Alimente bogate în purine – Ce sunt purinele și cum pot crește nivelurile de acid uric?
Purinele reprezintă compuși heterociclici esențiali pentru funcționarea optimă a organismului, fiind implicați în sinteza acizilor nucleici, în metabolismul energetic și în numeroase procese celulare. Cu toate acestea, catabolizarea excesivă a purinelor endogene sau exogene poate conduce la acumularea acidului uric, metabolitul final al degradării acestora la om, întrucât organismul uman nu posedă enzima uricază, necesară pentru degradarea suplimentară a acidului uric în alantoină.
Hiperuricemia cronică poate evolua asimptomatic sau poate sta la baza unor manifestări clinice precum gută, litiază renală sau nefropatie urică. Prin urmare, gestionarea aportului de purine alimentare capătă o relevanță deosebită în prevenția și managementul acestor afecțiuni. Sursele alimentare cu conținut crescut de purine — în special carnea roșie, organele (ficat, rinichi), fructele de mare și anumite tipuri de pește (sardine, hering) — pot influența semnificativ nivelul seric de acid uric, mai ales în contextul unui consum caloric excesiv și al unei hidratări inadecvate.
În acest articol, vom aborda toate aceste concepte pentru a definitiva impactul purinelor în organism.
Ce sunt purinele și care este rolul lor în organism?
Sursa foto: Shutterstock.com
Purinele sunt compuși heterociclici azotați de natură endogenă și exogenă, implicați în numeroase procese metabolice fundamentale. Trecând de rolul lor structural în constituirea acizilor nucleici (ADN și ARN), purinele participă activ la sinteza nucleotidelor energetice (ATP, GTP), la reglarea transducției semnalului celular și la funcționarea normală a sistemului nervos central.
Metabolismul purinelor urmează o cale bine definită de sinteză de novo și reciclare prin intermediul căii de salvare, ambele mecanisme fiind reglate enzimatic în funcție de nevoile celulare. În cursul degradării purinelor, acidul uric este produsul final, în condițiile în care organismul uman nu deține enzima uricază, prezentă la majoritatea speciilor non-umane. În mod fiziologic, acidul uric este excretat renal, însă echilibrul între producție și eliminare poate fi perturbat ușor, ceea ce duce la acumularea sa în circulația sistemică (hiperuricemie).
Hiperuricemia poate apărea în contextul accelerării turnoverului celular, a aportului alimentar crescut de purine sau a unui clearance renal scăzut. La persoanele susceptibile, acumularea prelungită a acidului uric poate duce la formarea de cristale de urat monosodic, care se pot depozita în țesuturi — în special la nivel articular sau renal — generând complicații clinice precum guta, litiaza urică sau nefropatia urică.
Hiperuricemia – evoluție și factori de risc
Din punct de vedere epidemiologic, prevalența hiperuricemiei și a gutei a crescut în ultimele decenii, fiind corelată cu modificările comportamentului alimentar, creșterea incidenței obezității și a sindromului metabolic. Această evoluție justifică interesul crescut pentru strategii nutriționale și metabolice integrate, care să completeze intervențiile farmacologice.
Controlul aportului alimentar de purine, în special prin reducerea consumului de carne roșie, organe, fructe de mare, băuturi îndulcite și alcool, asociat cu menținerea unei greutăți corporale adecvate și optimizarea funcției renale, constituie piloni centrali ai managementului metabolic. În plus, se recomandă o alimentație alcalinizantă, bogată în fructe și legume proaspete, care pot susține eliminarea uratului prin alcalinizarea urinei.
Printre nutrienții cu rol adjuvant în controlul hiperuricemiei se numără și vitamina C, al cărei efect uricozuric a fost demonstrat în multiple studii clinice. Aceasta contribuie la protejarea celulelor endoteliale, reduce stresul oxidativ sistemic și susține eliminarea renală a acidului uric. Mai mult de atât, pentru pacienții care nu reușesc să atingă aportul zilnic prin dietă, suplimentarea poate reprezenta o soluție eficientă.
Un exemplu în acest sens este Premium Aronia Vitamin C Forte, un supliment formulat pe bază de acid L-ascorbic, forma cea mai pură și biologic activă a vitaminei C, în doză de 1.000 mg, cu biodisponibilitate ridicată. Asocierea cu suc de aronia și amestecuri de fructe cu potențial antioxidant oferă un profil funcțional complex, adecvat susținerii homeostaziei redox și a funcției renale la persoanele cu risc de hiperuricemie.
Astfel, intervențiile nutriționale personalizate, susținute de educație continuă și de utilizarea judicioasă a suplimentelor cu eficiență dovedită, pot reduce nu doar nivelul seric al acidului uric, ci și necesarul farmacologic pe termen lung. Integrarea acestor măsuri într-un plan terapeutic complex are potențialul de a îmbunătăți prognosticul clinic și de a reduce riscul de complicații renale și cardiovasculare asociate hiperuricemiei cronice.
Legătura dintre purine și acidul uric
După clarificarea rolului purinelor în organism, devine relevantă înțelegerea relației funcționale dintre acești compuși și metabolismul acidului uric, un aspect fundamental în etiopatogenia gutei și în managementul clinic al hiperuricemiei. Conversia purinelor în acid uric constituie ultima etapă a degradării bazelor purinice (adenină și guanină), iar această transformare are loc sub acțiunea enzimelor xantin-oxidază și guanin-deaminază. În condiții fiziologice, acidul uric rezultat este eliminat predominant pe cale renală, prin filtrare glomerulară și secreție tubulară, un procent minor fiind excretat pe cale digestivă.
Hiperuricemia, definită biochimic ca o concentrație plasmatică de acid uric peste 6,8 mg/dL (valoare considerată pragul de saturație pentru formarea cristalelor de urat monosodic), apare fie prin creșterea sintezei endogene (accelerarea turnoverului celular, aport alimentar crescut de purine, deficit enzimatic), fie prin reducerea eliminării renale ori printr-o combinație a acestor mecanisme. Acumularea progresivă de acid uric poate rămâne asimptomatică o perioadă lungă, însă la un anumit prag, cristalele de urat precipită în spațiile articulare, declanșând reacții inflamatorii acute și episoade recurente de artrită caracteristice gutei.
Hiperuricemia – influența alimentației
Rolul alimentației în patogeneza hiperuricemiei este bine documentat, iar impactul aportului de purine variază în funcție de sursa alimentară. Carnea roșie, organele (în special ficatul și rinichii), fructele de mare și produsele bogate în fructoză (inclusiv băuturile îndulcite artificial) au fost asociate în mod direct cu creșterea riscului de hiperuricemie și gută. De asemenea, alcoolul, în special berea și băuturile spirtoase, interferează cu metabolismul acidului uric prin creșterea producției și scăderea excreției renale. Interesant este că purinele din surse vegetale, cum sunt leguminoasele sau ciupercile, par să aibă un impact metabolic redus asupra nivelului seric de acid uric, posibil datorită compoziției lor concomitente în fibre și antioxidanți.
Pe lângă dieta hiperuricemiantă, o serie de factori suplimentari contribuie la dezechilibrul metabolismului acidului uric. Predispoziția genetică joacă un rol important în capacitatea de eliminare renală, iar obezitatea și sindromul metabolic sunt frecvent asociate cu hiperinsulinemie, care inhibă secreția tubulară de acid uric. Deshidratarea cronică, prin reducerea volumului plasmatic și a filtrării glomerulare, favorizează concentrarea uratului în sânge. De asemenea, anumite medicamente (în special diureticele tiazidice și acidul acetilsalicilic în doze mici) interferează cu excreția urinară. Patologiile cronice asociate, precum hipertensiunea arterială, diabetul zaharat tip 2 sau insuficiența renală cronică, accentuează aceste mecanisme.
Strategia terapeutică pentru controlul hiperuricemiei implică intervenții de ordin farmacologic (în special inhibitori ai xantin-oxidazei și uricozurice), dar și măsuri non-farmacologice, cu valoare profilactică dovedită. O alimentație normoproteică, dar hipopurinică, hidratarea corespunzătoare (ideal >2 litri/zi pentru a stimula diureza), menținerea unei greutăți corporale optime, limitarea consumului de alcool și includerea activității fizice regulate în rutina zilnică sunt elemente esențiale în prevenirea recurențelor gutei și în reducerea riscului de complicații metabolice asociate.
Alimentele bogate în purine
Din perspectiva gestionării dietetice a hiperuricemiei și a gutei, clasificarea alimentelor în funcție de conținutul lor de purine oferă o bază funcțională pentru elaborarea unor strategii nutriționale adaptate.
Astfel, alimentele cu conținut ridicat de purine, cum sunt organele (în special ficatul, rinichii sau creierul), peștele gras (sardine, hering, anșoa), fructele de mare (midii, creveți) sau extractele concentrate de carne, depășesc pragul de 200 mg de purine la 100 g produs și sunt considerate hiperuricemiante majore. În cadrul dietelor profilactice sau terapeutice, consumul acestora trebuie redus semnificativ sau evitat, mai ales în cazurile cu istoric de atacuri de gută sau hiperuricemie persistentă.
Categoria intermediară, formată din alimente cu conținut moderat de purine (între 100–200 mg/100 g), include carne roșie, carne de pasăre, pește alb, leguminoasele uscate (fasole, mazăre, linte), ciupercile și unele legume precum sparanghelul. Acestea pot fi consumate în cantități controlate, în funcție de statusul clinic al pacientului, de frecvența episoadelor de gută și de valorile serice ale acidului uric, dar trebuie adaptate într-un plan alimentar echilibrat, care să evite suprapunerea mai multor surse de purine în aceeași zi.
Alimentele cu purine – opțiuni sigure și beneficii
Alimentele considerate sigure din punct de vedere al încărcăturii purinice sunt cele care conțin sub 100 mg purine/100 g și includ majoritatea fructelor și legumelor, ouăle, produsele lactate (preferabil degresate) și cerealele. Studiile epidemiologice și clinice recente au demonstrat că aceste categorii de alimente nu numai că nu contribuie la creșterea uricemiei, dar pot exercita un efect benefic, prin intermediul alcalinizării mediului intern, creșterii excreției urinare de urat și furnizării de antioxidanți cu rol antiinflamator. În mod interesant, anumite legume care conțin purine (cum sunt spanacul, ciupercile, sparanghelul) nu au fost asociate cu un risc crescut de gută, ceea ce sugerează că matricea alimentară, biodisponibilitatea purinelor și contextul nutrițional în care sunt consumate pot modifica efectul metabolic final.
Pe lângă aportul purinic, trebuie luat în considerare și rolul unor factori alimentari non-purinici care influențează metabolismul acidului uric. Consumul de băuturi alcoolice — în special berea și spirtoasele — afectează negativ clearance-ul renal al uratului și stimulează sinteza hepatică de acid uric. De asemenea, băuturile îndulcite cu sirop de porumb bogat în fructoză cresc nivelul de acid uric prin mecanisme metabolice distincte, care implică creșterea turnoverului de ATP și activarea căii de sinteză de novo a purinelor. Alimentele ultraprocesate, bogate în sodiu, grăsimi trans și aditivi alimentari, trebuie de asemenea evitate, având în vedere potențialul lor proinflamator și impactul indirect asupra metabolismului renal.
Hiperuricemie – recomandări dietetice
Recomandările dietetice actuale în hiperuricemie vizează nu doar reducerea cantitativă a purinelor, ci și modificarea calitativă a comportamentului alimentar general. Dieta trebuie să favorizeze aportul crescut de lichide (ideal peste 2 litri/zi), în special sub formă de apă și infuzii fără cofeină, pentru a susține diureza și eliminarea uratului. Produsele lactate cu conținut scăzut de grăsimi, bogate în proteine de înaltă calitate și sărace în purine, pot reduce riscul de gută și pot contribui la menținerea unei mase corporale sănătoase. Menținerea unei greutăți optime prin intervenții nutriționale hipocalorice moderate, asociate cu activitate fizică regulată, reduce rezistența la insulină și ameliorează excreția renală de acid uric, aspecte relevante mai ales la pacienții cu sindrom metabolic sau obezitate viscerală.
Care este conținutul exact de purine în diferite alimente?
Sursa foto: Shutterstock.com
Pentru a oferi o bază funcțională în strategia dietetică a pacientului cu hiperuricemie, este necesară analiza cantitativă a conținutului de purine din alimentele uzuale. Deși clasificarea alimentelor pe baza conținutului purinic a fost frecvent utilizată în ghidurile clinice pentru gestionarea gutei, aplicarea practică a acestor informații necesită contextualizare fiziologică și metabolică. Dincolo de simpla restricție, selecția alimentelor trebuie realizată în funcție de capacitatea lor de a influența nivelurile serice ale acidului uric, prin impactul asupra metabolismului purinelor, al excreției renale de urat și al statusului inflamator general.
Tabelul cuprinzător privind conținutul de purine exprimat în miligrame la 100 de grame de produs alimentar evidențiază variații semnificative între grupele alimentare. Cele mai mari concentrații se regăsesc în organele animale (ficat de vită – 460 mg/100 g, rinichi – 320 mg/100 g), peștii grași (anșoa – 410 mg, sardine – 345 mg, hering – 280 mg) și în produsele concentrate precum extractele de carne, confirmând potențialul hiperuricemiant al acestora și justificând excluderea sau limitarea lor severă în dieta pacienților cu istoric de gută sau valori persistent crescute ale acidului uric. De asemenea, unele tipuri de carne, precum cea de vită (130 mg) sau puiul (110 mg), se situează în zona intermediară a conținutului purinic, necesitând porționare atentă și corelare cu alți factori alimentari prezenți în același regim.
Purinele – alimente recomandate și excepții vegetale
La polul opus, produsele lactate (brânză – 15 mg), ouăle (5 mg) și cerealele integrale prezintă un conținut scăzut de purine și pot fi incluse cu regularitate în alimentație, fiind compatibile cu un regim alimentar alcalinizant și antiinflamator. În ceea ce privește alimentele vegetale cu un conținut moderat de purine, cum sunt ciupercile (58 mg), spanacul (57 mg) și leguminoasele (fasole boabe – 128 mg), dovezile actuale nu susțin un efect negativ asupra incidenței gutei, ceea ce sugerează că matricea alimentară și co-nutrienții prezenți (fibre, flavonoide, antioxidanți) pot modula impactul metabolic final al purinelor vegetale.
Utilitatea practică a acestor date constă în posibilitatea de a adapta aportul alimentar total de purine la statusul metabolic și renal al pacientului. Strategiile dietetice eficiente nu se bazează exclusiv pe excluderea categoriilor alimentare cu potențial purinic ridicat, ci pe capacitatea de a structura un regim echilibrat care să reducă încărcătura totală de purine, să susțină funcția renală și să mențină un profil antiinflamator. Astfel, porționarea corectă, substituirea inteligentă a alimentelor hiperuricemiante cu surse proteice sigure (ex. lactate degresate) și echilibrarea compoziției meselor devin instrumente esențiale în controlul pe termen lung al hiperuricemiei.
Alimentele care cresc nivelul de acid uric
În contextul patofiziologiei gutei și al hiperuricemiei cronice, identificarea mecanismelor prin care anumite componente alimentare influențează metabolismul purinelor și, implicit, nivelul seric de acid uric, este esențială pentru elaborarea unor intervenții nutriționale eficiente și sustenabile. Relația dintre aportul alimentar și uricemie nu se reduce exclusiv la încărcătura purinică a alimentelor, ci implică o interacțiune complexă între factori metabolici, hormonali și renali, ce pot modula atât sinteza endogenă, cât și excreția acestui metabolit.
Din punct de vedere biochimic, alimentele contribuie la creșterea uricemiei prin patru mecanisme distincte: furnizarea directă de purine în exces, interferența cu eliminarea renală a acidului uric, stimularea sintezei endogene de novo a purinelor și influențele indirecte exercitate asupra metabolismului hepatic și al rezistenței la insulină. De exemplu, consumul cronic de fructoză — în special sub forma băuturilor îndulcite cu sirop de porumb — determină o creștere rapidă a turnoverului de ATP, urmată de acumularea de AMP și activarea căii de sinteză purinică, ceea ce duce la supraproducția de acid uric. Totodată, fructoza afectează și capacitatea renală de eliminare a uratului, inducând un efect dublu hiperuricemiant, confirmat prin multiple studii epidemiologice și intervenționale.
Acid uric – influența alimentației și alcoolului
În mod similar, alcoolul, în special berea și băuturile spirtoase, reprezintă un alt factor alimentar cu impact major asupra metabolismului uric, nu doar prin aportul de purine endogene (guanozină și adenozină), ci și prin stimularea lactacidozei metabolice, care reduce excreția renală de urat. Vinul pare să aibă un efect mai puțin pronunțat, dar nu lipsit de relevanță clinică în cazul consumului excesiv sau în contextul altor factori de risc asociați. În plus, consumul cronic de alimente ultraprocesate, bogate în grăsimi saturate, sodiu, conservanți și potențiatori de aromă, favorizează apariția rezistenței la insulină și a sindromului metabolic, ambele asociate cu o scădere a clearance-ului renal al uratului și cu un risc crescut de litiază urică și gută.
Un aspect adesea neglijat în consilierea nutrițională este modul de preparare termică a alimentelor. De exemplu, s-a demonstrat că fierberea cărnii sau a leguminoaselor poate reduce semnificativ conținutul de purine prin solubilizarea acestora în apa de gătit, în timp ce metodele de preparare la temperaturi înalte, precum prăjirea sau frigerea, pot induce formarea de produși avansați de glicație (AGEs), cu rol proinflamator și posibil impact asupra expresiei transportorilor de urat la nivel tubular renal. Astfel, selecția alimentelor trebuie însoțită și de recomandări precise privind tehnicile culinare adecvate, cu preferință pentru fierbere, gătirea la abur sau coacere blândă, în detrimentul prăjirii agresive sau a gătitului în grăsimi saturate.
Dieta recomandată pentru reducerea purinelor și acidului uric
Intervenția dietetică are un rol esențial în prevenția episoadelor acute de gută. Intervenția dietetică are un rol esențial în managementul hiperuricemiei asimptomatice. Intervenția dietetică are un rol esențial în managementul gutei cronice tofacee. Mai concret, un regim alimentar structurat corect nu urmărește doar excluderea surselor majore de purine. Urmărește și optimizarea profilului metabolic global. Aceasta se face prin integrarea unor alimente cu proprietăți antiinflamatoare. Prin integrarea unor alimente cu proprietăți alcalinizante. Prin integrarea unor alimente cu proprietăți hipocalorice.
Dieta hipopurinică eficientă se bazează pe principii validate clinic. Primul principiu este reducerea semnificativă a alimentelor cu densitate purinică ridicată. Al doilea principiu este promovarea alimentelor protective cu efecte favorabile asupra uricozuriei. Al treilea principiu este promovarea alimentelor protective cu efecte favorabile asupra inflamației sistemice. Al patrulea principiu este susținerea unei hidratări adecvate pentru facilitarea eliminării urinare a uratului. Al cincilea principiu este menținerea unui pH urinar ușor alcalin. Această condiție reduce riscul de cristalizare a uratului monosodic.
Selecția alimentară – recomandări nutriționale
Privitor la selecția alimentară, evidențele disponibile susțin în mod consecvent eficiența includerii în dietă a fructelor bogate în antocianine. Exemple de fructe sunt cireșele. Exemple de fructe sunt afinele. Un exemplu de fruct este ananasul. Evidențele susțin includerea fructelor bogate în vitamina C. Evidențele susțin includerea legumelor cu conținut purinic redus. Exemple de legume sunt morcovii. Exemple de legume sunt dovleceii. Exemple de legume sunt castraveții. Un exemplu de legumă este salata verde. Evidențele susțin includerea cerealelor integrale. Exemple de cereale sunt ovăzul.
Exemple de cereale sunt quinoa. Un exemplu de cereală este orezul brun. Evidențele susțin includerea surselor de proteine vegetale. Exemple de surse sunt tofu. Exemple de surse sunt tempeh. Un exemplu de sursă este lintea. Evidențele susțin includerea produselor lactate degresate. Toate acestea au un profil nutrițional compatibil cu obiectivele terapeutice ale pacientului cu hiperuricemie. Unele meta-analize au demonstrat chiar o relație inversă între consumul de lactate fermentate degresate și riscul de gută. Mecanismele implicate includ reducerea inflamației sistemice. Includ stimularea excreției urice.
Metabolismul purinic – recomandări alimentare
Din punct de vedere practic, tranziția către o alimentație cu impact redus asupra metabolismului purinic poate fi facilitată prin înlocuirea graduală a proteinelor de origine animală cu surse vegetale. Poate fi facilitată prin planificarea meselor săptămânale astfel încât să se evite acumularea de purine din surse multiple. Poate fi facilitată prin adoptarea metodelor de gătit cu impact minim asupra integrității nutrienților (fierbere). (gătire la abur). (coacere blândă). Poate fi facilitată prin ajustarea porțiilor în funcție de necesarul caloric al pacientului. În funcție de starea metabolică a pacientului. Controlul porțiilor ajută la menținerea homeostaziei metabolice. Diversificarea aportului nutrițional în cadrul fiecărei mese ajută la menținerea homeostaziei metabolice. Evitarea picăturilor glicemice se face prin includerea fibrelor. Prin includerea proteinelor lente. Aceasta poate contribui la prevenirea rezistenței la insulină. Rezistența la insulină este un factor adițional în retenția renală de urat.
Sursa foto: Shutterstock.com
Exemplificarea unui model alimentar corect poate include, spre exemplu, un mic dejun pe bază de ovăz cu lapte degresat, câteva bucăți de ciocolată neagră, fructe proaspete și semințe, urmat de gustări intermediare formate din fructe cu index glicemic scăzut și produse lactate fermentate, un prânz echilibrat cu cereale integrale, legume crude și fierte, și surse proteice vegetale sau pește alb, iar cina poate fi compusă din preparate simple, cu conținut redus de sare, grăsimi saturate și purine, dar bogate în micronutrienți și fitonutrienți cu rol antioxidant. Astfel, planificarea atentă a meniului devine un instrument terapeutic complementar intervenției farmacologice.
Importanța stilului de viață în managementul nivelului de acid uric
Sursa foto: Shutterstock.com
Deși intervențiile dietetice constituie elementul central în gestionarea hiperuricemiei, dovezile clinice actuale susțin cu tărie că optimizarea nivelului seric al acidului uric presupune o abordare integrativă. Aceasta include o serie de factori non-nutriționali cu impact metabolic major.
Stilul de viață joacă un rol determinant în controlul uricemiei. Acesta acționează atât prin mecanisme directe, cât și indirecte. Influentează parametrii renali. Influentează parametrii hormonali. Influentează parametrii inflamatori care reglează metabolismul purinelor. Modificările stilului de viață pot îmbunătăți aderența terapeutică. Aceste modificări se fac alături de tratamentul farmacologic și intervenția dietetică. Modificările stilului de viață pot reduce incidența recurențelor gutei. Pot preveni progresia către formele tofacee. Pot preveni comorbidități asociate, precum litiaza urică sau sindromul metabolic.
Activitatea fizică exercită un efect benefic asupra metabolismului acidului uric. Efectul este independent de scăderea ponderală. Beneficiul se realizează prin ameliorarea sensibilității la insulină. Beneficiul se realizează prin reducerea inflamației sistemice. Beneficiul se realizează prin optimizarea funcției renale. Studiile longitudinale au arătat că practicarea unei activități fizice moderate este asociată cu un risc mai scăzut de hiperuricemie. Activitatea trebuie să fie timp de minimum 150 de minute pe săptămână. Este asociată cu un control mai eficient al greutății corporale. Exercițiile aerobe (mers susținut, înot, ciclism) sunt deosebit de utile în menținerea echilibrului metabolic. Nu cresc riscul de traumatism articular în rândul pacienților cu gută.
Obezitatea centrală – importanța scăderii în greutate
Reducerea masei corporale este un obiectiv esențial în cazul pacienților cu obezitate centrală. Este esențială în cazul pacienților cu sindrom metabolic. Adipocitele viscerale contribuie la un status proinflamator cronic. Acesta implică secreție crescută de interleukine. Implică secreție crescută de TNF-α. Implică secreție crescută de alți mediatori care alterează sensibilitatea insulinică. Acești mediatori scad uricozuria. Pierderea ponderală a fost asociată cu o scădere proporțională a nivelului seric de acid uric. Pierderea ponderală a fost asociată cu o reducere a riscului de atacuri acute de gută. Pierderea ponderală chiar și moderată (5-10% din greutatea inițială) are acest efect. Este esențial ca intervențiile de scădere în greutate să fie progresive. Trebuie să fie personalizate. Trebuie evitate regimurile hipocalorice extreme. Acestea pot induce catabolism proteic accentuat. Pot induce hiperuricemie reactivă.
Hidratarea adecvată are un impact direct asupra excreției urice. Creșterea volumului urinar determină diluarea concentrației urinare de urat. Reduce riscul de cristalizare. Acest lucru este valabil în special în condiții de pH urinar scăzut. Recomandările clinice vizează un aport hidric zilnic de cel puțin 2–2,5 litri. Se preferă lichide alcalinizante (ape minerale alcaline, infuzii de plante). Această preferință este valabilă mai ales la pacienții cu istoric de litiază urică. Este valabilă la pacienții cu clearance renal redus. O bună hidratare este esențială și în contextul activității fizice crescute. Este esențială în perioadele de temperaturi ambientale ridicate.
Stresul psihologic cronic este o variabilă frecvent ignorată, dar cu implicații clinice notabile în contextul gutei. Hiperactivarea axei hipotalamo-hipofizo-adrenocorticale determină secreție cronică de cortizol, cu impact asupra metabolismului glucidic, insulinorezistenței și stării inflamatorii sistemice. De asemenea, stresul influențează negativ calitatea somnului, ceea ce poate agrava dezechilibrele metabolice.
Somnul – impact asupra sănătății metabolice
Somnul de calitate joacă un rol critic în menținerea homeostaziei metabolice. Privarea de somn determină disfuncții endocrine. Fragmentarea somnului determină disfuncții endocrine. Tulburările de ritm circadian determină disfuncții endocrine. Privarea de somn determină activarea mecanismelor inflamatorii. Fragmentarea somnului determină activarea mecanismelor inflamatorii. Tulburările de ritm circadian determină activarea mecanismelor inflamatorii. Privarea de somn determină scăderea eficienței metabolice hepatice. Fragmentarea somnului determină scăderea eficienței metabolice hepatice. Tulburările de ritm circadian determină scăderea eficienței metabolice hepatice. Privarea de somn determină scăderea eficienței metabolice renale. Fragmentarea somnului determină scăderea eficienței metabolice renale. Tulburările de ritm circadian determină scăderea eficienței metabolice renale. Se recomandă menținerea unui regim de somn de 7–9 ore pe noapte. Se recomandă respectarea unei rutine constante de culcare. Se recomandă evitarea expunerii prelungite la ecrane în orele premergătoare somnului. Se recomandă evitarea expunerii prelungite la stimuli luminoși artificiali în orele premergătoare somnului.
Un aspect adesea subestimat este necesitatea monitorizării active a parametrilor clinici. Un aspect adesea subestimat este necesitatea monitorizării active a parametrilor comportamentali. Jurnalul alimentar poate constitui un instrument valoros pentru identificarea factorilor declanșatori. Jurnalul alimentar poate constitui un instrument valoros pentru ajustarea precoce a intervențiilor terapeutice. Jurnalul alimentar este însoțit de înregistrarea simptomelor. Jurnalul alimentar este însoțit de înregistrarea nivelului de activitate fizică. Jurnalul alimentar este însoțit de înregistrarea eventualelor reacții adverse. O abordare personalizată este esențială pentru atingerea obiectivelor clinice în managementul gutei. O abordare personalizată este esențială pentru menținerea obiectivelor clinice în managementul gutei. Abordarea este elaborată în colaborare cu o echipă multidisciplinară. Echipa este formată din medic curant. Echipa este formată din nutriționist. Echipa este formată din specialist în educație terapeutică.
Intervenții de stil de viață – rolul în tratament
Rezumând informațiile de mai sus, integrarea acestor intervenții de stil de viață într-un plan terapeutic coerent nu înlocuiește efectele farmacoterapiei. Integrarea acestora potențează efectele farmacoterapiei. Are potențialul de a reduce doza medicației hipouricemiante necesare. Are potențialul de a reduce frecvența recăderilor. Are potențialul de a reduce riscul de comorbidități. În plus, oferă pacientului oportunitatea de a-și recâștiga controlul asupra bolii. Aceasta se face prin asumarea unor decizii informate. Aceasta se face prin asumarea unei implicări active în autocontrolul afecțiunii.
În concluzie, gestionarea eficientă a hiperuricemiei presupune o abordare integrată. În această abordare, modificările stilului de viață joacă un rol esențial. În această abordare, intervențiile dietetice joacă un rol esențial. În această abordare, intervențiile terapeutice joacă un rol esențial. Corelarea acestora cu monitorizarea medicală constantă asigură un control sustenabil al bolii. Corelarea acestora cu educația pacientului asigură un control sustenabil al bolii. Aceasta previne complicațiile pe termen lung. Totul este în acord cu cerințele medicinei actuale personalizate.
Referințe:
- https://my.clevelandclinic.org/health/treatments/22548-gout-low-purine-diet;
- https://www.mayoclinic.org/healthy-lifestyle/nutrition-and-healthy-eating/in-depth/gout-diet/art-20048524;
- https://www.webmd.com/arthritis/gout-diet-curb-flares;
- https://www.healthline.com/nutrition/best-diet-for-gout.
Sursa foto: Shutterstock.com
