapia ocupațională, fizioterapia și logopedia, alături de strategii de adaptare și sprijin emoțional, ajută atât copiii, cât și adulții să își crească autonomia și încrederea. Important de reținut: dispraxia nu definește valoarea unei persoane, iar într-un mediu înțelegător, fiecare își poate atinge obiectivele și își poate valorifica punctele forte.

Atenție! Aceste informații au scop informativ – consultă întotdeauna un medic înainte de a lua decizii legate de sănătatea ta!

Referințe:

• https://www.medicalnewstoday.com/articles/151951

• https://www.healthdirect.gov.au/dyspraxia

• https://www.webmd.com/brain/dyspraxia-signs-symptoms-treatment

• https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/23963-dyspraxia-developmental-coordination-disorder-dcd

• https://www.nhs.uk/conditions/developmental-coordination-disorder-dyspraxia-in-adults/