Hipoacuzia: de ce apare surditatea și ce tratamente există pentru această afecțiune?
Omul se bazează pe cele cinci simțuri fundamentale în activitățile sale zilnice: văzul, auzul, mirosul, simțul tactil și gustul. Aceste simțuri îi permit să își desfășoare treburile cotidiene și să detecteze eventualele pericole. Dintre acestea, auzul are un rol esențial. Sunetele captate de ureche sunt transmise către creier, unde sunt interpretate și recunoscute sau percepute pentru prima dată.
Lipsa auzului, denumită și hipoacuzie sau surditate, are o mulțime de consecințe neplăcute. Printre acestea se numără dificultatea de a ne proteja de anumite pericole și imposibilitatea de a comunica eficient cu alte persoane. Această problemă poate afecta o singură ureche sau ambele. Indiferent de caz, efectele unui auz deficitar sunt extrem de incomode.
Hipoacuzia este adesea legată de procesul de îmbătrânire, când simțurile noastre încep să se diminueze. Totuși, și copiii sau adulții tineri pot fi afectați de surditate. De aceea, este esențial să cunoaștem semnele și tipurile acestei afecțiuni, precum și metodele de tratament disponibile pentru problemele auditive. Articolul de mai jos explorează în detaliu surditatea, abordând toate aceste aspecte.
Hipoacuzia – definiție, cauze și categorii de persoane afectate
În general, hipoacuzia sau surditatea reprezintă o afecțiune care afectează una sau ambele urechi, manifestându-se prin diminuarea auzului sau chiar pierderea totală a acestuia. Această condiție poate fi cauzată de factori diverși și poate apărea brusc sau se poate dezvolta treptat. Evoluția sa include mai multe stadii, iar vârsta la care se instalează joacă un rol esențial.
Hipoacuzia poate afecta atât adulții, cât și copiii și se prezintă sub diverse forme. La copiii mai mari și la adulți, primele semne ale hipoacuziei vor fi, bineînțeles, senzația de auz slab. Însă, în cazul nou-născuților, surditatea poate fi descoperită mai târziu. Pentru a putea diagnostica corect hipoacuzia, este nevoie de diverse investigații.
Ce este hipoacuzia?
Hipoacuzia este cunoscută în termeni populari drept surditate și reprezintă scăderea acuității auditive atât la adulți, cât și la copii. Poate apărea brusc sau lent și poate evolua în mai multe moduri. Atunci când nu este de tip congenital, adică moștenită, poate fi remediată prin diverse metode, în funcție de cauzele sale. De aceea, una dintre întrebările frecvente legate de această afecțiune este ce putem face pentru a menține un auz sănătos.
Sănătatea urechii este esențială în prevenirea hipoacuziei. Cea mai ușoară metodă de a avea un auz bun este asigurarea unei diete adecvate vârstei noastre. Unul dintre produsele care contribuie la bunăstarea auzului este omega 3, acesta fiind asociat cu scăderea riscului de a pierde acuitatea auditivă. Omega 3 se găsește în pește, oleaginoase și în semințe de chia și in. Având în vedere că acestea nu pot fi consumate întotdeauna în cantități suficiente, putem apela și la diverse suplimente.
Un astfel de supliment este Premium OMEGA 3-6-9 Vegan 60 Softgels. După cum îi spune și denumirea, are în compoziție toți cei 3 acizi grași omega, contribuind nu doar la sănătatea auditivă, ci și a ochilor. Astfel, două dintre cele mai importante simțuri ale noastre vor fi stimulate pentru a funcționa corect. Obținut din uleiuri de semințe de dovleac, in și Luminița Nopții, produsul are efecte benefice asupra întregului organism. Începând cu inima și până la păr și piele, acționează atât în interior, cât și la exterior.
Surditatea și cauzele apariției sale
De ce apare surditatea? Aceasta poate fi cauzată de o varietate de factori, care variază în funcție de vârstă. În cele mai multe cazuri, factorii declanșatori pot fi interni sau externi. Cum putem identifica dacă suferim de hipoacuzie? Pornind de la valorile normale ale auzului, măsurate în decibeli (dB), și analizând nivelul de zgomot necesar pentru a percepe sunetele.
Astfel:
- limitele auzului normal sunt între 0 și 30 dB;
- valorile hipoacuziei ușoare sunt între 30 și 50 dB;
- de la 50 la 70 dB începe hipoacuzia moderată;
- hipoacuzia severă se înregistrează între limitele de 70 – 90 dB;
- peste 90 dB se instalează hipoacuzia profundă;
- ultimul stadiu al surdității este cea profundă sau cofoza.
Aceste valori sunt utilizate pentru a determina acuitatea auditivă atât la adulți, cât și la copii.
Hipoacuzia la copii
Copiii sunt cazuri speciale atunci când vine vorba despre hipoacuzie, deoarece o pot dobândi de la naștere. Astfel, la cei cu vârsta sub 3 ani efectele surdității pot fi destul de severe. Printre acestea se regăsesc tulburările de vorbire și întârzierile în dezvoltare.
Hipoacuzia la copii se detectează adesea în prima lună de viață, prin screening. În lipsa acestuia, se poate diagnostica după vârsta de un an și jumătate, când deja ar trebui să se înceapă tratamentul. Însă, pentru un diagnostic corect, este foarte important de stabilit care sunt factorii determinanți.
Din ce cauze apare hipoacuzia?
Pentru a putea pune un diagnostic corect, este bine să știm care sunt factorii determinanți ai hipoacuziei, în funcție de perioada din viață în care ne aflăm.
Hipoacuzia se poate instala încă din faza prenatală sau în timpul nașterii din următoarele cauze:
- genetică, în cazul în care unul sau ambii părinți suferă de surditate sau dacă există cazuri de hipoacuzie în rândul rudelor apropiate;
- infecțiile intrauterine în timpul sarcinii cu rubeolă sau citomegalovirus;
- lipsa de oxigen sau asfixierea la naștere;
- icterul sever sau hiperbilirubinemia imediat după naștere;
- greutatea mică la naștere.
La copiii mai mari, hipoacuzia se poate instala din următoarele cauze:
- infecțiile cronice ale uneia sau ambelor urechi, care duc la otite medii supurative;
- alte boli ale urechii, precum otita medie seromucoasă sau otoscleroza infantilă;
- meningita sau encefalita.
La adulți, indiferent de vârstă, surditatea poate fi cauzată de:
- afecțiuni precum otoscleroza și boala Meniere;
- fumatul;
- degenerescența neurosenzorială;
- diverse tumori, printre care schwanomul vestibular.
Adulții sunt și cei care suferă adesea de surditatea brusc instalată.
De ce apare surditatea brusc instalată?
Surditatea brusc instalată poate apărea oricând în viață adultă, fiind cauzată de mai mulți factori. Printre cei mai comuni sunt:
- traumatismele cranio-cerebrale în care este afectat osul temporal;
- expunerea la zgomote extrem de puternice, inclusiv ascultarea muzicii în căști la un volum ridicat, a devenit un factor care contribuie la apariția bruscă a surdității;
- expunerea la anumite substanțe toxice;
- utilizarea unor medicamente sensibilizante;
- diverse infecții ale urechii;
- dieta deficitară în nutrienți esențiali;
- pierderea progresivă a auzului pe fond genetic;
- banalul dop de ceară care se formează în ureche.
În funcție de cauzele care o provoacă, hipoacuzia este de mai multe tipuri.
Hipoacuzie – tipuri și informații esențiale pentru înțelegerea acestora
Există mai multe tipuri de hipoacuzie, afecțiunea fiind clasificată în funcție de cauzele și localizarea sa. Pentru un diagnostic precis, este important să consultăm un medic la primele semne de pierdere a auzului. Deși aceasta este cel mai frecvent simptom al unei afecțiuni ale urechii, pot exista și alte semne. Pe baza acestor simptome, un medic specialist poate stabili un diagnostic corect și identifica tipul de hipoacuzie.
Surditatea poate fi împărțită în:
- hipoacuzia neurosenzorială sau de percepție, care afectează în principal persoanele în vârstă;
- surditatea de transmisie, cauzată de cele mai multe ori de diverse infecții;
- hipoacuzia congenitală, care îi afectează pe cei cu istoric medical în familie.
După manifestări, hipoacuzia poate fi bilaterală sau unilaterală, afectând ambele urechi sau doar una.
Surditatea neurosenzorială
Hipoacuzia neurosenzorială are la bază două cauze majore:
- cea genetică;
- traumatismul.
Acest tip de surditate apare atunci când celulele ciliate ale cohleei nu există sau sunt distruse. Adeseori, se întâlnește la copii, dar și la adulți, fiind un proces normal al îmbătrânirii organismului.
Denumită și hipoacuzie de percepție, principalul său simptom este scăderea auzului la una sau ambele urechi, în cazul adulților. Pentru copii, sunt necesare diverse teste în urma cărora să se stabilească diagnosticul.
Hipoacuzia de transmisie
Surditatea de transmisie este un alt tip de hipoacuzie întâlnit frecvent la adulți. Ea se instalează atunci când sunetele nu mai sunt percepute clar, ca urmare a unei afecțiuni ale urechii medii sau externe. De cele mai multe ori, apare în urma:
- unor infecții, printre care diversele tipuri de otite;
- acumulării de ceară în ureche;
- unor traumatisme la nivelul timpanului.
Există și cazuri în care surditatea de transmisie și neurosenzorială coexistă, purtând numele de hipoacuzie mixtă. Cauzele acesteia sunt adesea traumatismele, putând să afecteze atât adulții, cât și copiii.
Ambele tipuri pot fi cazuri de surditate brusc instalată, astfel că prezența la medic este necesară la primele semne de auz deficitar.
Surditatea congenitală
Surditatea congenitală sau ereditară este unul dintre cele mai frecvente tipuri de hipoacuzie la copii. Aceasta este de mai multe tipuri, la rândul său, fiind clasificată în funcție de vârsta la care este descoperită. Astfel:
- hipoacuzia prelocutivă sau prelinguală, care apare în primele luni de viață și până la vârsta de 3 – 4 ani, înaintea dezvoltării vorbirii;
- hipoacuzia perilocutivă sau perilinguală, care apare între vârsta de 2 – 4 ani, în timpul procesului de dezvoltare a vorbirii.
În afara acestora, există și hipoacuzia postlocutivă sau postlinguală sau surditatea brusc instalată care apare la copiii mai mari. Aceasta poate afecta atât tinerii , cât și vârstnicii.
Hipoacuzia, indiferent de tipul său, poate afecta ambele urechi sau doar una.
Surditatea bilaterală și unilaterală
Un alt criteriu de clasificare al hipoacuziei este după gradul de afectare. Persoanele pot experimenta surditate fie la o singură ureche, fie la ambele. Surditatea unilaterală apare adesea ca urmare a unor traumatisme, otite sau alte infecții ale urechii, și nu numai.
Surditatea bilaterală este asociată cu hipoacuzia congenitală, însă și ea poate apărea ca urmare a unor traumatisme la nivelul capului. De asemenea, ambele tipuri pot avea de la forme ușoare până la unele severe. Singurul în măsură de a pune diagnosticul corect este un medic ORL.
Hipoacuzia – diagnosticare și tratament
Pentru că este de mai multe tipuri, diagnosticarea surdității se va face prin diverse teste, dar și prin anamneza pacientului. Prima dată, se vor avea în vedere simptomele. Cu toate că scăderea auzului este cel mai important, există și alte semne ale afecțiunilor din sfera ORL.
Simptomele hipoacuziei
Atunci când suferim de o formă de surditate, pe lângă pierderea auzului putem avea și alte semne. Printre cele mai frecvente sunt:
- senzația de presiune sau de ureche înfundată este un prim semn al hipoacuziei cauzată de formarea dopurilor de ceară;
- durerea intensă de ureche cu senzația de auz cu ecou este adesea un simptom al surdității cauzate de otite;
- surditatea brusc instalată la o singură ureche și însoțită de tinitus sau țiuit în urechi apare în urma traumatismelor;
- scăderea treptată a auzului este asociată cu îmbătrânirea, fiind denumită și presbiacuzie.
Pentru fiecare din aceste simptome se vor efectua diverse teste, în urma cărora se va pune un diagnostic și se va oferi tratamentul necesar.
Diagnosticarea și tratarea hipoacuziei
Testele specifice pentru diagnosticarea surdității sunt:
- anamneza, care ajută la excluderea hipoacuziei congenitale;
- examinarea fizică a urechii;
- audiometria, prin care se verifică acuitatea auditivă;
- timpanometria, prin care se măsoară mobilitatea timpanului.
Pe lângă acestea, se pot realiza și CT-uri sau RMN-uri, în cazul în care rezultatele primelor investigații sunt neconcludente. Acesta poate fi cazul traumatismelor craniene cu afectare a urechii.
În ceea ce privește tratamentul hipoacuziei, protocolul se stabilește în funcție de rezultatele testelor. De cele mai multe ori, acesta constă în:
- spălături sau aspirații auriculare în cazul cel mai simplu al dopului de ceară;
- administrarea de antiinflamatoare și/sau antibiotic în cazul otitelor;
- purtarea aparatului auditiv în cazul presbiacuziei la persoanele vârstnice.
În cazurile mai complexe, cum sunt cele ale surdității brusc instalate, tratamentul va consta în administrarea de corticosteroizi și vasodilatatoare pe cale perfuzabilă. Afecțiunea trebuie tratată în primele 3 zile de la apariție, așadar, prezența la medic trebuie să se facă imediat în acest caz.
În concluzie, hipoacuzia este o afecțiune a uneia sau a ambelor urechi, având ca semn principal pierderea ușoară, moderată sau totală a auzului. Ea este de mai multe tipuri, putând fi dobândită genetic, dar și cauzată de alți factori. Uneori, bolile precum otitele sau traumatismele la nivelul capului pot cauza surditate de transmisie și neurosenzorială sau mixtă. Simptomele pot varia de la dureri, la senzația de presiune și auz cu ecou, astfel că diagnosticarea se va face în funcție de ele. Tratamentul poate consta în spălături sau purtarea de aparate auditive în cele mai simple cazuri. În afecțiuni mai complexe, tratamentul medicamentos este soluția de ameliorare a hipoacuziei.
Referințe:
www.mayoclinic.org/diseases-conditions/hearing-loss/symptoms-causes/syc-20373072
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/8284562/
www.medicalnewstoday.com/articles/249285#unilateral-and-bilateral-deafness
www.lobe.ca/en/treatment/hypoacusis
Fotografie de Mark Paton pe Unsplash.com
